Mariana MOGA: Versuri

MOTTO:

Amintirile apar în timp, timpul înseamnă trăire,

iar inima lui suntem noi.

Important este să ai sufletul curat.

El este singurul care nu are vârstă.

 

VAMA DINTRE POLURI

 

Salut eternitatea captând secunde nude,

ca cioburi de lumină cad fulgii… în pereche,

se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,

în murmur de cristale c-o rânduială veche.

 

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,

nu simt nicio durere, azi nu mai sunt în stare,

îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii

şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

 

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,

zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,

mă uit la cer să-mi cumpăr un dram de amintire

fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.

 

***

 

Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul,

am devenit tamponul dintre pământ şi cer,

iar de singurătate alerg în a mea urmă,

sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.

 

PRESUPUS APOCALIPTIC

 

Un decor apocaliptic cu ore pietrificate,

ce se pierd uşor în umbra uitată de Dumnezeu,

stăpâneşte infinitul bântuit de nevedere,

coborând apoi în rocă printre lut și minereu.

 

Fuziune mâl şi ploaie concluzionau în piatră,

când perdeaua de-ntuneric tot dansa în ritm păgân,

profilând în zodiacul rămășițelor bipede,

trei schelete ascunse-n roca fără aer și plămân.

 

Timpul căuta sub oase vlăguit de existenţă,

îngeri se stingeau în valuri înfășați cu plânsul meu,

pământul nu mai respiră oprindu-și centrifugarea,

când descoperă femurul unui brav arhiereu.

 

Îndrăznesc să-mi plimb privirea cu o patimă atroce,

prin gramatica culorii absorbită de eclipsă

şi din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii,

îmi culeg nemărginirea din mijloc de-apocalipsă.

 

POEMUL VIEȚII MELE

 

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,

sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,

îmi curg prin vene rânduri și doruri îndrăznețe,

când sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

 

Continue reading „Mariana MOGA: Versuri”

Mariana MOGA: Meditaţia iernii (poeme)

Mariana-Moga-300x265

Ținutul zăpezilor albastre

 

A îngheţat din nou lumina la ferestre,
un ger trimis de zei s-a cuibărit în ea,
privesc la bolta cu zăpezile albastre,
dorind să-mi împletesc albastru corp de stea.

Îmi ninge-n suflet azi cu dimineți virgine,
ninge-ntr-un amor etern cu infinitul
și-n singurătatea zăpezilor cianine,
îngerii împart în taină răsăritul.

***
O umbră de pe cer îmi curge în privire,
din zarea cu nămeţi mi-am adăpat cuvântul,
Continue reading „Mariana MOGA: Meditaţia iernii (poeme)”