Victor RAVINI: La loc comanda

Lucram la ICE Autotractor-Dacia Brașov. Eram a cincea putere mondială la tractoare, după Ford, Massey-Ferguson, Fiat și Renault. Am propus să organizăm o caravană cu tractoare și buldozere transportate pe camioane, în jurul Mediteranei, ca să facem demonstrații comerciale. Toată ierarhia a aprobat. Am planificat că vom fotografia produsele noastre pe fundalul vestigiilor arheologice din Atena, Turcia, Egipt, nordul Africii, vom trece Gibraltarul, vom ajunge în Franța și o să fug la Paris, cu Dacia caravanei, cu ARO-ul sau cu vreun tractor. Cu cucu! Ce naiv eram pe atunci. Habar n-aveam cum se fuge din țară. Când a venit vremea să fug din țară, mult mai târziu, nu am fugit cu vreun buldozer pe șenile, ci cu avionul. Am făcut toate demersurile pentru caravană, obținusem tractoarele și celelalte produse, însă nu și camioanele Roman. Fabrica nu a răspuns la scrisorile noastre. Mă trimite șeful meu, ing. Florescu Ionel, la fabrica de camioane, la directorul Căpitanu. Așa îl chema. Eu, când mă duceam pe la ministere sau întreprinderi și spuneam răspicat că eram de la Întreprinderea de Comerț Exterior Autotractor-Dacia, oricine ar fi fost acei șefi, își corectau poziția și freza, se închideau la pantaloni și îmi vorbeau cu un respect maxim. Când i-am spus lui Căpitanu de unde vin, a urlat:

— Afffarrră!

M-am uitat mirat la inginerii din jurul lui. Ăia nu se mirau. N-am zis nimic și am plecat. M-am întors la birou și iarăși nu am zis nimic, m-am așezat și am reluat ziarul să-l citesc. Șeful m-a întrebat:

— Cum a fost? Directorul Căpitanu era ca întotdeauna la linia de montaj și urla la muncitori? Gesticula cu levierul în mână? Sau în mod cu totul excepțional era în birou?

— În birou.

— Și a aruncat după dumneavoastră cu călimara de pe birou?

— Nu.

— Acum câteva zile i-a aruncat călimara în cap contabilului șef. I-a spart capul și uite așa îi curgea sângele șiroaie. De atunci, ăla s-a evaporat și e dat dispărut. Nici nevasta lui nu știe unde e. L-au căutat milițienii cu câinii prin Poiană și cu cordoane de voluntari. Au greblat toată Poiana și degeaba.

— Așa de tare i-a spart capul?

— Da. Acum îl caută și prin Deltă, a zis Florescu în glumă.

— Să-l caute și prin Alaska! a zis un coleg, insinuând că ăla fugise din țară.

 Peste vreo două zile, în hol la intrare, să nu-mi cred ochilor: Căpitanu se certa cu portarul. Voia să intre, să vorbească cu Bădițoiu, director de produse la camioane, iar portarul nu îl lăsa.

— Poți să fii matale directorul Căpitanu, poți să fii și directorul Colonelu, poți să fii și Sfântu Sisoe, aici nu intră nici Dumnezeu dacă nu are legitimație de serviciu! Poți să fii chiar și Stalin, peste mine nu trece nimeni, nici cu tancul!

Continue reading „Victor RAVINI: La loc comanda”

Flora Mărgărit STĂNESCU: Necazuri înnotătoare

Schiță – satirică-

(Ce ar fi viața noastră dacă ne-am pierde total simțul umorului?)

 

Un inspector financiar intră într-un restaurant pe care-l suspecta de ceva timp de unele nereguli. Se așezase la masă, aștepta deja de un sfert de oră, iar ospătarii spuneau bancuri undeva într-un separeu, după cortină. Răsfoia o revistă pe care o citise și recitise dar, nici un ospătar nu se sinchisea de el. Un om beat criță vine și se așează la masa lui, neinvitat.

B- Mă nene, eu când vreau să citesc, stau acasă și mă așez în pat și știi ceva? Numaidecât mă ia somnul.

I – Da? Și ? Uite că pe mine nu mă ia somnul.

B – Aha, d-aia-ți pierzi timpul pe aici, sau vrei să agăți pe cineva ?

I- Da, vreau să-l agăț pe chelner, că-l aștept cam de mult…

B – Aoleuuu! Bre, mata ești din ăiaaa…

I – Dumneata de ce bei așa mult ? Uite în ce hal ești…

B – Eu beau…fiindcă am necazuri, da, am multe necazuri…

I – Și cum te ajută băutura ?

B – Păi, la început le înecam în băutură și scăpam.

I – Și acum ?

B -Acum afurisitele ce crezi? Au învățat să înnoate, ba mai mult au scos și pui…

     Eu sunt ocupat pe aici și de fapt, nevasta mea face puii, acasă. Mie, mi-e necaz că nu știu cu cine-i face, să-i cer pensie alimentară, să-mi pice și mie ceva, dacă tot cresc în grădina mea…nu ?

Continue reading „Flora Mărgărit STĂNESCU: Necazuri înnotătoare”

Dorel SCHOR: Apa de ploaie

   Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrențuiți atârnând pe firele de telegraf, ma indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiții, îl apuca o tristețe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziția e totală, să te mai miri  că unii încep sa scrie versuri, că alții se sinucid sau iau o poziție somnolenta în parlament…?

    Iată-l, de pilda, pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem asa, de câțiva ani, aproape zilnic în stația de autobus. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia…Astăzi se observa de la distanță  că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută.

-Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă.

-Bine…, răspunde el posac.

E clar ca nu-i bine de loc. Ce poate să fie bine?!

– Ești trist pentru ca a pierdut echipa dumitale favorita la fotbal? tatonez eu terenul mai mult în glumă.

– Da’ de unde, am jucat la toto pe treizeci de variante, cu echipa mea am mers la sigur, dar ceilalți mi-au făcut figura… Dar nu-i nimic, nu-i prima dată…

– Ce mai face doamna?

– Ah, nu știi? se mira el. Suntem în divorț. I-a sucit mințile un agent imobiliar, un anglo-saxon de pe strada Jabotinski. Cam de șase luni nici nu am văzut-o și mănânc sandviciuri cu tuna de trei ori pe zi. Nu au absolut nici un gust… Omul se satură, crede-mă.

– Bine ca nu ai probleme cu fiscul, îl încurajez eu cu mult tact. Cu fiscul e mult mai complicat  decât cu nevasta… Nevasta mai găsești.

– Cine spune ca nu am probleme? pronunță el rar. Am probleme și încă cum! Mi-au recalculat o diferența de impozit care cu amenda, cu dobânda și cu conexarea se ridica la mai mult decât venitul meu…Oficial! Probleme nu am? Ohooo…

– Lasă că te descurci, îl asigur prietenos. Ieși dumneata din buclucul asta. Bine că ești sănătos! Cum spune proverbul, importantă e sănătatea…Fii matale sănătos!

– Proverbul spune, este el de acord, numai că uite ce se întâmplă: dimineața am niște dureri de șale că nu mai știu pe care parte să cobor din pat. La prânz mă supără stomacul, probabil de la tartinele astea insipide, iar seara mă doare capul și nu pot să adorm până mult după miezul nopții.

Continue reading „Dorel SCHOR: Apa de ploaie”

Dorel SCHOR: Foc la delicatese (schiță)

Madam Gurnist si doamna Brodiciche sedeau la taifas pe banca din fata blocului si, cand m-au vazut venind de la serviciu, m-au oprit cu exclamatia:
– Ia te uita cine vine! Vorbim de lup si lupul… Ia loc o clipa.
M-am asezat intre cele doua respectabile doamne.
– Ce-i nou? am intrebat.
– Pai, nu stii? Asta noapte a ars magazinul de delicatese a lui Joel macelarul. Ca stii, pe langa toate care le avea dinainte, in ultima vreme se largise, gaseai la el o bucatica buna de mezel, pastrama, costita afumata, cascaval si chiar urda proaspata, daca aveai pofta. Si uite ca i-au pus foc, banditii, au spart geamul si au aruncat o carpa cu benzina…
– Ce vorbiti? ma mir eu. Cine sa fi pus focul?
– Teroristii ! spune grav madam Gurnist. Ce mai intrebi?
– S-au infiltrat pana aici! exclam.
– S-au infiltrat pe dracu, ma corecteaza doamnele intr-un glas. Astia-s teroristi de-ai nostri, lua-i-ar naiba…
– O fi mafia! imi dau eu cu parerea. Probabil ca Joel macelarul nu a vrut sa plateasca taxa de protectie si uite ce i-au facut… Sa vedem ce o sa primeasca de la asigurari…
– Ei, uite aici e buba, ca nici macar nu era asigurat. Stiu chiar de la Joel ca i-au cerut sa plateasca asa o polita, ca mai bune inchidea magazinul. Asa ca saracul nici nu era asigurat.
– Atunci poate chiar astia…, presupun eu timid. S-au mai citat cazuri cand, chiar a doua zi, proprietarul a dat fuga si s-a asigurat… Afacerile sunt afaceri. Poti chiar sa te gandesti ca un concurent a pus focul. De exemplu, chiar langa el e magazinul unui tripolitan, un magazin de coloniale. Credeti ca nu l-a deranjat faptul ca Joel ii fura clientii?
– De deranjat, l-o fi deranjat, intervine madam Brodiciche, dar era sa ia foc si magazinul lui, au un perete comun. Doar nu-i tampit sa-si dea singur in cap.
– Atunci, poate ca extremistii.
– Ce fel deextremisti? Ca sunt de tot felul…
– Ma gandesc la ultra-religiosi… Cand au aflat ca Joel vinde carne si branza impreuna, ca sa nu mai spun ca gaseai la el si o bucatica faina de porc, s-au gandit sa-l faca caser.
– Ce idei ai si dumneata, ma contrazice doamna Gurnist. Fanaticii astia pot sa-ti sparga capul daca intri sambata cu masina in cartierul lor, dar n-o sa se atinga de carne de porc nici de la distanta. Ar insemna ca au fript porc, daca ei ar da foc…
Continue reading „Dorel SCHOR: Foc la delicatese (schiță)”

Dorel SCHOR: Nevoia de amintiri

– Sunt uneori copleşit de amintiri, mărturiseşte prietenul nostru Alberto. Când eram mai tineri, toate evenimentele aveau alte dimensiuni, şi cele bune şi cele rele. Unele chestii am vrea să le uităm, dar uite că nu se poate. În fond avem nevoie de amintiri, dacă ar fi numai pentru comparaţie, sau pentru a povesti copiilor cum era pe vremuri.

– Copiilor le vine greu să creadă unele realităţi, e de acord Menaşe. De pildă, noi am venit cu doi copii foarte mici şi aproape tot bagajul nostru era cu schimburi pentru ei, biberoane şi, să nu fie nevoie, medicamente. Pe vremea aia, la Fălticeni nu se găsea hârtie igienică, era criză de acest articol ultra necesar. Aşa că, cum necum, la negru şi cu protecţie, am făcut rost de vreo douăzeci de suluri. Ce s-au mai mirat oamenii de achiziţia noastră, o valiză plină, că doar aici nu lipsea articolul… De ce aţi adus toată hârtia asta? ne-au întrebat curioşi. Şi noi am răspuns, făcând haz de necaz: Pentru orice eventualitate… Ca să avem o amintire de neşters…

– Asta nu ar fi nimic, intervine madam Gurnişt. Noi am avut vecini la Cernăuţi o familie cu mulţi copii, care înainte locuiau într-un sat îndepărtat, undeva prin taigaua siberiană. Si când au despachetat, ce credeţi că aveau printre altele? Nu o să ghiciţi nici în ruptul capului. Aşa că vă spun eu. Aveau nu mai puţin de opt oliţe de noapte de culori diferite!

Continue reading „Dorel SCHOR: Nevoia de amintiri”

Dorel SCHOR: Victoria perseverenței

   Nu mai ţin minte exact cum am ajuns tocmai la domnul Solomonică, pentru că povestea a început cu câteva luni în urmă. În orice caz, aveam nevoie de un dulap, sau cel puţin, aşa hotărâse soţia mea. Adevărul este că se adunaseră o mulţime de boarfe, mă refer la rochii şi fuste, lucruri de ale copiilor, unele demodate, altele rămase mici care nu mai aveau loc în şifoner. Eu opiniasem că le-am putea plasa unor prieteni cu copii mai mici, ar fi un gest frumos şi am mai ieşi din casă cu ocazia asta, am putea face câteva vizite fără să venim cu mâna goală. Asta a fost părerea mea, aşa că împreună cu soţia am decis că avem nevoie totuşi de un dulap.

   Nu e desigur nici o problemă să cumperi un dulap, există atâtea firme concurente şi atâtea magazine specializate, care îţi oferă şi un cadou, nişte umeraşe, de pildă. Numai că locul ales pentru plasarea dulapului era precis dimensionat, avea 148 de centimetri. Dacă nu aţi ştiut până acum, aflaţi că toate dulapurile din comerţ au sau un metru cincizeci, sau doi metri, sau tot aşa, o cifră rotundă. Mă refer la lăţime.

   Pe scurt, a trebuit să apelăm la domnul Solomonică. L-am preferat pentru că e înalt, solid şi e român de-al nostru. În plus, mi-a făcut o reducere. Aşa că el a luat măsurătorile (1,48), a făcut o schiţă (parcă ar fi proiectat un cartier), a încasat un avans (cincizeci la sută pentru materiale) şi dus a fost. De atunci nu l-am mai văzut.

   Termenul iniţial era de trei săptămâni. Mi s-a părut puţin exagerat pentru un dulap care nu are nici măcar unu cincizeci, dar am cedat. După circa o lună, i-am telefonat, Omul, foarte amabil, îmi lăsase două numere de telefon. Continue reading „Dorel SCHOR: Victoria perseverenței”

Dorel SCHOR: Idei matrimoniale

– Tineretul de astăzi nu prea se grăbeşte să se căsătorească, afirmă în cunoştinţă de cauză domnul Albert care este modestul patron al agenţiei matrimoniale „Matilda”. Şi cui îi spune treaba asta? Lui Şimon Şeinerovici care i-a fost client încă din vremurile bune, când nu trecea săptămâna fără să fericească măcar un el şi o ea. Ce-i drept, Şimon nu şi-a găsit perechea, dar cei doi au rămas amici.
– Agenţia noastră mergea foarte bine, dar în ultima vreme merge numai binişor. Le-au crescut pretenţiile la toţi, bărbaţii vor bogate, femeile caută titraţi, e o problemă… Când vine un client, trebuie să-i câştigi încrederea, să-l convingi că partenera propusă de noi e grozavă şi că numai o minune s-a întâmplat că a stat să-l aştepte tocmai pe el! Ei, cum dracu faci să te creadă??
– Lasă-mă pe mine! i-a propus Şimon. Lasă-mă o dimineaţă singur şi ai să vezi ce ispravă o să fac. Nu ai ce pierde.
Fapt este că domnul Albert a acceptat…
În ziua cu pricina, Şimon a stat vreo patru ore la agenţie şi n-a intrat nici dracul. Avea dreptate domnul Albert, nimeni nu face coadă la însurătoare… Şi tocmai când se gândea să închidă pentru pauza de prânz, apare un individ, aşa cam între două vârste, nici prea mic dar nici prea înalt, cu niţică burtă şi început de chelie, cămaşa curată, servietă, pe scurt modelul burlacului care s-a săturat de burlăcie şi vrea să se însoare. Şimon Şeinerovici îl pofteşte să ia loc, abia dacă îl lasă să spună vreo două cuvinte şi-i dă drumul:
– Agenţia noastră e cea mai norocoasă, domnule. Bine aţi făcut că aţi venit la noi… Numai noi avem sucursale în ţară şi în străinătate, putem oricând să vă recomandăm partide excepţionale, de toate calibrele. Dacă aţi şti ce combinaţii am realizat noi, v-aţi cruci. Numai săptămâna asta am căsătorit un diamantar, un director de bancă, un vice-ministru şi un doctor, doi avocaţi şi trei industriaşi…
Continue reading „Dorel SCHOR: Idei matrimoniale”

Dorel SCHOR: Vârsta nu contează

Primesc un telefon de la un bun prieten azi dimineaţa. Mă întreabă ce mai fac.

– Mă pregătesc pentru ora de sport, îi răspund, dacă îţi poţi închipui aşa ceva.

– De închipuit pot eu multe, dar nu prea mă ajută… Am îmbătrânit.

Le relatez dialogul amicilor din bloc, adunaţi pe o bancă în părculeţ.

– Totul e în capul lui, e de părere Boris Glaspapier. Vârsta nu contează. Am citit despre un doctor japonez care la o sută de ani dă consultaţii, urcă scările pe jos, bea numai apă, mănâncă numai legume şi peşte şi face zilnic exerciţii fizice… N-ai voie să întrerupi!

– Asta aşa este, spune Menaşe. Eu ştiu cazul unui gospodar din Fălticeni care, când i-a fătat vaca, a început să ridice zilnic viţelul în braţe. Până ce a ajuns ditamai taurul şi nu a mai putut. Dar nu s-a lăsat. A continuat cu un miel până mielul s-a făcut berbec şi când a ajuns şi ăsta la vreo sută de kile, s-a reprofilat pe curcani. Totul e să ai voinţă! Vârsta chiar că nu contează…

– Ca să nu mai spunem că o mulţime din marile descoperiri ale omenirii au fost făcute de oameni vârstnici. De pildă locomotiva cu aburi, intervine Leopold Gurnişt. Simfonia noua a fost compusă după celelalte opt, când Bethoven nu mai era tânăr, şi nici telefonul, ascensorul şi primul computer nu le-au imaginat tinerii. Sunt, dacă mai era nevoie, multe dovezi că vârsta nu contează….

Continue reading „Dorel SCHOR: Vârsta nu contează”

Dorel SCHOR: Piața liberă

Domnul Oiţerman s-a întors nu de mult dintr-o călătorie de afaceri din Extremul Orient şi ne-a invitat la o seară între prieteni. Suntem, de fapt, o parte din foştii vecini cu care, dintr-un motiv sau altul, a rămas în legătură amicală. Atmosfera este foarte bună, întreţinută şi de câteva gustări pregătite de nevastă-sa, dar mai ales de elegante băuturi cu etichete scoţiene şi ruseşti.

– Nici orientul nu mai e cea ce era, afirmă dentistul Kleinergrois care a fost pe acolo anul trecut, într-o excursie de două săptămâni. Vietnamul unde au câştigat războiul comuniştii, e mai capitalist acum decât vă închipuiţi. In Birmania unde a fost ani de zile dictatură militară, conduc acum democratic budiştii şi negustorii de pietre preţioase. În China…

-Despre China o să vă povestesc eu, că vin de acolo, spune Oiţerman şi toţi suntem gata să-l ascultăm. In China sunt cele mai grozave schimbări, mai ales dacă ne referim nu la vremea din urmă, ci la două sau trei sute de ani…

– Păi, acum totul se importă din China, chit că de calitate mai bine să nu vorbim, spune Boris Israelovici.

– Nici n-o să vorbim, precizează gazda. Acum sunt legături, mai ales comerciale, cu toată lumea, dar acum două sute de ani, China era o ţară închisă, iar negustorii englezi şi olandezi nu reuşeau nici să cumpere ce vroiau, nici să vândă.

Era dictatura imperială. Ce era de făcut? Au apărut mandarinii… Aţi auzit de mandarini?

– Da, spune timid Şlomo Brodiciche, la noi le zice clemantine.

Domnul Oiţerman nu se lasă întrerupt şi continuă.

Continue reading „Dorel SCHOR: Piața liberă”

Dorel SCHOR: Setea de cultură

Cu toate că Leopold Gurnişt e un om foate simpatic, discuţiile noastre sunt destul de banale şi nu deosebit de cuprinzătoare. Leopold este, de felul lui, o persoană modestă şi taciturnă. De data asta însă ne-a vizitat puţină vreme după ce doamna Gurnişt abia plecase de la noi. Doamna, ca să respectăm adevărul, ne acordase cu largheţe câteva ore bune din timpul ei şi mă întrebam, amuzat dar şi plictisit, dacă va trebui să-mi petrec întreaga zi în compania cuplului, pe… fragmente.
– Tocmai a plecat doamna dumitale! i-am spus politicos, dar rezervat.
– Ştiu, ştiu…, a făcut el discret. De aia am venit.
Mi-am exprimat, mai mult prin gesturi, nedumerirea.
– S-a întâmplat ceva?
– Depinde, a oftat Leopold. O să-ţi explic…
L-am poftit să ia loc şi iată ce mi-a explicat domnul Leopold Gurnişt.
– Ştii că Matilda vorbeşte şapte limbi şi ruseşte. Şi că este o cititoare pasionată. De când l-am logodit pe băiat are mai mult timp liber şi, dacă nu croşetează, ce să facă după amiezele? Citeşte. În câteva limbi…
– Şi eu i-am împrumutat uneori.
– Ştiu, ştiu…, m-a asigurat dânsul. De aia am venit. Matilda e o fiinţă foarte sensibilă. Şi influenţabilă! Când a citit cum a murit împărăteasa Sisi, a plâns o săptămână şi nici nu a gătit, am mâncat numai iaurt şi sendviciuri cu marmeladă. Îmi amintesc că altădată a împrumutat de la Rozica lui Menaşe o carte de bucate întitulată „Bucătăria exotică”. Nu mă întreba ce perioadă neagră a urmat. Era decisă să-mi pregătească coadă de crocodil, stridii în sos de ananas, pulpe de broaşte, ficat de gâscă cu mirodenii rodeziene, ouă de struţ, ciuperci cu sos de Andaluzia…
– Ce-i asta?
– De unde să ştiu? M-a costat o mulţime de parale, am mâncat ca dracu’, mă durea burta şi regretam marmelada. După ai, cineva i-a dat cartea cu note de drum întitulată „Hai hui prin Europa”. Nu s-a lăsat până ce nu am plecat într-o excursie organizată prin toate capitalele şi n-a vizitat toate muzeele şi toate magazinele continentului şi, poate n-o să mă crezi, a început un jurnal de călătorie cu impresii, preţuri, reţete culinare, biografii de pictori şi arhitecţi, date ale bătăliilor, starea vremii, buticuri şi adrese ale unor cucoane din grup.
– Înţeleg, am rostit cu tristeţe.
Continue reading „Dorel SCHOR: Setea de cultură”