Etichetă: Radu Botiș

Olimpia MUREȘAN: Revista „Izvoare Codrene și Chiorene” nr.15, 16 și 17 (note de lectură)

Având ca fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș, revista aceasta își propune să unească în paginile ei pe toți aceia care iubesc condeiul și vor să comunice; fiind o revistă de cultură, literatură, artă, religie și tradiții.

 Ca istorie privind apariția revistei putem aminti că în anul 2010 apare revista „Izvoare Codrene”, (revistă cu rază medie de Cultură, Literatură și Artă -de la Asuaju de Sus la Mireșu Mare și retur prin tot nord-vestul- țării) – am doar numărul 4 din acel an -inițiată și condusă de scriitorul Vasile Dan Marchiș; revista Izvoare Codrene a avut mai multe numere; a revenit în 2019 schimbându-și titlul prin adăugarea  cuvântului „chiorene” cu ideea de a cuprinde cât mai mulți colaboratori într-un spațiu geografic mai mare.

Voi continua prin a comunica câteva observații asupra numerelor mai sus amintite; cele două reviste, nr. 16 și 17 fiind număr dublu-stau sub semnul celebrării evenimentului major care a marcat istoria României și anume 1 Decembrie 1918.

 Cu gândul la aceste vremuri poetul Radu Botiș remarcă în „articolul „SEMN” apariția cărții „100 de ani la Marea Unire”- carte coordonată de dl. Dr. Teodor Ardelean, lansând și la Ulmeni acest volum omagial.

În cuvântul de început dl. Maxim Morariu-devenit de curând doctor în teologie-aduce laude colectivului de redacție pentru publicistica literară, istorică, etnografică, filozofică sau teologică-oprindu-se asupra preotului cărturar Botiș Radu care împletește calitățile de slujitor al altarului cu cele de mânuitor al condeiului, conducător al revistelor electronice „Glas comun” și „Slova Creștină”.

În recenzia referitoare la „Mărturii năsăudene” carte scrisă de preot Maxim Morariu și recenzată de poetul Radu Botiș-se specifică faptul că „țăranii români din Ardeal, cei din zona Năsăudului au lăsat posterității un adevărat tezaur constând în poezii, balade, bocete sau povestiri privitoare la război.

Scriitorul Ioan Voicu care face parte din Cenaclul Literar „Petre Dulfu” din Satulung e prezent în revistă cu poezii triste și nostalgice. Lipsește însă balada „Rău mă dor ochii, mă dor” devenită șlagăr după ce muzica a fost adaptată textului de Valentin Moldovan-devenind piesă șlagăr național, cântat cu succes de Paul Surugiu &Fuego și Irina Loghin. Redau aceste versuri:

„1. Rău mă dor ochii, mă dor/ De lumina stelelor/ De durerea frunzelor

Refren: Și mă duc și mă tot duc/ Până la izvor sub nuc

Și mă fac și iar mă fac/ Lemn de brad și lemn de fag.

2. Rău mă dor picioarele/ De bătut cărările.

3. Rău mă doare inima,/Că iubești pe altcineva.

4. Unde ai plecat, nu știu/ Dar mi-e sufletul pustiu.

5. Și-am să merg fără să știu/ Dus de dorul meu târziu.”

Făcând o comparație  cu baladele scrise de Ion Minulescu „vesele și triste”-cele scrise de Ion Voicu sunt numai triste: exemplific prin „Balada cutremurătoare”: „de  unde-n mine atâta chin/ și-atâta ură și pelin/ că n-am fost niciodată salbă/ doar un culegător de iarbă/ pe unde calc, nu e lumină/ doar întunericul de vină/ și mă cutremur printre voi/ cu temătoarele nevoi…”

Se prezintă într-un articol scris de Radu Botiș și Mircea Botiș cartea nou apărută „Lucăcești-file de istorie.” Localitatea reprezintă un colț de lume din țara noastră România, scriitorul și jurnalistul Gelu Dragoș alege descrierea satului natal cu oamenii lui, obiceiurile lor din trecut până-n prezent. E monografia unui sat transilvan din zona Chioar(Cetatea de Piatră)-fiind situată în depresiunea Someșului, având forma unui uriaș ou de struț iar în 1970 datorită așezării sale a fost ferită de inundații, cartea prezintă date despre populație(tabelul)-oameni, școala de ieri și de azi personalități din Lucăcești, natura așezării, rezervația de stejar pedunculat Bavna Fersig, laleaua pestriță-monument al naturii, stârcul cenușiu, moara plutitoare de pe Someș etc. În  cuvântul introductiv al cărții primarul comunei Mireșu Mare-Ioan Mătieș recunoscând valoarea acestei cărți pentru lucăceni scria că „patriotismul nu e un merit, ci o datorie de onoare.” –referindu-se la faptul că această monografie e un act de patriotism din partea unui scriitor.

Preotul și scriitorul Radu Botiș prezintă cartea de dezvoltare personală „Arta de a învinge” scrisă de Minodora Ion– o carte care îndeamnă la armonie între oameni și la stimularea imaginației, atât la oamenii simpli, cât și la scriitori, deoarece așa cum zicea Einstein „imaginația e mai importantă decât cunoașterea”-cunoștințele sunt limitate, pe când imaginația nu are limite.

Scriitorul Vasile Bele s-a documentat asupra subiectului „claca” din Chiuzbaia(care seamănă identic cu alte adunări de la țară din zona Codrului-numite „clacă”)-încearcă și reușește să dea o definiție acestui fenomen al satului  tradițional românesc; descrie desfășurarea unei astfel de întâlniri unde „clăcașii” sunt oameni veniți la muncă să-l ajute pe un semen de-al lor, benevol, fără a primi bani în schimbul muncii, dar, la nevoie-cel ce-a venit la ajutor-va fi și el ajutat la rândul lui. Astfel se realiza socializarea prin muncă, omul leneș, dar și cel harnic se recunoșteau la clacă. fetele se cunoșteau cu băieții-viitorii pețitori: era și claca „de femei” dar și claca „de bărbați” în funcție de munca ce trebuia îndeplinită(munca la câmp, culesul fructelor, adusul lemnelor din pădure, crăpatul lor). Claca are puncte comune cu o șezătoare, participă băieți și fete care socializează, spun povești, zicători, întâmplări. Din zestrea strămoșească s-a scos la lumină acest obicei, el perpetuează valorile spirituale ale oamenilor satului. Acestea sunt tradițiile autentice, acesta e poporul românesc, sunt obiceiurile pe care le-au învățat de la moșii și strămoșii noștri. În  acest fel avem o identitate distinctă, etnică, culturală și lingvistică.

Frații Mircea și Radu Botiș aduc o apreciere realistă și bine primită cărții scrise de Angela Monica Jucan cu titlul „Înstelatul  Finteuș” carte în  care se spune că acest cor bărbătesc de-o vârstă cu Marea Unire a repurtat succese răsunătoare pretutindeni prin repertoriul său de cântece patriotice-care au fost interpretate nu numai la noi în țară ci și peste hotare unde se găsesc români realizând „ păstrarea nealterată a identității naționale și ducând mai departe cu mândrie „cântul neamului nost”.

Vasile Hatoș scrie o„ Incursiune în poeziile și poemele lui Radu Botiș” afirmând că poeziile autorului reflectă stările sufletești care sunt în căutarea credinței adevărate”, spiritul  este pur, ca a unui copil- Iar poezia lui Radu Botiș atinge stări mistice. Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Revista „Izvoare Codrene și Chiorene” nr.15, 16 și 17 (note de lectură)” →

Radu BOTIŞ: NAȘTEREA ȘI COPILĂRIA LUI IISUS HRISTOS

Ca Om adevărat, Iisus a avut o biografie. Dar cum evangheliştii nu încearcă nicidecum să facă vreo separaţie între Iisus şi Hristos, între Om şi Dumnezeu, ei se arată doar foarte puţin preocupaţi de ideea stabilirii unei cronologii precise a vieţii Fiului lui Dumnezeu întrupat. Iată de ce, dacă data morţii pe Cruce a Domnului poate fi stabilită cu destulă exactitate, 7 aprilie (14 nisan, după calendarul iudaic), anul 30 al erei creştine, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre data naşterii Sale, în privinţa căreia aproximaţia este cel puţin 3 ani[1].

Nepotrivirea provine dintr-o eroare săvârşită de călugărul de origine dobrogeană Dionisie, numit „cel Mic”, atunci când, în anul 531, a calculat era creştină. Crezând că Mântuitorul a trăit pe pământ numai 30 de ani, Dionisie a fixat începutul erei creştine la anul 754 de la întemeierea Romei, dar însă Domnul a trăit pe pământ mai mult de 30 de ani.

Cele doua mari întâmplări în jurul cărora se află cheia de boltă a credinţei creştine sunt: căderea în păcat şi răscumpărarea. Taină a fost începutul lucrurilor la facerea lumii, taină a fost şi răscumpărarea, ea făcându-se prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria la „Plinirea vremii”. Prorocii au vorbit despre ea şi spusele lor s-au împlinit întocmai, toate. Ele au păstrat credinţa într-un singur Dumnezeu, fiind adevăratele fulgere ale adevărului şi luminând calea spre împărăţia harului. Răscumpărarea a fost determinată în timp şi spaţiu şi arătată prin anumite semne prin a fi recunoscută de toţi[2].

Proorocirile Vechiului Aşezământ deveneau, rând pe rând, adevăr şi certitudine. Timpul şi locul naşterii Mântuitorului făgăduit erau cele de care vorbiseră proorocii iar amănuntele privind viaţa, moartea şi învierea lui Iisus se vor împlini întocmai. Dumnezeiasca solie  a arhanghelului Gavril înspăimântase pe Fecioara Maria care s-a cutremurat  şi, smerită, a acceptat taina, cu adevărat mare pentru întreaga creştinătate[3].

Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut, în istorie, la plinirea vremii (Galateni 4,4), din dragostea lui Dumnezeu Tatăl (Ioan 3, 16)din nevoia de mântuire a omului (Romani 5,8-16) şi pentru ca lumea care prin păcat pierduse comuniunea primordială cu Dumnezeu, să fie îndreptată, ridicată din cădere, aşezată din nou în viaţa harică, în care omul să fie în legătură strânsă, şi un dialog neîncetat cu Dumnezeu (Romani 5,18; I Corinteni 15, 22).

Din Sfintele Evanghelii cunoaştem că Mântuitorul S-a născut în timpul regelui Irod cel Mare (Matei 2, 1; Luca 1, 5), în cel de-al 23-lea an al domniei împăratului roman Octavianus Augustus Caius Iulius Caesar, în al 749-lea an de la întemeierea Romei, cu câţiva ani înainte de anul întâi al erei noastre, eră pe care toate popoarele civilizate o socotesc din ziua în care El S-a născut[4], pe vremea când Palestina era o provincie romană, iar Quirinius ocârmuia Siria (Luca 2, 1-2), Palestina aparţinea, conform împărţirii teritorial-administrative, de Imperiul Roman.

Părinţii Săi după trup, au fost Iosif şi Maria. Iosif, de loc din Nazaretul Galileii (Ioan 1, 45), fiu natural al lui Iacov (Matei 1, 16), din neamul lui David (Luca 2, 4), era de meserie tâmplar. Maria, mama Lui, după tradiţie s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana şi a fost unicul lor copil,la bătrâneţe. De mică închinată Domnului, a fost lăsată la templu, de la vârsta de trei ani. După părinţii săi, ea provenea din neamul Împărătesc a lui David[5].

Continue reading „Radu BOTIŞ: NAȘTEREA ȘI COPILĂRIA LUI IISUS HRISTOS” →

Radu BOTIȘ: Semn

Este un fapt lăudabil când, iată, o instituţie de prestigiu a Maramureşului, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, reprezentată în mod exemplar de către domnul dr.Teodor Ardelean poposeşte la Ulmeni aducând, şi aici, parte din bogatele roade, volumul omagial „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”.

Ce poate fi mai frumos, mai plin de sens, decât să fie cuprinşi împreună, precum la o întâlnire de taină, maramureşeni demni, patrioţi în toată fiinţa lor, care şi-au lăsat amprenta de-a lungul existenţei, de-a lungul timpului, cu cinste fiind aşezaţi la loc demn Sunt cu adevărat elite maramureşene, dar nu greşim numindu-le elite naţionale, căci libertatea de astăzi li se datorează, înainte de toate, lor.

Cartea prezentată este o lucrare de substanţă, o lucrare necesară tocmai pentru menţinerea trează a sentimentului de apartenență la acest popor, valoroasă prin aducerea în față a modelelor înaintaşilor, care fac să vibreze în noi vocea conştiinţei, noi manifestând astfel respect, dar şi reverenţă, deopotrivă. Nu ai cum să nu empatizezi cu nobila idee a cărţii întâlnindu-i aici pe arhiepiscopul Maramureşului, vrednicul de pomenire şi amintire Justinian Chira, episcopul Emilian Birdaş, marele tribun George Pop de Băseşti, neînfricatul luptător anticomunist Vasile Blidar, tohătanul nostru Petre Dulfu, chelinţeanul drag Emil Gavriş, doctorul docent Florian Ulmeanu, ori vajnicul Leu de la Şişesti, părintele Vasile Lucaciu, alături de marea pleiadă a atâtor făuritori de unire şi întregitori de neam cu generozitate cuprinşi în această carte document.

Lucrarea merită cuvenita lectură, iar în momentele de răgaz ale fiecăruia, oprindu-ne din tumultul acesta al vieţii cu atâtea preocupări şi griji, să poposim plini de recunoştinţă, meditând atât cât ne este dat, la faptul că neamul şi ţara rămân lucruri sacre.

Și pentru că Alba Iulia este Mecca unirii românilor, închei cu versurile poeziei:

 

Mai dalbă, Alba reîntregirii

 

În Alba țării, sub cetate
Sălășluiesc, de mult, eroi
Răpuși, cu dorul de dreptate
Uitați, adesea, și de noi.

 

Se aud sub crucile creștine
Cum lacrimile curg șuvoi,
Până la cer răzbat suspine
Cu jind la pacea de apoi.

 

La Alba Iulia, altarul
Mai poartă-n catedrală semn,
Iar peste țară, preasfânt, harul
Scoboară la poporul demn.

 

Mai dalbă, Alba reîntregirii
Răscoală-n noi chemarea sa,
Cu, pretutindenea, martirii
Unirea sfântă va dura.

———————————–

Radu BOTIȘ

Ulmeni, Maramureș

6 martie 2019

Pr. Radu BOTIȘ: Naşterea Domnului Iisus

Cuvântul ,,Crãciun” este înrudit cu termenul latin ,,creatio” din limba latinã cultã. In acest fel a înteles poporul roman ,,crãciunul”, ca o creatie pentru cã Nasterea Mântuitorului este unicã si nouã prin ea însãsi. Coboarã Dumnezeu în lume pentru a rezidi lumea.


Aceasta este Taina Craciunului, începutul unei noi creatii prin Adam cel nou.


Pruncul ,,mititel, înfãşat în scutec de bumbãcel” vine din nou la cumpãna dintre ani apropiindu-ne de raiul ceresc.


Iisus Hristos se naste pentru fiecare dintre noi în micuta pesterã din Bethleem spre împãcarea noastrã cu Dumnezeu-Mielul care va ridica pãcatul lumii. In acea noapte plutea misterul asteptãrii. Ingerii din cer încep sã cânte spre uimirea pãstorilor si acelor din împrejurimi. Mãrire întru cei de sus, pe pãmânt pace, între oameni bunã voire. Cei trei magi de la rãsãrit aduc Pruncului nou nãscut aur, smirnã si tãmâie.


Aşa cum steaua a condus pe cei trei magi la Bethleem, colindele noastre ne conduc prin credinta si viata curatã spre acelasi Iisus Mântuitorul, fiecare prin colind ajungem sã devenim vestitori ai Naşterii, Lumina Bucuriei Divine.

Crãciun Fericit românilor de pretutindeni!

———————————–

Preot stavr. Radu BOTIȘ

Ulmeni, Maramureș

20 decembrie, 2018

 

A apărut noul număr al revistei Orizonturile Bucuriei. Iată sumarul!

În revista Orizonturile Bucuriei nr 12 (pentru lunile Sep-Oct 2018) sunt publicați următorii autori cărora le mulțumim pentru participare și implicare:
Ing. Nicolae Mușat, Pr. prof. dr. Mihail Milea, Pr. prof. dr. Aurelian Damian, Prof. univ. dr. Nicușor Nacu, Istoric Cornel Birsan Cornel, Teolog Attila Mihai Nagy, Pr. Marian Sava, Ec. dr. Angelica Stanciuloiu, Prof. dr. teolog Antoniu Pastin Cătălin, Prof. Eleonora Schipor, Pr. stav. Radu Botiş, Ierom. Maxim Iuliu-Marius Morariu, Poet Mirela Minuţa Alexa, Prof. Ana Bejan, Prof. univ. dr. Alexandru Nemoianu, Teolog ing Mihail Nicolae Stanca, Prof. Anghel Mugurel, Marinela Mihaila Savin, Poet prof. Mircea Dorin Istrate, Comandor Aurel Niță, Poet Floarea Dimian, Poet etnolog Maria Filipoiu, Col. dr. ing. Constantin Avadanei, Poet Olga Grigorov Văduva, Pr. stav. Ilie Bucur Sărmășanu, Prof. Alexandra Elena Țicleanu, Scriitor prof. Ramona Luminița Ungureanu, Redactor Dia Radu, Prof. drd. Tatiana Croitor, Redactor Odette Sofloneascu, Poet critic Girel Barbu, Scriitor prof. Nicolae Băciuț, Poet Emilia Amariei, Prof. Traian Gheorghe Cristea, Prof. dr. Tatiana Butnaru, Poet Vasilica Grigoras, Poet Eliana Popa, Poet Ioana Raluca Trandafir, Scriitor Marius Vlasceanu, Eseist, scriitor prof. Chifu Speranta Ecaterina, Scriitor Paulina Georgescu, Poet prof. univ. dr. Carmen Ciornea, Poet Cristian Gabriel Vulpoiu, Poet redactor Diana Ciugureanu, Poet Mihaela Aionesei, Poet dr. Ovidiu Viorel Birtu Piraianu, Poet Calinescu Maria, Poet Mariana Paduraru, Poet Ionel Arădoaie, Poet prof. univ. dr. Tatiana Dabija, Poet Antonela Stoica, Poet pr. Gabriel Gabriel Si Dana Constantin, Poet Violeta Cadar Secoșan, Poet ing. Zirbo Florin, Eseist Hatos Vasile, Poet Marilena Răghinaru, Poet Vasile Luca, Istoric dr. Eugen Costel Popescu.
Sincere felicitări și vă așteptăm să susțineți în continuare revista Orizonturile Bucuriei!


REDACȚIA

9 decembrie, 2018

„Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare

Instituție de prestigiu a Maramureșului, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare oferă cititorilor cartea „Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, 2018, având ca autoare pe doamna Angela-Monica Jucan, iar coordonator pe dr. Teodor Ardelean. Lucrarea se înscrie în programul cultural „Maramureșul perpetuu”, seria Aniversări. Încă din prefața cărții, semnată de Anca Sima, care este menționată consultant și lector de carte, găsim mențiunea că prezenta apariție este un omagiu special, alături de alte lucrări documentare, o ofrandă adusă localității Finteușu Mare din Maramureș, precum și „Marelui său Cor bărbătesc”.

De o vârstă cu Marea Unire, corul de la Finteuș a reușit să-și întregească repertoriul de-a lungul anilor cu multe cântece patriotice, glasurile coriștilor dorind să însuflețească prin cântec sentimentul de cinstire a neamului. Nu poți să nu fii pătruns de fiorii demnității că ești român auzind vocile acestor demni bărbați interpretând: „Doamne, ocrotește-i pe români” sau „Treceți, batalioane române, Carpații”, ori înălțând acele imne care cutremură orice inimă întru slava lui Dumnezeu. Faima acestui cor a depășit de mult granițele țării, acesta concertând în Letonia, Polonia, Ungaria, Republica Moldova, Elveția, Italia, Franța etc. Prin concertele susținute în comunitățile românești din diferite zone ale lumii, el constituie, cu siguranță, liantul care le readuce acestora țara în suflet întru păstrarea nealterată a identității, ostoirea dorului de acasă.

Ca o particularitate a cărții, trebuie reținut faptul că autoarea urmărește, pentru fiecare corist în parte, caracterul și personalitatea acestuia, aducând date certe de viață și activitate, dar și prin semne zodiacale care-l reprezintă. Astfel, fiecare apare unic în felul său, aici sigur având însemnătate și discuțiile avute cu fiecare corist. Cu siguranță, trăinicia acestui cor își are ancorate rădăcinile în „unitatea” sa. Hotărârea fermă a unui grup de români din ținutul „cetății de piatră” a Chioarului de a păstra vie în conștiința neamului, a generațiilor care urmează sentimentul treaz că vatra noastră geto-dacă își binemerită locul acesta apărat de-a lungul vremii cu prețul vieții, la nevoie.

Citind cartea, vom (re) descoperi frânturi de istorie dar și chipuri de oameni, semeni de-ai noștri, care duc mai departe cu mândrie „cântul neamului nost”.

 

De pr. Radu BOTIȘ și Prof. Mircea BOTIȘ

Traian D. LAZĂR: Identitate

Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte. Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular. În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/ familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.

Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011. Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.

Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.

Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Noul Horizont – Spania, Observatorul – Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.

Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.

Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni  din 1926.

În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni,  au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.

Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.

În continuarea studierii identității demografice, autorii au considerat necesar să aloce un capitol separat funcțiilor geoeconomice actuale ale orașului. Folosind surse statistice, autorii extrag informații privind baza economică a localității, care a fost, până târziu în epoca modernă, agricultura. Un loc important se acordă analizei relațiilor de proprietate asupra pământului, insistându-se asupra momentelor 1853-1854, când s-a desființat servitutea personală, 1921, 1945, 1949, 1991. Concomitent se comentează aspecte legate de mijloacele de producție, tehnologiile folosite, productivitatea.  Corespunzător evoluției cronologice, a mersului spre modernizare,  se fac referiri la alte ramuri ale economiei, la dezvoltarea meșteșugurilor și industriei, ceea ce a adus ridicarea localității la statutul de oraș. În partea finală a capitolului, autorii ne înfățișează situația actuală a economiei orașului și proiectele de viitor în domeniul ecologic, protejarea mediului și creșterea calității vieții, turistic.

Identitatea culturală reprezintă cea de a treia direcție a studiului monografic dedicat Ulmeniului. Ne sunt prezentate informații privind datinile și obiceiurile ținând de activitatea economică a locuitorilor: unelte, procedee de muncă, pomicultură, creșterea animalelor, ocupații casnice. Aceeași linie de cercetare urmărește: alimentația, portul, credințele despre cer și astre, graiul, obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de muncile agricole, de datele calendaristice, jocurile tradiționale.

Suntem de părere că locul capitolului consacrat învățământului era aici, pe axa identității culturale, alături de capitolul „Oameni de ieri și de azi”, care ne înfățișează personalitățile culturale ale zonei. Învățământul reprezintă unul dintre factorii importanți în păstrarea identității culturale a unei comunități. Aflați timp de secole sub dominație străină, austriacă și maghiară, românii din Transilvania, deci și cei din Ulmeni, au fost supuși unui proces intens și îndelungat de aculturație. Autorii au prezentat cu acuratețe evoluția învățământului de la cel religios/confesional către învățământul modern, laic. S-au evidențiat mai ales politicile de maghiarizare prin învățământ. Și așa cum era normal au ajuns la nominalizarea personalităților culturale din zonă, problemă căreia i-au consacrat un capitol special incluzând și oamenii politici. Evident nu putem aminti aici decât pe câțiva dintre oamenii de cultură originari din spațiul ulmenean: poetul, prozatorul și traducătorul Petre Dulfu (1856-1953), rapsodul popular Emil Gavriș (1915-1989), poetul, prozatorul și editorul Radu Ulmeanu (1946), poeta și prozatoarea Florica Bud (1957), etc.

Cartea domnilor prof.Mircea Botiș și pr. Radu Botiș tratează ansamblul elementelor ce definesc orașul Ulmeni, identificându-l din masa așezărilor din România.

––––––––––

Prof.Traian D. LAZĂR

Ploiești, septembrie 2018

REMEMBER: Chelința, Maramureș,15 noiembrie, 2015

Mulțumiri (postume) Dumitru Fărcaș. Odihnă și pace în Slavă!

 

REMEMBER:
Chelința, Maramureș, 15 noiembrie, 2015.

 

Spuneați: ,,…-Doina lui Lucaciu, interpretată de această tânără, iarăși ne adună”.

AȘA SĂ FIE (ȘI) ÎN AN CENTENAR!

https://archive.org/details/DoinaLuiLucaciuAndreiaR.Botis

http://frecventacititordeproza.blogspot.com/…/doina-lui-luc…

www.ziarulnatiunea.ro/…/cantec-de-poveste-doina-lui-lucaciu/

–––––––––––-

Preot stavr. Radu Botiş

7 august, 2018

Radu BOTIȘ: „Promovarea valorilor maramureşene prin revista Pro Unione”

Marți, 31 iulie la Baia Mare,de la ora 13, în Sala de conferințe, Fundaţia Culturală „Pro Unione” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a organizat simpozionul cu tema „Promovarea valorilor maramureşene prin revista Pro Unione”( 20 de ani de la apariția primului număr).

Au luat cuvântul: dr. Ilie Gherheş, prof. Dan V. Achim, prof. Liviu Tătaru, dr.Felix Marian, Ioan Nădişan, etc.

Prin expoziția ,,Reviste Maramureșene ” s-a făcut un REMEMBER și a celorlalte reviste și publicații existente în arealul cultural maramureșan.

În poze, alături de Prof. Valeriu Dan Achim, redactor șef al revistei PRO UNIONE și lector univ.dr. Ilie Gherheș, președintele fundației PRO UNIONE.

——————————–

Radu BOTIȘ

UZPR

3 august, 2018

Constantin MARIN: Recenzie la cartea părintelui Radu Botiș, „CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA”

Trebuie menţionat, de la bun început, că această carte este plăcut mirositoare (spiritual vorbind), prin patru aspecte, primele două fiind legate de grafică: în primul rând, imaginea de pe coperta I duce gândul spre un vitraliu de biserică; în al doilea, fiecare pagină este însoţită de o vignetă, element tipografic care sporeşte gradul de interes cu care se citeşte întreaga carte. În al treilea rând, textul este tradus – integral, în ordinea paginilor, desigur – în limba engleză, probabil la sugestia cuiva din cadrul editurii. Şi în cel din urmă, prin mesajul integral al cărţii.

Autorul, părintele Radu Botiş, preci­zează, în debutul volumului: „Aceste versuri şi gânduri ale mele din urmă­toarele pagini le închin, înainte de toate, Mântuitorului Iisus Hristos, al cărui umil slujitor încerc să fiu, la altarul jertfei mântuitoare – talantul primit nevoind să-l îngrop în pământ, roadele lui să ajungă la voi, fiecare, ca o clipă de mângâiere, ca un sentiment de înălţare şi împlinire sfântă a menirii fiecăruia, vremelnici, pe acest pământ – călători spre cer. (…)”.

Consideraţii şi încurajări despre parcursul literar al autorului acestei cărţi exprimă Pr. Vasile Hotea – Protopop al Chioa­rului, Augustin Cozmuţa – Re­dac­tor-şef al ziarului „Graiul Maramu­reşului”, Daniel Cornea – redactor de emisiuni religioase la Televiziunea Cinemar şi Emilian Arădeanul – episcop, vicar eparhial (trecut, între timp, în lumea drepţilor).

Se întreabă, părintele Radu Botiş: „Cât de limitat îşi mai poate concepe omul ateu locul veşniciei, pe care Iisus Hristos l-a promis tuturor săvârşitorilor binelui? Totuşi, în faţa morţii, neputincios, omul ateu devine asemenea tâlharului de pe cruce?”. Însă, pentru a stimula atenţia cititorului, observăm cum fluxul de poezii este întrerupt – din când în când – de scurte meditaţii, cu valoarea unor predici, precum cele intitulate „Gândind, mereu, mereu”, „El, Mântuitorul prea milostiv”, „Taina Crăciunului”, „Învierea Domnului Iubirii”.

Una dintre poeziile care merită integral citată este cea intitulată „Rugăciune”: „Doamne, în a dragostei rânduială, / Sub pavăza crucii agale suind, / La­crimii noastre caută vremi de beteală, / Prin astă lume străluminând. // Doam­ne, chipul din sfânta icoană / Ira­diază, caută vremi de împăcare, / Precum chemarea cea mai de seamă / Inimii noastre dragi, fiecare. // Doamne, la umbra plăcută a liniştii Tale, / Ca o închinare căutând împli­ni­rea, / Iartă-ne, încă, nefireasca umblare, / Pacea din Tine, în noi, fericirea”.

În acelaşi minunat context, ca o prelungire, se încadrează poezia „Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme”: „Săraci, o, prea săraci am fi,  /De n-am avea o călăuză a noastră, / E prea puţin o pasăre măiastră – / Căci cu nimic nu poţi asemui / Această Carte reînviind istorii, / Balsam vindecător şi fără de pereche, / Mai nouă parcă, dar atât de veche, / Scriptura sfântă, urcuşul spre glorii. // Nimic din ce s-a scris ori se va scrie / Nu poate s-o întreacă, să-i fie la egal, / Citind-o, te cuprinde un dor înspre astral, / Şi-un sentiment ferice, plăcut, suav, te-mbie. // Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme, / Îndeamnă orice suflet la calea sfinţeniei. / De-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei, / Te-ncântă această Carte, venind ca să îndemne, / Curată fie-ţi viaţa, curată şi senină, / Adeseori trecută prin încercări, iscoade; / Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade, / Belşug de fapte bune, mereu să fim lumină. // Ce încredere, ce stare, idee şi speranţă, / Cuprinde şi emană izvorul Sfintei Biblii, / Purtând învăţătura hotărâtoare lumii, / Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă”.

Atmosfera din „Motiv de meditaţie (II)” este, simultan, apăsătoare, încăr­cată de dramatism, însă, spre final, lasă deschisă poarta speranţei: „Cu câtă înspăimântare ne aşteaptă sfârşitul, / La pragul marii treceri, cu frică meditând; / Lăsând în urma noastră atâta îndu­rerare, / Copii, mame, prieteni, lângă mormânt plângând. // Lăsăm lumeasca fire, cu pofte şi păcate –/ O viaţă unde totul cândva părea etern, / Văzându-le pe toate ca rămânând iertate, / Dar care, vai, costa-vor chiar chinul din infern. // În viaţa pământească eram prea ocupaţi. / În rugăciuni şi posturi nu mai puteam rămâne, / Credeam atâtea numai şi ne vedeam salvaţi. / Eram neghina care se ascundea prin grâne. / Suntem săraci în fapte şi-atâta de lumeşti. / Un gând nu ne încearcă: să medităm jertfirea. // Iisus îţi cere astăzi în ochi să Îl priveşti. / Şi darul este mare. E însuşi Mântuirea”.

Un peisaj de basm ni se desfăşoară în faţa ochilor, în poezia „Leru-i ler, Prunc Sfinte, dalbe flori”: „Miracol alb coboară dinspre cer. / Beteală împlinită, de lumină sfântă. / Colinde iar vin viaţa şi ne-o încântă. / Dalbe flori, Prea Sfinte, leru-i ler. // Dumnezeu mai poposeşte iar / Din înalt, la ieslea de mister. / Dalbe flori, Iisuse, leru-i ler, / Naşterea Ta Sfântă ne înfioară. // Magii vin să te salute, demn, / Îngerii din cer binevestind, / Sfânta împlinire, prin colind, / Pentru lume, Salvatorul Semn. //Leru-i ler, Prunc Sfânt, dalbe flori, / Imne răsunând întru împăcare, / Semnul nostru adânc de închinare, / Speranţe, rugăciuni, colindători”.
Un îndemn şi o bucurie care va veni, adresează părintele Radu Botiş semenilor săi, în poezia „Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei”: „Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei. / Pe calea înspre ceruri porniţi, dar, de acum. / Alegeţi-vă locul, în ţara veşniciei / Şi nu cădeţi sub cruce, chiar de e greu pe drum. // Întindeţi mâna celor ce au căzut pe cale. / Întoarceţi păcătosul ce merge spre întuneric. / Astfel, pe drept, vedea-vei că rodul faptei tale / E însăşi răsplătirea cu locul sfânt, edenic. // Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, / Încredeţi-vă pururi în bunul Dumnezeu. / În pacea Lui rămâneţi. E starea bucuriei, / Când drumul înspre ceruri e luminat mereu. // Veghează lângă Tatăl – Hristos reînviat, / Cel răstignit pe cruce, ca jertfă de împăcare, / Veghează – o, creştine, tu, oare L-ai uitat? / Viaţa ta se scurge în marea nepăsare? // Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, / Căci Dumnezeu acelaşi e astăzi şi oricând, / O cale duce numai spre Taina Veşniciei / Şi un Iisus mai iartă şi mai aşteaptă, blând. / O judecată mare va zdruncina pământul / Când? La plinirea vremii. Şi asta nu o ştim. / Un lucru este sigur: doar împlinind Cuvântul, / Noi vom trăi viaţa pe care o dorim”.

O atmosferă evanescentă, învăluitoare şi transparentă, ca într-un vis, reali­zează autorul volumului „Ca tămâia înaintea Ta”, în poezia intitulată „Rugă monahică”: „Saltă, inimă curată, / Bucuria Învierii / Fiind vestea minunată / Pentru vremea mângâierii. / Glasuri sfinte răsunând, / Într-un imn de adorare, / Către ceruri înălţând / Rugă­ciunea de iertare. // Bat iar clopotele sfinte, / Cu glasul tânguitor. / Iartă-ne, Prea Bun Părinte, / Dă-ne crez în viitor. // Trupul nostru de ţărână / Nu-l sorti, Doamne, pieirii. / Fă-l de-a pururi să rămână / Ne-ntinat de pofta firii. // Iar divina Ta suflare –/ Păstrătoare a legii sfinte –/ Dreptul nostru, fiecare, / Să nu-l dăm pe-un blid cu linte. // Suntem, Doamne, fiii Tăi. / Vrem a face ascultare, / Pentru buni şi pentru răi, / Maicii Tale Născătoare. // O! Tu Maică prea iubită, / Caută spre Dumnezeu, / Milă, har şi îndurare, / Pentru cei căzuţi la greu”.
Pecetea divinităţii, pe care o purtăm în noi, încă de la intrarea în această lume, chemarea spre necuprins, spre infinit, spre atotcuprindere, spre locul de Acasă, originar, străbate poezia intitulată „Dor”: „O şoaptă divină, întrecând atotcuprinderea, / Acolo unde, tainic, rugăciunea prinde contur, / La ceasul unde viaţa de taină erupe, / Serafic, acolo e totul mai pur. // Clopotele, acolo, dau glas îngeresc, / În liniştea singurătăţii mântuitoare, / Gândul curat iradiind dumnezeiesc, / Dinspre înalt, către noi, fiecare. // Acolo mă poartă paşii întru împăcare / Hotar dintre lumea aceasta şi cer. / Mănăstire de pace, străjuind către zare, / Lume de taină, de etern, de mister”.
Poate nu exagerăm, atunci când îndrăznim să comparăm atmosfera din această poezie cu aceea din poezia lui Lucian Blaga, intitulată „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
Spre finalul volumului „Ca tămâia înaintea Ta”, descoperim un mănunchi de dialoguri, participări ale părintelui Radu Botiş, găzduite de postul TV Cinemar Baia Mare (realizator: Daniel Cornea), în intervalul 1999–2001. „Ultimul cuvânt” este rezervat doamnei prof. Zamfira Deac, prin poezia sa „Templul nezidit”, care se constituie ca o Postfaţă.

Lectura cărţii este declanşatoare de o bucurie gata să se reverse, pe care se cuvine să o exprimăm, însă, cu mo­destie şi discreţie, ca să fim în acord cu viaţa de fiecare zi a autorului acestei ofrande literare, dar mai ales duhovni­ceşti.

——————————————–

Constantin MARIN

Sursa: http://www.gazetademaramures.ro/recenzie-la-cartea-parintelui-radu-botis-ca-tamaia-inaintea-ta-20564