Ana URMA: Anotimpul Ottiliei

Pe tibia-n jos, autor: Ottilia Ardeleanu, editura Rafet 2017, carte premiată în cadrul Festivalul internațional de creație Titel Constantinescu, ediția a X-a, Râmnicu Sărat 2017, premiul Mircea Micu. Postfață: Ioan-Florin Stanciu, copertă: grafician Mihai Cătrună,  ilustrație: Alina Astăluș

 

Cartea este structurată  în două părți cu titluri distincte:  umblă păsările cu vorba și timpul cu flori în sân, conține poeme în vers alb, bogat nuanțate în discursuri lirice la limita dintre confesiune și revelație târzie (Ioan-Florin Stanciu), înviind între două coperte o lume  apusă. Luând ca sistem de referență această lume aproape uitată, Ottilia Ardeleanu pare să fi descoperit și concentrat în Pe tibia-n jos comoara străbunilor. Resursele ei sunt inepuizabile, trăirile, experiențele, sentimente cu învolburări idilice sau întorsături de destin recompun un tablou cu eroi decupați din trecut, al căror rol este acela de scoatere la lumină a rădăcinilor, de vindecare a memoriei și limpezire a unor afecte impregnate cu amintirile copilăriei trecute prin filtrul poetic al gândirii mature. Oamenii simpli fără ifose sunt ecoul observatorului lucid și sincer cu el însuși, în speță poeta, cu spirit critic și de autoanaliză privindu-se peste ani ca subiect al acțiunii. Pagini intacte ale copilăriei și adolescenței par scoase anume din vechiul album pentru a reconstrui acel univers, dând senzația că fiecare întâmplare  relatată este un eveniment istoric de extremă importanță: dădurăm ce dădurăm cu mâinile/ și din piatră începură să iasă toate/ istoriile (pe tibia-n jos) sau iote mi-adusei aminte de satul meu din care m-am tot duuus (mă îndrăgostii a doua oară  da nu-mi pare rău). Plecând din ținutul unde umblă păsările cu vorba călătorim alături de  copila zburdalnică pe când umărul// nu-i ajungea la umăr-ul tatălui (mama ne aștepta cu sufletul la gură iar), treptat descoperim pe tânăra pasionată de învățăturile filozofilor (n.a. cioran) și ajungem în timpul cu flori în sân, când mama avea o rochie de jerse roz// mi-o dăduse mie  eram la liceu (niște rude). Pentru reflecții și întrebări existențiale moartea stătea lângă mine// mă păzea și își făcea de lucru prin bătătură/ seara dădea pagina lui cioran (singurul lucru de care mă tem ar fi să vadă că nu-mi pasă), răspunsurile nu întârzie să vină, necruțătoare: …în straie/ ca tăciunele treceau sătenii/ cum pacea în căutarea ilincăi/ o îmbrăcară în mireasă și plânseră (pe-a lui măria din deal a petrecut-o tot satul).

Continue reading „Ana URMA: Anotimpul Ottiliei”