Irina Lucia MIHALCA: Taina surâsului

Taina surâsului

 

Un copil a urmat fluturii
ca să doarmă
pe umărul unei stânci.

O scânteie tremurândă apare
şi dispare
când un copil se sperie.
În inima lui, între două respirații,
un nor plânge,
purtând în spate
întreaga tristețe a lumii.

Cu lacrimile îngheţate pe obraji,
vântul singurătății îi urlă.
Nu-i frică de furia norilor,
nu-i frică de pustietate,
nu-i frică de teatrul de umbre.

Doar frica de moarte,
ca un soldat uitat într-un tărâm ciudat
cu o cicatrice pe buze
şi o rană neagră în inimă.

Între două tăceri, un curcubeu e uimit.
Sub clarul de gând, apusul surâde,
o pasăre, în zbor,
îmbrăţişează cerul,
o rază de soare opreşte timpul.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

29 septembrie 2019

 

 

Irina Lucia MIHALCA: Intersecţii lirice

Întâlnirea

 

Jocuri de linii, de umbre, de lumini, clare,

fără egal, plutesc pe-obraz,

se întrevăd prin lazuritul din priviri.

Regină devine, pentru o zi, în frumuseţea

colorată în nuanţe aurii, melancolice

– culori cum n-ai mai văzut -,

împrăştiate, ca un abur,

pe pânza care-ţi captează inima!

 

Cuvintele urcă, în acelaşi timp cu ea, spre cer.

Mii de vise, cu ochii deschişi

pentru poveşti de fericire!

Mii de vise, frumoasă reverie, două fugi spre-acelaşi punct!

 

Farmec şi fermecător! Ai nevoie de timp

pentru-a asculta, a observa,

a contempla

şi a iubi o lume mai bună,

pribegi trecători prin viaţă, ca nişte inimi!

La intervale regulate, totu-i simbol,

traversează spaţiul încântător.

În spate, pădurea de copaci mângâie peisajul paradisiac.

O paletă de culori întrepătrunse subliniază

o clipă nostalgică

de adaptare la un alt ritm!

O mână s-a relaxat, în timp ce cealaltă

a susţinut

un cap cu bucle de-abanos.

În intenţie, o minune, o bucurie divină!

Cu vârful degetelor abia-i atingi braţele,

acoperite de voaluri diafane de un mov vrăjitor.

Ochii ei sinceri, visători, cu privirea-ntr-o parte,

de o delicată candoare!

Iubirea care rămâne!

O prinţesă de ieri şi de azi!

Ah, soarta mea!

Tu cine eşti? De ce aşa un dor? întrebi.

Credinţă şi mister! Ardentă apropiere!

 

În imagine, un întreg univers – picături în mişcare,

potirul cu mir, un portret,

o pictură discretă, realistă-n splendoare!

Privind-o în adâncuri – o tainică durere,

istovitoare sete, nelinişti înfloresc.

Povestea călătoare

emană parfum suav de floare.

Sub perna ta, aievea, un zâmbet ai ascuns.

 

Rătăcit, confuz, nu poţi să-nţelegi,

dar, crezi sau nu,

primăvara

este fără frică, mereu inocentă!

 

 

Clipa de taină

 

Rătăcitori. Intersecţii  sinaptice.

Prin miracolele întâmplate, într-o nesfârşită căutare,

acolo, la începutul cuvintelor, în adâncimea lor,

din prezentul rostuit o lumină strălucitoare

străbate cerul, ţărmurile se ridică,

volute ritmice, înalte şi limpezi,

se estompează,

asemeni stropilor de apă.

 

Orele bogate, fragile, se întorc de unde au plecat,

cu bucurii şi lacrimi, cu arşiţa şi amarul durerii,

cu zâmbetul pe buze şi dorul etern.

Clipele nemărginite sunt trăite intens,

fără timp, fără spaţiu,

se înalţă şi zboară ca un fulg.

 

În adâncimea lor, cotropitoare simţiri,

cuvinte moi, dulci, întrepătrunderi.

La marginea inimii respiră cuvinte nespuse.

Nesecată fântână cu apă vie!

 

Amar şi dulce, convieţuind atât de strâns înlănţuite.

Plutind prin faldurile dorinţei, aripi îţi cresc,

fremătând la gândul unei îmbrăţişări.

Năvalnică, suverană, caldă, iubirea

înlătură barierele, creşte totul,

se scaldă în priviri, şterge lacrima,

mângâie cerul, cuprinde abisul.

 

Vindecătoare vibraţii, vârtej de trăiri!

Timpul se dilată sau fuge uimitor,

ziua nu mai trece firesc, în linie dreaptă,

topeşte totul în jur.

 

A înţelege, a ierta…

Iubirea e cheia, e sărbătoarea vieţii,

miraculoasă lumină, azimă de simţire.

 

În zbor, cu aripi de porumbel,

o rugăciune a inimii, a inimii de copil.

Într-o pace lăuntrică, o împărtăşire prin abandon,

o sfântă bucurie a prezenţei de sine,

o taină, o taină a iubirii.

 

 

Aşteptarea…

 

Aşteptarea
e atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,

hai, smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i umbreşte ochii,

te uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul,

un vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a iubirii,

chiar dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă,

asemeni nisipurilor mişcătoare,

în aer dispari dacă nu te simt lângă mine,

un vis inspirat din repetare,

face parte din tine,

înăuntru îl simţi, renăscându-te.

 

Da, iubitule!

Ţine-mă, să nu-mi dai drumul!

Dincolo de marginile lumii se revarsă speranţele ei.

Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie

cu tainele luminii

în aventura cunoaşterii,

lutul facerii, fericit în roua iubirii!

 

 

 Îți cade-n gând a lacrimă

 

În inima pădurii, taina devine sângele verde din adâncuri,

ca niște îngeri, fire de aur se mișcă prin ea.

În taina nopții, ineditul gândurilor

recidivează

să ușureze povara celor plecați.

Iubești prima atingere cu brațele ei invizibile.

Tentativă. Palpitant. Interzis.

 

Cuvântul e trăirea. Îți cade-n gând a lacrimă.

Îți cade pe trup și te-nfiori. Îi cazi pe trup și o-nconjori.

Îi cazi pe trup a patimă.

În fâșii te rupi pe la răscruci de viață.

Ca o sirenă, inima îți cântă,

te provoacă,

te răscolește, te scufundă.

Mâinile se sprijină de cuvinte,

inima de inimă, sufletul de suflet.

 

Din cioburi, curcubeu te-ai face pe trupul ei.

Stele pe cer, lacrimi în ocean.

A liniște îți este.

Crește, adie și iarași crește.

Și lumină, și pasiune, și fior.

Când fiecare pleacă de unde a venit,

în neant, din neant,

există, oare, în tine o parte numită “Tu”?

 

Într-un timp care nu se mai conjugă,

dintr-un ocean de verbe, un suras, o atingere,

fiorul este aici încă o dată

și inima entuziasmată sare înăuntru

pe măsură ce ritmul curge în ape turbionare.

Gata să se avânte, căderea

va fi mult mai adâncă în nostalgia iubirii.

 

Într-o zi firul se rupe a neliniște. Inima se sfărâmă.

Îi mulțumești c-a existat ca o stea.

Însingurați, înfrigurați,

ne pierdem pașii

în speranța și așteptarea regăsirii.

Prin fața ochilor, fiecare iubire își are răstignirea,

moartea și renașterea ei.

 

Din vise țâșnesti să înțelegi simplitatea.

Atunci când sosește momentul,

primăvara îți deschide ferestrele,

legând copacii de cer.

În solitudine, pacea înflorește pentru inima rănită,

iar mai târziu, lumina îți stinge durerea

să-ți dezvăluie

zorii calzi ai unei noi zile.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Intersecţii lirice”

Irina Lucia MIHALCA: Puterea tăcerii

 

Puterea tăcerii

 

Noaptea a început să se rotească amețită
într-o improvizație lineară,
de neatins
– o dimineață înainte de a veni.
Între un strigăt și altul e liniște,
perdelele care acoperă lumina
posedă speranța.

Privesc lucrurile adunate pe masă
pentru a căuta
ceea ce merită să fie,
în lumină sunt clipele atinse
de melancolia îngerilor.
E darul meu pentru seara aceasta,
seara care mi-a plâns la piept
de întunericul
fragil, dezgolit, intim,
seara care mi-a dat
toate aceste melodii.

Faţa mea a rămas în mâinile tale.
Spune-mi ceva
despre tine sau despre mine!

Viața subjugă timpul.
Un țipăt s-a pierdut în inima nopţii,
o vibraţie tăcută, în armonie
cu o poartă întredeschisă
spre trepte umezite
de antracitul durerilor
acoperite de frunze.
Calmează-te în inima furtunii!
Vocea ta, încă, persistă în urechea mea.

Tu și cafeaua sunteţi la fel, plini de iubire,
iar eu respir această aromă
din mâinile tale.
Bucură-te!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

23 septembrie 2019

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

CUVÂNT ÎNAINTE,

volumul,  ”Fata din Vis” de Irina Lucia Mihalca

 

        Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

       Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

       Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

         Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

        Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

       Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

      Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis”

Irina Lucia MIHALCA: În miezul lor (poeme)

Conturul unei șoapte

 

Îmbrățișați, în tăcerea eterică îți ating surâsul pâlpâit.

De undeva din adâncuri îți răsare

azurul intens din priviri.

Cu inflexiuni colorate, vii, inefabile,

de nepovestit prin slove,

ne sunt toate clipele,

brodate spontan,

în complexitatea lor,

într-o nebănuită călătorie,

asemeni misterului ceasului din perete

și-a orelor desprinse,

ca frunzele

de toamnă blândă

peste țărmul mării noastre,

ce trec, în dansul lor, fără a le simți.

 

Tic-tac, tic-tac… Tic-tac, tic-tac…

Căldura șoaptei tale îmi poartă pașii spre mine.

Aici sunt eu, trestie înălțată spre soare,

lângă tine plutesc amintirile.

Fără să mai aștepte,

coridoare greu de atins

îți dau târcoale.

Pe drum, o cărare

ne-așteaptă

albul înghețat al gândurilor.

 

29 septembrie 2018

 

 

Din fâlfâirea aripilor

 

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.

Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează

semne ascunse,

avertismente, simboluri,

în agitaţia celor mai fragile frunze,

în şoapta copacilor,

în inima pietrelor,

în forma şi culorile norilor.

 

Treptat descoperi o limbă pierdută,

improvizată, ţesută

cu răbdare şi transparenţă.

Fidelă fântânii tale în timp ce-şi visează cuvintele,

melancolia îngerilor o duce departe.

Un joc colorat în care dansează

lumina veşniciei.

 

O armonie răsună la porţile raiului de neatins,

ce vrei să-l cucereşti.

O lume fără timp,

fără durere, fără tristeţe,

o buclă în care totul este prezent.

Un râs zglobiu irumpe,

un râs de copil hărăzit iubirii.

Suflet nemărginit ca iubirea visată,

ca iubirea dorită.

 

Nu ştii unde,

nu ştii cum, nu ştii când

ai ajuns sa fii surprins de fericire.

Lumina te întâmpină

în pragul eternităţii – două sunete originale

pentru apa pură şi proaspătă.

 

25 aprilie 2018

 

 

Flux și reflux

 

 Un spațiu al liniștii e intact, soarele se ascunde în noapte,

o clipă magică e suspendată, încă, în așteptare,

cu picioarele goale m-am plimbat prin timp

și în palma grădinii

mi- a răsărit trandafirul dimineții.

 

În inima furtunii devastatoare ieși din tipare,

fericirea te surprinde, vorbim unii cu alții,

te joci cu roluri diferite, le inversezi,

te așezi și privești în perspectivă,

în timp ce visele

zboară în haos,

împrăștiate peste tot

răspunsul se naște din adânc,

o șoaptă, o chemare

abia se-aude: “ Lliniștește-te,

toate au o intenție,

chiar dacă nu o vei cunoaște vreodată.”

 

Un vis de rouă te surprinde, din ochii tăi se întoarce,

lași lumea în urmă, gândurile s-au emis deja,

corpurile s-au mișcat deja,

cuvintele s-au vorbit deja,

sunetele s-au auzit deja,

acest flux s-a produs deja,

dar te însoțește,

se răsucește până

se desprinde și ultima legătură.

 

18 august 2018

 

 

Frunze, frunze pe cer se rotesc

 

Frunze, frunze de toamnă

zboară în amintirea primăverii trecute.

Sub soarele molcom,

copacii renăscuţi la viaţă,

iarba verde şi câmpul de flori.

 

Uneori, liniştea cuvintelor rănite

e unica salvare

a primăverii florii de cireş,

uneori…

 

Picături de vis din vis,

oglindă concavă,

un văl de lumină, un zâmbet-păpădie,

rătăcesc prin univers,

căutând iubirea.

 

Dar unde sunt  toate acum?

Se întunecă cerul, vântul melancolic

pătrunde în ceaţă.

Frunza galbenă îşi cere un timp în poveste,

risipită pe cerul unde

trec nori şi stoluri de păsări.

 

Dincolo de marginile vieţii,

prin carnea cuvintelor,

poemele scrijelite pe trupul ei,

împrăştiate de furtună spre luna pictată,

fixează eternitatea clipelor

la chemarea umbrelor adormite.

 

O pasăre îşi cântă ultimul cântec.

Cerul şi ploaia, râul şi vântul

mângâie arcuşul, naşte cuvântul,

smulge durerea din floarea tăcerii,

plânge vioara în liniştea serii,

un vis inspirat din repetare

un vis în care te pierzi, renăscându-te.

Sufletul strigă: – Vreau să iubesc!

Ce păcat – vara, o frântură

şi-apoi fermentează în sânge!

Un strigăt între două tăceri.

 

Cad frunzele, zac adormite,

primăvara mi le aduce înapoi,

pline de tristeţe.

 

Un ciclu scurt de viaţă, ars,

încearcă să-mi amintească de inimă,

cu lumina strălucind peste flăcări de lacrimi,

din pietre şi taină,

ca o punte între cer şi pământ

în orele clepsidrei.

De dincolo de cuvintele întinse

pe fire de nisip, stăpânii timpului.

 

În întunericul cel mai deplin

este adevărata Lumină.

Ascunsă, condensată cât o mie de sori,

este în noi. Dormitează.

Doar cel care-şi doreşte cu ardoare

o poate trezi. Lumina vine,

în inima curată coboară.

 

Pe firul gândului meu tresare inima ta,

fiecare atingere

propagă un nou sunet.

Cu mine stai

când rămâi doar cu tine,

mulţumind pentru revărsarea de pace.

 

2 octombrie 2016

 

 

Furaţi de-un nou anotimp

 

Ploaia redă seminţei creşterea de viaţă însăşi.

Auzi cum bate ritmic miezul în lemn?

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: În miezul lor (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul/Ein Mädchen durchquerte deine Zeit/ Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău

O fată ţi-a traversat timpul

 

Pe moneda bătută atunci
a fost trecut eronat anul,
o melodie de departe te cheamă,
poezia ei s-a ascuns în tine,
doar visul i-l porţi în suflet…

 

O fată ţi-a traversat timpul –
reamintirea unui alt timp sau doar
o trecere temporară printr-un nou timp.
Acesta-i misterul şi cheia timpului ei!

 

Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,
călătorind împreună,
pe pământ înspre pământ,
nu ai recunoscut-o,
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte…

 

Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor.
Dar setea nu ţi-o potolesc!

 

Printre copaci vântul îşi poartă
suspinul frunzelor pe alei,
– blestemul rătăcirii atâtor vieţii,
neavând construită fundaţia de petale.

 

În ochii de culoarea timpului
reţii doar clipa visării.
Ce ai astăzi,
mâine poate fi o mare durere!

 

Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
o melodie auzi,
priveşti înainte vrăjit – cercuri mari,
în oglinda apei, face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.

 

Fără întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e desprins, acum, în cerul subţire,
în cerurile de dincolo de cer se vor uni în uitare…

 

 

Ein Mädchen durchquerte deine Zeit

                                deutsche Übersetzung von: Michael Tudor

 

Auf die geschlagene Münze
ein falsches Jahreszahl wurde eingeprägt.
Eine Melodie ruft dich aus der Ferne,
ihr Gedicht wurde in dich verborgen, und
nur ihr Traum trägst in deine Seele …

 

Ein Mädchen durchquerte deine Zeit –
Erinnerung einer andere Zeit, oder nur
ein vorübergehenden Durchgang durch eine neue Zeit,
dies ist das Geheimnis und der Schlüssel ihrer Zeit!

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul/Ein Mädchen durchquerte deine Zeit/ Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău”

Irina Lucia MIHALCA: Îți cade-n gând a lacrimă

Îți cade-n gând a lacrimă

 

În inima pădurii, taina devine sângele verde din adâncuri,
ca niște îngeri, fire de aur se mișcă prin ea.
În taina nopții, ineditul gândurilor
recidivează
să ușureze povara celor plecați.
Iubești prima atingere cu brațele ei invizibile.
Tentativă. Palpitant. Interzis.

Cuvântul e trăirea. Îți cade-n gând a lacrimă.
Îți cade pe trup și te-nfiori. Îi cazi pe trup și o-nconjori.
Îi cazi pe trup a patimă.
În fâșii te rupi pe la răscruci de viață.
Ca o sirenă, inima îți cântă,
te provoacă,
te răscolește, te scufundă.
Mâinile se sprijină de cuvinte,
inima de inimă, sufletul de suflet.

Din cioburi, curcubeu te-ai face pe trupul ei.
Stele pe cer, lacrimi în ocean.
A liniște îți este.
Crește, adie și iarași crește.
Și lumină, și pasiune, și fior.
Când fiecare pleacă de unde a venit,
în neant, din neant,
există, oare, în tine o parte numită “Tu”?

Într-un timp care nu se mai conjugă,
dintr-un ocean de verbe, un suras, o atingere,
fiorul este aici încă o dată
și inima entuziasmată sare înăuntru
pe măsură ce ritmul curge în ape turbionare.
Gata să se avânte, căderea
va fi mult mai adâncă în nostalgia iubirii.

Într-o zi firul se rupe a neliniște. Inima se sfărâmă.
Îi mulțumești c-a existat ca o stea.
Însingurați, înfrigurați,
ne pierdem pașii
în speranța și așteptarea regăsirii.
Prin fața ochilor, fiecare iubire își are răstignirea,
moartea și renașterea ei.

Din vise țâșnesti să înțelegi simplitatea.
Atunci când sosește momentul,
primăvara îți deschide ferestrele,
legând copacii de cer.
În solitudine, pacea înflorește pentru inima rănită,
iar mai târziu, lumina îți stinge durerea
să-ți dezvăluie
zorii calzi ai unei noi zile.

Dincolo de cearșaful norilor respiri lumina neatinsă.
La brațele nimănui, nicio deliberare
fără așteptare pentru răscumpărare,
niciun apel în ultimul minut,
acest gând pașnic
de a ajunge într-o țară ciudată
îți trimite un vis de a alerga fără capăt, fără direcție.

Un ultim sărut îți scutură fibra sufletului
de toată frica
și praful întrebărilor.
Mergi mai departe, înăuntrul tău.

În adieri ritmice guști bucuria luminii,
picătura rămâne posibilă în amintiri.
În chipul contopirii asculți o frumoasă baladă,
în urmă respiră pașii tangoului
pe o pânză nemărginită.
Un alb catifelat cu pași mărunți.
Într-un abis întrebător lași buzele să cutreiere.

O picătură de rouă reflectată în cer, un centru al culorilor,
tăcut refugiu al frunzelor adormite…

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

Irina Lucia MIHALCA: Atât de aproape şi totuşi departe / So nahe und doch so weit/ Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu / So close and still far

ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE

 

Privesc uluită spre tine,
în fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…

 

Până la Cer,
dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului
străbatem visul.
Din taina urzită în noapte
mă întorc
în visul meu risipit.
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui
– simfonii de culori, miresme şi gânduri!

 

Doar luna, rotunda lună
se iveşte
printre norii răsfiraţi de vânt.
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură.
Doar luna, rotunda lună
ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

 

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă.
Totul e un început nesfârşit.
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
tot mai aproape de tine, de mine, de noi.

Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
atât de aproape şi totuşi departe,
mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…

La capătul timpului
suntem noi –
departe de zile,
departe de luni,
departe de ani,
pe drumul înspre Lumina Veşnică.

 

 

So nahe und doch so weit
                          deutsche Übersetzung: Michael Tudor

 

Ich sehe dich erstaunt an.
Jede Nacht
wachsen und steigen wir,
immer mehr,
immer näher,
immer weiter…

 

Bis zur Himmel,
jenseits von blauen Himmel,
jenseits von blauen Himmel
überqueren wir den Traum.
Des mysteriösen Geheimnisses in der Nacht
komme ich zu meinem zerstreuten Traum zurück.
In deinem Herz trete ich
mit dem von Licht der Sonne gereifte Granatäpfeln
Symphonie aus Farben, Düften und Gedanken!

 

Nur der Mond, der runde Mond,
taucht zwischen den Windwolken auf.
Nur der Mond, der runde Mond
erleuchtet unseren schwebenden Traum
der unsere Trostlosigkeit über das Maß störte.
Nur der Mond, der runde Mond,
begleitet unsere Flüstern
durch die Zweige dem alten blühenden Granatapfel.

 

Alles ist Schicksal, ein Seufzer, ein Moment,
alles ist ein endloser Anfang.
Alles ist die Suche nach dem langen
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Atât de aproape şi totuşi departe / So nahe und doch so weit/ Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu / So close and still far”

Irina Lucia MIHALCA: Mergi înainte, doar înainte…/ Mach weiter, immer weiter…

Mergi înainte, doar înainte…

 

Un nou limbaj ar trebui sa vorbim
pentru a ne reaminti de noi.
Înfruntăm acelaşi destin.
O fisură în armura noastră.
Lumina din spatele lucrurilor, câţiva stropi de ploaie
– atât cât să ne amintească
de fragilitatea noastră, creată prin vremuri,
paloarea viselor trăite în viitor,
aproape de noi înşine,
destrămate de ceaţa cuvintelor.

 

Ori de câte ori ne spuneam ”te iubesc”,
distanţa între noi se micşora,
la sfârşitul fiecărei întâlniri cu tine,
o floare înflorea inima mea.

 

Capcane de gânduri în mişcare,
cuvinte ţâşnite din noi, prelinse în lacrimi,
lacrimi devenite cuvinte şoptite,
strigate sau scrise.

 

Atingeri, zâmbete, lacrimi, dincolo de distanţe,
lacrimi de tristeţe ce vor avea un sfârşit,
lacrimi de bucurie
ce vor reda strălucirea altor cuvinte.
Întunericul se ridică de pe umerii tăi.
Pe pereţii albi ai visului priveşti tremurul
unor umbre de aripi,
ca o pledoarie pentru invizibil,
ca o reverenţă pentru respiraţia cosmică.

 

Când crezi că toate au dispărut,
mergi înainte, doar înainte.
priveşte focul de pe muntele escaladat,
gândeşte-te la lumina din noi,
oricâte furtuni îngheţate vor fi,
asta-l va ţine mereu aprins.

 

Avem aceleaşi întrebări, doruri, dureri, disperări,
aceeaşi bunătate, speranţă, iubire, lumină.
Disperarea nu se vindecă.
Mergi înainte, doar înainte.
Când ai avut nevoie, ai primit,
când ai bătut, ţi s-a deschis,
când ai căutat, ai găsit,
cand ai pierdut ceva, altceva ai primit,
când ai crezut în visele tale, s-au împlinit.
Flăcările se mişcă. Vântul se înteţeşte.
Timpul se opreşte, nu-l mai măsori.
Oamenii nu pleacă,
îi regăseşti,
în vieţile trecute sau cele viitoare.
Născuţi din acelaşi izvor, primim aceeaşi apă.

 

“Te iubesc” i-ai spus şi îi vei vei mai spune.
“Te iubesc” ţi-a spus şi îţi va mai spune.
“Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”

 

 

 

Mach weiter, immer weiter…

                                                 (Traducere Michael Tudor)

 

 

Eine neue Sprache sollten wir reden
um an uns zu erinnern.
Wir sind von selben Schicksal konfrontiert,
Ein Riss in unsere Rüstung.
Das Licht hinten den Dingen, sind nur ein paar Regentropfen
-nur so viel um zu Erinnerung
an unsere Zerbrechlichkeit, geschaffen in Zeit,
Blässe der Träume die in Zukunft lebten,
nahe an uns,
zerbrochen durch den Nebel der Worte.

 

Jedes Mal , wenn wir sagen „ ich liebe dich“,
schrumpfte der Abstand zwischen uns,
am Ende jedes Treffens mit dir,
erblickte eine Blume mein Herz.

 

Fallen von Gedanken in Bewegung,
Wörter die aus uns ausbrechen, glitzern der Tränen,
Tränen die in flüsternde Worte gewandelt
geschrieben oder geschrien.

 

Berührungen, Lächeln, Tränen, jenseits von Entfernungen,
Tränen der Traurigkeit die eine Ende haben werden,
Tränen der Freude
die den Glanz anderer Wörter hervorrufen werden,
Die Dunkelheit steigt aus deinen Schulter,
An den weißen Wänden des Traumes siehst das Zittern
von Schatten einer Geflügeln,
wie eine Plädoyer für Unsichtbarkeit,
wie eine Verbeugung für das kosmische Atmen.
Wenn denkst das alles vorbei ist
mach weiter, immer weiter,
blicke das Feuer aus den eskalierten Berg,
denke an das Licht in uns,
egal wie viele gefrorene Stürme es sein werden,
die werden Ihm immer brennend halten .

 

Wir haben die gleiche Fragen, die gleicheSensucht, Schmerzen, Verzweifeln,
die gleiche Güte, gleiche Hoffnung, Liebe, Licht.
Verzweiflung heilt nicht.
Mach einfach weiter,immer Weiter.
Wann du es brauchtest hast du es bekommen
bei dein Klopfen wurde dir geöffnet,
hast gefunden das was du gesucht hast,
wen du etwas verloren hast, bekamst du was anderes,
hast in deinen Träume geglaubt, wurden sie erfüllt
Die Flammen bewegen sich. Der Wind wird heftiger.
Die Zeit blieb stehen, Sie zu messen kannst du nicht.
Die Menschen verschwinden nicht,
Du findest Sie,
in vergangenen oder zukünftige Zeiten.
Geboren aus der gleichen Quellen,bekommen wir das gleiche Wasser

 

„ Ich liebe dich“, hast Ihm gesagt und wirst Ihm immer sagen!
„ Ich liebe dich“,wurde dir gesagt und wird es weiter gesagt,
„ Ich liebe dich, ich liebe dich, ich liebe dich!“

 

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

Traducere: Michael Tudor

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Mergi înainte, doar înainte…/ Mach weiter, immer weiter…”

Irina Lucia MIHALCA: Culorile curcubeului

 Culorile curcubeului

 

Pradă stărilor, emoțiilor, trăirilor  țâșnesc

stoluri, stoluri de cuvinte,

ca într-o călătorie în necunoscut,

pulsează în noi continente,

purtate în buzunarul gândurilor,

se  eliberează, apoi,

rostite sau scrise,

tălmăcite sau neînțelese,

pure sau încărcate,

liniștite sau impulsive,

nuanțate, vulnerabile, fragile,

când simple, provocatoare,

vii, vibrante,

de o frumusețe seducătoare,

pline de lumină, calde, muzicale,

jucăușe, temerare,

când triste, reci, stângace, încercănate,

grele, discrete, însingurate,

uitate, pierdute

sau regăsite-n noapte,

alină, vindecă ori rănesc,

din durere sau frică,

într-un vârtej de gânduri

ne ating, ne înalță

sau ne coboară până

la marea sărbătoare a inimilor.

 

Pe cer un curcubeu.

Adresa inimii tale este în inima mea.

19 ianuarie 2018

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București