Gheorghe A. STROIA: MILENARIUM

S-a dat START ÎNSCRIERILOR în VOLUMUL II al MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea.

Pentru cei care nu au luat la cunoștință încă, reluăm în variantă actualizată ANUNȚUL DE LANSARE A MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea:

REVISTA Armonii Culturale, în parteneriat cu EDITURA Armonii Culturale, dă STARTUL înscrierilor pentru un nou proiect marca Armonii Culturale, intitulat MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea. Noul proiect își propune să includă în paginile sale scriitorii români de pretutindeni, atât din țară, cât și din diaspora, poeți, prozatori, eseiști și exegeți, critici literari, publiciști, monografiști, etc, cu date biobibliografice proprii.

TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE PROIECT: 1 OCTOMBRIE 2021. Vor fi anunțate pe rând închiderea sesiunilor fiecărui volum în parte (II, III, IV…)

Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să aibă în portofoliul său editorial minim 2 cărți, fără să fie obligatoriu membru al unor uniuni/asociații de creație literar-culturale. Pot participa autori de limbă română, de orice vârstă, fără nicio restricție de areal geografic. Lucrarea va avea mai multe volume, în funcție de numărul autorilor participanți (60 autori/volum).

CERINȚE PENTRU PARTICIPARE:

– o fotografie format bust;

– date biografice (data și locul nașterii, studii, profesie, domiciliu);

– titlurile cărților publicate (inclusiv anul apariției și editura);

– 2, maxim 3 referințe critice, pe care autorul le consideră reprezentative pentru opera sa;

– un material propriu, care să cuprindă 3-4 poezii, o proză, un eseu sau orice altă specie literară predilectă;

– datele de contact (adresă poștală, telefon, email). Autorii din diaspora vor indica datele unei persoane de contact din România, la care va fi expediat volumul.

CERINȚE PENTRU REDACTARE:

– fișier Word, editabil;

– font Times New Roman 12 pct., spațiere la 1 rând;

– maxim 10 pagini în format A4;

– materialul să conțină diacritice și să fie „curat” din punct de vedere ortografic, ortoepic, deci gramatical;

– materialul nu trebuie să conțină tabele, liniaturi sau orice alte marcaje, preluate din documente gen CV, pentru facilitatea editării.

– materialul să conțină strict secțiunile solicitate, coordonatorii nu își vor asuma selectarea informațiilor participantului, iar materialul care nu respectă formatul impus, poate fi respins pentru reconfigurare;

CERINȚE PRIVIND EXPEDIEREA:

– Materialul va fi trimis la adresa: editura@armoniiculturale.com;

– În titlul mesajului trebuie specificat Nume-prenume participant, pentru MILENARIUM;

– Fiecare mesaj va fi confirmat de noi la recepția materialului;

DATE PRIVIND COSTURILE:

– Costurile privind machetarea, formatarea, tehnoredactarea, realizarea copertei, publicitatea, etc. sunt suportate de editură;

– Fiecare participant va avea obligația „morală” de a achiziționa minim 1 exemplar al dicționarului enciclopedic, prețul acestuia urmând a fi comunicat la finalizarea procesului de editare;

– estimăm apariția mai multor volume.

CARACTERISTICI TIPOGRAFICE:

Dicționarul enciclopedic va apărea într-o formă grafică de excepție în format A4, cu copertă hardcover (copertă dură cu legătorie de artă), inscripționare de lux, caracteristici similare unei ediții PRINCEPS.

Nu dorim să facem nicio derogare de la calitate și nicio concesie valorică, ne dorim cu toții un proiect care va da mărturie peste ani despre oamenii, destinele, operele, înscrise în MILENARIUM, o întreprindere ce va vorbi despre omenie, curaj, încredere și speranță, la început de mileniu III. Vă asigurăm de toată prețuirea și respectul nostru.

NOTĂ!: Prin înrolarea în proiect, fiecare participant declară că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, așa cum sunt ele definite de Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Europei din 27 aprilie 2016, respectiv Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 (România) privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

VĂ AȘTEPTĂM!

Vă îmbrățișăm cu brațe de Lumină!

–––––––––-

Gheorghe A. Stroia – Coordonator proiect

George Nicolae Stroia – Director al editurii Armonii Culturale

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: MILENARIUM”

Gheorghe A. STROIA: MILENARIUM

MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE: pentru VOLUMUL I – 1 OCTOMBRIE 2021 (coordonator: Gheorghe A. Stroia – membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe)

REVISTA Armonii Culturale, în parteneriat cu EDITURA Armonii Culturale, dă STARTUL înscrierilor pentru un nou proiect marca Armonii Culturale, intitulat MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea. Noul proiect își propune să includă în paginile sale scriitorii români de pretutindeni, atât din țară, cât și din diaspora, poeți, prozatori, eseiști și exegeți, critici literari, publiciști, monografiști, etc, cu date biobibliografice proprii.

Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să aibă în portofoliul său editorial minim 2 cărți, fără să fie obligatoriu membru al unor uniuni/asociații de creație literar-culturale. Pot participa autori de limbă română, de orice vârstă, fără nicio restricție de areal geografic. Lucrarea va avea mai multe volume, în funcție de numărul autorilor participanți (40-60 autori/volum).

AUTORII Armonii Culturale (deținătorii unui cont de autor), cei care ne-au onorat de-a lungul timpului cu valoroase colaborări în paginile revistei Armonii Culturale, dar și cei care ne-au acordat încredere prin publicarea volumelor proprii la editura Armonii Culturale, vor fi prioritari includerii în dicționarul enciclopedic.

CERINȚE PENTRU PARTICIPARE:

– o fotografie format bust;

– date biografice (data și locul nașterii, studii, profesie, domiciliu);

– titlurile cărților publicate (inclusiv anul apariției și editura);

– 2, maxim 3 referințe critice, pe care autorul le consideră reprezentative pentru opera sa;

– un material propriu, care să cuprindă 3-4 poezii, o proză, un eseu sau orice altă specie literară predilectă;

– datele de contact (adresă poștală, telefon, email). Autorii din diaspora vor indica datele unei persoane de contact din România, la care va fi expediat volumul.

CERINȚE PENTRU REDACTARE:

– fișier Word, editabil;

– font Times New Roman 12 pct., spațiere la 1 rând;

– maxim 10 pagini în format A4;

– materialul să conțină diacritice și să fie „curat” din punct de vedere ortografic, ortoepic, deci gramatical;

– materialul nu trebuie să conțină tabele, liniaturi sau orice alte marcaje, preluate din documente gen CV, pentru facilitatea editării.

– materialul să conțină strict secțiunile solicitate, coordonatorii nu își vor asuma selectarea informațiilor participantului, iar materialul care nu respectă formatul impus, poate fi respins pentru reconfigurare;

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: MILENARIUM”

Ecaterina CHIFU: INTERVIU CU DOMNUL GHEORGHE A. STROIA – MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNO-AMERICANE DE ARTE ȘI ȘTIINŢE

Stăm de vorbă astăzi cu Gheorghe A. STROIA  – prozator, publicist, poet, exeget literar şi de artă, promotor literar şi cultural, editor român, și mai nou pictor, cu un parcurs literar de invidiat. La 1 aprilie 2010 debutează editorial cu un prim volum de literatură pentru copii, la 1 aprilie 2013 devine membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA), iar în 2018 membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE). Este distins cu `Virtutea Literară”, medalie acordată de LSR, la propunerea președintelui acesteia, dl. Al. Florin Țene, pentru merite literare și editoriale deosebite. Are peste 50 de cărți publicate, multe dintre ele fiind premiate la diferite festivaluri naționale sau internaționale de profil. Scrie prefeţele sau postfeţele multor lucrări literare şi ştiinţifice ale autorilor din țară sau din diaspora şi publică cronici de artă despre opera unor renumiți artiştilor plastici români sau universali de pe toate meridianele globului (SUA, Iran, Ucraina, Rusia, Chile, Spania, Israel). Înființează la Adjud, în anul 2011, revista  universală de creație și atitudine culturală „„Armonii Culturale””. Tot în 2011, înființează editura cu același nume. În calitate de editor, girează peste 1500 de lucrări ale scriitorilor de limbă română și nu numai, revista și editura „„Armonii Culturale”” devenind branduri ale calității și valorii literare și științifice.

***

Ecaterina CHIFU: Ce resorturi interioare v-au determinat să înființați această revistă?

 

Gheorghe A. STROIA: Vă spun bună ziua, dumneavoastră, doamnă Ecaterina, și cititorilor dumneavoastră! „„Armonii Culturale””, revistă universală de creaţie şi atitudine culturală, este deschisă tuturor celor care se dovedesc a fi de bună-credinţă şi ale căror contribuţii aduc un plus de valoare în literatura şi cultura contemporană românească. Ce resorturi interioare m-a determinat să aduc „„Armonii Culturale”” în peisajul cultural contemporan? Poate doar o dorință intensă de a aduce un serviciu pozitiv de imagine românilor și României, patria sufletelor noastre, oriunde ne-am afla în lume. Cred cu tărie că românii sunt oameni inteligenți, geniali, chiar, și că mai au foarte multe lucruri bune de arătat. M-am dezis mereu de compatrioții noștri care fac rău acestei imagini pozitive, am spus mereu că faptele lor reprobabile nu mă reprezintă pe mine ca român și nici pe noi ca neam. Dorința de a arăta că românii sunt încă oameni cu adevărat valoroși și că, nu degeaba, se regăsesc în multe dintre personalitățile lumii civilizate, care aduc un plus valoric însemnat și contribuie din plin la bunăstarea altor meleaguri, altor nații. Toate acestea obținute cu multă muncă, sacrificii personale, dedicație.

Ecaterina CHIFU: Ce obiective are revista?

 

Gheorghe A. STROIA: Fondată la Adjud, în februarie 2011, de scriitorul Gheorghe A. Stroia şi poetul Ionel Marin, revista şi-a propus să promoveze valoarea, oriunde aceasta poate fi identificată. Încă de la început, în paginile online ale revistei au fost găzduiţi scriitori, poeţi, prozatori, eseişti, exegeţi, publicişti, istorici, teologi de mare valoare, dar şi tineri promiţători aflaţi la debut, ce au confirmat încrederea acordată. Prin noua revistă „Armonii Culturale”, ne-am propus să creştem vizibilitatea românilor şi României pe plan internaţional, să acordăm libertate de cuvânt tuturor celor ce vor să se exprime, însă pe un ton şi într-un limbaj decent, lipsit de trivial şi vulgarităţi. Revista „Armonii Culturale” creşte, cu fiecare pas, prin fiecare contribuţie adusă de colaboratorii noştri, cărora, cu mâna pe suflet, le mulţumim! Ne dorim să fim aproape de toţi cei care doresc şi îi invităm pe toţi românii de talent să sprijine o astfel de iniţiativă. Până la urmă, nu ne comparăm cu nimeni, nu facem concurenţă nimănui, nu dorim să deranjăm şi nici să stânjenim pe nimeni, nu vrem să aducem niciun prejudiciu de imagine nimănui, VREM doar să fim NOI, o picătură în oceanul planetar al culturii. Credem, cu tărie, că fiecare dintre noi putem realiza lucruri deosebite, putem promova tinerii de talent – mlădiţe ale acestui popor binecuvântat de Dumnezeu, rugându-ne pentru pacea şi prosperitatea acestei naţii! „ARMONII CULTURALE” – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

Ecaterina CHIFU: Aveţi o tematică generală a revistei?

 

Gheorghe A. STROIA: Tematica generală a revistei este culturală, asta însemnând literatură și artă, teatru, muzică, film, religie, psihologie, critică, orice se poate încadra în pozitivitate și sinergie, în spectacolul vieții, în genere.

Ecaterina CHIFU: Ce colaboratori aveţi?

 

Gheorghe A. STROIA: Această mare familie culturală – frumos intitulată „ARMONII CULTURALE” – a reuşit să strângă în jurul său peste 900 de colaboratori permanenţi din ţară şi din diaspora, pornind din România, Republica Moldova şi lărgind sfera colaborărilor pentru românii din diaspora europeană (Franţa, Germania, Belgia, Anglia, Suedia, Norvegia, Italia, Grecia) la diaspora americană (Canada, SUA), Asia (Israel, Korea), până la îndepărtata Australie (Australia, Noua Zeelandă). Din toată lumea, semnale pozitive, energii canalizate pozitiv, au stabilit pulsul real al fiecărui moment în parte, cuvintele de ordine în această unică familie culturală fiind: RESPECT, OMENIE, ÎNCREDERE, VALOARE, SPERANŢĂ.

Ecaterina CHIFU: Ce impact are revista în plan cultural internaţional?

 

Gheorghe A. STROIA: Avem, așa cum spuneam, colaboratori valoroși pe toate meridianele globului. A publica în revista noastră, pe care îmi place să o numesc FAMILIA „ARMONII CULTURALE”, este un act de curaj, încredere, speranță, dar și o dovadă a valorii și autenticității. Mai nou, am dorit să facilităm accesul colaboratorilor noștri la revistă, am creat contul de AUTOR Continue reading „Ecaterina CHIFU: INTERVIU CU DOMNUL GHEORGHE A. STROIA – MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNO-AMERICANE DE ARTE ȘI ȘTIINŢE”

Nicolae DINA: Elogiul dragostei ca sentiment înălțător

Iubirea, ca sentiment înălțător și atotcuprinzător („Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”), se află la originea vieții devenind diriguitorul fiecărui om în tot ceea ce face și se manifestă în cele mai diverse ipostaze și nuanțe, de la dragostea reciprocă dintre părinți și urmașii lor, la dragostea erotică iscată de ghidușul Amor între doi tineri, de la dragostea pentru Dumnezeu și Fiul său, la cea pentru locurile natale și, implicit, pentru patria între granițele căreia trăiești fie că ești geniu, fie un simplu om, și, nu în ultimul rând, la dragostea pentru prieteni și pentru semenii noștri. Ca să nu mai vorbim despre dragostea, devenită pasiune, pentru învățătură, pentru muncă,  pentru creație artistică fie ea literară, fie plastică.

Această din urmă ipostază constituie temelia activității complexe a poetului, prozatorului, publicistului, pictorului GHEORGHE A. STROIA, cel care are un adevărat cult pentru tot ce înseamnă literatură și artă, al căror promotor fervent este de aproape un deceniu în calitate de exeget literar și de artă, editor, fondator de reviste, autor a peste 50 de volume publicate de-a lungul anilor, creațiile sale literare și plastice, ca rod al harului artistic dăruit de Dumnezeu, evidențiindu-se printr-o spiritualitate aflată la cele mai înalte cote de manifestare a cucerniciei.

Într-un comentariu despre volumul anterior de versuri („Restul la 30 de arginți”, 2018), menționam faptul că Dumnezeu este cel căruia îi închină „un adevărat imn de proslăvire”, este „cel către care își îndreaptă gândul în zorii dimineții”, este cel care „înseamnă Lumina, Calea, Viața” și către care își îndreaptă ruga de a-i dărui o „fărâmă/ din raiul tău cu heruvimi și sfinți”.

De această dată, noul volum, „Rai cu fluturi” (Editura Armonii culturale, 2020), aflat sub semnul dragostei în toate ipostazele ei, poetul acordă atenție deosebită lui Dumnezeu, rugându-l ca, prin grația și prin bunătatea Sa, să-i îmbrățișeze cu dragoste pe toți cei care formează universul lui existențial („Ai grijă, Doamne, de ai noștri frați,/ de mame, de bunici și de copii”) și să le arate celor „rămași de Tine agățați”, ca întotdeauna, „Calea,/ Credința, Dragostea, Curajul”, toate sub semnul Adevărului credinței („De tine agățați…”).

Pornind de la titlul volumului, se știe că în mitologia greco-romană există credința că fluturii sunt sufletele care au părăsit trupurile celor trecuți în neființă, iar, în mitologia persană, fluturii de noapte sunt simbolul nu numai al sufletelor care speră să acceadă în lumea divină, ci și al iubirii pentru Divinitatea pe care nu o pot găsi decât în Rai, devenind, astfel, îngerii lui Dumnezeu. Fluturii-îngeri devin mesagerii Cuvântului lui Dumnezeu, care aduc oamenilor mântuirea, acest lucru fiind o posibilă interpretare a semnificației titlului cărții și evidențiind faptul că autorul, fără a fi un poet religios prin excelență, este unul care cultivă, fără ostentație, dar cu convingere, valorile morale creștine promovate de învățăturile divine.

Volumul este structurat în trei cicluri, titlurile acestora cuprinzând denumirea insectelor, metafore ale îngerilor care ne conduc pe calea virtuții și a credinței în Dumnezeu („Rai cu fluturi”, „Pictați-vă, fluturi”, „Să nu uitați, fluturi!”), toate poemele componente având ca temă dragostea.

Revenind la învățătura apostolului Pavel din „Epistola către Corintieni, 13:4”, trebuie să remarcăm că ipostaza esențială a sentimentului de dragoste este cea legată de convingerea în existența lui Dumnezeu care, în viziunea poetului, capătă chipul naturii ce ne înconjoară „în culorile câmpului,/ în petalele florilor,/ în ramuri de verde,/ în coroane de păpădii/ […]/ în arome de cetini,/ în zboruri de paseri,/ […]/ în luciul de rouă”, adică în tot ce firea are mai delicat, mai atrăgător, mai semnificativ, devenind, astfel, „Vitraliul/ ce-mi colorează viața,/ în picuri de frumos/ și de lumină”, prin Vitraliu înțelegând imaginea sfântă a ceea ce ne aduce fericire, frumusețe și lumină în viață („Vitraliu”).

Evlavia poetului se îndreaptă cu aceeași admirație și încredere și către Iisus Hristos, „Fiul Preaiubit” al lui Dumnezeu, al cărui „Duh cel Preasfânt,/ plutind chiar peste El,/ s-a arătat întregii lumi/ în chip de Porumbel”, anunțând că „pe pământ veni-va/ Mântuitor Iisusul”, împărțind tuturor pacea, lumina, înțelegerea și credința. Alături de El se află Preasfântul Ioan Botezătorul, invocat pentru a aduce tuturor „Pace și Lumină” în vecii-vecilor („Te roagă, Preasfânt Botezător!…”). Arhanghelului Gavriil i se adresează rugămintea de a se îngriji „de suferinzi,/ de părinții/ și frații noștri,/ de bunicii dragi,/ de copiii noștri” cărora numai el le poate asigura căldura familială și „răbdarea/ iubirii tale/ față de lume” („Vestitorul”), iar Maica Domnului este rugată să aibă sub ocrotirea sa pe toți credincioșii, fie ei bătrâni, tineri sau copii, „pe cei/ ce păstrează azi/ ordinea/ […]/ pe cei care ne conduc,/ pe cei ce se roagă/ […]/ pe cei ce ajută,/ pe cei ce cântă,/ slăvind numele tău” („Nu ne lăsa, Maică!…”). În cucernicia sa, un asemenea creator cu suflet mare pentru tot ce înseamnă sacru își îndreaptă sentimentul sincer și firesc de dragoste către patria sa, pe care o iubește admirând din suflet minunățiile naturii cu „câmpul/ plin de floare,/ ce-și sărută macii/ […]/ pe miriștea plină/ de iarbă stelară”, mai ales natura din mediul rural, frumusețe egalată doar în tradiția populară reprezentată de „mirese înveșmântate/ în ii, țesute/ cu raze de soare”, căci „pe capetele lor,/ rotunde cum luna,/ florile câmpului devin/ mai frumoase,/ aromele lor îmbată/ flăcăii cu vinul dorului” („Veșnicia”), țară în a cărei glie își dorm somnul de veci miile de martiri care s-au jertfit în numele ei, poetul patriot simțind că îi aparține întrutotul și astfel se confundă cu ea când „mi-am înmuiat/ rădăcinile / în martirica glie”, versurile sale, „lacrimi de înger”, fiind un elogiu adus acelora care nu și-au precupețit viețile luptând pentru libertatea ei („N-am rod!?”).

Atașamentul, înțelegerea, respectul, toate pornind de la sentimentul de dragoste nețărmurită pentru toți cei aparținând familiei poetului, sunt trăsături morale indeniabile ale fiului, fratelui, soțului și tatălui care este Gheorghe A. Stroia. Sentimentele filiale, fraterne, erotice și paterne au fost dintotdeauna și au rămas la fel de puternice, evocarea lor fiind făcută fie cu tristețea și durerea pierderii celor trecuți în neființă, cum sunt mama, tată, surorile, fie cu fericirea de a trăi alături de soția iubită și iubitoare și de cei doi fii crescuți în spiritul muncii și al credinței în Dumnezeu.

Indiferent „câți ani și/ câte zile-veacuri/ vor trece peste/ noi – fragile vreascuri”, nimeni nu-l va reține pe fiul iubitor să-și exprime durerea pierderii celor doi părinți „cu lacrimi fără nimb”, trecerea în neființă a celor doi aflându-se numai în puterea Domnului, singurul care „cunoaște al vieții tainic Har”, fiindcă „asta-I e menirea”. În inima caldă a fiului „în veci/  va rămâne IUBIREA” pentru cei care i-au dat viață și l-au crescut depășind greutățile pe care le presupune o familie cu mulți copii („Cât dor?…”). Aceeași durere îi provoacă și evocarea surorilor, cea dintâi fiind o „floare / secerată-n vânt”, pentru a cărei pierdere și „în cer norii/ se frământ/ […]/ aud ploile/ plângând” și „floarea verii/ lăcrimând”, împărtășind suferința fratelui, împăcat doar de gândul că trecerea timpului i-a adus mântuirea știindu-le  drept îngerii care „se văd/ zburând” („Floarea verii…”). Amintirea ochilor luminoși ai altei surori în care se oglindea Lumina credinței, „un licăr strălucind din zări”, și „în care se găsesc strămoșii,/ veniți pe stelele cărări” exprimă aceeași dragoste fraternă atunci când „în suflet paște-o pace-adâncă,/ un murmur sfânt e cerul mare” („Iarba verde de acasă”).

Astăzi, poetul se află sub imperiul dragostei pentru cei ce alcătuiesc căminul propriu, familia, în inima sa trăind iubirea pasională pentru cea care îi stă alături și cu care împarte bucuriile și supărările inerente vieții, precum și cea paternă, pentru fiii lor, un sentiment care îi aduce fericire, liniște sufletească statornicie. Impresionant este portretul femeii care i-a devenit soție în urmă cu mai mult de două decenii, realizat printr-un șir de metafore și comparații subînțelese cu elementele fascinante ale naturii. Astfel, la început, fiind „visul meu de zi și de noapte”, în ciuda trecerii timpului, soția a rămas „cerul meu blând/ […]/ primăvara mea dulce,/ vara mea strălucitoare,/ toamna mea de aur,/ iarna mea cu povești”,  fiecare anotimp cu minunățiile sale amintindu-i Continue reading „Nicolae DINA: Elogiul dragostei ca sentiment înălțător”

Rexlibris Media Group: SCRIITORUL MUZICIAN DRAGOȘ G. UNGUREANU A PRIMIT PREMIUL DE EXCELENȚĂ „GEOCOSINUS”

Scriitorul și editorul Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Româno-Americane de Cultură și Stiință i-a acordat muzicianului și autorului literar Dragoș Gh. Ungureanu din Brașov PREMIUL DE EXCELENȚĂ pentru contribuția proprie, din anul 2019, pusă în slujba promovării literaturii române contemporane,  în calitate de corespondent al Revistei universale de creație și atitudine culturaă „ARMONII CULTURALE”.

Domnul Dragoș Gh. Ungureanu, muzician profesionist de înaltă clasă este profesor de muzică la Școala Gimnazială „Cristian – Brașov”. Este activ atât în domeniul muzical scriind articole despre rolul muzicii în dezvoltarea educației muzicale profunde convins fiind că fiecare are dreptul la educație și formare continuă – drept fundamental foarte important.

 

30.12.2019

Mariana GURZA a primit PREMIUL DE EXCELENȚĂ din partea Asociației Geocosinus Group

În semn de înaltă prețuire și respect din partea Familiei ARMONII CULTURALE, Mariana Gurza a primit PREMIUL DE EXCELENȚĂ din partea Asociației Geocosinus Group, pentru ,,contribuția proprie, din anul 2019, pusă în slujba promovării literaturii române contemporane, în calitate de autor al Revistei universale de creație și atitudine culturală ARMONII CULTURALE”.

Mulțumiri Asociației Geocosinus Educational Group, cunoscutului scriitor și editor Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Americane Română de Cultură și Știință.

25 decembrie 2019

Cezarina ADAMESCU: O răsplată pe măsura înfăptuirilor vieții – arta de a menține aprinsă lumina

Virginia Vini Popescu

„Imagini din holograma gândurilor”

Editura Dandes-Press

Drobeta Turnu-Severin, 2019

 

O carte deosebit de complexă, un corolar al creațiilor literare semnate Virginia Vini Popescu, într-un bilanț provizoriu, necesar, retrospectiv, despre lucrurile și ființele importante din viața autoarei, menite să dea mărturie despre personalitatea sa copleșitoare, înclinată spre descoperirea și cultivarea frumosului sub toate aspectele sale. Și într-adevăr, cartea cuprinde, de la interviuri, în care o cunoaștem mai bine, la prezentări și recenzii de cărți, la evenimente cultural-artistice presărate cu multă, multă poezie. Ea este dedicată venerabilei sale mame, Eugenia Alexandrescu, cu lacrima recunoștinței, a iubirii și a venerației față de ființa care i-a dat viață. Ei i-a închinat autoarea primul poem omagial: „MAMĂ, UNIVERS DE DOR…”: „Mamă, univers de dor,/ Rădăcina mea cea tare, Mă străpunge un fior/ Când spun mamă şi mă doare.// Galaxia mi se-nchide,/ Dacă tu mă laşi cu dor,/ Nu ceda morţii perfide,/ Fiindcă  mamele nu mor.// Fă, tu, Doamne, o minune,/ Ca toţi fiii şi nepoţii/ Lângă ea să se adune/ Şi s-o ia din gheara morţii!// Pentru faptele ei bune,/ Să faci, Doamne, din vis floare,/ Să rămână-n astă lume,/ O mamă nemuritoare!”

 

Și care poet sensibil, nu i-a dedicat, măcar un poem mamei sale, nemurind-o în acest chip minunat? Mama e menită să trăiască veșnic prin cuvintele lor mișcătoare, ba, să-i sensibilizeze și pe alții cu acest subiect delicat. Mergând pe firul gândurilor autoarei, apărute instant, ca într-o hologramă, intrăm direct, în Capitolul I, intitulat: „Gânduri mărturisite”, mai precis, „În dialog cu inima…” – un strălucit interviu realizat de Gheorghe A. Stroia, din colecția „Interviuri cu scriitori români contemporani”. Și aici pătrundem neauziți, în intimitatea scriitoarei, o dată cu realizatorul interviului. Universul real și cel al gândurilor, ne primește în chip prietenesc, de parcă am face parte din familia numeroasă a creatorilor de sublim din totdeauna. Se știe că în prezent, datorită dezvoltării fără precedent a mijloacelor de comunicare, aproape nimic nu rămâne tainic, decât dacă dorește autorul. În rest, toate datele identitare sunt puse la dispoziție, ca într-un uriaș dicționar al lumii, cu adăugare de imagini, cuprinzând întreaga suflare scriitoricească și poeticească trecută, prezentă și viitoare. Înscriși aici, ca în Cartea Vieții alcătuită de Scriitorul și Istoricul Suprem – Dumnezeu, suntem și noi, cei care pregustăm cu reală plăcere, fărâme de gânduri, vitralii din templul fiecărui om, cu tot ce are el mai prețios: meleag natal, strămoși, părinți, familie, limbă, tradiții, domenii predilecte, pasiuni și realizări ale vieții, care-i marchează personalitatea și care au căpătat, așa cum specifică Gheorghe A. Stroia, „conotații sacre”.

Astfel aflăm că, din localitatea Scurtu-Mare, Județul Teleorman, s-a ridicat viitoarea scriitoare și dascăl de excepție, Virginia Vini Popescu, o persoană emblematică pentru aceste locuri, a cărei notorietate nu mai poate fi pusă la îndoială, nu numai prin părțile locului, dar în întreaga țară, ba și, grație realizărilor profesionale, depășind granițele țării.

Ca o convenție absolut necesară, în acest interviu, condiția esențială este sinceritatea și discuția se desfășoară sub auspiciile unei superbe colegialități și colaborări literare. Autoarea a primit din partea familiei o educație cu principii sănătoase și valori morale, în spirit creștin, având exemplul părinților și al altor membri ai familiei, mediu sănătos în care ea s-a dezvoltat armonios din toate punctele de vedere. În acest mediu ocrotitor, a primit multă dragoste, putând astfel înțelege, rosturile vieții. Și tot în acest mediu a învățat ce este spiritul de sacrificiu pentru familie, pentru descoperirile științifice și, îndeosebi, pentru copii, dar și alte virtuți morale pe care le-a cultivat toată viața.

În confesiunea sa, autoarea strecoară și unele texte sugestive prin care-și ilustrează afirmațiile, întărind convingerea cititorului că avem de-a face cu o persoană foarte sinceră, dedicată adevărului. Ideea e că scrisul trebuie să exprime personalitatea autorului și să-i dezvăluie în mare măsură, sufletul. Cu îndreptățită melancolie, Virginia Vini Popescu citează poemul: „Mângâiere”, din volumul „Între porți de Univers”, în care spune totul: „Mă cheamă florile din curte,/ M-aşteaptă mama să revin,/ Mă regăsesc în doruri multe,/ Şi orice dor e un suspin.// Miros de iarbă nou tăiată,/ Visez în nopţi de feerie,/ Şi mă trezesc nemângâiată,/ Cu gândul la copilărie.// Rămâne visul meu sublim,/ Să am părinţi şi mângâiere,/ Să am la cine să revin,/ Şi ce să mângâi cu plăcere”. În anii de școală a marcat-o personalitatea învățătoarei sale, al cărei portret l-a evocat în eseul: „După o jumătate de veac”, publicat în volumul de proză scurtă „Faţete de cristal”. Și iată cum și-a formulat Crezul personal, legat de această ființă remarcabilă care i-a fost un viu exemplu: „Trecerea vremii, rosturile vieţii şi fărăderosturile ei au făcut să uit uneori multe, poate de existenţa mea, dar niciodată n-am uitat de credinţă, de cinste, de caracter, de demnitate, de carte, de pământ, de oameni şi omenie, de toate valorile pe care le-am primit de la «doamna» şi părinţii mei şi pentru care mi-am jurat să le păstrez frumoase şi pure spre dăruire. În numele celor pe care i-am iubit mă urmăreşte permanent o grijă a negreşirii faptelor mele, pentru răsplata liniştii lor în infinit. Ştiu că din raiul oamenilor buni, cu ochii îngăduitori şi blânzi, mă urmăreşte «doamna». Eu nu vreau să-i umezesc ochii, am vrut, doar, să-mi spun cuvântul întru nemurirea ei!”

Poeta dezvăluie mai apoi, la întrebarea jurnalistului, cum a apărut în viața sa, „scânteia scrisului”. Despre dorința imperioasă a scrisului, ca și despre înclinațiile și preferințele sale, Virginia-Vini Popescu afirmă: „Scriu de plăcere şi numai atunci când simt că am ceva de spus. Motivaţia este internă. O idee, o situaţie impresionantă, o amintire, un sentiment profund faţă de cineva/ ceva, o experienţă de viaţă, o înţelepciune, dorinţa de a lăsa în urmă un gând, toate acestea pot fi în egală măsură motive de creaţie pentru mine. În problema literaturii pentru copii, nu uit niciodată aspectul educativ al scrierilor. Ca fiică de veteran, care a trăit într-o atmosferă de simţire patriotică autentică, am o mare înclinaţie spre poezia patriotică. Cunoscând istoria unor evenimente, versurile mi se leagă şi le trăiesc profund. Simt această poezie, mai mult decât altele, îmi  vine de la sine, o scriu repede, cu drag,  pe nerăsuflate… Acest lucru nu a trecut neobservat de cei care mi-au citit cărţile. Dar, din ce spun criticii care mi-au parcurs scrierile, noutăţile aduse de mine ţin de problemele universului, din tainele căruia prezint câte ceva în versuri, ca o consecinţă a faptului că sunt de formaţiune profesor de fizică”.

Despre nevoia de lectură actuală, autoarea se exprimă astfel: „Nevoia de lectură a existat şi nu va muri niciodată, dar are variaţiile ei în timp, în funcţie de mulţi factori. În etapa actuală, cred că, avalanşa de surse şi mijloace electronice de informare, duce cartea tipărită pe un loc care nu mai este al premiului I ci al menţiunii. Aceasta nu înseamnă că nu se citeşte. Cred că ambele părţi trebuie să micşoreze spaţiile: bibliotecile să se informatizeze, autorii să devină interesaţi de abordarea temelor de actualitate şi de realizarea lor prin mijloacele artistice care să le dea valoare deosebită şi tineretul să fie stimulat prin educaţia din şcoli spre lectură şi cunoaştere, în general”.

Din punct de vedere profesional, autoarea este membră a Societăţii  Române de Fizică şi a Societăţii Europene de Fizică și în această calitate este pusă în temă cu noutăţile ştiinţifice, cu publicaţiile fizicienilor, participând în această calitate cu lucrări ştiinţifice la diferite activităţi naţionale şi internaţionale, conferinţe, simpozioane, colocvii, în urma cărora au apărut volume cu lucrările prezentate, etc.

Dialogul cu scriitorul, poetul și publicistul Gheorghe A. Stroia a fost unul viu, dinamic, sincer și de mare impact, întrucât a răspuns la multe întrebări privind aspecte mai puțin cunoscute din viața acestei autoare prodigioase. Interviul este cuprins în volumul: „În dialog cu inima… Virginia Vini Popescu- Interviuri cu scriitori români contemporani”, vol 4, Editura Armonii Culturale, 2018, alcătuit de Gheorghe A. Stroia. E salutar că a fost inclus și în acest volum memorialistic semnat Virginia Vini Popescu. Cartea de față cuprinde și reportaje de la unele manifestări culturale cu lansări de cărți sau întâlniri cu scriitori cunoscuți din țară ori români stabiliți peste hotare. Un astfel de eseu-reportaj este intitulat: „Ziua relansării în larg”, care relatează despre o manifestare desfășurată în perioada 16-18 noiembrie 2016, în cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „Marin Preda” din Alexandria, și anume lansarea cărții de poezie „Între porți de Univers”, autoare Virginia Vini Popescu. Prezența în număr apreciabil a cititorilor la această sărbătoare a cărții este „unitatea de măsură a trăirilor deosebite pe care le-am încercat”, a spus autoarea. Dar și a interesului de care încă se bucură cartea pe suport de hârtie. Autoarea menționează și personalitățile care au ajutat-o la editarea acestei cărți, scriitorul român din Australia – George Roca, scriitoarea româno-americană Elena Buică, editoarea Rodica Elena Lupu, scriitoarea Cezarina Adamescu – prefațatoarea acestui frumos volum. Frumoase gânduri despre arta de a scrie și mai ales, despre necesitatea așternerii gândurilor, ultimul fiind un fel de panseu: „Scriu pentru că-i iubesc pe cei care se străduiesc să aprindă lumina!”

 

„Supraviețuitorii tranșeelor” este un eseu inedit despre moștenirea patriotică pe care i-a lăsat-o autoarei, tatăl ei, veteran de război. Eseul începe abrupt, cu următoarea frază care-și declină apartenența: „-Sunt fiică de veteran!” Poeta mărturisește în acest sens: „Cu ochii umezi şi inima zbătându-se de emoție am retrăit, de sute de ori, alături de familie, scene ale celui de-Al Doilea Război Mondial, prezentate cu un talent deosebit şi cu detaliile care au rămas întipărite pe veci în mintea şi inima tatălui meu, Anton Alexandrescu, soldat al armatei române, participant la ceea ce a fost şi a rămas, până la ultima-i clipă, evenimentul terifiant, marcându-i întreaga existență. Plecarea la cele veşnice mi-a rănit sufletul şi mi l-a sărăcit. Am rămas fără amintirile pe care numai el avea puterea şi răbdarea să mi le țină vii. Poate că le tălmăceşte şi acum cu leatul şi cu frații sosiți la cer înaintea sa, grăbiți de schijele cu care s-au întors la vatră. A luat cu el pentru vecie, printre altele, şi povara luptelor din tranşee”.

Tot aici, autoarea face referință la un scriitor teleormănean care a avut înțelepciunea și puterea de a aduna amintirile supraviețuitorilor războiului, în mai multe cărți. Numele lui este Gheorghe Olteanu. „Amintiri din tranșee” constituie prilejul pentru a-i menționa pe autori: Gheorghe Olteanu și Gheorghe Pietreanu, care s-au întâlnit cu alți veterani de război şi  și-au depănat amintirile. O întoarcere emoționantă în timp, la amintirile din copilărie și povestirile tatei din războiul sus-amintit. Autoarea le dedică autorilor cărții, dar și veteranilor cunoscuți și necunoscuți, poezia:”S-a întors c-o stea, ranița ta!”

Următorul text este tot despre opera scriitorului Gheorghe Olteanu,”Ambasadorii Alexandriei”, și o lansare de carte care a avut loc cu prilejul Zilelor Alexandriei. Sunt cuprinse în carte o sută de personalități din toate domeniile, care s-au afirmat prin lucrările și activitățile lor, chiar și generațiile tinere, care au un capitol special, intitulat:”Generația digitală”. De menționat că Virginia Vini Popescu și-a ilustrat cartea aceasta cu o serie de coperți ale cărților prezentate, iar la sfârșit, a adăugat un capitol de iconografie, așa cum se obișnuiește, cu imagini și instantanee de la manifestările despre care face vorbire în texte. Următoarea intervenție este o surpriză. Este vorba de eseul: „Chemarea sufletului – sonetul” – cu referire la volumul de sonete al Emiliei Stroe Țena, volum intitulat „Destin românesc”. Virginia Vini Popescu încearcă o pătrundere în substanța acestor sonete meditative despre marile teme ale poeziei noastre patriotice: Patria, Istoria, vetrele străbune, credința, iubirea, sufletul și plaiul, care nu pot fi separate.

În spiritul marilor apropieri între suflete, Virginia Vini Popescu își continuă hologramele gândurilor cu un portret al scriitoarei româno-canadiene Elena Buică. Din Toronto la Alexandria, doar ce treci oceanul și parcurgi câteva țări, scriitoarea Elena Buică face anual naveta estivală, pentru a-și lansa cărțile în Teleormanul ei natal, la Țigănești, locul pe care îl iubește atât încât nu poate sta mai mult de un an, fără a-l vedea, de obicei de Ziua Limbii Române. Și cum spiritele gemene se întâlnesc oricum și empatizează, în pofida miilor de kilometri care le despart, în pofida oceanului-zid, care nu are putere în fața Cuvântului scris, cele două scriitoare se văd, cu vederea interioară, se aud cu auzul perfect, se întâlnesc în timp real și-și fac daruri de cuvinte cu mijloacele tehnicii moderne, astfel încât, Departele devine Aproape și chiar dispare în fața ardorii și intensității Cuvântului, pe care-l slujesc cu credință, fiecare. Este povestea prieteniei a două scriitoare românce, Virginia Vini Popescu și Elena Buică, amândouă teleormănence, amândouă îndrăgostite de cultură, pe care o promovează pe toate căile, devotate locurilor unde au văzut lumina, cu deschidere largă spre cei care cultivă literatura, fie autori, fie cititori.

Se știe că scrisul are această fantastică putere de a micşora distanţa dintre gând şi cuvânt. Cuvântul leagă, întărește, unește, (uneori și desparte!), vivifică, induce o stare de bine, cheamă, înalță, edifică. Dar poate și nărui, în același timp, dacă nu e folosit cu socotință. Despre scris, Elena Buică afirmă: „Scrisul solicită autorului un efort mare de gândire şi o sensibilitătate deosebită, presupune o lungă şi dramatică încleştare cu cuvântul menit să ducă la înfăţişarea obiectivă a resorturilor sufleteşti şi a faptelor ce constituie obiectul transformării artistice. E o muncă sisifică în încercarea de a uni semnificaţia cuvântului cu taina existenţială, de a da naştere unor trăiri limpezi în mersul demiurgic al firii umane”. Dar și al transfigurării artistice a creatorului.

La rândul său, Virginia Vini Popescu spune despre prietena ei de peste ocean: „Doamna Elena Buică, om cu o alcătuire interioară specială, are aplecarea îndemnului spre bine, spre frumos, are vocaţia prieteniei, se apropie cu înţelegere de oameni  şi când crede că a găsit un filon al creaţiei, îi îndeamnă să scrie susţinându-i cu generozitate. Aşa s-a clădit „Tărâmul mirific al întâlnirii” noastre şi pe el s-a născut legătura de litere, prin care „ne vedem, ne auzim, ne simţim” aproape zilnic, mulţumită internetului”. Și adaugă:”…a devenit o tradiţie prezenţa domniei sale, în  preajma marii sărbători a limbii române, când are loc „întoarcerea spre obârşii”.

„Între arginți și iertare – Speranța” – se numește  prezentarea poetului și cărții lui, Gheorghe A. Stroia, „Restul la 30 de arginți”, un regal poeticesc al unui împătimit iubitor de cultură și de oameni, în aceeași măsură. Un titlu emblematic, cu referire la trădarea lui Iuda. Poetul își radiografiază sufletul, de atâtea ori încercat, și ne invită în raiul său lăuntric, ca să-i ducem mai departe mesajul său zguduitor, strigătul mut dindărătul cuvântului, ca să ne facă să înțelegem mai bine natura omenească, în raport cu natura dumnezeiască. Orice încercare venită de la Dumnezeu trebuie depășită prin rugăciune. Virginia Vini Popescu ilustrează cu un citat edificator, acest strigăt, din rugăciunea poetului: „Tu, Doamne, gând al candelei curat,/ precum tot undelemnul de fecioare,/ Tu ești Lumina, Calea, Viaţa,/ Tu ești Puterea ce în veci nu moare.// Tu, Doamne, Facătorule a Toate,/ plin de Luceferi şi de stelele cuminţi,/ Tu dăruieşte-mi dalba mea fărâmă,/ din raiul Tău cu heruvimi şi sfinţi”. Gheorghe A. Stroia călătorește melancolic prin țara copilăriei sale,”La margine de pădure”, proiectându-și amintirile pe ecranul întoarcerii. El pune deasupra deasuprelor, Iubirea sub toate chipurile ei, dar mai ales, iubirea de Dumnezeu care pe toate le-a rânduit pentru om, foarte bine. Cartea este o destăinuire curată, simplă, așa cum numai în fața confesorului o poți face.

Următorul eseu este dedicat unei personalități marcante a științei, profesorul Gheorghe Boja, și se intitulează:”Noblețea gândului format de matematică”. Autoarea subliniază, o dată în plus, rolul matematicii în viața omului, cu următoarele cuvinte:”Această ştiinţă are un rol important în cunoaştere, în formarea gândirii logice, în ordonarea priorităţilor, în construirea unei imagini reale asupra problemelor vieţii precum şi în distingerea şi aprecierea calităţii”. Și în cadrul generos al acestei științe, figura profesorului Gheorghe Boja strălucește precum lumina candelei. El este cel care: „îndemnat de neliniştea aşezării valorilor teleormănene la locul cuvenit, a pornit pe drumul cunoaşterii şi recunoaşterii lor, aşezându-le în cărți muncite cu migală, documentate, în monografii şi dicţionare. Astfel că, printre cărţile publicate în ultima perioadă se numără şi dicționarele: „Oameni de şcoală publicişti născuţi în Judeţul Teleorman- Dicționar biobibliografic“ şi „Publicişti suhăieni- Dicționar biobibliografic”. Instrumente de referință utile, oricărui om care dorește să aprofundeze știința matematicii și s-o ducă pe cotele înalte ale preciziei spiritului uman. Despre acesta, Virginia Vini Popescu mai precizează: „A publicat peste 30 de cărţi. Unele sunt despre învăţământ şi viitorul lui, văzut din postura de profesor de matematică şi de inspector şcolar, altele sunt culegeri de probleme cu soluţii metodice, adevărate ghiduri utile elevilor de gimnaziu şi profesorilor de matematică, altele sunt sfaturi şi destăinuiri pentru urmaşi. Toate sunt cu sufletul la vedere, pentru că, aşa cum recunoaşte, a trăit „O viaţă în şcoală”.

Un veritabil „Dialog tomnatic” „Între dor și împlinire” referitor la cartea de versuri a Elenei Maria Duță, cu titlul inspirat, „Dialog tomnatic”. Cuvintele ei,”strânse în cămara sufletului” – înveșmântate în straie metaforice, așa cum specifică Virginia Vini Popescu, au ca temă principală Dorul sub toate aspectele sale, „Dorul din dor”, „Dor primăvăratic”, „Dor iernatic”, „Dor înghețat”, „Dor dezghețat”, „De dorul tău”, „Logodna dorurilor”, care oglindesc stările poetei, dezvăluind un suflet sensibil, înclinat spre melancolie, meditație, contemplare. Poeta ia confidenți ai acestor stări, pârâul, adierea vântului, stropii de ploaie, răsăritul și apusul soarelui, întreaga natură, care sunt uimite de puterea de transfigurare în vers a sentimentelor. Poeta se oprește la definiția neasemuită a acelei dimensiuni care poartă numele de „Acasă”: „Acasă, înseamnă munții ce încă-s neclintiți,/ Cu multe văi, în care susură pârâuri cristaline,/ Înseamnă lupta, doinele și hora celor adormiți,/ Lăsate toate ca avere sfântă, neamului ce vine.” (Acasă). Ea face și o mărturisire neașteptată: „Mărturisesc!/ Sunt zile în care sufletul mi-l învelesc/ într-o pânză invizibilă țesută de îngeri!”(Mărturisire).

O carte interesantă, sensibilă, confesivă, nostalgică, dacă ar fi să ne luăm (și ne luăm!) după aprecierile Virginiei Vini Popescu, despre colega de scris și pătimire prin cuvânt, Elena Maria Duță, de vreme ce i-a găsit, pe bună dreptate, un loc însemnat în cartea sa, alături de mari personalități ale culturii românești. Dar, iată că nu numai autorii sunt vrednici de gânduri în holograme, ci și publicațiile internaționale, așa cum este „Observatorul” din Toronto-Canada, căruia Virginia Vini Popescu îi închină  Gânduri la sfârșit de an – 2018.

Virginia Vini Popescu face un bilanț provizoriu la finele acestui an, enumerându-și bucuriile și împlinirile pe plan profesional, social și cultural. Dar și: „Colaborarea cu multe reviste culturale, edituri, scriitori, prieteni, participarea la evenimente culturale deosebite, sunt alte repere ale anului 2018. Recunoaşterile lor prin diverse articole, dicţionare, primirea în Liga Scriitorilor Români, au reprezentat o apropiere în plus. Observatorul de Toronto şi colectivul său de conducere ocupă un loc aparte în sufletul meu prin faptul că nu m-au uitat, mi-au trimis periodic imagini şi veşti privind evenimentele importante desfăşurate în spirit românesc în îndepărtata Canadă şi au publicat secvenţe din opera mea literară precum şi critici referitoare la ea”.

Cartea unui alt fiu al Teleormanului, colonel Viorel Ciobanu: „Sunt fiu al Teleormanului Alexăndrean”, este subiectul următorului eseu așezat frumos în cartea cu hologramele gândului. Autoarea îl prezintă, încă din primele fraze, cu multă căldură, astfel:”De un patriotism demn de cele mai strălucitoare stele și un interes deosebit pentru cultura locală și națională, colonelul Viorel Ciobanu, mândru de locul în care s-a format și a profesat vreme de patru decenii, este un intelectual deplin, care și-a făcut judeţul mândru, cunoscut și recunoscut prin activitatea sa. Militar de carieră şi licențiat în științe matematice, colonelul Viorel Ciobanu și-a organizat mintea, și-a desăvârșit gândirea și logica, în clasele primare la Școala Generală nr.1 Turnu-Măgurele și Școala Generală nr. 2 din Alexandria, și-a conturat apoi personalitatea la Liceul Militar «Dimitrie Cantemir» din Breaza și Școala de Artilerie de la Sibiu şi a pornit ulterior pe drumul cunoaşterii avansate prin munca de cercetare științifică”. Și mai adaugă: „Domeniile la care face referire sunt deosebit de multe, opera sa fiind o adevărată incursiune în lumea fascinantă a culturii”.   Continue reading „Cezarina ADAMESCU: O răsplată pe măsura înfăptuirilor vieții – arta de a menține aprinsă lumina”

Codruț Marian STROIA: „Sufletul… la control” sau dincolo de aparențe

În ultima sa carte, „Sufletul… la control”, poetul Gheorghe. A. Stroia reliefează un tărâm în care cuvintele sunt tranșate până la esență. Acestea înglobează, prin concentrația lor, o lume, un univers, în care realitatea este văzută prin prisma omului ce observă că după o viață întreagă, toată averea lui este de fapt timpul, iar el nu este decât un cărunt în barba infinitului, un om ce a reușit să vadă dincolo de rozul falsului cotidian.

În primul rând, ființa creatoare denunță verosimil adevărul dur, care, în deprinderile de zi cu zi ale contemporanilor, este îmbrăcat într-un tumult de vorbe dulci, de emoții false și admirație perfidă. Emoțiile lor de fațadă, izvorâte din caracterul oamenilor „de carton”, au ca scop mascarea acestuia, îngropându-l dincolo de vama rațiunii. Ființa poetică scoate adevărul la iveală, creionând portretul realității, reprezentată de fragilitatea ființei raportată la natura adânc batjocorită în decursul anilor: „eu am îmbătrânit,/ el e încă un copil”(am trăit).

Excesul liniștii amuțește freamătul constant al sufletului: „așa, ca pe un hap amar/ care-ți face bine;/ prea mult… devine toxic” (liniștea). De asemenea, întâlnim motivul decăderii îngerilor: „doar cad pe pământ,/ atunci când/ le atârnă prea greu…/ aripile.” (îngerii nu mor); interesant este și modul în care izbutește adevărul să biruiască minciuna în peisajul actual: „adevărul/ are rănile/ atât de adânci,/ încât îneacă minciunile/ în sânge…”(adevărul).

Datorită sensului conotativ bogat al creației, aceasta are un univers pictat în spatele cuvântului – baza universului văzut; se evidențiază următorul aforism: „frunzele/ nu vor deprinde/ niciodată zborul,/ fără să existe copacul/ de care să se desprindă” (frunzele). Analizând această frază putem obţine imaginea sacră a familiei – „frunzele-copii” care cad, dar numai datorită copacului/ părinților,  izbutind a fi purtaţi de valurile vieţii pe marea destinului.

O altă formulare demnă de a fi menţionată ar fi următoarea: „iubirea este raiul/ trăit într-un perpetuu infern:/ crezi că te mântuieşti prin ea,/ dar te osândeşti, de fapt…” (iubirea). Dincolo de aparenţe, regăsim ideea că dragostea este lumină, dar totodată reprezintă şi sacrificiu, un foc continuu, o flamă nemuritoare ce arde uşor-plăcut. În al doilea rând, sensibilitatea cu care au fost abordate anumite teme este fără de cusur, autorul reuşind să transmită doza perfectă de sentiment, plină doar de curcubeul inimii.

Continue reading „Codruț Marian STROIA: „Sufletul… la control” sau dincolo de aparențe”

Gheorghe A STROIA: Cât dor?

(POEM PENTRU PĂRINȚI)

 

Părinților mei, Andrei – pe 4 iunie ar fi împlinit 85 de ani, la 23 de ani de la plecarea în Veșnicie și Aurica – pe 6 iunie ar fi împlinit 80 de ani, la 16 ani de la plecarea în Veșnicie…

 

Încă un an s-a dus

din Veșnicie,
câți vor mai fi,

doar Domnul îi mai știe,
de câte ori

în marea cea de Timp,
vom suspina

cu lacrimi fără nimb?

Câți ani și

câte zile-veacuri
vor trece peste

noi – fragile vreascuri,
câți nori vor fulgera

din cer înspre pământ,
câtă lumină

mai găsi-vom în Cuvânt!?

Câți sori s-or perinda

prin Univers,
fără să-ncapă

într-un singur vers
și câte galaxii

vor trece-n neființă,
câtă putere

mai este în Ființă?

Cât Dor sosi-va-n

valuri din Eter,
odată cu stelele

ce rând pe rând tot pier
și câte sentimente

vor dispărea în fum,
cât Timp e strâns

în praful de pe drum?

Nimeni nu știe,

nimeni n-are habar,
doar Domnul cunoaște

al vieții tainic Har,
doar El le dăruiește,

asta-I e menirea,
Promite că în veci

va rămânea IUBIREA!!!

––––––––––––––

Cu recunoștință și eternă iubire,

Gheorghe A. STROIA

Adjud, Vrancea

6 iunie 2019

 

Gheorghe A. STROIA: In memoriam Marin IFRIM

Ai plecat atât de repede, urcând în spirala Netimpului, peste cărbunii încinși, peste veninurile acestei lumi,  peste răutate și indiferență, peste orgolii și preamăriri, peste prietenii nesincere, peste gânduri fățarnice. Oricum, Tu ai fost mereu deasupra oricăror micimi și răutăți, dreptatea a fost mereu de partea ta , umblând desculță și neprihănită.

 

Nu ai avut decât cuvinte de susținere, privire blândă și îngăduitoare, pentru cei care au încercat, fără să viseze prea departe, la un loc printre Omenii Cetății. Ți-ai călcat pe suflet și ai întins o mână de ajutor, iar flerul tău a confirmat doar Valoarea. Ai fost un bun samaritean, ai dezinfectat rănile literaturii, chiar dacă durerea unora a fost mare, dar justificată. Sufletul tău nu a cunoscut minciuna, a recuzat nonvaloarea, a adăugat lumină în fiecare rând. Nu ai vrut să dovedești nimănui nimic, nu ți-a păsat de păreri nici nu ai probat slugărnicia, ci ai rămas vertical în toate. Pentru lupta dusă cu încăpățânare, talent, dezinvoltură, pe tărâmul sacru dar arid al culturii, sufletul tău mare merită CUNUNA MUCENICIEI.

 

TE IUBIM, FRATE MARINE, până dincolo de stele, pentru felul tău minunat de a fi! Cuvintele sunt prea puține sau poate prea sărace, dar TU, MAESTRU AL CUVÂNTULUI, le vei înțelege. Te implor să simți și să înțelegi durerea noastră, a celor care ne-am bizuit pe tine, cărora ne-ai fost ajutor și nădejde.

 

Nu pot să nu îmi amintesc frumoasele și memorabilele cuvinte din interviul pe care mi l-ai acordat cu plăcere ÎN DIALOG CU INIMA, afirmând că ai avut impresia că te afli la spovedanie. Îl redau mai jos, ca mulți din cei care nu te cunosc sau nu au avut onoarea să te întâlnească, să te regăsească AICI, în lumea ta, pe care cu generozitate ne-ai dăruit-o nouă.

 

Veșnică, duioasă și pioasă amintire, PRIETEN DRAG DE DINCOLO DE STELE! Pomenită fie amintirea ta! LA MULȚI ANI, ÎNTRU VEȘNICIE, DRAGUL NOSTRU MARIN IFRIM!

 

Gheorghe A. STROIA și familia pe care atât de mult ai iubit-o – ARMONII CULTURALE.

 

14-15 MARTIE 2019

 

 

ÎN DIALOG CU INIMA… MARIN IFRIM

*********************************************

Gheorghe A. STROIA: Pentru fiecare dintre noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre. Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte… cine sunteți? 

 

Marin IFRIM: Sunt fiul unor oameni de la țară. Ambii mei părinți au plecat de pe această lume. Sunt un om simplu, care, în urmă cu cinci decenii, a părăsit satul natal. La 17 ani și jumătate deja munceam într-o fabrică. Am avut o viață sentimentală complexă. Pentru mine, familia a fost ceva ce ține de supraviețuire, mai ales după moartea soției, Nela Ifrim, acum 27 de ani. Nu intru în amănunte. Am trăit și am luptat pentru copiii mei. Acum ei sunt oameni mari, la casele lor, cum se zice-n popor. Am trei copii din două căsătorii. Despre prieteni, ce să spun, după 40 de ani de încredere în ei, mi-am dat seama cât de mult am pierdut. Am renunțat aproape la toți. Mă simt mai bine, nu mai are cine să mă iluzioneze, să mă spioneze și să mă toarne în urechile altora. Da, familia are ”conotații sacre”. Așa a rânduit Cel de Sus.

Gheorghe A. STROIA: Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om – ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?

 

Marin IFRIM: Îmi amintesc cu emoție de profesoara mea de română, doamna Maria Dinu, o femeie înaltă, sobră, frumoasă și cu un tact pedagogic ieșit din comun. Lecțiile ei erau simple și eficiente. Pe lângă instrucția obișnuită, ne punea pe fiecare să citim câte o pagină din Cuore – inimă de copil de Edmondo de Amicis. Aceasta este cea mai frumoasă amintire din copilărie: chipul de regină a celei care mi-a îndreptat ochii spre paginile cărților.

Gheorghe A. STROIA: Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar… cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?

Marin IFRIM: Nu am intenționat să devin scriitor. Elev fiind, în orașul Brăila, rupt de lângă ai mei, am devenit nostalgic și am început să scriu! Scrisori, nu altceva. Aveam vreo 15 ani și nu știam nimic despre literatură, despre reviste literare etc. Scriam părinților, prietenilor, fetelor cu care copilărisem în colțul meu de rai situat la ”granița” dintre județele Brăila și Buzău. Scriam zilnic și primeam de fiecare dată răspuns. M-a luat valul scrisului și am încercat să scriu un fel de roman polițist. Nu a mers, nu aveam suflul necesar. Îmi venea mai ușor să ”compun” careuri de cuvinte încrucișate. Până la debut, în revista ”Familia”, în anii 80, scrisul a mocnit în mine vreo 10 ani.

Gheorghe A. STROIA: Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul,  ce aduc nou scrierile dumneavoastră?

 

Marin IFRIM: Nu știu să fi avut vreun motiv anume. Cred că a fost, mai degrabă, un fel de chemare genetică. Mai ales că mă consider un scriitor nativ, autodidact, particular până la enzime. În neamul meu, al ifrimilor, se scrie ca la carnaval. La început, am scris doar în ideea frumosului. Pur sentimental. Acum scriu determinat de starea jalnică a națiunii, inclusiv de starea culturală/literară. Singurul meu atu ar fi acesta: scriu în orb, pe nerăsuflate, fără teama vreunei pedepse critice. Scrisul meu nu aduce nimic nou. Doar numele meu e nou. După atâția marini ( Preda, Sorescu, Mincu etc.) a venit și un Ifrim. Asta e situația. E loc și pentru mine. Așa mă iluzionez…

Gheorghe A. STROIA: Dacă ar fi să raportați scrisul dumneavoastră la scrisul contemporan, ce anume v-ați reproșa și ce ați reproșa scrisului sau chiar scriitorilor de azi? 

Marin IFRIM: Sunt un pic dezorientat, nedumirit. Mi se tot spune că, dacă aș fi trăit în București, aș fi fost un mare scriitor. Nu înțeleg în ruptul capului de ce numai în București te poți afirma. Eu nu scriu ca să mă afirm, scriu ca să descarc niște energii, niște aure cuvenite inclusiv oamenilor simpli. Trăiesc cu iluzia că dăruiesc secunde eterne celor din lumea mea literară. Scrisul meu nu trebuie să se sincronizeze cu scrisul contemporan. Iubirea de acum o mie de ani era la fel ca și cea de azi. Refuz să-mi raportez scrisul la contemporaneitate, deși cad mereu în ispita realității. Mă gândesc la scriitorii antici sau la clasicii literaturii noastre. Toți avem convingerea că trebuie să le depășim valoarea, chiar dacă nu știm în ce sens curge timpul. Ei, clasicii,  oricum, au scris mai bine și mai convingător decât noi. Eu cred că nu trebuie să o luăm înaintea lui Eminescu, nu suntem la atletism, treaba e mult mai subtilă. Ca să scrii mai bine decât clasicii noștri, trebuie să o iei înapoi, în trecut, de la ei până în negurile timpului. Pare un fel de joacă SF cu Silvester Stallone în rolul principal. Mie îmi reproșez faptul că nu am scris tot ce mi-a trecut prin gând, scriitorilor de azi le reproșez adeziunea necondiționată la formula turmei. Găștile, oh găștile! Continue reading „Gheorghe A. STROIA: In memoriam Marin IFRIM”