Dorel SCHOR: Miriam Cojocaru – sensibilitate și inspirație

Gravura este arta şi tehnica de a trasa prin incizie desene pe suprafaţa unui material. Cu alte cuvinte, artistul plastic care practică acest gen, trebuie să aibă şi mult talent, dar şi destulă pricepere şi îndemânare. Tehnicile de gravură artistică sunt în adâncime, în relief şi în plan.

   Foarte multă timp, gravura nu a practicat culoarea, la vremea respectivă nefiind cunoscute procedeele relativ moderne de a imprima cromatic. De acea, gravuri celebre, purtând semnăturile unor mari maeştri, ca Durer, Rembrand, Leonardo da Vinci şi până la Picasso, de pildă, sunt în negru sau sepia.

 

 

   Acum beneficiem şi de lucrări în culori, mai ales în cazul gravurii în lemn pe plăci colorate. Uneori sunt incluse în această largă categorie şi alte procedee cum ar fi litografia, monotipia, serigrafia şi gravurile în plan. Tehnica, cum am spus, este foarte laborioasă şi numai cei stăpâni pe secretele imprimării se încumetă să o abordeze mai des.

   Pictoriţa Miriam Cojocaru face parte dintre aceştia, preocupându-se în ultima vreme de acest gen care presupune multă răbdare, dar şi sensibilitate, putere fizică dar şi inspiraţie, imaginaţie activă şi dar şi consecvenţă… Stilul ei este descriptiv şi liric, demonstrând în lucrările ei, un cald ataşament pentru oameni, ambianţă, obiecte diverse, artizanat, elemente din natură sau decorative.

 

 

   Sensibilitatea grafică a artistului plastic se împleteşte cu fireşti resurse poetice sau cu elemente specifice actualităţii imediate pentru a sublinia esenţa lucrărilor. Efortul de creaţie trebuie să reflecteze originalitate, măiestrie şi un realism profund. Uneori, elementele gravate au un caracter dramatic, alteori hazliu sau ezoteric, în intenţia pictorului de a apropia acest gen de artă de numeroşii iubitori ai frumosului şi de a-l face mai popular.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

17 aprilie 2019

Dorel SCHOR: Frumusețea artelor vizuale

Diversitatea temelor în pictură este considerabilă şi căutările compoziţionale nesfârşite.. Aceasta face şi frumuseţea artelor vizuale, rezervându-ne adesea surprize plăcute din partea unor pictori pe care îi cunoaştem şi-i îndrăgim. Evident, recunoaştem stilul şi atmosfera care pentru iubitorii artelor plastice fac inconfundabile lucrările, dar primim cu interes tot ce-i nou, interpretările variate, dualitatea în limbajul artei, între ideie şi imagine, uneori ironia subtilă sau umorul fin.

   Am selectat câteva tablouri, dintre numeroasele creaţii care mi-au plăcut.

Tablou de Samy Briss

   Un tablou al maestrului Samy Briss insuflă privitorului optimism, prin imagine şi atmosfera festivă a unei zile de sărbătoare. El foloseşte parte din elementele specifice lucrărilor lui, pasărea şi peştele, instrumentul muzical şi omul, într-un cadru cu uşoare influenţe suprarealiste.

   Tablou de Vladimir Kara

Tot de la Paris, Vladimir Kara, un tânăr pictor talentat despre care am mai scris, îşi prezintă stilul original, conferind dimensiuni neobişnuite obiectelor, peisajului “alungit”, dar devenit mai interesant astfel, aparent spontan şi descoperitor al culorii.

 Tablou de Liana Saxone Horodi

 Liana Saxone Horodi alege de fiecare dată subiecte care ne devin imediat familiare, într-un mod neprovocativ, plăcut şi prietenos, care trezeşte fiecăruia dorinţa de a intra în posesia unui tablou semnat de ea. Florile din context subliniază atitudinea personală şi independenţa spiritului creatoarei.

  Miriam Cojocaru

 Miriam Cojocaru refuză de astă dată orice formă de naraţiune, claritatea rostirii plastice permiţându-i, printr-o siluetă feminină elegantă şi distinsă, să exprime frumuseţea senzuală şi estetică a modelului. O caldă intimitate însoţeşte nobleţea formelor, texturii şi discreţea culorilor.

Tablou de Avi Schwartz

   Plasându-şi personajele în mediul său preferat, Avi Schwartz ne oferă un nou aspect caracteristic vechiului Iaffo, pod între trecut şi prezent, într-o atmosferă specifică, nelipsită de dinamică, cu elemente decorative, care produc folclor. Calitatea figurilor şi atmosfera specifică punctează subiectul favorit.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

10 ianuarie, 2019

Dorel SCHOR: Miriam Cojocaru și nesfârşitul universul feminin în artă

Picturile lui Miriam Cojocaru sunt în mare parte inspirate din nesfârşitul universul feminin şi sunt dedicate cu delicateţe şi duioşie publicului.

Ea alege unele teme celebre şi apropiate tuturor, dar la reinterpretează, le reconfigurează cu inteligenţă, îmbogăţind imaginarul. Femeia în  toate situaţiile reprezentative, de soţie, mamă, iubită se află în centrul acestui univers intim. Frumosul etern feminin trebuie adesea descoperit pentru că el se află în fiecare suflet. Acest lucru îşi propune pictoriţa, subliniind cu discreţie tandreţea, fragilitatea dar şi forţa.

 

 

   Dragostea incomparabilă a mamei, profunzimea acesteia, starea pură de duioşie maternală, nobleţea sentimentelor sunt surprinse în multe din picturile semnate de Miriam Cojocaru. In lucrările cu tematică maternală ea descoperă şi inocenţa, delicatesea dar şi misterul mereu însoţit de stări meditative. Picturile cu femei reflectă cea ce simt personajele, mult mai mult decât puterea feminină, mai mult decât o simplă frumuseţe.

 

   Pictura devine astfel o fascinantă lecţie de viaţă, ea devenind interesantă şi atrăgătoare când conţine armonii subtile, formele şi culorile sugerând esenţa.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Roni CĂCIULARU: Minunate gravuri pe suflet – Expoziția pictoriței Miriam Cojocaru

Totul a început la etajul cinci al imensei Staţii Centrale de Autobuze, din Tel Aviv. Într-una din sălile mai retrase, se află un aşa zis Muzeu Ydish. O amestecătură de obiecte, cărţi, colecţii de ziare. Praf şi ecou de istorie, de viaţă şi bucurii ori tristeţi, lucruri aflate într-o dezordine fascinantă, prin aerul evocator şi printr-o frumuseţe aproape secretă. Viaţă dispărută, şi totuşi păstrată, viaţă care ar putea fi oricând reînviată…

În acest context – mult prea sumar descris acum – îşi avea atelierul şi un încântător profesor tânăr de xilogravură, Alexander Vojik, de la Asociaţia Pictorilor şi Sculptorilor telavivieni. Şi, pritr-un minunat miracol (de fapt un an întreg de muncă şi creaţie) viaţa evreiască a oamenilor cărţii, fibra de istorie a renăscut, sugerată acum de o fascinantă serie de gravuri ale pictoriţei Miriam Cojocaru.

Dar iată ce ne povesteşte autoarea însăşi:

„Intr-o zi , Alex (z.l.), ne-a invitat acolo, la etajul al cincilea din Staţia Centrală de autobuze. Nu departe de Teatrul „românului” nostru, Nicu Nitai… Sala cu nr. 5008. Am deschis uşa, şi priveliştea care mi se deschidea, m-a fermecat, mi-a tăiat respiraţia! Imaginează-ţi o sală imensă, plină cu cărţi pe rafturi, în cărucioare de supermarchet, ori , pur şi simplu, în cutii de carton. Iar tot acest imperiu, avea ca fundal o scenă pe care era construit un zid de cărţi. De fapt, în această mare sală sunt nu numai cărţi, ci şi tot felul de lucruri – pentru mine deosebit de impresionante: bănci de la sinagogi, covoare persane, tradiţionale lumănări de amintire a celor pierduţi în negura timpului, o roabă, fotolii, o bicicletă, alte numeroase obiecte de altă dată, care au fost folosite de semenii mei, şi-ai tăi, şi-ai  atâtor alţii din neamul nostru. Şi tot acest amalgam doveditor de viaţă, iubire, zâmbet, gândire muncă şi lacrimi, se afla aici într-o dezordine boemă, cu o secretă trăire estetică aproape de neexprimat. Dar ea era!… Plutea în aerul muzeal, odată cu istoria şi vorbele celor de altădată, odată cu amintiri fantomatice şi-atât de concrete!

 

Acesta a fost primul meu contact cu Muzeul Ydish: un adevărat şoc pozitiv, care parcă m-a paralizat. De abea a doua oară, la o a doua vizită aici, după vreo săptămână, am început să cunosc mai atent, să percep mai profund şi mai limpede locul acesta fascinant. I-am găsit aici pe toţi clasicii literaturii idiş, am răsfoit albume, am văzut imagini ale celor din trecutul nostru, litografii, almanahuri, ziare ale unei lumi aproape dispărute. Mă aflam în mijlocul evreimii Răsătitului Europei, cu o bună parte din cultura sa. Evreii – ferment şi energie. Ei dau suflet din sufletul lor. Lumea progresează. Dar, tot acolo, eu am avut parte – şi desigur, nu numai eu – de neaşteptate şi adevărate cutremure.Treceau autobuze deasupra capetelor noastre, amintindu-mi cumva de destinul cutremurător al atâtor conaţionali ai mei… Lumina, în acest loc special venea de afară, şi parcă şi din trecut, filtrată şi schimbătoare, pătrunzând şi dând viaţă, prin nişte geamuri înguste şi foarte înalte…

A fost apoi şi o altă vizită, a treia oară, când am venit aici mai familiarizată cu locul şi imaginile, şi atunci am reuşit să fac unele schiţe, unele fotografii. Am oprit timpul, ca să-l pot sugera în continuă mişcare. Materialul acesta, aflat sub impulsul emoţiei şi al trăirii autentice mi-a folosit, în continuare, să gravez impresiile mele, gânduri şi simţăminte, pe plăci de metal, cu care am imprimat pagini speciale de hârtie. Şi uite-aşa, m-am gândit că-l onorez, şi pe fostul meu profesor Alexander Vojik ( cu xilogravurile sale lirice, de o mare frumuseţe). De fapt onorez un artist, un muzeu şi îmi retrăiesc, într-un fel, propriul meu popor…

Am lucrat un an şi mai bine asupra plăcilor mele de metal, imprimându-le desenele mele, peste care am trecut apoi cu acid, pentru a transpune prin incizie imaginile, gândurile, sugestiile izvorâte din locul aparte de care ţi-am vorbit… Dar nu întotdeauna intenţia artistică se materializează aşa cum vrei; metalul e rece, acidul e orb, eu fiind aceea care trebuie să dea căldură şi expresivitate plăcii rebele. Asta înseamnă muncă, migală, nenumărate reluări pe alte şi alte plăci, ori, dacă simţi şi te încăpăţânezi, încerci să intervii  pe aceeaşi placă, acolo unde crezi şi se poate, prin tot felul de mijloace specifice ştiinţei şi artei gravurii. Astfel, cu dexterităţi aparte, cu răbdare şi talent, poţi chiar îmbogăţi imaginea finală. E vorba de o gamă variată de intensităţi ale desenului, de obţinerea unui anume relief, de accentuarea calităţilor ascunse ale texturii. O anumită culoare a cernelii de imprimare poate introduce o altă atmosferă, specială, poate sugera semnificaţii originale. Uneori, efecte speciale le-am obţinut prin imprimarea succesivă a două plăci pe aceeaşi hârtie. Dar ceea ce apare în final, în expoziţie, este urmarea a numeroase încercări pe care le resping în cele din urmă, până ce ajung la rezultatul care cred că e satisfăcător. Se-nţelege că de la o imprimare la alta fac scimbări de tactică în realizarea scopului propus. E adevărat, este o muncă titanică, care cere migală, răbdare, desen sigur şi expresiv, viziune anticipativă clară, aproape exactă. Inseamnă fizică, înseamnă chimie, înseamnă priceperea de a privi negativul cu finalitatea lui pozitivă. Este o muncă dificilă, dar când reuşeşti, satisfacţia îţi răsplăteşte înzecit efortul. Parcă ai fi un un fel de demiurg, în care oamenii pot să creadă!”… Continue reading „Roni CĂCIULARU: Minunate gravuri pe suflet – Expoziția pictoriței Miriam Cojocaru”