Gheorghe Apetroae – IRINA LUCIA MIHALCA – ”Nemărginitele întinderi ale cuvântului”

 

IRINA LUCIA MIHALCA – ”Nemărginitele întinderi ale cuvântului”: aceste versuri reflectă zbuciumul neîncetat al poetei Irina Lucia Mihalca de a smulge misterelor, tainele acestora, doar prin semnificațiile și semnele cuvintelor, astfel cum sunt structurate în vehicole diferențiale apollinice ale cunoasterii paradisiace, în axialitatea erosului universului atemporal și câmpurile sale astrale în care se mișcă materia pe orbite astrale comparate prin biologism, cu inelele xilinice în jurul măduvei (axei) arborelui, atacând, astfel, în forță prin salbe de cuvinte magice redutele lucifericului și chiar reușind străpungeri importante în mister, în paradoxia dogmatică, atât cu ”drumul spre vârf al sevei” cât și, înspre finalul poemului, cu ” capătul de drum” al cunoașterii dincolo de posibil!

Foarte interesante, atât ideatica cât și lirismul acestui poem!

Felicitări!

Gheorghe Apetroae 

 IRINA LUCIA MIHALCA – Nemărginitele întinderi ale cuvântului

 Nemărginitele întinderi ale cuvântului

 

Cuvintele se împletesc cu oamenii

şi cu ceea ce se află în adâncurile lor,

chemându-se între ele,

precum ploaia asta pe care

am aşteptat-o de atâtea zile.

Cuvintele curg, şipotind,

dezleagă mistere,

deschizând tainice porţi,

un fâlfâit al aripii de flutur

printr-o uşoarǎ

alunecare de pleoapă,

un firicel de apă din pârâul

abia format în stânca muntelui

ce domol încearcă să-şi facă loc.

Risipă magică, zâmbet şi lacrimi,

cuţit cu două tăişuri,

o uşă deschisă în interior

spre golul fertil

şi în exterior spre golul altora,

cu acelaşi scop în esenţă.

Un martor-cheie este luna,

precum între două adâncuri

se deschide

un adânc şi mai mare,

dansul în care paşim printre cuvinte.

 

Undeva există o ţesatură subţire,

fără formă sau consistenţă,

poate nici nu s-a ţesut

în lumea prezentă,

ci într-una anterioară, într-un alt spaţiu.

 

Îmbrăţişăm cuvintele ce ne străpung tăceri,

întâlniri aievea, veniri nepetrecute,

plecări, şoapte dintr-un timp

în care ne-am pierdut,

lumina solară mereu în căutare,

cuvinte călătoare

închise în gânduri intrate

prin norii ce plutesc

către un necunoscut

care ieri ne era alături,

cuvinte spuse,

sperând că are să le audă,

cuvinte nerostite, neîmpărtăşite,

cuvinte ce persistă

pentru a fi rostite mai târziu.

 

Visul, ţesătura aurită,  mirifica lume

în care ne simţim acasă!

Ca să transcezi iluziile

trebuie să te consumi în ele,

ca să ajungi la iubire

trebuie să arzi toate iubirile!

 

Atragem cuvinte ce-şi doresc alăturări

din simţiri simple, pure,

spărgând barierele timpului,

ca, mai apoi, să rămână

în ţesătura inimii, în centrul ei,

topite într-o adâncă tăcere.

Ameţitoare tăcere!

 

Prin semnele cuvintelor strecurate în noi

ne regăsim uneori un anotimp,

alteori o veşnicie,

realizăm cât de mult ne-au lipsit

cei pe care îi ştiam, îi simţeam,

îi auzeam lăuntric,

fără putinţă de a da formă gândului,

un gol ce persistă demult, tare de demult…

 

Organică sevă din lemnul copacului

în care urcă,

predestinat să-i dea viaţă

şi să-i ducă fiinţa

până în ultima nervură a frunzelor!

 

În drumul spre vârf

va modela ramuri frumoase

când alunecarea prin lemn sau oase

i-a fost înlesnită de natură,

dar şi crengi cu forme bizare,

ori cioturi, ori scorburi,

semne dureroase lăsate în urmă,

în inima visului,

apoi se retrage în sine, trancendent.

Inelele concentrice ale arborilor

conţin memoria ciclurilor anterioare.

Înlăuntrul acestor inele, în ax,

neatinsă-i fiinţa de lumină.

 

Astăzi, o nedumerire:

drumurile se intersectează

spre capăt de drum?

 

29 septembrie 2016

Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia MIHALCA: Totul este aici


Totul este aici

 

În pauza aceasta dintre gânduri,

spațiile dense se topesc.

În pauza aceasta dintre cuvinte,

dintre mine și tine, lăsăm doar respirația

adâncă, sferică, ritmică.

Îmbrățișați, ne privim în ochi,

ne deschidem inimile.

Nimic nu se mai aude.

Hăul și umbrele nesătule dispar.

Ca notele de pe portativ,

mâhnirile tăcute

se ridică din valuri, alunecă,

durerile se dizolvă de la izvoare.

Se vindecă cicatrici, răni, spaime.

 

În pauza aceasta dintre litere

suntem conectați în straturile ființei.

Un cântec revine-n pridvor,

ca un ecou din tăcere

plutește deasupra lumii.

În realitatea aceasta

ne-ntoarcem

în centrul din noi,

spre infinitul roditor.

Acolo, întreg universul

respiră prin mine, prin tine.

 

Prin toți porii, prin nări, prin pleoape,

prin mâinile noastre

respirăm adânc, rar, ritmic.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Totul este aici”

Liviu Pendefunda: Canticum canticorum

„Fiecare este o oglindă pentru celălalt,

în care se vede pe sine însuşi.”

Shakespeare

“Visul pe care îl visezi singur rămâne doar un vis,

visul pe care îl visezi cu alţii devine realitate.”

din scripturile antice tibetane

 

 

           Sigmund Freud,1, a dat naștere hermeneuticii psihanalitice, influențat în special de Heidegger și de fenomenologia hermeneutică a lui Maurice Merleau-Ponty2. În 1900, Freud scria că titlul pe care l-a ales pentru Interpretarea viselor arată clar care dintre abordările tradiționale ale problemei viselor intenționnează să o urmeze, aceea de a atribui un „înțeles” al acestuia. Mai târziu psihanalistul francez Jacques Lacan,3, a extins hermeneutica freudiană în multe alte domenii. Și totuși reverberăm la fiecare atingere onirică. Atunci când nu mai știi ce alegere să faci în materie de lectură și când vrei să citești ceva care să te liniștească și să îți dea puterea să mergi mai departe într‛o lume plină de traduceri și de dezvoltare personală, în care poți găsi ceea ce cauți, dar e departe de ceea ce te-ar interesa ori ajuta, este bine să purcezi la esența lucrurilor.

Ei bine, dintotdeauna am citit cu plăcere, chiar și în perioada tânărului neliniștit, Cântarea Cântărilor,4. Poemul profund și plin de prospețime te conduce într-un areal temporal sacru. Ideea de banalitate a unicului sentiment de iubire conferă, însă, valoare; și mă întreb ce ar fi spiritualitatea civilizației fără acest model literar scris de Solomon sau chiar de Regina din Saba,5, Cântarea Cântărilor este una dintre capodoperele literaturii universale, ce depăşeşte timpul şi spaţiul în care a luat fiinţă.

Mihai Eminescu își conduce dialogul, atât în proza fantastică cât și în poesie, de exemplu, în Luceafărul. Pentru a sugera realitatea, chiar dacă discursul se recomandă a fi oniric. Căutările și ideatica par diferite dar referința de bază rămâne tot iubirea.

Cum scriam într‛o culegere de texte apărută în urmă cu ceva mai mult de zece ani, există în mod tradițional patru sensuri de hermeneutică biblică: literală, morală, alegorică și anagogică.

Cu anumite excepţii, visul în creaţia eminesciană a fost tratat din perspectiva tematistă, a literaturii comparate, în special ca element de compoziţie, ca unitate semnificantă minimală precum motivul literar. Analiza psihanalitică și hermeneutica anagogică dezvăluie însă elemente de descifrare spirituală a întregului templu ideatic. Raportul dintre înţelegere şi interpretare (corelat cu cel dintre limbă şi gândire), este bine conturat în lucrările lui Matei Călinescu,6, depășind concepţia lui Wittgenstein7 în detrimentul filosofiei hermeneutice a limbajului (Heideger – Gadamer, cu rădăcini în Aristotel şi Humboldt)8.

Și iată-mă, încercând să visez, să mă transpun în reveria unui poem în proză, dedicat frumuseții sentimentelor umane, Fata din vis,9,  interferență de dialog celest ascuns și în spatele unui limbaj care aduce în actualitate existența istorică a valahilor balcanici, a macedo-românilor, care odinioară, la început de secol XX și-au proclamat independența în Pind. În hermeneutica întâlnită la Sf. Augustin în De doctrina christiana, se subliniază faptul că semnele, umilința și dragostea sunt esențiale pentru interpretarea corectă a Scripturilor.

Mă erijez în cutezătorul cavaler ce pătrunde în tainele textului semnat de Irina Lucia Mihalca. În situaţia în care s-a încercat realizarea unei poetici a visului, demersul nostru de a’l interpreta este o deschidere asupra metamorfozelor din viziunile ei onirice aflate în athanorul analizei poetice dezvăluind o categorie estetică drept concept filozofic, mereu visul identificându-se ca monadă. Recunosc, am în față un text al cărui discurs ar putea primi șlefuirea continuă, un text primar, brut, care primește explorarea în spirala timpului la o valoare ascendentă și totul în perspectiva filozofico-ontologică şi psihologică, a împlinirii complexe a geometrizării spaţiului literar. Dar e plin de savoare, romantism, modernism și har, toate la un loc. Structurat în cincisprezece elegii, pe firul gândului călător, textul relatează în maniera dialogului, filosofia de viață a autoarei. Și spectacolul nu are regie! E pur și simplu, curat, spontan, plin de emoție! (Elegia a VII-a). E o caracterizare perfectă a unui discurs aparent doar iluzoriu.

Parcurgerea fiecărui vis în lumina descriptivă alunecă între orfism și onirism în etape successive, cu nuanțe de dramatism neoromantic. Alergi după iubire!/ Când o atingi déjà nu mai ești!/ Perfecțiunea este doar în gândul nostru…

Fata din vis evidenţiază polifonia visului atât în cadrul mitologiei, religiei, misticii, filozofiei, psihologiei, tocmai reprezintarea unui anumit tip de cunoaştere şi iniţiere în aventura căutării Sinelui. … – Nefiind în comuniune cu tine, nu poţi fi nici în viaţă prezent, nici în lume nu exişti şi nici univers nu există! Este starea mea! Aşa sunt mereu! (Elegia I).

Imperiul oniric poate fi descifrat și în perspectivă mitologică, pe integrarea unui axis mundi explicativ al creației lumii prin vis, Nimic nu influenţează spiritul omului, ce este aşezat în el nu poate fi modificat, doar suferinţa diferă. Cu cât eşti mai încercat, cu atât păşeşti mai repede spre lumina dorită. E greu să acceptăm asta, dar acesta este adevărul! (Elegia a II-a).

Funcţia psiho-socială cu rol civilizator şi cea divinatorie, în sensul predestinării şi al premoniţiei se corelează domeniului spiritual ce nu poate ignora calea magică a viziunilor din religie. Tărâmul transcendental izvorăște la fiecare replică în care întrebările și răspunsurile în alternanță crează o lume unitară, aceea aflată sub semnul esoterismului. Tu ştii care este cel mai frumos vis pe lumea asta? întrebă El… iar Ea îi spuse: – Cel care devine realitate! – Nu, doar cel ce ţi-e interzis, doar cel dorit! În delirul literelor, visele trăiesc în multe diviziuni temporale simultan! În lumea asta, poţi visa cum timpii tăi nu au timp, cum alergi după clipe ce se ascund, cum te bucuri de soarele ce nu’ţi cere nimic, cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă, cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos şi de sus. (Elegia a IV-a).

Uneori pare că alunecăm în textul unui cântec, mai frumos decât oricare altul.

Visul slujește în întregime sufletului. – Te iubesc, câmpul meu cu flori! Avem o lume a percepţiilor curate, acel schimb energetic ce echilibrează plusul şi minusul, acolo unde visul este adus pe pămant! Au înflorit bujorii imperiali şi, rând pe rând, se vor deschide împrăştiinduşi petalele pe unda vântului călător! Trecutul uimeşte prezentul, întregul îşi surprinde partea, râul surprinde izvorul! Lumea asta este înclinată de oameni fără simţiri spre prabuşire, hai să trecem de partea cealaltă măcar noi! (Elegia a V-a). Și totul scăldat în spirit.

Asocierea arcanelor onirice cu filosofia copleșește cititorul acestui text remarcabil.

Visul parcurge un drum sinuos alături de evoluţia reflecţiei, contopindu-se cu realitatea raţiunii. Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni acolo! Nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare în aerul ce trece prin oglinzile timpului! (Elegia a III-a).

Dacă la Nietzsche, apare tripticul –filozofie, vis, artă – cunoașterea demonstrată de personajele bine conturate din vis se erijează în fragmente de cultură străveche (Heraclit, Empedocle, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel, Cicero, Plutarh, Marcilio Ficino, Descartes, Pascal, Rousseau, Leibniz, Schopenhauer) până la filozofii moderni și, pro domo, revenim din perspectivă psihologică, la Sigmund Freud şi discipolii săi (Jung, Alder) care conferă o realitate cu forme de expresie şi spiritualitate specific artei regale, pentru a ajunge la cunoaşterea inconştientului.

În Elegia a VI-a întâlnim o definiție structurată în dialog a scrisului, realitate onirică… De fapt, ce este scrisul, de ce lumea se opreşte şi citeşte ce scriu oamenii, de ce unii oameni scriu?… Ea: – Sunt stările interioare aduse la suprafaţă, stări, trăiri, vise, poveşti! / El: – Scrisul este aleea îngustă pe unde se strecoară foarte puţini! Dacă aş fi ştiut posibil acum săţi fi scris pe cer ceva. Acolo se găsesc lucruri ce-aşteaptă să le mângâi, dând la o parte învelişul lor din starea brută! … Ea: – Multe lucruri sunt acolo, fiecare are un loc, chiar dacă nu crede asta! Ce-ai fi scris pe cerul nostru?/ El: – “Sunt aproape”! Poeţii rămân în visare, când ajung la capătul acelui drum, inaccesibil tuturor, îi opresc pe trecători şi le scriu bilete!… Ea: – Eşti tu şi uneori eu! Poeţii văd şi simt în felul lor, poate că şi alţii simt intens asta, dar nu au încredere să scrie!/ El: – Unii scriu mai telegrafic, alţii scriu pe multe foi, trecătorii sunt diferiţi, unii nu-i văd, alţii citesc fugitiv, unii se aşează visând cu poeţii, cred că aici e taina scrisului. Sunt un trecător ce nu citeşte, dar îmi place să mă uit prin lacrima lor!… Ea: – Tu citeşti altfel!/ El: – Ajung acolo de unde se porneşte lacrima, stau în umbra lor, uimit de frumuseţea drumului îngust. Cei ce scriu caută drumul spre lumina unde suntem toţi! … Ea: – La izvoarele lacrimei caută, lumina e în noi de o lăsăm să apară!/ El: – Deşi nu realizăm că noi toţi cei mulţi stăm în întuneric! Aici venim, găsind explicaţia la întrebarea”ce este scrisul”, o mână deajutor în căutarea luminii!… Ea: – O continuă, adâncă, căutare!/ El: – Cine are ochi să vadă, te iubesc, omule! Simţirile absolute ale unui pământean sunt în comuniune cu universul când atingi acel punct! Pot spune “nu vreau să mă mai întorc”, completând “rămân în poveste, stare, sentiment sau în dulcele vis”!.. Aș putea, fără să exagerez, să citez întreaga creație a scriitoarei, o poetă mereu în căutarea Sinelui și a realității care îi induce, aduce și răspândește sufletul în vis.

Limbajul visului este simbolic în concepţia psihanaliştilor, inconștientul și subconștientul revelând o poetică a lui, aceea care trece prin metoda literaturii comparate prin formalism și structuralism la o hermeneutică antropologică.

Polisemia simbolurilor poate fi regăsită şi în ipostaza stratificării mitului (asemănător lui Levi-Strauss10), adică în faptul că, miturile esenţiale sunt îmbogăţite, „colonizate” de noi practici şi semnificaţii culturale.

Citind-o pe Irina Lucia Mihalca nu poți să nu revezi textele romanticilor, Hölderlin, Eminescu sau să fii îndemnat să recitești cu nesaț Cântarea Cântărilor.

 

 –––––––––––

Acad. Liviu Pendefunda, H.D.Litt

  Continue reading „Liviu Pendefunda: Canticum canticorum”

Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei. Narcoza iubirii în proza Irinei Lucia Mihalca

    

       Cu o bună priză la fenomenul liric contemporan, fiind o poetă remarcată deja în abordările unor comentatori ai genului, Irina Lucia Mihalca scrie și proză de bună calitate, perseverând pe miza orientării discursului epic spre spectacolul durabilului, cumulând capacitatea aceasta aproape insolită, am zice, de a crea viziuni și de a împărtăși cititorului emoții, bucurii spirituale, expandări ale vieții interioare a personajelor prin proiecții încântătoare, aproape infuzate de impresivul unei lumini magice. Așadar, spectacolul prozei sale explorează adâncimea esențelor dar ceea ce se remarcă de la bun început, cum e și cazul acestei insolit-grațioase Fata din vis, câmpul cuantic-axiologic înfățișează mai degrabă gesticulația pe care o inspiră teritorii scripturale și fantasticul, sentimentul însoțitor căutărilor și căilor inițiatice.

       Între două lumi, sinesteziile duc la un liman al templului omului, mistuind în dorul de viață și de vis, dragostea ca fatalitate a tuturor lucrurilor contrapusă retroversiunii planului inefabilului în anecdotica realității fade.

       Numai că armoniile, țintă a componentelor existențialului, rămân opțiunea pozitivă, marele vis al desprinderilor ancestrale, întotdeauna sub orizontul restrâns al vieții, dar expulzând aspirația fascinantului, firesc incomprehensibil, ca pasiune confesiv-meditativă a ființei care scrie.        Am zice că important e, în corpusul textului, rolul cuvintelor. Visul, referință sub narcoză, trimite la o lume a fanteziei, e adevărat, dar în crevasa memoriei ea, lumea aceasta, e una statică, stilizată.

       Emoții intense, bine surprinse de condeiul talentat al autoarei, ascund un mister nedefinit, o taină, ascund și cheia descifrărilor dintr-o poveste fără sfârșit.

      Un vast poem întrețesând narațiunea și onirismul, un parfum exotic amintind de un document vechi, un discurs sincron cu un fel de insolită „lectură” a gândului, topografie sentimental- Continue reading „Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei. Narcoza iubirii în proza Irinei Lucia Mihalca”

Irina Lucia MIHALCA – Fata din vis

Indiferent de vicisitudinile vremurilor, cartea va exista.
Cu bucurie și adâncă emoție, vă semnalez o nouă apariție editorială la Editura Contact Internațional, Iași, 2020, volumul de proză fantastică „FATA DIN VIS”.

Dacă vrei să vezi esența, uită-te la Univers, uită-te la infinit!

Drumul de la sentiment la cuvânt, de la cuvânt la exprimare si formă, ne arată că trebuie să privim incă o dată către esența noastră, privind intregul. Iar ca să vedem intregul e necesar să vedem esența pentru a o putea ințelege.

Lumea e o sfera imensă!

Alegem, asemeni olarului, să ardem lutul, pământul nostru, tulburându-l la roata de olărit. Iar rezultatul prinde formă, contur, viață, incoronând totul cu Universul, in cele mai mici detalii.

Am dorit sa fie o carte care sa transmită multe, de la text, la prezentarea copertii, la editare.

Mă bucur mult să o vad asa cum mi-am dorit!
Manuscrisul „Fata din vis” a fost premiat la Festivalul național de literatură „Eminescu la Oravita”, editia 2018, concurs organizat de domnul Ionel Bota. https://www.litera13.ro/…/premiantii-festivalului-national-….

Volumul a apărut acum, in noiembrie 2020, cu sprijinul domnului Director al Editurii Contact Internațional, Academician Prof.Univ. Dr. Liviu Pendefunda, coperta fiind realizată după o pictură a renumitului artist Csaba Markus.

Mulțumesc mult directorului editurii, domnul Academician Prof.Univ. Dr. Liviu Pendefunda pentru susținerea redactarii si apariția acestei superbe bijuterii, elegant realizată.

Multumesc pentru aleasa prefață realizată, domnului Gheorghe Apetroae, eseist, poet, critic literar.
https://www.asiiromani.com/irina-lucia-mihalca-fata-din-vis/

Multumesc pentru posfețele realizate, domnilor Ionel Bota si Liviu Pendefunda.
Mulțumesc pentru acordul postarii imaginei picturii, artistului Csaba Markus.
Multumesc familiei si prietenilor pentru susținere.
Ei toți sunt părtașii acestui volum deosebit, iar vouă cititorilor mei, vi-l ofer cu mare drag si bucurie!
Pentru exemplarele comandate cu autograf, mă puteti contacta pe mess.

* * * * *

„Templul omului, templul dragostei.
Cu o bună priză la fenomenul liric contemporan, fiind o poetă remarcată deja, Irina Lucia Mihalca scrie si proză de bună calitate, perseverând pe miza orientarii discursului epic spre spectacolul durabilului, cumulând capacitatea aceasta aproape insolită, am zice, de a crea viziuni si de a împartăsi cititorului emotii, bucurii spirituale, expandări ale vietii interioare a personajelor prin proiectii încântătoare, aproape infuzate de impresivul unei lumini magice. Asadar, spectacolul prozei sale explorează adâncimea esentelor dar ceea ce se remarcă de la bun început, cum e si cazul acestei insolit-gratioase Fata din vis, câmpul cuantic-axiologic înfătisează mai degrabă gesticulatia pe care o inspiră teritorii scripturale si fantasticul, sentimentul însotitor căutarilor si căilor initiatice. Între doua lumi, sinesteziile duc la un liman al templului omului, mistuind în dorul de viată si de vis, dragostea ca fatalitate a tuturor lucrurilor contrapusă retroversiunii planului inefabilului… Emotii intense, bine surprinse de condeiul talentat al autoarei, ascund un mister nedefinit, o taină, ascund si cheia descifrărilor dintr-o poveste fără sfârsit.”
Ionel Bota – istoric, poet, scriitor, critic literar

”Fata din Vis” abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii cu fascinantă imaginatie si eruditie, toate în registrul onirismului generalizat si accentuatreflexiv, al cunoasterii în timp.”

Gheorghe Apetroae – eseist, poet si critic literar

„Un volum care primeste explorarea în spirala timpului la o valoare ascendentă si totul în perspectiva filozofico-ontologică si psihologică, a împlinirii complexe a geometrizării spatiului literar. Plin de savoare, romantism, modernism si har, toate la un loc. Citind-o pe Irina Lucia Mihalca nu poti să nu revezi textele romanticilor, Hölderlin, Eminescu sau să fii îndemnat să recitesti cu nesat Cântarea Cântarilor.”

Liviu Pendefunda – editor, scriitor, critic literar

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA – Fata din vis”

Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

 

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

 

Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.

 

Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?

 

De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!

 

Fragilitatea cristalului e fineţe,
nu slăbiciune.
Când ierţi, iubeşti
si când iubeşti
asupra ta
lumina divină se revarsă.

 

Inimile prind aripi. Laşi îngerii să cânte.
Dincolo de bine, dincolo de rău,
acolo, în acea grădină
ne vom întâlni…

 

 

cercurile  vieţii

 

o busolă de aur ne-arată nevăzutul.

acel punct de lumină din capela sixtină.

 

cercurile ascund taina vieţii.

în trepte este viaţa,

creşte şi descreşte.

 

pe drumul mătăsii, cercurile vieţii, în fiinţă.

o poartă se deschide către cerul nedeschis.

un singur răspuns.

o singură respiraţie. cod cu litere de foc.

 

o geometrie sacră,

cu-atâtea universuri lăuntrice.

 

aşa începe totul.

furtuna dinaintea liniştii cerului.

fluxul şi refluxul,

ferestre spre lumina celor o mie de sori.

 

pătrundem într-un nou câmp şi în vârtejul lui.

treptele sunt din flori.

când soarele pătrunde piatra

acolo stă poemul!

 

 

fructele

 

ne arătăm sufletul fără să fugim.

fără să ne-ascundem.

 

frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,

dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,

pentru-a ajunge la ele.

 

îţi place să revii pe pământ.

ce mult contează clipa.

închid ochii. simţim vibraţia crescută

în bucuria propriei fiinţe.

 

eşti o cascadă.

incredibilă stare.

te iubesc foarte adânc.

cine poate explica asta?

 

 

 

lumina ce pâlpâie

 

îţi simt absenţa din fiecare trecere

precum sunetul înăbuşit

al clopotului scufundat în adâncuri.

 

şi zidul înălţat ca un pumnal între noi.

şi lumina ce pâlpâie înspre ţărmul întunecat.

 

am închis muzica. am stins valul.

e mai bine acum?

 

vorbeşte-mi. dă-mi mâna.

suntem singuri în oceanul acesta.

 

risipeşte absenţa şi umbrele rănilor

neînchise în trecere.

 

vorbeşte-mi.

 

 

sclipiri de lumină

 

simţi că ţi s-a mai întâmplat asta.

ţi-e dificil să alegi.

 

de ce ne-amintim viitorul?

 

plouă. timpul pare golit, limitat.

 

aminteşte-ţi, ne vom întâlni.

 

viaţa este acolo unde creşte iarba.

să luminăm drumurile şi să vedem gropile.

siguranţa şi nesiguranţa depind de noi.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Întâlnirea

 

Jocuri de linii, de umbre, de lumini, clare,

fără egal, plutesc pe-obraz,

se întrevăd prin lazuritul din priviri.

Regină devine, pentru o zi, în frumuseţea

colorată în nuanţe aurii, melancolice

– culori cum n-ai mai văzut -,

împrăştiate, ca un abur,

pe pânza care-ţi captează inima!

 

Cuvintele urcă, în acelaşi timp cu ea, spre cer.

Mii de vise, cu ochii deschişi

pentru poveşti de fericire!

Mii de vise, frumoasă reverie, două fugi spre-acelaşi punct!

 

Farmec şi fermecător! Ai nevoie de timp

pentru-a asculta, a observa,

a contempla

şi a iubi o lume mai bună,

pribegi trecători prin viaţă, ca nişte inimi!

La intervale regulate, totu-i simbol,

traversează spaţiul încântător.

În spate, pădurea de copaci mângâie peisajul paradisiac.

O paletă de culori întrepătrunse subliniază

o clipă nostalgică

de adaptare la un alt ritm!

O mână s-a relaxat, în timp ce cealaltă

a susţinut

un cap cu bucle de-abanos.

În intenţie, o minune, o bucurie divină!

Cu vârful degetelor abia-i atingi braţele,

acoperite de voaluri diafane de un mov vrăjitor.

Ochii ei sinceri, visători, cu privirea-ntr-o parte,

de o delicată candoare!

Iubirea care rămâne!

O prinţesă de ieri şi de azi!

Ah, soarta mea!

Tu cine eşti? De ce aşa un dor? întrebi.

Credinţă şi mister! Ardentă apropiere!

 

În imagine, un întreg univers – picături în mişcare,

potirul cu mir, un portret,

o pictură discretă, realistă-n splendoare!

Privind-o în adâncuri – o tainică durere,

istovitoare sete, nelinişti înfloresc.

Povestea călătoare

emană parfum suav de floare.

Sub perna ta, aievea, un zâmbet ai ascuns.

 

Rătăcit, confuz, nu poţi să-nţelegi,

dar, crezi sau nu,

primăvara

este fără frică, mereu inocentă!

 

 

Clipa de taină

 

Rătăcitori. Intersecţii  sinaptice.

Prin miracolele întâmplate, într-o nesfârşită căutare,

acolo, la începutul cuvintelor, în adâncimea lor,

din prezentul rostuit o lumină strălucitoare

străbate cerul, ţărmurile se ridică,

volute ritmice, înalte şi limpezi,

se estompează,

asemeni stropilor de apă.

 

Orele bogate, fragile, se întorc de unde au plecat,

cu bucurii şi lacrimi, cu arşiţa şi amarul durerii,

cu zâmbetul pe buze şi dorul etern.

Clipele nemărginite sunt trăite intens,

fără timp, fără spaţiu,

se înalţă şi zboară ca un fulg.

 

În adâncimea lor, cotropitoare simţiri,

cuvinte moi, dulci, întrepătrunderi.

La marginea inimii respiră cuvinte nespuse.

Nesecată fântână cu apă vie!

 

Amar şi dulce, convieţuind atât de strâns înlănţuite.

Plutind prin faldurile dorinţei, aripi îţi cresc,

fremătând la gândul unei îmbrăţişări.

Năvalnică, suverană, caldă, iubirea

înlătură barierele, creşte totul,

se scaldă în priviri, şterge lacrima,

mângâie cerul, cuprinde abisul.

 

Vindecătoare vibraţii, vârtej de trăiri!

Timpul se dilată sau fuge uimitor,

ziua nu mai trece firesc, în linie dreaptă,

topeşte totul în jur.

 

A înţelege, a ierta…

Iubirea e cheia, e sărbătoarea vieţii,

miraculoasă lumină, azimă de simţire.

 

În zbor, cu aripi de porumbel,

o rugăciune a inimii, a inimii de copil.

Într-o pace lăuntrică, o împărtăşire prin abandon,

o sfântă bucurie a prezenţei de sine,

o taină, o taină a iubirii.

 

 

Aşteptarea…

 

Aşteptarea
e atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,

hai, smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i umbreşte ochii,

te uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul,

un vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a iubirii,

chiar dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă,

asemeni nisipurilor mişcătoare,

în aer dispari dacă nu te simt lângă mine,

un vis inspirat din repetare,

face parte din tine,

înăuntru îl simţi, renăscându-te.

 

Da, iubitule!

Ţine-mă, să nu-mi dai drumul!

Dincolo de marginile lumii se revarsă speranţele ei.

Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie

cu tainele luminii

în aventura cunoaşterii,

lutul facerii, fericit în roua iubirii!

 

 

Îți cade-n gând a lacrimă

 

În inima pădurii, taina devine sângele verde din adâncuri,

ca niște îngeri, fire de aur se mișcă prin ea.

În taina nopții, ineditul gândurilor

recidivează

să ușureze povara celor plecați.

Iubești prima atingere cu brațele ei invizibile.

Tentativă. Palpitant. Interzis.

 

Cuvântul e trăirea. Îți cade-n gând a lacrimă.

Îți cade pe trup și te-nfiori. Îi cazi pe trup și o-nconjori.

Îi cazi pe trup a patimă.

În fâșii te rupi pe la răscruci de viață.

Ca o sirenă, inima îți cântă,

te provoacă,

te răscolește, te scufundă.

Mâinile se sprijină de cuvinte,

inima de inimă, sufletul de suflet.

 

Din cioburi, curcubeu te-ai face pe trupul ei.

Stele pe cer, lacrimi în ocean.

A liniște îți este.

Crește, adie și iarași crește.

Și lumină, și pasiune, și fior.

Când fiecare pleacă de unde a venit,

în neant, din neant,

există, oare, în tine o parte numită “Tu”?

 

Într-un timp care nu se mai conjugă,

dintr-un ocean de verbe, un suras, o atingere,

fiorul este aici încă o dată

și inima entuziasmată sare înăuntru

pe măsură ce ritmul curge în ape turbionare.

Gata să se avânte, căderea

va fi mult mai adâncă în nostalgia iubirii.

 

Într-o zi firul se rupe a neliniște. Inima se sfărâmă.

Îi mulțumești c-a existat ca o stea.

Însingurați, înfrigurați,

ne pierdem pașii

în speranța și așteptarea regăsirii.

Prin fața ochilor, fiecare iubire își are răstignirea,

moartea și renașterea ei.

 

Din vise țâșnesti să înțelegi simplitatea.

Atunci când sosește momentul,

primăvara îți deschide ferestrele,

legând copacii de cer.

În solitudine, pacea înflorește pentru inima rănită,

iar mai târziu, lumina îți stinge durerea

să-ți dezvăluie

zorii calzi ai unei noi zile.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Irina Lucia MIHALCA: Între un vis și o speranță

Între un vis și o speranță

 

În buzunarul nopții sunt ascunse secretele mele.
Cu două inimi
se luminează colțurile întunecate.
Întrebați mesajele de pe hârtie cum au ajuns,
cum s-au strecurat
pe ferestrele deschise ale îndrăgostiților.
Paradisul iubirii este focul lor.
Pașii timpului… Respir intens viața,
ca un trandafir înflorit,
ca o greșală a sorții.
Lasă-mă între un vis și o speranță,
și nu răspunde!
Nu te voi întreba încă.
O adiere de vânt.
Să-i mirosim aromele de speranță!
Suntem un corp cu două nuanțe.
Nu crede umbra
– un simplu truc pentru perspectivă.
Această iubire este un vis,
s-ar putea să fii ceva ce îmi lipsește,
s-ar putea să te completez.
Poate e ultima șansă
de a-ți spune te iubesc
dintr-un motiv pe care nu-l cunosc.
Lucrurile frumoase devin mai mici.
Lasă nebunia lumii să se liniștească!

 

Universul se extinde ori de câte ori
se strânge în privirea ta
ce se rostogolește
în jurul meu ca o poezie,
ca un izvor
când tu treci prin mine.
Ce cauți în pieptul meu?
Ziua de mâine este cât un vis.
Cu tine sunt încrezătoare ca un copil.
Sus, tu și visele mele,
orizont, tu și dorința mea…

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

07 iulie 2020

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05 mai 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

Discursul celor doi, „El” și „Ea”, are loc în ținutul Soarelui-Răsare al Templului de Aur, aduși aici și lăsați de Pasărea Phoenix într-un zbor elegiac, pe firul  gândului călător. Este un discurs mixat lyric și epic, consistent reflexiv și dual, „El” și „Ea”, presărat de principii filosofice categoriale și de efuziunile adolescenței, caracteristici temperamentale și reflexive ale spiritelor celor doi nominali: „El” și „Ea”, exprimate de ambii „pe firul  gândului călător” comun, elegiac, de-a lungul întregii lor călotorii în vis. La intrarea în templu, amândoi „… simțiră pacea și albul liniștii, făcură câțiva pași în față și îngenunchiară, ținându-se de mână. Privind în ochii ei, se derula trecutul unei povești, povestea vieții lor. Știa că a mai fost aici, o recunoștea ca fiind sufletul-pereche, știa aceste locuri și viața prin care a mai trecut cândva”, (…), „… lacrimile îi inundară ochii, își revedea întreaga acea viață, totul, inclusiv despărțirea care le-a fost dat să fie, ruptura firului lor de teama lui în fața iubirii, de oscilația și neîncrederea lui.  La ieșirea lor din templu, care corespunde cu sfârșitul reveriei, al transei: „Cu lacrimi în ochi, Shanti Ramaya îl îmbrățișă strâns, îi mângâie chipul  și-l sărută, redându-i gustul tuturor primăverilor, acel dor nedeslușit după care tânjea.”, reamintindu-i de motivul  despărțirii anterioare și de siguranța reîntâlnirii conditionate: „Ea: – Ne vom reîntâlni, nu plânge, nu te-ntrista, hai, zâmbește, Chanchala Sarvaga! Știi că ți-am înțeles frica, te-am înțeles și iertat. Trebuie să te ierți, să fii liber! Singur va trebui să descoperi pașii pierduți. Ai repetat lecția prin atâtea vieți și-o vei tot repeta până o vei parcurge. Te voi aștepta, voi avea răbdare. Nu plânge, ne vom reîntâlni!”.

Abia, atunci, când el este asigurat de o nouă revenire în timp și de o nouă reîntâlnire cu fata din vis are loc coborârea în lumina sufletului comun, în duhul liniștii, motivul regăsirii și al ieșirii din vis, la realitate: „Tânărul trecu prin oglinda apei fântânii și, fără să-și dea seama, se trezi la masa de lucru, în camera lui”.

Pe această călătorie realizată de cei doi în mirific, prin timp, într-un cadru ontogenetic și cu origini temporal-ancestrale, scriitoarea reușește să o expună cu rafinament și să o redea în formule de dialog presărate cu metaforele genuine ale reîntâlnirii în templul din care cândva amândoi plecaseră, să o condenseze cu migală și succes într-un excurs aparținător celor doi, „El” și „Ea”, în acest fascinant dialog dual și reflexiv antinomic care se constituie principiu sentențial al unei instanțe competentă în abordarea și soluționarea întregii problematici existențiale, expusă imnic în cele cincisprezece elegii, și cuprinse în acest volum, într-un mixaj savuros de proză și poezie și care ne introduce, din aproape în aproape, cu onirismul și transa, conservate pe întreg parcursul acestei ficțiuni captivante, în real.

Dialogul dintre cei doi culisează constant în complexul transcendental al rațiunii din câmpul cunoașterii metafizice generalizate, fiecare având un discurs doct și metaforic, expus în cele cincisprezece elegii, fiecare dintre acestea, abordând ca temă principială, viața, adusă de efebi din vis, expusă și trăită de „El” și de „Ea”, într-o realitate obiectivată în mediul transei, de un determinism frecvent declarat.

Începutul călătoriei mirifice, prin vis și prin oglinda apei spre deschiderea porții stelare, spre o lume paralelă  nu ar fi avut loc dacă acest adolescent „El” nu ar fi fost abstras din cotidian și transferat în vis, în mediul de transă, condus de o parteneră „Ea” – pereche a vieții sale, a sufletului său neliniștit,  o fată interesată de destinul efebului pe întreg parcursul călătoriei elegiace, călătoria devenind comună prin timp, apariția acesteia fiind solemnă și excepțional relevată în textul: „Fata îi făcu un semn cu mâna, îl chemă încă o dată. Pâlpâiri de lumină irizau prin pletele ei, pe chipul ei frumos. I se părea cunoscută, nu-şi amintea cum şi de unde. O mai văzuse, era sigur, simţea asta intens, dar unde şi cum, căci totul părea un vis real, încă neînţeles.”

„Sunt gândurile unui  tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginar, care-și regăsea o plimbare uitată pe străduțe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul și esența lui.”(…) „În călătoria imaginară asistăm la trei ipostazieri ale cadrului, la trei timpi schimbători și materiali ale fetei din vis, percepuți de efebul în transă, de revenire din alt timp, cu schimbări care: „depind de intensitatea focului care poate purifica sau doar incendiază totul în scrum.”.

Sunt transfigurările lăuntricului fetei din vis pe care le recunoaște elegiac și le expune în ultimul capitol al poemului: Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis”