Vavila POPOVICI: Marcus Aurelius – împăratul filosof

Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat și, mai ales, înțelepciunea de a deosebi între cele două posibilități.”

 – Marcus Aurelius

 

   Istoria gândirii politice este structurată în funcție de diferitele etape de progres social și de dezvoltare a civilizației umane: perioada antichității, caracterizată prin apariția elementelor constitutive ale gândirii politice; perioada medievală sau feudală, caracterizată prin dominația fenomenului religios asupra celui politic; perioada Renașterii, de care se leagă punerea bazelor politologiei  ca știință politică modernă; epoca modernă, caracterizată prin extinderea sferei de cuprindere a cunoștințelor politice, politologia afirmându-se ca știință/teorie politică aparte, în 1948 Colocviul internațional de la Paris stabilind semnificația termenului de „știință politică” și obiectul acesteia de studiu; epoca contemporană, în care politologia cunoaște o largă dezvoltare și se conturează ca știință social-umană distinctă.

   Deci, primele elemente ale gândirii politice au apărut în Antichitate, perioadă de care se leagă etimologia termenului „politică” (în greacă polis = cetate, oraș, stat).

   Ideile politice sunt elemente constitutive ale vieții politice, ele exprimă interesele, aspirațiile diverselor grupuri sociale, implicate adesea în lupta pentru putere, făcând parte integrantă a științei politice. Doctrinele și ideologiile sunt suporturi pentru acțiunea politică. Termenul de doctrină este legat de idee și ideologie dar, dacă doctrina poate fi elaborată de un partid sau chiar de o persoană, ideologia este întotdeauna o operă colectivă. În 1815, în Franța, s-a definit partidul ca o reuniune de oameni care profesează aceeași doctrină politică. Pe continent s-au conturat trei mari curente doctrinare sau ideologice: liberalismul, conservatorismul și socialismul, în evoluția cărora s-au înregistrat și forme mixte.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Marcus Aurelius – împăratul filosof”

Vavila POPOVICI: „Of, Doamne, Doamne!” (168 de ani de la naşterea lui Eminescu)

Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.” M. Eminescu

Mihai Eminescu a bucurat naţia noastră cu doar 39 ani de viaţă, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator și jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”.
Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate… „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visător cu o extraordinară inteligență, ajutată de o foarte bună memorie.
Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.”
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. Aproape toți frații și surorile i-au murit. O posibilă explicație este aceea că în secolul al XIX-lea speranța de viață depășea cu greu vârsta de 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, chiar sifilisul era considerat boală incurabilă până la inventarea penicilinei.
A urmat școala primară la Cernăuți, primele două clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernăuți, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic.
Continue reading „Vavila POPOVICI: „Of, Doamne, Doamne!” (168 de ani de la naşterea lui Eminescu)”

Vavila POPOVICI: Obrăznicia soră cu prostia

„Mândria bună” reprezintă demnitatea noastră și respectul față de noi înșine. „Mândria rea” este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhnește a dispreț și aroganță.”
John C. Maxwell

   Dacă obrăznicia este considerată a fi un comportament necuviincios, impertinent, aroganța adaugă purtării obraznice atitudinea de mândrie disprețuitoare. Atât obrăznicia cât și aroganța necesită deșteptăciune, de care duc lipsă. Ca să fii deștept, ne învață ortodoxia, „trebuie să fii atent, să trăiești clipa, adică să fii prezent, pentru a putea să vezi și să înveți din greșelile altora, îți trebuie un dram de smerenie, dar și multă trezvie”, adică o „stare de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească”. Căci, aroganta vine din instabilitatea și nesiguranța zilelor noastre, pe când succesul, pe care-l dorim cu toții, poate veni din umilință.

   Dacă  s-a acceptat planul viclean, arogant, de a pune în funcții importante în conducerea statului femei care să-l slujească pe „viclean”, curând s-au văzut și roadele acestei viclenii. Mă întreb cum au acceptat membri de partid ca „fruntașul” lor să le țină în secret alegerea premierului și în cele din urmă să le facă surpriza, alegând o femeie „muncitoare”? Acesta este criteriul alegerii unei funcții atât de înalte în stat?  Anunțase pe atunci, președintele PSD, că propunerea era a social-democraților pentru funcția de prim-ministru, deși ei nu știau nimic, așteptau umil decizia șefului lor. Declarase că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcția de prim-ministru dar că, o „condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională” l-au făcut să nu solicite acest lucru „deocamdată”. Urma, probabil în mintea lui, ca în viitorul apropiat, doamna să devină eventual incompetentă – cum a devenit următorul premier propus – , sau să-i cedeze cu slugărnicie locul când el își va recăpăta dreptul. A garantat că propunerea de premier pe care a avansat-o este a unui om „care muncește, care știe, care are determinare, care are capacitate de muncă și de înțelegere”. Deocamdată! – în mintea sa.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Obrăznicia soră cu prostia”

Vavila POPOVICI: În Ajun de Crăciun

În Ajun de Crăciun

 

Păstorii s-au întâlnit, s-au sfătuit,

și la drum au pornit loc să găsească

unde Fecioara Maria pe Hristos să-l nască,

Fiul ei cel Sfânt, Om-Dumnezeu pe pământ.

Pruncul în pântecul mamei îngenunchea

și pe Dumnezeu îl ruga Maica să-l nască,

lumea aceasta s-o cunoască,

nouă să ne prorocească.

Maria genunchii Fiului mângâia,

Dumnezeului se ruga, pentru noi să-l nască.

 

Continue reading „Vavila POPOVICI: În Ajun de Crăciun”

Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate

„Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.”

 – Mihai Eminescu

 

   Am urmărit cu interes și emoție transmisiunile televiziunilor române, decența și profesionalismul cu care au relatat ceremonialul grandios al înmormântării Regelui Mihai I. Fericiți cei ce au fost martori oculari la măcar câteva momente din tot acest ceremonial. Un om, un rege a cărui valoare morală nu a fost prețuită îndeajuns, cât timp a fost în viață. Un rege față de care poporul a greșit poate, prin pasivitate, când avea dreptul să nu accepte odiosul regim bolșevic, dar nu avea și puterea de a i se opune. Cei care au încercat, au fost învinși, aspru pedepsiți. Martiriul vieții Regelui s-a pliat pe martiriul poporului nostru. Octavian Paler spunea că „iremediabilă este doar greșeala de a te lăsa strivit” în viață, ceea ce Regele nu a făcut. El a luptat din greu, cu demnitate – virtute care i-a determinat comportamentul, pentru supraviețuire a luptat, iubind în totodată țara în care s-a născut.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate”

Vavila POPOVICI: Stephen Hough – Recital de pian

„Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

 

   Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances –

organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.

   În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Stephen Hough – Recital de pian”

Vavila POPOVICI: „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!”

vavila_popovici-11b-e1411909350762-254x300

Cea mai de preț avuție pe care o avem în viață ne este copilăria care ne împinge spre cunoaștere și ne dă încredere în viață. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut…

   Și am plecat din Basarabia la Bălgrad (Cetatea Albă), numele mai demult al orașului Alba Iulia, oraș cu însemnătate istorică, situat pe malul stâng al râului Mureș, în podișul Transilvaniei – zonă centrală a țării noastre – vegheat de Munții Apuseni și de Carpații Meridionali.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!””

Vavila Popovici: De ce protestăm?

618643421-300x168Sfidarea, măgăria, precum și disprețul total sunt acte de îndrăzneală, tupeu și obrăznicie, de lipsă de bun simț, de care au dat dovadă politicienii, jignind poporul, spulberându-i liniștea, încrederea și speranța. În cazul de față – o sfidare adusă legilor existente, tuturor celor ce le respectă și se supun lor.

   Pungașul este hoțul de bani, este cel care își asumă această poziție, el fiind o  persoană necinstită care înșală pe alții, profitând de încrederea lor; pungașul este definit ca impostor, potlogar, șarlatan; escroc, prădător, borfaș. Excludem apelativul găinar care în comparație cu pungașul este ceva de „statura mai mică”, un pitic.

   Continue reading „Vavila Popovici: De ce protestăm?”

Vavila Popovici: Teama căderii de pe soclu

agresiv-monster-701992_1280-150x150Sistemul incorect al priorităților generează agresivitate.”

Serghei Nikolaevici Lazarev

 

   Agresivitatea, conform dicționarului, este însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. Este caracterizată de multe ori ca o interacțiune socială dăunătoare, cu intenția de a provoca o stare neplăcută unui individ, sau chiar societății. Poate fi răspuns la o provocare, sau nu, determinată oricum, de o frustrare.

   Agresivitatea este monstruoasă și ea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau verbal, din care specificăm pe cele mai importante: agresivitatea defensivă (indusă de frică), agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea maternă, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare.

   Continue reading „Vavila Popovici: Teama căderii de pe soclu”

Vavila Popovici: Despre superficialitate

 … Într-o lume absurdă, cârmuită prost,

     în care multe nu mai sunt la locul lor

     totul arată hidos,

     ca o haină întoarsă pe dos.”

          (Din volumul de versuri „De vorbă cu Îngerul”)

 
Dicționarele definesc Superficialitatea drept o însușire pe care o are omul, ea însemnând o lipsă de adâncime, de profunzime; un fel de ușurătate în gândire și în acțiune, spre deosebire de Profunzime, definită drept capacitatea sau calitatea de a judeca și a înțelege lucrurile în esența lor, în adâncimea lor.
Să ne întrebăm de ce apele, în adâncimea lor, devin frumuseți clare? Fiindcă, doar în profunzime găsim acea claritate mult dorită, percepută de simțurile noastre. De superficialitate și de Continue reading „Vavila Popovici: Despre superficialitate”