Virginia Vini POPESCU: 131 de ani de veșnicie

EMINESCIANĂ 

 

Anul 1889, anul de doliu al literaturii noastre, a dus la cele veşnice, printre chemaţii destinului, trei buni prieteni: Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. Primul care a plecat a fost poetul, în 15 iunie 1889, total nepregătit pentru o astfel de călătorie, la cei 39 de ani pe care-i avea. Nici astăzi nu ştim, exact, cum a fost!

Frumoasa poetă despre care fiica sa, Virginia, scria: „Mama a fost plină de viaţă, plină de farmec, frumoasă, dansa perfect şi avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizita, din cauza acestor calităţi, făcea umbră întotdeauna în jurul celorlalte femei”, la aflarea tristei întâmplări, face primul pas către linişte, devenind măicuţă într-o chilie a Mânăstirii Văratec, căreia-i donase o parte din avere.

Singură, sfâşiată de durere, la numai câteva luni de la moartea lui Eminescu, în noaptea de 3/4 august 1889, înlesnindu-şi zborul cu un dram de arsenic, la ora la care slujba atingea momentul legăturii cu Cerul, îşi înalţă sufletul spre El.

Vestea cutremură altarul ceresc!

„Bat clopote la miez de noapte,/ Văratecul e-n jalea morţii,/ Sfârşită-n vorbele cu şoapte,/ Închide o poetă sorţii!// Un dor nebun o cheamă sus,/ Durerea este mult prea mare,/ Ea pleacă unde El s-a dus,/ Spre ultima lor împăcare//”.

O coincidenţă făcuse ca cei doi, Eminescu şi Veronica, să vină în această lume în acelaşi an, în 1850, şi să plece în cealaltă lume tot în acelaşi an, în 1889. Despărţirea de cel mai bun prieten, moartea Veronicăi şi problemele vieţii au slăbit progresiv inima inegalabilului povestitor Ion Creangă. Poate că ei aveau gânduri de întrevedere cu el la o zi mare.

Întocmai ca-n poezia „Poeta de la Văratec” izvorâtă din admiraţia ce i-am purtat-o, asemenea şi prietenul lor drag medita tot mai des asupra faptului că acolo, sus, este aşteptat: „Când aşezaţi fi-vor la sfat,/ La noaptea dintre ani străini,/ Va fi cu ei cel ce le-a dat/ Din bojdeuca-i amintiri//”.

Continue reading „Virginia Vini POPESCU: 131 de ani de veșnicie”

Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)

SĂ NE UNIM DIN NOU, LA ALBA !  

 

Român frumos, născut din mare,

Din Dunăre şi din Carpaţi,

Ridică-ţi fruntea către Soare,

Adună-ţi mândru, ai tăi fraţi!

 

Să ne unim din nou, la Alba,

De ziua României Sfinte.

Să-i strângem, de prin lume, salba,

Să-i punem jerbe pe morminte,

 

Să ne cinstim înaintaşii,

Să ridicăm spre Cer, drapel,

Regii Unirii şi ostaşii

Să îi pictăm, din nou, pe el!

 

Să mai sorbim din Cer şi Mare,

Puterea de a înflori,

Să rezistăm la încercare

Şi să trăim spre a iubi!

 

 

ARGINTUL BRAZILOR CĂRUNŢI  

 

Argintul brazilor cărunţi

Depus pe fruntea milenară

Şi azi vorbeşte despre mulţi,

Care-au slujit această ţară.

 

Ş-acum îşi amintesc destui,

Prin datul Domnului rămaşi,

Cum în tranşee n-aveau cui

Să-şi plângă dorul de urmaşi.

 

Dorinţa pentru pacea gliei

Şi pentru tihna-n cuibul lor,

Pentru sădirea bucuriei,

Le-a fost marcaj învingător.

 

Continue reading „Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)”

Elena BUICĂ: Virginia Vini Popescu – Cartea, ca o mărturie de viață

Volumul de față, conceput ca o privire retrospectivă a scrierilor sale, este pentru scriitoarea Virginia Vini Popescu cea de a patra carte. Așadar, mergem pe acelaşi drum, ca să desprindem câteva linii directoare ale creației sale atât în poezie, cât și în proză. În primul rând, este de remarcat o notă specific autoarei Virginia Vini Popescu şi anume lejeritatea cu care se plimbă prin lumea necuprinsului Univers, cel înfăptuit de Marele Creator: prin cel galactic, la fel ca și prin universul lumii  noastre înconjurătoare, dar și prin cel al tainelor de nedezlegat, aflate în universul lăuntric al făpturii omenești. Explicaţia o găsesc atât  în formația sa de doctor în științele fizicii, cât și în munca pe acest tărâm, activitate încununată de succes, ca dovadă acordarea unor înalte distincții de către statul român și atribuirea titlului de “savanta noastră” de către prietenii apropiaţi.

Se remarcă, mai ales, în creaţia lirică, un du-te-vino între aceste lumi, poeta plimbându-şi cititorul PRINTRE PORȚI DE UNIVERS, uneori chiar în spațiul restrâns  al unei singure fraze. În următorul exemplu, plecând de la universul interior, unde se află “lumină” și emoție, spre universul înconjurător, încărcat de frumusețea trăirilor momentului lansării volumului „Între porți de Univers”, Vini Popescu lărgește universul, socotind că: „Ziua relansării-n larg/ Va fi marea sărbătoare,/ Soarele va fi-n catarg/ Şi catargul va fi Soare”. Revenind cu picioarele pe pământ, autoarea adaugă: “Era ceea ce-mi imaginasem despre acest moment şi s-a adeverit”. Poeta se simte la ea acasă în această lume infinită, pe care o numește: “Universul meu frumos/ Plin de viaţă şi mister.// Am sorbit din vin spumos/ Clipe de pământ şi stele,/ Am trăit un vis frumos,/ Adulându-le-n tăcere.” (Clipe de pământ şi stele).

Unele legi ale acestui “Univers frumos” în care Vini trăiește cu bucurie, ca și multe din legile fizicii și ale chimiei, pure domenii ale științei, sunt transpuse în poezie, așa cum nu mi-a fost dat să întâlnesc la mulți poeți, şi în felul original, cum a făcut-o fiziciana-poetă, Virginia Vini Popescu. O altă notă, care definește scrisul său, izvorăște din faptul că, după lectură, rămâi multă vreme cu ecoul celor citite, fiindcă îți stăruie cu insistență firescul și nobilul drum spre frumos. Poeziile sale sunt vibrante, muzicale, poartă marca originalității, au multă culoare, străfulgerări poetice, reverberând mult timp în inimile cititorilor. Autoarea e stăpânită de o sete interioară care te absoarbe.  Numai dragostea de mamă, singură ea, este pentru poetă un ”Univers de dor”. Ceea ce căutăm o viață întreagă, petrecută într-o lume a falselor valori și simțiri, le putem regăsi în creația sa cristalizate în cuvânt. Le regăsim în curățenia, frumusețea, vibrația și aspirația spre înalt, esențe topite în cuvânt. Spiritualitatea desprinsă din scrierile sale ne amintește că nimic nu e mai impresionant în viață și în artă. Luați de vârtejurile vieții, presați de probleme stringente, care ne țin ca în chingi, puţini dintre noi reuşim să transcedem realitatea imediată şi să ne refugiem în lumea caldă a trăirilor încărcate de noblețe. Am subliniat în multe împrejurări, și subliniez  și acum, că, pășind în intimitatea scriitoarei, trebuie să călcăm în vârful picioarelor, deoarece chivotul său sufletesc este un lăcăş în care păstrează curăţenia, căldura  şi tămâia cu care sfinţeşte aerul pe care îl respiră.

Patria şi eroismul sunt concepte, în viziunea scriitoarei Virginia Vini Popescu, cu o adâncă spiritualitate. Istoria neamului nostru, dragostea de plaiurile și frumusețile pământului străbun, respectul față de marile personalități ale românilor, față de ostașii și eroii căzuți în luptă, față de omul simplu din popor, făuritorul pâinii celei de toate zilele, față de copii și de părinți… au ceva din sfințenia împărtășaniei, ori, așa cum zice scriitorul Gheorghe A. Stroia, acestea au căpătat “conotații sacre”. Nici o altă temă din creația sa nu cuprinde versuri sau însemnări atât de înaripate și arzătoare. Sentimentul recunoștinței, care se desprinde din multe pagini, e atât de cald și sincer, încât devine copleșitor.

Despre pasiunea pentru aceste scrieri cu subiecte inspirate din istoria noastră, autoarea notează: “Ca fiică de veteran, care a trăit într-o atmosferă de simţire patriotică autentică, am o mare înclinaţie spre poezia patriotică. Cunoscând istoria unor evenimente, versurile mi se leagă şi le trăiesc profund. Simt această poezie mai mult decât altele, îmi vine de la sine, o scriu repede, cu drag, pe nerăsuflate… Acest lucru nu a trecut neobservat de cei care mi-au citit cărţile”.

Continue reading „Elena BUICĂ: Virginia Vini Popescu – Cartea, ca o mărturie de viață”

Cezarina ADAMESCU: O răsplată pe măsura înfăptuirilor vieții – arta de a menține aprinsă lumina

Virginia Vini Popescu

„Imagini din holograma gândurilor”

Editura Dandes-Press

Drobeta Turnu-Severin, 2019

 

O carte deosebit de complexă, un corolar al creațiilor literare semnate Virginia Vini Popescu, într-un bilanț provizoriu, necesar, retrospectiv, despre lucrurile și ființele importante din viața autoarei, menite să dea mărturie despre personalitatea sa copleșitoare, înclinată spre descoperirea și cultivarea frumosului sub toate aspectele sale. Și într-adevăr, cartea cuprinde, de la interviuri, în care o cunoaștem mai bine, la prezentări și recenzii de cărți, la evenimente cultural-artistice presărate cu multă, multă poezie. Ea este dedicată venerabilei sale mame, Eugenia Alexandrescu, cu lacrima recunoștinței, a iubirii și a venerației față de ființa care i-a dat viață. Ei i-a închinat autoarea primul poem omagial: „MAMĂ, UNIVERS DE DOR…”: „Mamă, univers de dor,/ Rădăcina mea cea tare, Mă străpunge un fior/ Când spun mamă şi mă doare.// Galaxia mi se-nchide,/ Dacă tu mă laşi cu dor,/ Nu ceda morţii perfide,/ Fiindcă  mamele nu mor.// Fă, tu, Doamne, o minune,/ Ca toţi fiii şi nepoţii/ Lângă ea să se adune/ Şi s-o ia din gheara morţii!// Pentru faptele ei bune,/ Să faci, Doamne, din vis floare,/ Să rămână-n astă lume,/ O mamă nemuritoare!”

 

Și care poet sensibil, nu i-a dedicat, măcar un poem mamei sale, nemurind-o în acest chip minunat? Mama e menită să trăiască veșnic prin cuvintele lor mișcătoare, ba, să-i sensibilizeze și pe alții cu acest subiect delicat. Mergând pe firul gândurilor autoarei, apărute instant, ca într-o hologramă, intrăm direct, în Capitolul I, intitulat: „Gânduri mărturisite”, mai precis, „În dialog cu inima…” – un strălucit interviu realizat de Gheorghe A. Stroia, din colecția „Interviuri cu scriitori români contemporani”. Și aici pătrundem neauziți, în intimitatea scriitoarei, o dată cu realizatorul interviului. Universul real și cel al gândurilor, ne primește în chip prietenesc, de parcă am face parte din familia numeroasă a creatorilor de sublim din totdeauna. Se știe că în prezent, datorită dezvoltării fără precedent a mijloacelor de comunicare, aproape nimic nu rămâne tainic, decât dacă dorește autorul. În rest, toate datele identitare sunt puse la dispoziție, ca într-un uriaș dicționar al lumii, cu adăugare de imagini, cuprinzând întreaga suflare scriitoricească și poeticească trecută, prezentă și viitoare. Înscriși aici, ca în Cartea Vieții alcătuită de Scriitorul și Istoricul Suprem – Dumnezeu, suntem și noi, cei care pregustăm cu reală plăcere, fărâme de gânduri, vitralii din templul fiecărui om, cu tot ce are el mai prețios: meleag natal, strămoși, părinți, familie, limbă, tradiții, domenii predilecte, pasiuni și realizări ale vieții, care-i marchează personalitatea și care au căpătat, așa cum specifică Gheorghe A. Stroia, „conotații sacre”.

Astfel aflăm că, din localitatea Scurtu-Mare, Județul Teleorman, s-a ridicat viitoarea scriitoare și dascăl de excepție, Virginia Vini Popescu, o persoană emblematică pentru aceste locuri, a cărei notorietate nu mai poate fi pusă la îndoială, nu numai prin părțile locului, dar în întreaga țară, ba și, grație realizărilor profesionale, depășind granițele țării.

Ca o convenție absolut necesară, în acest interviu, condiția esențială este sinceritatea și discuția se desfășoară sub auspiciile unei superbe colegialități și colaborări literare. Autoarea a primit din partea familiei o educație cu principii sănătoase și valori morale, în spirit creștin, având exemplul părinților și al altor membri ai familiei, mediu sănătos în care ea s-a dezvoltat armonios din toate punctele de vedere. În acest mediu ocrotitor, a primit multă dragoste, putând astfel înțelege, rosturile vieții. Și tot în acest mediu a învățat ce este spiritul de sacrificiu pentru familie, pentru descoperirile științifice și, îndeosebi, pentru copii, dar și alte virtuți morale pe care le-a cultivat toată viața.

În confesiunea sa, autoarea strecoară și unele texte sugestive prin care-și ilustrează afirmațiile, întărind convingerea cititorului că avem de-a face cu o persoană foarte sinceră, dedicată adevărului. Ideea e că scrisul trebuie să exprime personalitatea autorului și să-i dezvăluie în mare măsură, sufletul. Cu îndreptățită melancolie, Virginia Vini Popescu citează poemul: „Mângâiere”, din volumul „Între porți de Univers”, în care spune totul: „Mă cheamă florile din curte,/ M-aşteaptă mama să revin,/ Mă regăsesc în doruri multe,/ Şi orice dor e un suspin.// Miros de iarbă nou tăiată,/ Visez în nopţi de feerie,/ Şi mă trezesc nemângâiată,/ Cu gândul la copilărie.// Rămâne visul meu sublim,/ Să am părinţi şi mângâiere,/ Să am la cine să revin,/ Şi ce să mângâi cu plăcere”. În anii de școală a marcat-o personalitatea învățătoarei sale, al cărei portret l-a evocat în eseul: „După o jumătate de veac”, publicat în volumul de proză scurtă „Faţete de cristal”. Și iată cum și-a formulat Crezul personal, legat de această ființă remarcabilă care i-a fost un viu exemplu: „Trecerea vremii, rosturile vieţii şi fărăderosturile ei au făcut să uit uneori multe, poate de existenţa mea, dar niciodată n-am uitat de credinţă, de cinste, de caracter, de demnitate, de carte, de pământ, de oameni şi omenie, de toate valorile pe care le-am primit de la «doamna» şi părinţii mei şi pentru care mi-am jurat să le păstrez frumoase şi pure spre dăruire. În numele celor pe care i-am iubit mă urmăreşte permanent o grijă a negreşirii faptelor mele, pentru răsplata liniştii lor în infinit. Ştiu că din raiul oamenilor buni, cu ochii îngăduitori şi blânzi, mă urmăreşte «doamna». Eu nu vreau să-i umezesc ochii, am vrut, doar, să-mi spun cuvântul întru nemurirea ei!”

Poeta dezvăluie mai apoi, la întrebarea jurnalistului, cum a apărut în viața sa, „scânteia scrisului”. Despre dorința imperioasă a scrisului, ca și despre înclinațiile și preferințele sale, Virginia-Vini Popescu afirmă: „Scriu de plăcere şi numai atunci când simt că am ceva de spus. Motivaţia este internă. O idee, o situaţie impresionantă, o amintire, un sentiment profund faţă de cineva/ ceva, o experienţă de viaţă, o înţelepciune, dorinţa de a lăsa în urmă un gând, toate acestea pot fi în egală măsură motive de creaţie pentru mine. În problema literaturii pentru copii, nu uit niciodată aspectul educativ al scrierilor. Ca fiică de veteran, care a trăit într-o atmosferă de simţire patriotică autentică, am o mare înclinaţie spre poezia patriotică. Cunoscând istoria unor evenimente, versurile mi se leagă şi le trăiesc profund. Simt această poezie, mai mult decât altele, îmi  vine de la sine, o scriu repede, cu drag,  pe nerăsuflate… Acest lucru nu a trecut neobservat de cei care mi-au citit cărţile. Dar, din ce spun criticii care mi-au parcurs scrierile, noutăţile aduse de mine ţin de problemele universului, din tainele căruia prezint câte ceva în versuri, ca o consecinţă a faptului că sunt de formaţiune profesor de fizică”.

Despre nevoia de lectură actuală, autoarea se exprimă astfel: „Nevoia de lectură a existat şi nu va muri niciodată, dar are variaţiile ei în timp, în funcţie de mulţi factori. În etapa actuală, cred că, avalanşa de surse şi mijloace electronice de informare, duce cartea tipărită pe un loc care nu mai este al premiului I ci al menţiunii. Aceasta nu înseamnă că nu se citeşte. Cred că ambele părţi trebuie să micşoreze spaţiile: bibliotecile să se informatizeze, autorii să devină interesaţi de abordarea temelor de actualitate şi de realizarea lor prin mijloacele artistice care să le dea valoare deosebită şi tineretul să fie stimulat prin educaţia din şcoli spre lectură şi cunoaştere, în general”.

Din punct de vedere profesional, autoarea este membră a Societăţii  Române de Fizică şi a Societăţii Europene de Fizică și în această calitate este pusă în temă cu noutăţile ştiinţifice, cu publicaţiile fizicienilor, participând în această calitate cu lucrări ştiinţifice la diferite activităţi naţionale şi internaţionale, conferinţe, simpozioane, colocvii, în urma cărora au apărut volume cu lucrările prezentate, etc.

Dialogul cu scriitorul, poetul și publicistul Gheorghe A. Stroia a fost unul viu, dinamic, sincer și de mare impact, întrucât a răspuns la multe întrebări privind aspecte mai puțin cunoscute din viața acestei autoare prodigioase. Interviul este cuprins în volumul: „În dialog cu inima… Virginia Vini Popescu- Interviuri cu scriitori români contemporani”, vol 4, Editura Armonii Culturale, 2018, alcătuit de Gheorghe A. Stroia. E salutar că a fost inclus și în acest volum memorialistic semnat Virginia Vini Popescu. Cartea de față cuprinde și reportaje de la unele manifestări culturale cu lansări de cărți sau întâlniri cu scriitori cunoscuți din țară ori români stabiliți peste hotare. Un astfel de eseu-reportaj este intitulat: „Ziua relansării în larg”, care relatează despre o manifestare desfășurată în perioada 16-18 noiembrie 2016, în cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „Marin Preda” din Alexandria, și anume lansarea cărții de poezie „Între porți de Univers”, autoare Virginia Vini Popescu. Prezența în număr apreciabil a cititorilor la această sărbătoare a cărții este „unitatea de măsură a trăirilor deosebite pe care le-am încercat”, a spus autoarea. Dar și a interesului de care încă se bucură cartea pe suport de hârtie. Autoarea menționează și personalitățile care au ajutat-o la editarea acestei cărți, scriitorul român din Australia – George Roca, scriitoarea româno-americană Elena Buică, editoarea Rodica Elena Lupu, scriitoarea Cezarina Adamescu – prefațatoarea acestui frumos volum. Frumoase gânduri despre arta de a scrie și mai ales, despre necesitatea așternerii gândurilor, ultimul fiind un fel de panseu: „Scriu pentru că-i iubesc pe cei care se străduiesc să aprindă lumina!”

 

„Supraviețuitorii tranșeelor” este un eseu inedit despre moștenirea patriotică pe care i-a lăsat-o autoarei, tatăl ei, veteran de război. Eseul începe abrupt, cu următoarea frază care-și declină apartenența: „-Sunt fiică de veteran!” Poeta mărturisește în acest sens: „Cu ochii umezi şi inima zbătându-se de emoție am retrăit, de sute de ori, alături de familie, scene ale celui de-Al Doilea Război Mondial, prezentate cu un talent deosebit şi cu detaliile care au rămas întipărite pe veci în mintea şi inima tatălui meu, Anton Alexandrescu, soldat al armatei române, participant la ceea ce a fost şi a rămas, până la ultima-i clipă, evenimentul terifiant, marcându-i întreaga existență. Plecarea la cele veşnice mi-a rănit sufletul şi mi l-a sărăcit. Am rămas fără amintirile pe care numai el avea puterea şi răbdarea să mi le țină vii. Poate că le tălmăceşte şi acum cu leatul şi cu frații sosiți la cer înaintea sa, grăbiți de schijele cu care s-au întors la vatră. A luat cu el pentru vecie, printre altele, şi povara luptelor din tranşee”.

Tot aici, autoarea face referință la un scriitor teleormănean care a avut înțelepciunea și puterea de a aduna amintirile supraviețuitorilor războiului, în mai multe cărți. Numele lui este Gheorghe Olteanu. „Amintiri din tranșee” constituie prilejul pentru a-i menționa pe autori: Gheorghe Olteanu și Gheorghe Pietreanu, care s-au întâlnit cu alți veterani de război şi  și-au depănat amintirile. O întoarcere emoționantă în timp, la amintirile din copilărie și povestirile tatei din războiul sus-amintit. Autoarea le dedică autorilor cărții, dar și veteranilor cunoscuți și necunoscuți, poezia:”S-a întors c-o stea, ranița ta!”

Următorul text este tot despre opera scriitorului Gheorghe Olteanu,”Ambasadorii Alexandriei”, și o lansare de carte care a avut loc cu prilejul Zilelor Alexandriei. Sunt cuprinse în carte o sută de personalități din toate domeniile, care s-au afirmat prin lucrările și activitățile lor, chiar și generațiile tinere, care au un capitol special, intitulat:”Generația digitală”. De menționat că Virginia Vini Popescu și-a ilustrat cartea aceasta cu o serie de coperți ale cărților prezentate, iar la sfârșit, a adăugat un capitol de iconografie, așa cum se obișnuiește, cu imagini și instantanee de la manifestările despre care face vorbire în texte. Următoarea intervenție este o surpriză. Este vorba de eseul: „Chemarea sufletului – sonetul” – cu referire la volumul de sonete al Emiliei Stroe Țena, volum intitulat „Destin românesc”. Virginia Vini Popescu încearcă o pătrundere în substanța acestor sonete meditative despre marile teme ale poeziei noastre patriotice: Patria, Istoria, vetrele străbune, credința, iubirea, sufletul și plaiul, care nu pot fi separate.

În spiritul marilor apropieri între suflete, Virginia Vini Popescu își continuă hologramele gândurilor cu un portret al scriitoarei româno-canadiene Elena Buică. Din Toronto la Alexandria, doar ce treci oceanul și parcurgi câteva țări, scriitoarea Elena Buică face anual naveta estivală, pentru a-și lansa cărțile în Teleormanul ei natal, la Țigănești, locul pe care îl iubește atât încât nu poate sta mai mult de un an, fără a-l vedea, de obicei de Ziua Limbii Române. Și cum spiritele gemene se întâlnesc oricum și empatizează, în pofida miilor de kilometri care le despart, în pofida oceanului-zid, care nu are putere în fața Cuvântului scris, cele două scriitoare se văd, cu vederea interioară, se aud cu auzul perfect, se întâlnesc în timp real și-și fac daruri de cuvinte cu mijloacele tehnicii moderne, astfel încât, Departele devine Aproape și chiar dispare în fața ardorii și intensității Cuvântului, pe care-l slujesc cu credință, fiecare. Este povestea prieteniei a două scriitoare românce, Virginia Vini Popescu și Elena Buică, amândouă teleormănence, amândouă îndrăgostite de cultură, pe care o promovează pe toate căile, devotate locurilor unde au văzut lumina, cu deschidere largă spre cei care cultivă literatura, fie autori, fie cititori.

Se știe că scrisul are această fantastică putere de a micşora distanţa dintre gând şi cuvânt. Cuvântul leagă, întărește, unește, (uneori și desparte!), vivifică, induce o stare de bine, cheamă, înalță, edifică. Dar poate și nărui, în același timp, dacă nu e folosit cu socotință. Despre scris, Elena Buică afirmă: „Scrisul solicită autorului un efort mare de gândire şi o sensibilitătate deosebită, presupune o lungă şi dramatică încleştare cu cuvântul menit să ducă la înfăţişarea obiectivă a resorturilor sufleteşti şi a faptelor ce constituie obiectul transformării artistice. E o muncă sisifică în încercarea de a uni semnificaţia cuvântului cu taina existenţială, de a da naştere unor trăiri limpezi în mersul demiurgic al firii umane”. Dar și al transfigurării artistice a creatorului.

La rândul său, Virginia Vini Popescu spune despre prietena ei de peste ocean: „Doamna Elena Buică, om cu o alcătuire interioară specială, are aplecarea îndemnului spre bine, spre frumos, are vocaţia prieteniei, se apropie cu înţelegere de oameni  şi când crede că a găsit un filon al creaţiei, îi îndeamnă să scrie susţinându-i cu generozitate. Aşa s-a clădit „Tărâmul mirific al întâlnirii” noastre şi pe el s-a născut legătura de litere, prin care „ne vedem, ne auzim, ne simţim” aproape zilnic, mulţumită internetului”. Și adaugă:”…a devenit o tradiţie prezenţa domniei sale, în  preajma marii sărbători a limbii române, când are loc „întoarcerea spre obârşii”.

„Între arginți și iertare – Speranța” – se numește  prezentarea poetului și cărții lui, Gheorghe A. Stroia, „Restul la 30 de arginți”, un regal poeticesc al unui împătimit iubitor de cultură și de oameni, în aceeași măsură. Un titlu emblematic, cu referire la trădarea lui Iuda. Poetul își radiografiază sufletul, de atâtea ori încercat, și ne invită în raiul său lăuntric, ca să-i ducem mai departe mesajul său zguduitor, strigătul mut dindărătul cuvântului, ca să ne facă să înțelegem mai bine natura omenească, în raport cu natura dumnezeiască. Orice încercare venită de la Dumnezeu trebuie depășită prin rugăciune. Virginia Vini Popescu ilustrează cu un citat edificator, acest strigăt, din rugăciunea poetului: „Tu, Doamne, gând al candelei curat,/ precum tot undelemnul de fecioare,/ Tu ești Lumina, Calea, Viaţa,/ Tu ești Puterea ce în veci nu moare.// Tu, Doamne, Facătorule a Toate,/ plin de Luceferi şi de stelele cuminţi,/ Tu dăruieşte-mi dalba mea fărâmă,/ din raiul Tău cu heruvimi şi sfinţi”. Gheorghe A. Stroia călătorește melancolic prin țara copilăriei sale,”La margine de pădure”, proiectându-și amintirile pe ecranul întoarcerii. El pune deasupra deasuprelor, Iubirea sub toate chipurile ei, dar mai ales, iubirea de Dumnezeu care pe toate le-a rânduit pentru om, foarte bine. Cartea este o destăinuire curată, simplă, așa cum numai în fața confesorului o poți face.

Următorul eseu este dedicat unei personalități marcante a științei, profesorul Gheorghe Boja, și se intitulează:”Noblețea gândului format de matematică”. Autoarea subliniază, o dată în plus, rolul matematicii în viața omului, cu următoarele cuvinte:”Această ştiinţă are un rol important în cunoaştere, în formarea gândirii logice, în ordonarea priorităţilor, în construirea unei imagini reale asupra problemelor vieţii precum şi în distingerea şi aprecierea calităţii”. Și în cadrul generos al acestei științe, figura profesorului Gheorghe Boja strălucește precum lumina candelei. El este cel care: „îndemnat de neliniştea aşezării valorilor teleormănene la locul cuvenit, a pornit pe drumul cunoaşterii şi recunoaşterii lor, aşezându-le în cărți muncite cu migală, documentate, în monografii şi dicţionare. Astfel că, printre cărţile publicate în ultima perioadă se numără şi dicționarele: „Oameni de şcoală publicişti născuţi în Judeţul Teleorman- Dicționar biobibliografic“ şi „Publicişti suhăieni- Dicționar biobibliografic”. Instrumente de referință utile, oricărui om care dorește să aprofundeze știința matematicii și s-o ducă pe cotele înalte ale preciziei spiritului uman. Despre acesta, Virginia Vini Popescu mai precizează: „A publicat peste 30 de cărţi. Unele sunt despre învăţământ şi viitorul lui, văzut din postura de profesor de matematică şi de inspector şcolar, altele sunt culegeri de probleme cu soluţii metodice, adevărate ghiduri utile elevilor de gimnaziu şi profesorilor de matematică, altele sunt sfaturi şi destăinuiri pentru urmaşi. Toate sunt cu sufletul la vedere, pentru că, aşa cum recunoaşte, a trăit „O viaţă în şcoală”.

Un veritabil „Dialog tomnatic” „Între dor și împlinire” referitor la cartea de versuri a Elenei Maria Duță, cu titlul inspirat, „Dialog tomnatic”. Cuvintele ei,”strânse în cămara sufletului” – înveșmântate în straie metaforice, așa cum specifică Virginia Vini Popescu, au ca temă principală Dorul sub toate aspectele sale, „Dorul din dor”, „Dor primăvăratic”, „Dor iernatic”, „Dor înghețat”, „Dor dezghețat”, „De dorul tău”, „Logodna dorurilor”, care oglindesc stările poetei, dezvăluind un suflet sensibil, înclinat spre melancolie, meditație, contemplare. Poeta ia confidenți ai acestor stări, pârâul, adierea vântului, stropii de ploaie, răsăritul și apusul soarelui, întreaga natură, care sunt uimite de puterea de transfigurare în vers a sentimentelor. Poeta se oprește la definiția neasemuită a acelei dimensiuni care poartă numele de „Acasă”: „Acasă, înseamnă munții ce încă-s neclintiți,/ Cu multe văi, în care susură pârâuri cristaline,/ Înseamnă lupta, doinele și hora celor adormiți,/ Lăsate toate ca avere sfântă, neamului ce vine.” (Acasă). Ea face și o mărturisire neașteptată: „Mărturisesc!/ Sunt zile în care sufletul mi-l învelesc/ într-o pânză invizibilă țesută de îngeri!”(Mărturisire).

O carte interesantă, sensibilă, confesivă, nostalgică, dacă ar fi să ne luăm (și ne luăm!) după aprecierile Virginiei Vini Popescu, despre colega de scris și pătimire prin cuvânt, Elena Maria Duță, de vreme ce i-a găsit, pe bună dreptate, un loc însemnat în cartea sa, alături de mari personalități ale culturii românești. Dar, iată că nu numai autorii sunt vrednici de gânduri în holograme, ci și publicațiile internaționale, așa cum este „Observatorul” din Toronto-Canada, căruia Virginia Vini Popescu îi închină  Gânduri la sfârșit de an – 2018.

Virginia Vini Popescu face un bilanț provizoriu la finele acestui an, enumerându-și bucuriile și împlinirile pe plan profesional, social și cultural. Dar și: „Colaborarea cu multe reviste culturale, edituri, scriitori, prieteni, participarea la evenimente culturale deosebite, sunt alte repere ale anului 2018. Recunoaşterile lor prin diverse articole, dicţionare, primirea în Liga Scriitorilor Români, au reprezentat o apropiere în plus. Observatorul de Toronto şi colectivul său de conducere ocupă un loc aparte în sufletul meu prin faptul că nu m-au uitat, mi-au trimis periodic imagini şi veşti privind evenimentele importante desfăşurate în spirit românesc în îndepărtata Canadă şi au publicat secvenţe din opera mea literară precum şi critici referitoare la ea”.

Cartea unui alt fiu al Teleormanului, colonel Viorel Ciobanu: „Sunt fiu al Teleormanului Alexăndrean”, este subiectul următorului eseu așezat frumos în cartea cu hologramele gândului. Autoarea îl prezintă, încă din primele fraze, cu multă căldură, astfel:”De un patriotism demn de cele mai strălucitoare stele și un interes deosebit pentru cultura locală și națională, colonelul Viorel Ciobanu, mândru de locul în care s-a format și a profesat vreme de patru decenii, este un intelectual deplin, care și-a făcut judeţul mândru, cunoscut și recunoscut prin activitatea sa. Militar de carieră şi licențiat în științe matematice, colonelul Viorel Ciobanu și-a organizat mintea, și-a desăvârșit gândirea și logica, în clasele primare la Școala Generală nr.1 Turnu-Măgurele și Școala Generală nr. 2 din Alexandria, și-a conturat apoi personalitatea la Liceul Militar «Dimitrie Cantemir» din Breaza și Școala de Artilerie de la Sibiu şi a pornit ulterior pe drumul cunoaşterii avansate prin munca de cercetare științifică”. Și mai adaugă: „Domeniile la care face referire sunt deosebit de multe, opera sa fiind o adevărată incursiune în lumea fascinantă a culturii”.   Continue reading „Cezarina ADAMESCU: O răsplată pe măsura înfăptuirilor vieții – arta de a menține aprinsă lumina”

Virgina Vini POPESCU: Taina scrisului (70) – Imagini din holograma gândului

M-am născut în ziua de 10 iunie 1952, în localitatea Scurtu-Mare, judeţul Teleorman, în tânăra şi frumoasa familie Alexandrescu Eugenia şi Anton, care fusese binecuvântată, cu 6 ani în urmă, cu fetiţa Maria-Mioara Alexandrescu. Şcoala generală am făcut-o în satul natal, după care am urmat Liceul Teoretic din Videle şi studiile superioare. Sunt absolventă a Facultăţii de Fizică – Chimie a Universităţii „ AL.I. Cuza“ Iaşi, a mai multor cursuri postuniversitare de specialitate şi de formare didactică şi managerială şi a doctoratului în Fizică.

Cu literatura am fost prietenă dintotdeauna. Dragostea pentru citit şi pentru compuneri, care a fost baza relaţiei mele cu literatura, mi-a fost trezită de unchiul meu patern, învăţătorul Victor Alexandrescu, o permanenţă intelectuală a copilăriei mele, un om pasionat de cultură, de ştiinţă, de citit, un bun rezolvitor de probleme de matematică, un cunoscător al istoriei naţionale, un pedagog şi un patriot desăvârşit.

Curajul plecării spre şcoală cu fruntea sus a fost determinat, în mare măsură, de atitudinea părinţilor mei faţă de învăţătură şi de înţelegerea, din vreme, a multor lucruri, din mediul educativ în care am petrecut „ cei şapte ani de acasă”. Iubită şi primită cu drag printre oamenii mari, printre musafirii permanenţi ai casei, reprezentaţi de intelectualii: Victor Alexandrescu, învăţătorul Ion Măntescu, învăţătoarea mamei mele- Virginia Duţică, preotul Vasile Bădescu, am asistat la discuţiile lor despre oameni de cultură şi ştiinţă, despre eroii neamului, despre scriitori şi opere literare, despre valorile naţionale, despre compozitori, poeţi, pictori, sculptori, despre evoluţia lumii şi rostul şcolii, despre ceea ce mai târziu am realizat că reprezintă valorile morale şi spirituale în care m-am format. Din acele vremuri, stimulată de „doamna învăţătoare”, Valeria Coşniţa, (al cărui portret moral l-am prezentat în eseul „După o jumătate de veac”), am început să fiu atrasă de poveşti şi citit.

Mai târziu, în gimnaziu, am fost pasionată de compunerile literare-tematice, pe care le primeam ca „temă pentru acasă” de la doamna profesoară de limba şi literatura română, Georgeta Măntescu, o îndrăgostită a profesiei de dascăl. Cu demnitate şi dăruire, doamna reprezenta, la catedră, a treia generaţie de dascăli din familia sa. Pe atunci, dar mai cu seamă în anii de liceu, am început să scriu versuri, poezii, eseuri, care au rămas prin caietele mele de „teme individulale”, din care am citit la diferite întâlniri cu prietenii sau cu colegii interesaţi de literatură. La vremea intrării în liceu, urmând „modelul familiei”, (sora mea a devenit profesor de matematică), am optat pentru profilul real. Am valorificat, astfel, metodele de rezolvare a problemelor, înţelese bine în timpul antrenamentului făcut în anii de şcoală generală cu „unchiul Victor”. Am trecut la pasiunea pentru rezolvarea problemelor din culegerile de nivel mediu de dificultate, apoi a celor cu grad de dificultate sporit şi a celor de concursuri şi olimpiade şcolare. Bucuria desluşirii „rebusului matematic” s-a amplificat în anii de facultate cu  rezolvarea problemelor de Fizică. În perioada liceului, am citit multe cărţi recomandate de profesorii mei.

Am urmat o facultate care nu era înrudită cu literatura, dar am simtit tot timpul că iubesc scrisul. Prin „anii 80”, încântată de „Flacăra lui Păunescu” şi de invitaţia găsită la o rubrică ce viza dialogul cu cititorii, i-am trimis o poezie. Poetul nu a întârziat, în numărul următor dându-mi răspunsul şi sfatul de a mă strădui să fac aur din gândurile aşternute pe hârtie (alchimie!). După terminarea facultăţii, când m-am căsătorit şi am devenit mămica unui băieţel (Cătălin / 21 iunie 1978), i-am compus poeziile copilăriei. Când Cătălin a început să citească, s-a întâlnit cu primele poveşti pe care le scrisesem pentru el. Devenind bunică, am reluat ciclul. La naşterea Antoniei, nepoţica mea, (10 iunie, 2009),  i-am dedicat poezia „Când îngerii vegheau” şi am publicat-o în revista „Repere Educaţionale”.

Deşi o parte din scrierile mele au fost date publicităţii anterior, îmi place să consider că acest moment a fost debutul meu literar. De atunci şi pâna acum, în albumul meu literar au apărut mai multe pagini. Toate îmi sunt dragi, sunt părţi din sufletul meu, sunt „imagini din holograma gândului”. La poarta intrării lor către cititori, am bătut cu sfiala specifică începătorului şi mi-au răspuns doi oameni dragi, cărora le mulţumescu cu orice ocazie: scriitoarea româno-canadiană, Elena Buică şi jurnalistul român stabilit în Australia, George Roca. Ei mi-au întins mâna şi mi-au îmbrăţişat sosirea. Oameni deschişi la minte şi la suflet, cu dragoste de ţară şi de neam, dornici să promoveze creaţiile românilor, cei doi mi-au indicat şi mie, ca multor români-scriitori, revistele de cultură la care publicau, la care erau colaboratori sau fondatori.

Am început, astfel, o colaborare cu multe reviste scrise şi virtuale, publicând ani în şir ce am scris. M-am înscris cu grupaje poetice la mai multe concursuri literare, obţinând premii şi menţiuni, am participat la peste 40 de antologii de poezie şi proză, (4 sunt bilingve) , am devenit membră a Ligii Scriitorilor Români. Am hotărât, după ce am prezentat mai multor critici literari scrierile mele, să trec la volumele personale. Astfel, mi-au apărut cărţile: „Între porţi de Univers” – poezie clasică  (Editura „Anamarol”, 2016),  „Clonarea lui Jerry” – poezii pentru copii (Editura Dandes Press, 2017) şi „Faţete de cristal” – proză scurtă (Editura Dandes Press, 2018).

Mulţi scriitori teleormăneni, printre care: Romulus Toma, Nicolae Dina, Nicoleta Milea, Gheorghe Olteanu, Gheorghe Pietreanu, Lia Nenciu, Domniţa Neaga, Emilia Stroe,  mi-au fost alături în etapele de prepublicare a cărţilor, precum şi la lansarile lor, care au avut loc la Biblioteca Judeţeană „M. Preda” din Alexandria. În acesta an, „Anul Centenarului Marii Uniri”, am avut plăcerea să dau curs invitaţiilor mai multor edituri, care şi-au propus să publice antologii cu această temă. Prin scrierile mele, aduc un mic buchet cu tricolor la mormântul celor care au realizat, cu un secol în urmă, visul milenar al românilor: „Marea Unire”. Mă retrag, astfel, cu gândul spre capitolul „Nemuritorii” din cartea „Între porţi de Univers”, în care i-am slăvit.

Peste trei luni se rotunjeşte secolul unităţii naţionale, iar peste câteva zile este Ziua Limbii Române! Cu gândul la aceste evenimente, ca fiică de veteran, persoană cu profunde trăiri patriotice şi scriitoare, doresc ţării mele: La mulți ani România! Mulți ani în pace, unire și prosperitate, urmași frumoși și demni de înaintașii lor!

––––––––––-

Virginia Vini POPESCU

Alexandria, sfârșit de august 2018

 

Cezarina ADAMESCU: Pelerin pe tărâmul cuvintelor – Virginia Vini Popescu

Popescu V Virginia

„Faţete de cristal”

Editura, Dandes Press

Drobeta Turnu-Severin, 2018

 

Cine deschide această carte, pătrunde în acele „Lumi filtrate de gând”, pe tărâmul cuvintelor potrivite, aşternute cu intenţia de a fixa în timp şi a prezenta cât mai fidel, o personalitate deosebită axată pe studiul asiduu, pe cercetarea tainelor omeneşti ale cunoaşterii, pe revărsarea unor sentimente şi întâmplări care şi-au pus amprenta pe existenţa sa. Şi nu în zadar, fiindcă Virginia Vini Popescu este profesoară, om de ştiinţă, scriitoare, cu un palmares remarcabil, cel puţin în aceste importante domenii ale existenţei. E bine de ştiut, de fiecare dată, când un om ales, se remarcă prin anumite lucrări, creaţii, printr-o vocaţie certă de dascăl, dar mai ales, printr-o suită de cercetări ştiinţifice în domeniul fizicii, atingând performanţe recunoscute în mai multe direcţii.

O serie de mărturii ale unor personalităţi, întregesc profilul profesional şi moral al acestei distinse doamne. Un parcurs profesional de excepţie, în domeniile largi ale Fizicii, în care este doctor, Chimiei, Biofizicii, Biochimiei şi Managementului Calităţii, dublat de o pasiune arzătoare pentru cultură, în special pentru literatură, sunt chezăşie a vieţii rodnice a acestei prodigioase autoare. La toate acestea se adaugă şi aprecierile privind integritatea morală, date de cei în drept, inclusiv de la ministrul învăţământului.

Pentru întreaga activitate profesională desfăşurată în învăţământul de toate gradele, Virginia Vini Popescu a primit ordine, distincţii, medalii, diplome, gradaţii. Dar, pe lângă aceste semne ale recunoaşterii aproape unanime, a primit şi recunoştinţa şi simpatia celor care i-au fost elevi, studenţi, colegi de catedră, ceea ce nu e puţin lucru într-o viaţă. Încununarea acestei activităţi de excepţie a fost primirea Ordinului „Meritul pentru Învăţământ în Grad de Cavaler”, care i-a fost conferit de Preşedintele României în anul 2004.

În domeniul literaturii s-a evidenţiat prin creaţiile sale poetice, remarcate de unii critici literari din ţară şi de peste graniţe. Autoarea a creat poezii, eseuri, proză, în antologii şi reviste care apar în ţară şi peste hotare. Dar şi volume proprii. Temele de predilecţie se regăsesc în lumea savanţilor, cercetătorilor, inovatorilor, pe care o cunoaşte atât de bine, trăind o viaţă întreagă în preajma lor. Istoriei, strămoşilor, lumii ţărăneşti din judeţul de baştină le închină poeme autoarea, dar în aceeaşi măsură, naturii, iubirii, tinereţii. Continue reading „Cezarina ADAMESCU: Pelerin pe tărâmul cuvintelor – Virginia Vini Popescu”

Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria”

Primul cuvânt despre lansarea cărţilor mele la Biblioteca judeţeană „Marin Preda” din Alexandria –Teleorman, este mulţumire, o mulţumire sufletească şi o bucurie asemenea unei înălţări de spirit…

Mă aflam pe meleagurile Teleormanului de aproape o lună, bucurându-mă de  reîntâlnirile cu prietenii, rudele, cunoscuţii şi sătenii de care mi-a fost atâta dor, de revederea locurilor care cuprind în adâncul lor tainele comorilor de visuri şi speranţe de pe vremea când credeam că pot atinge cerul cu mâna, înaripată de speranţele părinţilor investite în mine. Toate şi totul, văzute şi muiate în necuprins, m-au adus de la cei 8.000 kilometri distanţă, cu dorinţa tainică de a le spune spiritelor părinţilor mei că ceva din speranţele lor le-am îndeplinit şi le pun la picioarele lor.

O toamnă frumoasă şi blândă îşi întindea aripile moi peste tărâmul natal şi peste trăirile mele. Doream să-mi lansez cele două cărţi apărute în 2017 – „Sensul giratoriu al vieţii” şi „Între două lumi, Canada şi România” ediţie bilingvă – ambele apărute la Editura „Armonii culturale”, editor, George A Stroia. Iniţial, intenţionam să fac lansarea la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede, unde, cu un an în urmă, fusesem primită cu braţele deschise la lansarea cărţilor publicate în anul respectiv. Dar, cum o astfel de acţiune nu ţine de voinţa sau de efortul unei singure persoane şi, mai ales că apăruseră şi alte activităţi care ar fi tins să se suprapună, am optat pentru o lansare la Alexandria, reşedinţa judeţului, activitatea desfăşurându-se la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda”, pe 19 septembrie 2017. Am primit sprijinul personalului şi al directorului Viorel Fota, cărora le mulţumesc şi pe această cale.

În sala de lectură a bibliotecii din Alexandria, s-au adunat personalităţi culturale de pe trei continente: America de Nord, Australia şi Europa. Ca moderator al acestei activităţi, l-am invitat pe scriitorul-publicist George Roca, venit de la Sidney cu mult drag şi pentru această întâlnire de suflet, dar şi-a declinat responsabilitatea motivând că nu-i cunoaşte prea bine pe cei prezenţi şi pe cei care vor vorbi despre cărţi (deşi nu era la prima întâlnire cu oamenii de cultură teleormăneni). Astfel, am rugat-o pe îndrăgita poetă „a iubirii”, aşa cum este cunoscută Domniţa Neaga, să facă oficiile de moderator. A fost o bună alegere, fiindcă poeta Domniţa Neaga, profesoară de limba şi literatura română, jurnalistă, cunoscătoare a uzanţelor unui astfel de eveniment cultural, a ridicat valoarea acestei întâlniri spirituale la înălţimi demne de prestanţa sa. După o scurtă introducere privind motivul întâlnirii, după o sumară trecere în revistă a celor două cărţi, cu menţiunea că „Între două lumi, Canada şi România” este o ediţie bilingvă, moderatoarea i-a prezentat pe cei care, într-un fel sau altul, mi-au stat alături în acest răstimp, pe toţi scriitorii de la masa oficială şi pe oamenii de cultură din sală.

Continue reading „Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria””