Mariana CRISTESCU: Glisând la porțile dorului

Într-o lume a furtunilor viclene pregătite la foc mic de bufoni burduhoși și prețioase ridicole exalând „Chanel” chinezesc și vodcă „Săniuța”, poezia lui Mugurel Pușcaș imaginează un elegant glissando între apollinic și dionisiac, între foșnetul firului de iarbă necosit în toamna clipei cea repede și strigătul argintat al izvorului izbucnind din străfundurile cele mai tainice ale așteptării.

„Vis de dragoste” s-ar putea intitula la fel de bine noul său volum, „Lutul de aur”, poetul dând carnalitate veșnică Galatheei imaginate și adorate, aidoma lui Pygmalion. Aceeași, dar mereu alta, femeia iubită, Geea, Mater Dolorosa ori modernă Evă, renaște perpetuu, este omniprezentă în ființa poetului, multiplicându-se pătimaș ori dureros de dulce în decorul trecut, prezent sau viitor, populându-i întreg universul. Emoția se degajă firesc, fără falsă pudibonderie, la limita delicată, imperceptibilă, între imaginar și freamătul realului așteptat cu ardoare. Versul este mângâietor și cuminte, dar și ademenitor, capcană… imbatabilă din arsenalul timpurilor imemoriale. Versul e limpede, măiestrit împletit și așezat „la porțile dorului”.

Continue reading „Mariana CRISTESCU: Glisând la porțile dorului”

Mariana GURZA: Sacru și iubirea „Lutul[ui] de aur”

,,Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. ” (Geneza 2:7)

 

În peisajul  nostru literar, din ce în ce mai bogat,  în ciuda vremurilor pe care le parcurgem, noi apariții își fac loc, unele remarcabile, altele, sfidând valoarea creației. Nu este cazul poetului Mugurel Pușcaș, care din respect pentru sine, pentru cuvântul scris  și pentru cititori, consecvent și riguros, cunoaște măsura lucrului bine făcut.

Cu prezentul volum de versuri ,,Lutul de aur” autorul își păstrează aceeași linie lirică prezentă în celelalte cărți, dar aș remarca o anumită profunzime. Putem vorbi de o maturizare lirică? Cu siguranță da, având în vedere etapele parcurse cu discreție și seriozitate.

Nu este un răsfățat al criticilor, deși ar merita o atenție sporită, chiar dacă stilul clasic uneori este pus la zid.

,,Poezia  este, în primul rând, ecoul unei sensibilităţi fragede într-un organism psihic superior; sensibilitatea ia act de univers, vibrând; sentimentul şi inteligenţa răspund, organizează‘‘ – nota prin 1926 Garabet Ibrăileanu.

Această ,,organizare” a volumului ,,Lutul de aur” este prezentă în două capitole. Primul capitol intitulat ,,Bobul de nisip, viața e clipa”, cuprinde poezie religioasă, meditativă, existențială. Capitolul doi, ,,Lutul de aur” ni-l înfățișează pe autor îndrăgostit de viață, plin de iubire.

Volumul ,,Lutul de Aur” , un titlu înălțător, ducându-ne cu gândul la condiția noastră umană, la geneză, la cât de minunată este zidirea lui Dumnezeu. Dumnezeu fiind Iubire! Sfântul Grigorie Teologul arată că, atunci când Dumnezeu a dorit să-l zidească pe Adam din ţărână, „Cuvântul…, luând o parte din nou-ziditul pământ, cu nemuritoarele Sale mâini a plăsmuit chipul meu”. ,,Divină lucrare e Omul, / Al Lui edificiu suprem,/ Iar trecerea-i drumul spre stele,/ Al vieţii şi-al morţii tandem”. (Drumuri spre stele)

Iubirea și slava adusă Marele Meşter ocupă un loc aparte în universul poetic al autorului. ,,Te simt, ești iubire…/ A raiului cheie, /Blând cântec de lire, /Ţi-e suflet, femeie. // Ești înger pe creste/ Din lutul de aur,/ Cu pulberi celeste, /Al Marelui Faur”. (Lutul de aur)

Pentru Mugurel Pușcaș, parafrazându-l pe T. Arghezi, scrisul, ca şi dragostea, e poezie.

Călător, ,,în decor cu tandre muze,/ Pe verzi pajiști cu amor”.// Mugurel Pușcaș prețuiește clipa. ,,Păsuiește, Doamne, clipa/ Cu bob mare, de nisip,/ Prins la mijloc de clepsidră…/ Blând, oprește-mă în timp”. (Bobul de nisip)

Continue reading „Mariana GURZA: Sacru și iubirea „Lutul[ui] de aur””

Mugurel PUȘCAȘ: Simfonia frunzelor arămii

 

Simfonia frunzelor arămii

 

E toamnă-n Univers, e-atâta toamnă…

Copacii se dezleagă de amor,

Îmbătrânesc, mor frunzele-n livadă,

Natura e vândută la obor.

 

Din cupe mari se bea în seară mustul,

Stelele blând se-ntorc în matca lor,

Albinele roiesc înspre adâncuri,

Surd, vechile răceli din oase dor.

 

Se pierd la orizont aripi celeste,

Decoruri arămii pe ram și-alei,

Păsări de foc cu triluri vii, măiestre,

Vor reveni la semn de ghiocei.

 

Roua se-aşază tainic peste mirişti,

Un greier mic se roagă de mălai,

La mine-n suflet duduie iar soba….

Veniţi, voi greieri mici şi fără trai !

 

Viori își tânguiesc în asfinţituri,

Romanţe gri pe străzile pustii,

Văratice iubiri se pierd în noapte,

Se vor întoarce castanii spre zi.

 

Trec crizanteme dulci peste limanuri,

Al inimilor delicat pastel

Se primenește-n ruginiul toamnei…

Lin, versul se prelinge din penel.

 

 

Domniță, vine toamna!

 

Decor gălbui, tomnatic în codri vechi, sihaştri…

Pășesc pe potecuța ce duce spre uitare !

Îmi însoțesc periplul doi unicorni albaștri

Cărând pe șei povara iubirilor fugare.

 

Mă învelesc în frunze uscate, fost vernale,

Revine toamna rece, ceţoasă şi haină,

Se-nnourează visul pe pajiști ancestrale,

În curgerea clepsidrei rămâi a mea lumină.

 

Domniţă, vine toamna! Ne-a pregătit veșminte

Din lacrimi rourate sub cerul gri și mut,

Pe ramurile goale, pustii, încremenite,

Stau inimile noastre remodelate-n lut.

 

Femeie arămie cu forme de vioară

Am rătăcit drumeagul ce duce în pustie…

Melancolii, amoruri cu iz de tămâioară

Sub castaniul clipei revin din pribegie.

 

Domniţă, vine toamna cu-a noastră înflorire,

Să bem din mustul vremii iubire și alin!

A greierilor cântec c-o ultimă zvâcnire,

Să ne pecetluiască al dragostei destin.

 

Privesc înspre-nceputuri, trecutul dă năvală,

Brândușele se-nclină în violet prolog,

Romanţa ruginie, pasiunea senzuală,

S-o împlinim, domniţă, pe șei de inorog.

Mugurel PUȘCAȘ: Credo !

CREDO !
(de Buna Vestire )

 

Credinţă să ai,
Alături să-I fii,
Preabunul Părinte
Te va ocroti.

 

La Maica Preasfântă
Plecând capul, blând,
Sărută-i icoana
Din schit, cer, în gând.

 

Confient vieţuieşte
În fiece zi,
Ai raiul promis
Pentru vremuri nevii.

 

Să crezi în Lumină,
Când Umbră ţi-e dat,
Fii sigur, creştine,
El nu te-a uitat.

 

Tu, Om, eşti plămadă
Din Lutul cel Sfânt,
Divină lucrare.
Fii Cer pe Pământ !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

25 martie 2020

Mugurel PUȘCAȘ: Lutul de aur

LUTUL DE AUR

 

Te simt, eşti Iubire,
A raiului cheie,
Blând cântec de lire
Ţi-e suflet, femeie.

 

Eşti înger pe creste
Din Lutul de aur
Cu pulberi celeste
Al Marelui Faur.

 

Eşti briză de mare
Cu trup de absint,
A ta dezmierdare
E val şi alint.

 

Exulţi de iubire
Cu-ntreaga fiinţă,
A ta fericire
Mi-e rost şi dorinţă.

 

Cu jind te acopăr
În nopţi hibernale,
Gingaş, îţi descopăr
Corole vernale.

 

A inimii doamnă,
Plămadă de dor,
Sub ploi, reci, de toamnă,
Eşti vară şi zbor.

 

Mă simţi, ţi-s aripă,
Doi îngeri pe creste,
În fiece clipă,
Iubesc ca-n poveste.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

7 martie 2020

Autor: Mugurel Pușcaș
Recitator: Dan Lucian Corb

Mugurel PUȘCAȘ: Confirmarea confirmării confirmărilor (pamflet)

CONFIRMAREA CONFIRMĂRII
CONFIRMĂRILOR

Curat-murdar, coane Fănică !

 

Văd ” comitete și comiţii „,
Aleși trimiși în Parlament
Prinși prin întunecimea minţii
Într-un scenariu evident.

 

Avem pravile de ocară,
Guvernul este audiat,
De patru luni nu e fecioară…
Astăzi e iar dezverginat.

 

Mă uit la voi și-mi bine acru,
Cu greu mai pot a înțelege,
De zeci de ani e-același teatru,
Cum, Doamne, vă putem alege ?

 

Când Constituția nu-i bună,
Faci alta nouă, îi dai zor !
( Fă, nene Iancu o cutumă ! )
Ce mai… Caragialesc decor !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

18 februarie 2020

 

Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)

CLEPSIDRA

 

„… Priviți clepsidra,
Este Timpul,
Curgând prin noi amăgitor,
Nu-l vom putea opri vreodată,
E-al Clipei veșnic călător… ”
       ( vol. Catarge peste timp, ed. Nico , 2016 )

 

 

CEAŢA

 

Melancolii împovărează gândul,
Pătrund tăcut în mine pas cu pas,
Sufletul plin ce-a dăruit cuvântul,
Simt că e gol, nimic n-a mai rămas.

 

Cu nostalgia iernii ce se cerne,
Privesc în urmă contemplând uimit,
Am transformat în licăr clipe terne,
Din inimă poeme-am dăruit.

 

Am creionat cu sânge versuri calde,
Am ridicat statui pe piedestal,
Sonete-n primăveri, în vremuri dalbe,
Au fost alint, învăț, aripi și dar.

 

O pâclă grea coboară, se-adâncește,
Mă-nvăluie treptat noapte şi zi,
Golul lăuntric imuabil creşte,
Prin neguri veşnice voi pribegi.

 

Catrenele devin nemărginire,
Un alter-ego construit din vid,
Lumina adumbrește plumburie,
Mă copleșește fad al vremii rid.

 

Gheare de gheaţă zbuciumul înfige,
Tenebre reci apar fără sfârşit,
Langoarea hibernală mă învinge,
Un înger lăcrimează la zenit.

 

Primit-am de la El stih de povaţă :
” Ochii tăi verzi sunt raze de Cristos ! „,
Iubito, risipește ceaţa deasă
Cu-al irișilor limpede prinos.

 

 

FEMEIA CU ARIPI DE FLUTURE

 

În buzunarul de la piept
S-a cuibărit lud şi discret,
Un fluturaş mic, voiajor,
În al iubirii colţişor.

 

Viu colorat, frumos, plăpând,
A poposit la mine-n gând,
Polen de floare-a presărat,
La mine-n suflet din înalt.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)”

Mugurel PUȘCAȘ: Gândiţi-vă, români, la Eminescu

GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU !

 

Gândiţi-vă, români, la Eminescu
Lin fruntea la icoana lui plecaţi,
Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu,
Celui mai drag Luceafăr dintre fraţi.

Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
El e mereu cu noi, etern va fi,
E diamantul poeziei noastre
Din alte vremi spre alte sihăstrii.

Nu e uşor, ne-ncearcă vremuri grele,
I-aşa departe clipa sa de noi,
Dar poezia-i e aşa aproape…
Citindu-l, cele vechi s-or face noi.

Ninge-i, Părinte, linişte şi pace
Celui ce-a fost pururi neliniştit,
Ce Ţara şi-a iubit cu prisosinţă
Iar prin iubire s-a făcut iubit.

Ninge, Părinte, peste el cu inimi,
Ninge cu codri şi alei de tei,
Sărută luciul lacului albastru,
E Eminescu zeul între zei.

Mi-e dor de el, îl simt păşind prin Reghin
În altă epocă, în alt decor,
Cu mantie de poezii pe umeri,
Cu părul mirosind a merişor.

Mi-e dor de el iar Reghinu-l aşteaptă,
Oraşu-i însetat de absolut,
Să vină Eminescu ! Vom pricepe !
O vom lua din nou de la-nceput.

Oriunde-am fi, oriunde ne vom duce,
Pe plaiuri mioritice târzii,
El, Dumnezeul poeziei noastre,
Ne însoţeşte-n pasul zi de zi.

Să îl iubiţi, să-l recitiţi, prieteni,
Noi, fără el, am deveni un mit,
Este poetul lacrimilor noastre,
Al începutului fără sfârşit.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

15 ianuarie 2020

Recitare de excepţie : scriitorul Lucian Dumbravă !

Mugurel PUȘCAȘ: Viața e Clipa

VIAŢA E CLIPA

 

Ce e viaţa ?… Este Clipă !
Trecutul ? E ceasul scurs !
Viitorul se-nfiripă
Pe-al secundelor apus.

Ce e viaţa ?… Doar un abur,
Dor etern de absolut,
E Creaţie de Faur
Ce ne-a plămădit din lut.

Ce e viaţa ?… Simplă sumă
Din al anilor noian,
E a timpului cutumă
Pentru orice pământean.

Ce e viaţa ?… E ” ‘nainte”,
Înapoi nu mai poţi da,
Uneori te-ai mai întoarce,
Să mai dregi câte ceva.

Ce e viaţa ?… Veşnic zbucium,
Spre ” mai bine ” a răzbi,
Hărăzit avem un fatum…
EL decide ce va fi !

Ce e viaţa ?… O himeră,
( Bobul curge efemer )
A clepsidrei prizonieră…
Azi aici, mâine în cer.

Ce e viaţa ?… Drum spre iarnă,
Dansul fulgilor din nor,
Din înalt timizi coboară
Spre a se topi uşor.

Ce e viaţa ?… E menire,
Har celest, divin odor,
S-o petrecem în iubire,
Pân’ la cel din urmă zbor.

Viaţa-i Clipa ! Deci, străine,
Cu ardoare s-o trăieşti,
Confient, păşind spre mâine,
Rai în tine să clădeşti.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

13 decembrie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Roua pajiștilor de demult

ROUA PAJIȘTILOR DE DEMULT

 

Ne-nvălurează nouri gri, cerniţi,
Miroase-a toamnă rece şi sterilă,
Sub stropi amorfi şi vânturi fără milă,
Ochii tăi verzi, letargici, trişti, uimiţi.

Vin elegii neţărmurite-n zori,
Frunzele cad în salbe ruginii,
Pe ramul gol și-n zările pustii,
Fantasme verzi ori aripi de cocori.

În sufletele noastre colbuite
Simt, patima lipseşte… Solitară,
Pierdută e abstrus de astă-vară,
În trupuri nude, calde, fericite.

Te simt străină, plumburiu mister,
Priveşte, doar ! Nu întreba nimic…
A devenit amorul simplu tic,
Ne mângâiem apatic, efemer.

Fost-a trăirea mantie ermină,
Clipele-ardente flacără și dor,
Un menestrel duios şi visător,
Te vrea ca-n vremi a inimii lumină.

Repribegind prin timpuriu trecut,
Ca două frunze-ngemănate-n zbor,
Să ne iubim în arămiu decor,
Pe roua pajiştilor de demult.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

3 noiembrie 2019