Florin-Cezar CĂLIN: Odă poetului învins…

Odă poetului învins…

Chiar timpul lui i se oprește-n loc !
Ca să-i asculte spusele și slova !
Un om ce ne-a-ncântat cu ritm mereu
Cu versul lui acid dară și vorba.
Din Ruga de atunci pentru părinți
El a făcut din asta chiar un imn.
Al … generației ce-i îmbrăcată-n blugi !
Și căreia i-a al său fost destin !
A mai depus chiar ”Jurământ la Putna”
Pe domnul Șfefan ni l-a invocat.
Strategice i-au fost copii ca arme !
Cu care el mereu ne-a apărat.
Condeiul lui a scris și ”La adio” !
Acest poem de unii înjurat !
Prin postul comunist de radio !
Ne-a îndemnat la viață disperat.
El a cântat în vers întâia oară
Părinții cei de soartă oropsiți.
În ”Repetabila și trista lui povară”
Pe toți bătrânii cei năpăstuiți.
Cu Basarabia au fost mereu ca frați
Și cu Vieru frate de asemeni !
În versul lor chiar am fost îndemnați
Să îi privim cumva ca și pe gemeni.
”Durerea femeiască” pentru unii !
El a tratat-o chiar cu politețe.
Ca să-nțeleagă până și nebunii !
Ce-nseamnă ca să ai a lui blândețe.
Bătrân, bolnav … ”de-a dreptul cordial !”
El ne salută de pe pat de moarte.
Rugându-ne acuma ca semnal !
Să ne iubim … ”cât încă se mai poate !”.
Rămâne-ndurerat condeiul tău !
Nici pasta-n pix de-acuma nu mai scrie.
Te-ai înălțat la bunul Dumnezeu !
Ca vieții noastre să-i fii chezășie.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

16 noiembrie, 2018

 

Nina TĂRCHILĂ: De mâine

De mâine

 

de mâine poţi să-mi fii doar amintire –
un mugur ne-nflorit uitat pe-un ram,
un colţ de cer, etern în aşteptare,
gândul în care mă înfăşuram.
de mâine poţi orice, oricând, oriunde.
ochiul meu gol de tine s-a umplut
şi-oricât te-ai scurge dincolo de clipe
sufletul tău tot fi-va-mi aşternut.
ştiu, mi-am vândut pe-o umbră, anotimpuri –
mi-am răstignit neliniştile toate
şi-ncercuită-ntr-un descântec tandru
mi-am îngropat aripi înfrigurate.
în veghea clipelor ce-mi jefuiau prin suflet
călcând pe cer, luminile mi-am stins.
te-am făurit cu aprigă candoare
şi m-am minţit că nu eşti doar un vis.
tot ce mi-ai fost şi-ai fi putut să-mi fii,
pun în tristeţea nezvântată şi amară.
un tren de ieri ajunge-n gară mâine,
ne zbatem într-o ultimă ţigară
şi-ţi cer cu ochii-ncercănaţi sub pleoape
să despietreşti uitarea din iubire
şi să m-ajuţi azi să mai mor o dată.

de mâine poţi să-mi fii doar amintire.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

16 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Îmi pare rău

Îmi pare rău

 

Îmi pare rău că-n viaţă
n-am întâlnit vreodată
ardere-adevărată,
ci numai ger şi ceaţă,

că-n loc de dimineaţă,
o seară-ndelungată
mi-a fost de soartă dată
mereu ca o prefaţă.

Îmi pare rău că anii
care-au trecut în grabă
n-au fost mereu de treabă,
ci mai mult trişti şi stranii,

că am pierdut campanii
neavând un cal, ci-o gloabă,
că mi s-a dat o roabă
spre-a-mi duce bolovanii.

Îmi pare rău că-ntruna
am stat printre mizerii
ce-au fost sumbre siberii
unde-a domnit minciuna,

că am lăsat furtuna
să-mi scuture toţi merii,
că-n miezul primăverii
am dârdâit întruna.

Îmi pare rău că încă
trăiesc în resemnare,
că mi se pare mare
şi tare-a vieţii stâncă,

stând într-o groapă-adâncă
în loc să zbor spre soare,
că doar ce viaţă n-are
ai mei vulturi mănâncă.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 noiembrie, 2018

Iacob CAZACU-ISTRATI: O pagină dedicată Centenarului Unirii

Pe urmele strămoşilor

 

Mândru merg prin puhava ţărână

Pe unde au paşit străbunii mei,

Şi-i aud din veacuri cum îngână

Baladele cântate în trecut de ei.

 

Semănat- au viaţă – paradis

Şi au tors legendele prin ani,

Cu bucurii, nevoi anii i-au nins

Şi cu slavă de oşteni şi de ţărani.

 

Roade  au cules pe  plaiul  meu

Munteni,  codreni   şi  ardeleni,

Şi  au  cântat  la bine  şi la greu

Aşa, cum e primit la moldoveni.

 

Mândru merg prin puhava tărână

Torcând  şi  eu legendele prin  ani,

Şi mă mândresc cu Patria Română

Şi cu strămoşii mei, dacii avani…

 

Eminescu către…noi 

  

Priviţi spre Europa cu gândul la Unire?!

Dar nu vedeţi un lucru simplu azi,

Că Ţara-i condamnată  la  pieire,

Voi, rătăciţi  prin  lume  ca  nomazi.

 

Nici prin străini nu vă-mpăcaţi cu fraţii,

Iar  viaţa  trece…trece – urmele  rămân…

Invidiaţi  pe  unii  şi-i urâţi pe alţii,

N-aveţi credinţă sfântă în sufletul păgân.

 

Lăsaţi trufia şi minciuna blestemată

Şi coborâţi din nori pe acest pământ,

Amintiţi-vă, că-aveţi o mamă şi un tată,

O Ţară şi un Neam, o Doină şi un Cânt.

 

Acum a  sosit  ceasul!  Hai!  Ca fraţii

Să ne unim hotarul, nu lăsaţi pe mâine,

Să  plângă  iarăşi Codrii  şi  Carpaţii…

Unire, lume! Deşteaptă-te române!

 

Și dacă-a fi…

 

Și de  dacă-a fi să plec chiar mâine,

Doar pentru una n-aș pleca,

Vreau să termin cu viața cea de câine,

Să nu mă simt străin în casa mea.

 

Să rup acele lanțuri ce mă leagă

De-acel sistem tâlhar și antichrist,

Ce-a otrăvit o națiune-ntreagă

Cu metastazele de cancer comunist.

 

Mi-i plină inima și sufletul de ură,

Cum de-am răbdat cei șaptezeci sărmani,

Să-mi lumineze Luciafărul în bătătură,

Întunecându-mi mintea cu minciuni atâția ani?…

 

Nu pot să plec în altă lume mâine,

Nici mai târziu, pân- nu mă voi spăla

De-acei, ce-mi mâncă sfânta pâine

Și limba- mi ponegresc în țara mea.

 

Chiar de voi urca în ceruri către zei,

Voi fi cu sufletul și inima-mpăcată.

Continue reading „Iacob CAZACU-ISTRATI: O pagină dedicată Centenarului Unirii”

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mă scufund în golul din pahar

Mă scufund în golul din pahar

 

Mă rod carii lemnului roşu în simţuri
până-n sinapsele nervilor la fantă,
nu-i mai suport şi ţip de frustrare
pentru a mă elibera din chingi nesimţite.

Mă scufund în golul din pahar
ce nu-şi mai doreşte apă plată,
mai degrabă vom sorbi cristalinul
din pălinca cu mărgele de argint.

Aş încerca să cuprind arderea
în palmele tale cu miros de iarbă
dar nu am nevoie decât de un gest,
poezia ta să-mi ţese sub piele
pânza de paianjen a mângâierilor
scrise pe marginea cuvintelor
în care ne contopim
noi şi respiraţiile noaste tăioase
ascultându-ne inimile cum curg ca nisipul
şi le iubim, ne lasă să construim castele.

La sfârşit ochi în ochi vom înţelege,
tot ce ne consumă trebuie depăşit,
unghi în unghi să descoperim filonul
până la cea dintâi celulă şi s-o iubim
mai mult decât pe noi înşine purtătorii
unui ideal nemărginit.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

16 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: O altfel de noapte…

O ALTFEL DE NOAPTE…

Noaptea neagră, languroasă, alene se prelinge,
Ca smoală se întinde, pe copaci și peste străzi…
Se lasă și pe suflet, din el văpaia-o suflă, stinge,
Cu degetu-i de-oțel, m-atrage ș-iar mă-mpinge,
În hruba-i neagră vrând să puie, în sipete și lăzi,
Una peste alta, ca mine și-alte prăzi…

Cu fiecare să se joace, de-a vis dulce și coșmarul,
De parc-am fi păpuși, în mâna vreunui scamator…
Atâta sete am în mine, c-aș putea sparge mortarul,
Să mă eliberez de chingi și să-mi alung amarul,
Unei vieți așa sucite, într-al lumii mare incubator,
Unde-ți plătești bilet la taxator…

Sufletul mi-i strâns legat, cu frânghii de neputință,
Visând să văd prin crăpătură, un Înger de Lumină…
Să-mi lumineze calea, printre stârvuri, cu credință,
Că voi găsi la capăt zarea, fără teamă de sentință,
Simțind negurile destrămate, că nu mă mai domină,
Lăsându-mi zorii și zborul pe-o stamină…

Deoparte vreau să las, neliniștile de-atâta vreme,
Ștergând cu dosul palmei, fruntea-mi dogorită…
Torcând fuiorul vieții, zi din noapte să mă cheme,
Că nu mai vreau s-aud, vuietul lumii cum geme,
Pace să simt, culori, sunete învăluind ziua-nsorită,
Curcubeu, ecouri pe calea-mi înflorită…

S-arunc gândurile-mi negre, mototolite pe podea,
Ușa s-o-nchid, la trap fugind cu hergheliile de cai…
Uitând dezamăgirea, ca șoarecele cum mă rodea,
Ochii neputinței, pitite, cum pe la colț mă iscodea,
De tine să uit, noapte, ce gândul sacru mi-l spurcai,
Mușcai cu negrii-ți dinți, mă judecai…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

16 noiembrie, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Botează-mă

Botează-mă

 

Pe lângă catarge de tei în mări de frunze
Te aud sirenă cu sunet de omag dulce
Legat c-un vânt de condeiul înfipt în cruce
În hora biciuitoare a celor nouă acuze

Strigate în pare de foc de Meduzele muze
În cântecul lui Paganini. Capriciu divin, mie…
Vino cu mir de șoapte, cristelniță de buze
Și botează-mă cu sudoarea de apă,tandră, vie

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

16 noiembrie, 2018

 

Anatol COVALI: Numai iubire

Numai iubire

 

Numai iubire
am fost în viaţă,
o fortăreaţă
de dăruire.

A mea menire
zilnic mă-nvaţă
cum să fac faţă-n
nefericire.

Dau la oricine
haina-mi săracă,
dar bună, dacă
o vrea şi-i vine

cu mult mai bine
când o îmbracă
şi vesel pleacă
uitând de mine.

Nu vreau vreodată
să-mi mulţumească,
fapta-i firească,
nu vrea răsplată.

Cât o să poată,
viaţa-mi lumească
o să iubească
dându-se toată.

Iert orice ură
mă pălmuieşte,
că-i omeneşte
să n-ai măsură.

Cine mă-njură
sărut primeşte
şi-oricând găseşte-n
mine căldură.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Tăcere amânată

TĂCERE AMÂNATĂ

A fost atunci o scurtă nebunie
adusă de un vânt fără hotar
pe florile de alb mărgăritar
crescute în pieptarul de pe ie.
Venea încet tăcerea amânată,
iar visul neuitat întors-napoi,
ne repunea îndată pe-amândoi
pe-o umbră de iubire-ntârziată.

Se ridica dintre copaci o lună
cu razele-ncărcate de mister,
dar astrele rămase sus pe cer
ne aduceau în cugete furtună:
iubire regăsită doar o noapte,
un ultim dar al bunului rămas,
fără regrete-n acele de ceas,
oprite fără voie între șoapte.

Cu gândurile toate adunate,
pe-o aripă de dor fără sfârșit,
uitarea ta mă ține răstignit
pe crucea amintirilor trădate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

16 noiembrie, 2018

Alla TONU: Revelații

REVELAȚII

 

Într-o zi am încercat să Te caut,
Mai mult din curiozitate,
Vroiam să știu dacă într-adevăr exiști,
Și nu Te-am găsit…
Te-am chemat mai insistent,
Pentru a-ți pune întrebări
existențiale,
Dar nu mi-ai răspuns…
Te-am strigat disperată,
căutându-Te peste tot:
Prin seninul cerului albastru,
Printre lumini și stele,
Printre aștri și galaxii;
Apoi, am făcut un mănunchi
din gândurile mele,
Le-am rupt, petală cu petală,
lăsându-le să plutească pe vânt,
să te găsească și să-ți vorbească.
Și Tu ai venit!
Mi-ai revelat că ai fost,
Și că ești peste tot,
În cer și pe pământ,
În orice piatră și fir de nisip
În orice fir de iarbă,
Și în mine, dintotdeauna,
Iar Numele Tău este încrustat
în fiecare celulă a ființei mele
chiar de la-nceputuri.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

15 noiembrie, 2018