Vavila POPOVICI: Despre rușine

„A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.”

 – Aristotel

 

   Dicționarele definesc rușinea ca sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală, antonimul fiindu-i cinstea. Deci, atâta timp cât va exista rușinea, va exista și cinstea.

   O persoană poate să se simtă rușinată numai dacă are sentimentul rușinii, pe care unii știu să-l ascundă, alții –nu. Oamenii de știință și victorienii (epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria) erau fascinați de reacția de înroșire a feței. Ea dovedea că sentimentele autentice nu pot fi mascate și că emoțiile pot triumfa asupra rațiunii. „Cel care nu roșește de căință nu va fugi de fapte care dau mustrări de cuget”, spunea poetul si dramaturgul german Friedrich von Schiller.

   Rușinea este una din cele mai puternice emoții umane. Rădăcina cuvântului „rușine” provine de la  un cuvânt mai vechi ce înseamnă „a acoperi” în sensul de a ascunde și acoperi lucrurile de care ne este rușine. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite, dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând, în acest caz, o justificare reală.

   Constantin Noica scrie în „Pagini despre sufletul românesc”: „Sentimentul de rușine, cum spune Xenopol, acest simțământ încearcă uneori pe cel al adevăratei conștiințe de stăpân”. Român cu conștiința de stăpân era și năzuința istoricului, revoluționarului Nicolae Bălcescu (1819-1852). Xenopol – filozof, istoric, scriitor român – mai vorbea despre marii învățători ai Ardealului – Samuil Micu, Petre Maior și Gheorghe Șincai care insistau asupra învățăturii pedagogice bazată pe moralizare și simțământul rușinii, dojenind poporul român pentru „căderea lui atât de joasă, când el se cobora dintr-o așa de mândră obârșie”.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Despre rușine”

Lavinia BUD: Nu voi închide poarta

NU VOI ÎNCHIDE POARTA

 

Așază-mi-te-n palmă, rândunică,

Nu-ți voi închide nici o poartă,

Vreau doar să-ți mângâi neodihna

Și lacrima din aripile-ți laolaltă.

 

Mă amăgesc că învelindu-te cu ochii

Voi vindeca durerea din aripa ta frântă.

Cu vântul neprielnic și cu norii

În ochi privindu-i, tu te-ai luat la trântă.

 

Continue reading „Lavinia BUD: Nu voi închide poarta”

Alexandru NEMOIANU: Despre rătăciri, confuzii și responsabilitate

Probabil că una dintre cauzele principale care fac din vremea pe care o trăim o înșiruire de evenimente convulsive, fără logică și fără finalitate, deci o vreme de haos, stă în împrejurarea că un prea mare număr de persoane și-au pierdut libertatea mentală. În bună măsură aceasta este consecința distrugerii comunităților organice. Un bun exemplu este, în cazul Românilor, cel al satelor.
În interiorul comunităților sătești existau norme de conduită și un “calendar” social bine stabilit, verificat și răsverificat prin existența a nenumărate generații. În acest chip ceea ce putea fi rău era eliminat și ce era bun promovat. ”Calendarul” social era așezat sub pavăza vieții liturgice Ortodoxe și forma unor superbe obiceiuri moștenite din moși strămoși. Putem oferi ca exemplu, despre unicitatea stărilor, facerea țuicii, în cazul Țării Almăjului.
Fiecare sat din Almăj sau, mai bine zis, țuica fiecărui sat din Almăj avea o personalitate proprie. Era consecința modului de preparare care, în fiecare sat, avea o anume particularitate. Din generație în generație acest “gust” specific s-a păstrat. La fel în viață socială și spirituală. Din nou ca exemplu aș oferi exemplul “graiurilor” din Borloveni și Pataș. Două sate almăjene separate printr-un pod și totuși, fiecare, cu o specificitate inconfundabilă a graiului local. Din nou se vede limpede importanța vieții de comunitate,viața într-un organism viu și inteligent. Am oferit aceste exemple pentru a scoate în evidenta un adevăr universal.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre rătăciri, confuzii și responsabilitate”

Beatrice Silvia SORESCU: Marin Sorescu – și astăzi la fel de actual

În urmă cu 22 de ani, atunci când a fost omagiat de Academia Româna, la cei 60 de ani, Marin Sorescu afirma: ,,Decât să împlinești 60, pe tăcute, e mai bine să ți-i declari. Dante greșea, desigur, fixând acel ,,mezzo del cammin di la nostra vita” pe la 30 de ani. Mijlocul vieții omenești cred că este la 60, să fie clar! Căci, dacă substanțele radioactive, care ne bântuie, se înjumătățesc atât de greu, de ce viața omului, urmând aceeași lege a simetriei, să nu se dubleze ușor? ” Din păcate, Sorescu s-a stins mult prea devreme, dar el continuă să fie, nu 120 de ani, așa cum a mărturisit atunci, firește, în glumă, ci o permanență, în literatura română, și de ce nu, în cea universală.

Marin Sorescu este un scriitor al Universului, un scriitor care a plecat singur, încălțat în cipici , din satul Bulzești, sat atât de evocat, mai târziu, în operele sale, și a cucerit întreg mapamondul. ,,Singur printre poeți” a fost gânguritul lui de început. De atunci, opera soresciană are o întindere și o adâncime. Mai mult decât oricine, Sorescu a crezut, cu tărie, în destinul său literar, a simțit că nu poți exista , dacă nu te afli în fluxul creației, într-un loc cât mai aproape de centru. A început comic, la prima vedere, în glumă, dar a știut apoi să ajungă foarte departe, în locuri nebănuite. El este scriitorul profund, care a explorat toate genurile literare și aproape toate speciile. Sorescu a construit o operă peste care nu poate trece nimeni, chiar să vrea, o operă complexă, fantastică și interogativă, ce răspunde gusturilor largi și prejudecăților multiple. Mai mult decât atât, Sorescu are nu doar o operă, ci și un stil inconfundabil în literatură.
Din aceste motive, scriitorul a avut, de-a lungul vieții, mulți prieteni, dar și foarte mulți contestatari, un fel de dușmani ai absurdului. Grija lor cea mai mare a fost să-l dea afară de la revista Ramuri, revistă, pe atunci, de mare profunzime intelectuală.

Continue reading „Beatrice Silvia SORESCU: Marin Sorescu – și astăzi la fel de actual”

Adriana POPA: Fulg / Snowflake -Traducere, Mădălina Maria Dăncuş

Fulg

 

melancolia albului
mă mai încearcă uneori
atunci ning
scuturându-mi copacii de păsări
mă caut printre fulgi
în mine însămi e iarnă
visul meu
îşi îngheaţă propria-i creangă
umbre bizare
viscolesc fără grabă
mă ning pe mâini
mă ning pe gene
Continue reading „Adriana POPA: Fulg / Snowflake -Traducere, Mădălina Maria Dăncuş”

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pe țărmul lumii ( versuri)

IARNA

m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci

 

ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

 

era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi

 

veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate

 

azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pe țărmul lumii ( versuri)”

Viorel ROMAN: Cum se prăbușesc imperiile, statele, partidele…

O societate e condamnată, dacă e decuplată de Dumnezeu, dacă munca e decuplată de remunerarea ei și sexualitatea de procreere.

O idee, papa Benedictus XVI

***

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat, la un moment dat, o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, ci toată lumea EGALĂ! Profesorul le-a spus, „OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi, evident, nota maximă.”

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți…și toți au primit un 8. Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o „pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4.

Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a studenților, toți au picat. Profesorul le-a spus că socialismul va eșua, în final, deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, în mod firesc, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va dori să aibă succes.

Nu putea exista o explicație mai simplă. Iată sintetiza: Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara libertății. Ceea ce primește o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primește întreaga recompensă pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Când jumătate din populație vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea și când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească, pentru că alții sunt beneficiarii muncii lor, atunci, dragii mei, acesta este sfârșitul … Continue reading „Viorel ROMAN: Cum se prăbușesc imperiile, statele, partidele…”

Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)

Foto: Afrin, Siria, după un bombardament 2018

 *

Doi arbori se iubeau

 

Doi arbori aprig se iubeau
Dar pădurarul ranchiunos
Trunchiul le reteză
Și-i luă la el acasă
În vatră însă iar se întâlniră
Și în focoasă-mbrățișare
S-au mistuit împreunați.

Milostenie Continue reading „Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)”

Eleonora SCHIPOR: Limbă maternă – floare eternă

          De Ziua Mondială a Limbii Materne la CIE Cupca, au fost pregătite mai multe lecții și măsuri cu caracter educativ.

          Sub îndrumarea profesorilor de limbă maternă, elevii noștri au scris dictarea «Fără limbă nu poate exista popor». Au avut loc lecturi și recitaluri poetice din marii noștri înaintași M. Eminescu, V. Alecsandri, A. Mateevici, N. Stănescu, Gr. Vieru, Gh. Sion,  I. Motrescu ș. a.

          N-am uitat în această zi să-l pomenin și pe autorul monografiei satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu din Brașov, precum și pe autorii și folcloriștii locali care și-au adus și ei contribuția la dezvoltarea limbii și culturii satului natal. Printre aceștia se numără regretații Magdalina Morar, poetă populară, Vasile Timiș, cantor al bisericii locale, cât și cei actuali.

          Pe ușile cabinetelor au fost afișate citate despre limbă ale oamenilor iluștri din toate timpurile.

       La lecțiile de limba și literatura română s-a vorbit mult despre rolul limbii materne pentru fiecare popor, despre păstrarea limbii, rolul bibliotecilor, bisericii, părinților, societății etc.

          În clasele mijlocii și mari elevii au scris compuneri sub genericul «Nemurirea din cuvânt».

          Recitaluri s-au susținut aproape în toate clasele.

          Pe parcursul săptămânii respective s-au scris și se vor scrie o serie de compuneri despre rolul limbii meterne în viața noastră. Cele mai reușite vor fi menționte cu diplome și foi de laudă.

          Cei mai activi elevi ai școlii au citit și au recitat versuri și cugetări despre limbă scrise pe steluțele simbolice.

          Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Limbă maternă – floare eternă”

Anna-Nora ROTARU: Te-oi aștepta iar vară…

,,O ZI ÎNNOURATĂ PE VALURILE MĂRII ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 120 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,UT PICTURA POESIS ”

*

 

TE-OI AȘTEPTA IAR VARĂ…


Îmi plimb ochii-n larg prin faldurile mării,
Cu țărțămuri destrămate și ciucurii rupți…
Împrăștiate-s visele pe pânzele-așteptării
Și mie cine să-mi arate cărarea consolării,
Când știu că timp n-ajunge să te înfrupți,
Oricât ai vrea să lupți…

S-a stins ziua și ceru-i ca de smoală,
Fugit-a cântul, gândul, zâmbetul în grabă…
Lăsându-mi inc-o dată ființa tristă, goală,
De parcă valu-a șters poemul de pe coală,
Din ce-am trăit… răzleață amintire, slabă,
Din mirajul cuvintelor, silabă…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Te-oi aștepta iar vară…”