Veronica BALAJ: Poetul într-o autodefinire

GEORGE  FILIP,  80-Volum omagial-80

OAZA  cu  IUBIRE, Editura Destine, Montreal, 2019

 

      Îndemnați ca cititori, să pornim de la descifrarea titlului, trebuie să alegem calea sugestiei, oaza fiind într-un deșert, o izolare, (se  poate simți oare izolat vreodată, George Filip cel vulcanic?), mai interesantă ni se pare ipoteza cum că,   dacă există o oază într-un deșert, poezia deține  magia, precum iubirea, să o transforme  într-o adumbritoare verdeață. Adică un nou mic univers plin de viață.

   George Filip, poet și personaj, pentru că adesea, poeții sunt personaje  marcante ale propriei lor vieți, ei bine, el este arhicunoscut mai ales în Montreal, unde locuiește dar și în Canada, sau România, ca un personaj. Unii creatori de poezie își aleg rolul de solitari, în cazul acesta însă, avem de-a face cu o diversitate de expresii  ale  tuturor stărilor posibile care, în mod personal, fără excepție, le trăiește la cota fierberii. A flăcării spontane. De la iubire la ironie mușcătoare, sau explicit spusă, revolta, ca un verdict. Abaterea de la reguli se face cu glas tunător, să se audă, să se știe că  poetul este totdeauna o forță, un reper, un om  implicat nu un oarecare trecător prin lume și viață.

poetul…cum să spun: e tot un Om

pe care Dumnezeu l-a pus să-ndure,

sufletul lui ascuns într-un atom

știe și să iubească și să-njure”,

scrie  autorul , sub forma unei mărturii de credință, pe coperta a patra a volumului mai sus citat.

 Am ales drept   excurs de lectură a  poeziei lui George Filip, volumului care marchează o vârstă a maturității depline, biologică dar și a creației poetice deoarece, în paginile acestuia, fix  520, se pot regăsi toate volutele și tonalitățile prin care trece cuvântul prins în peniță dar dirijat de imaginație și de starea  creativă a momentului. Cartea este o antologie, considerată de însuși autorul, mică, dar… mare. Mică raportată la numeroasele volume semnate de el, mare dacă luăm în seamă numărul de poeme și de pagini, fiind vorba   totuși, de   un tom.

 Fără dubii, George Filip este un poet al stărilor. Atât de complexe, trecătoare și deopotrivă însemnate, întrucât alcătuiesc  universul numit viață. Un cosmos poetic vifornic, solar adesea,  discret melancolic sau, cu accente de vitalitate exuberantă. De aceea poate, lumea s-a obișnuit să-l accepte așa cum singur se  autodefinește, mai în glumă, mai în serios, ca fiind “Poet total”. Sintagma poate însemna chiar multitudinea de stări poetice. Poate însemna, trăire   totală, fără oaze de lâncezeală și moliciune vitală. Precum marea cea fără de odihnă, George Filip fiind poetul  cu rădăcini în Tuzla, plecat în lume cu marea în suflet:

,,Marea mea cu acorduri albastre,

Am lăsat-o-n poeme -visări

Când în trup îmi ardea neodihna

Și eram vinovat de plecări”

                                                 Scrisoare, pag 166

De altfel, tema dorului de locurile natale și de țara lăsată în urmă, ascuțișul  revoltei împotriva comunismului care l-a determinat să plece spre alte zări, palierul socio -politic nu lipsește din nici unul dintre volumele sale, (50 la număr, deocamdată ), indiferent de perioada în care au fost scrise. Dovadă că nimic nu s-a atenuat cu  trecerea anilor este și faptul   că regăsim aceleași trăiri și în volumul care ne este  acum referință :

,,Marea mi-a-nfipt pe dig

Rădăcini adânci de brad

Și mi-a dat caii sălbatici

Să-i iubesc ca un nomad…”

                            165-166,Poem vagabond

Sau, o altă mărturie, în aceeași poezie, Scrisoare

 

Nu regret c-am trăit într-o floare

Și că evul parșiv m-a durut,

Dar de ce nu mi-ați spus ce e dorul

Oameni buni, dac-ați știut?

                                          Pag 166.

 Autorul – poet prin definiție, având darul versificării cu ușurință, ca atare, nerenunțând la versul clasic, ticluit în rime,a scris mult, foarte mult despre Eminescu, și a rămas neobosit iubitor al  Luceafărului. La Montreal s-a implicat  în formalitățile necesare pentru a fi montată statuia poetului național într-o piațetă,  și, l-a omagiat în fiecare an așa cum numai versul o poate face.

,,Mihai al nostru ,nici nu are vârstă,

Prin versul meu ce astăzi vi-l aștern

Vă spun să spuneți la urmașii voștri

Că Eminescu e un sfânt etern.

………………………….

De nu era poetul,n-aveam limbă

El ne-a adus hrisoave din strămoși,

Tot el a proorocit ca prin Unire

Ne vom zidi pe timp-victorioși.”

                                            Mihai eternul pag 386

Despre poezia sa , păreri au fost îndeajuns exprimate  dar nicidecum  câte ne-am imagina pentru o fire mereu  în vervă, pentru un personaj inconfundabil. Asta  se explică strict prin poziția autorului care nu și-a dorit așa ceva, o popularitate construită din păreri ci, una alcătuită doar din versurile sale. Totuși, de remarcat opinia profesorului de filosofie din Montreal, Jack Bouchard, care îl consideră un rebel cu versuri derutante și fascinante, notă distinctă în contextul  poeziei confraților din Quebec

Continue reading „Veronica BALAJ: Poetul într-o autodefinire”

Veronica BALAJ: DE DRAGUL LIMBII ROMÂNE

Noutate în felul cum se poate desfășura un cenaclu literar cu participare simultană din mai multe țări.

 

Confrații noștri din afara granițelor țării, sunt, uneori, mai inventivi , mai dornici să -și arate dragostea pentru limba maternă. Nu am auzit nici în SUA, nici în Canada, nici în Spania, folosindu-se fraze hibride, în care să fie amestecat și câte un cuvânt din altă  limbă pe care ei, de altfel, o exersează zilnic la locurile de muncă și pe care și-au însușit -o ca pe a doua formulă de exprimare. Lucru absolut firesc din moment ce  au ales o viață în alt teritoriu geografic și cu alte coordonate socio-culturale.

Aduc drept argument doar o recentă acțiune culturală,desfășurată luni, 17 februarie, la sediul cultural din Cotes-des-Nieges, Montreal din cele multe pe care aș putea să le enumăr  nu doar eu, ci, mai cu seamă actanții care se implică în varii asemenea moduri de comunicare și de păstrare a limbii materne..

La Montreal, Canada, unde, se știe conviețuiesc foarte multe naționalități și unde, prin lege, fiecare își poate prezenta  aspecte ale culturii lor, în deplină libertate, adesea, acestea, pot intra într- un plan de susținere financiară din partea  forurilor canadiene, aici deci, sunt multe manifestări culturale românești. Nu insist asupra detaliilor pentru că, în cazul acesta, la care mă refer, este vorba de o exemplară dăruire emoțională, de consecvență în organizarea unor  manifestări, diverse, în numele limbii române, iar pentru buna reușită și rezistența în timp, oameni de calitate aleasă, români stabiliți în Canada, și nu numai aici, {dar azi, mă refer doar  la  acest loc} , mulți români -canadieni, scot bani din buzunar pentru organizarea unor manifestări în care limba română și cultura moștenită sunt  la rang de emblemă.

Nu ni  se pare puțin lucru ca, timp de trei ore, scriitori, din Canada,  din SUA și România, profesori de la Universite de Montreal, pictori, designeri, Marc Marinescu organizatorul festivalului de renume, să participe la înființarea unui cenaclu literar. Ei bine, nu e chiar un lucru banal!

Cenaclul revistei „Destine Literare”, o publicație recunoscută  ca  fiind  internațională, cu o vechime de 14 ani, înființată de cunoscutul mecena cultural, poet, Alexandru Cetățeanu, și… care deține cred un record în numărul de prieteni, artiști de toate genurile, pe care-i are pe mapamond, a mai avut o inițiativă. Este chiar o noutate în felul cum  se poate desfășura un cenaclu literar. Mai exact spus, a fost utilizată tehnica  întru folosul comunicării la distanță  prin voce și imagine, chiar dacă invitații erau din SUA, precum   Florentin Smarandache, profesor renumit în matematică, existând un semn care-i poartă numele, autor al unui număr impresionant de volume, acum, vicepreședinte al noii formațiuni literare, „ASRAN”, adică ”Asociația Scriitorilor Români din America de Nord”,  fondată de  același inimos, inventiv,  Alex Cetățeanu. S-au adăugat,  tot din SUA, mesaje de  la  poetul româno-american Mircea Ștefan, de la doamna Dana Opriță, scriitoare, noul redactor șef al revistei menționate,  jurnalista Cristina Balaj Mihai, din Ottawa, de asemeni  vicepreședinta ASRAN. Din România au transmis cuvinte de apreciere pentru înființarea ASRAN, dl. Liviu Pendefunda, medic renumit, membru al Academiei Române și scriitor, Constantin Lupeanu, scriitorul care-i greu de egalat în traducerile realizate din literatura  chineză și lista va continua să se lărgească în următoarele ședințe ale cenaclului „Destine literare”.

Din sala închiriată pentru patru ore, una fiind rezervată pregătirii evenimentului,  Alexandru Cetățeanu în calitate de  fondator al revistei menționate ,dar și ca președinte și fondator al ASRAN, a condus  lucrările în stil elegant, deschis, colocvial. În deschiderea intervențiilor din sală, a vorbit doamna Melania Caragioiu, poetă și deținătoarea multor premii literare, implicată activ, în toate acțiunile comunității, mai cu seamă în cele literare, și dumneaei fiind membru fondator și vicepreședintă ASRAN. Iintervenția lui Marc Marinescu, artist, grafician de renume, a fost un deliciu intelectual prin cele spuse și, deopotrivă prin surpriza de a prezenta primul număr al revistei „Destine literare”, de acum 14 ani, unde a semnat un logo, a făcut grafica și a coperților exterioare și a postat pe coperta interioară, fotografia lui Mircea Eliade reușind să individualizeze și să scoată la vedere câteva dintre titlurile cărților din biblioteca lui Eliade care, apărea discret în fotografie. Un fapt de restitutio în istoria  literară!.

Prezența lui H.D, Silvian a fost și de astă dată un mic spectacol, dat fiind meseria sa de actor dar și artist grafic și scriitor. A recitat versuri în stil propriu și, a primit aplauzele  bine meritate. Doamna Ana Maria Surugiu, având la activ 45 de ani de jurnalism, a  interacționat  plăcut  cu publicul, de mai multe ori, în luările  sale  de cuvânt, iar momentul când Carmen Doreal, poetă și artist plastic, descendentă din familia pictorului Țuculescu, a fost investită în funcția de președintă a cenaclului care secondează revista „Destine literare”, a fost unul de entuziasm. Prietenia, încrederea, dorința de-a sluji limba română împreună a fost evidentă.

Alt moment de coloratură, foarte spumos exprimat, l-a susținut  poetul George Filip, care-și asumă titlul de „Poet total!, renumit, recunoscut, vechi promotor al culturii române în metropolă și în țara de adopție. Lucrările picturale semnate de Patricia Medana Mihai au fost element de coloratură mai ales la momentul fotografiilor.

De  remarcat aportul lui Valentin Luca, specialist în realizarea vizuală a multor materiale media, așa că, filmarea  întregului eveniment va intra în portofoliul cenaclului. Prezentarea unui nou membru, în persoana unei poete cu talent  spontan, Carmen Stănescu, a fost întâmpinată cu bucurie, primirea fiind un semn de amiciție garantată.

Nu am stabilit o ierarhie a prezentărilor, de aceea, a nu se lua în nume de rău că notez spre încheiere, prezența profesorului Andre Seleanu, care a ținut un discurs despre lucrarea sa de critică de artă comparată. Doct, cu idei proprii, a conturat succint o imagine a artei contemporane de sorginte latină.

Cultura, în oricare epocă nu s-a putut face cu doar câteva persoane ci, în largă comunicare, așa că, trebuie să luăm în seamă strădanile care aduc un plus, oricât de mic, în mersul istoriei. Drum lung  revistei „Destine literare” și, desigur, pentru „ASRAN”,  urări de succes!

–––––––-

Veronica BALAJ

Membru fondator ASRAN

Montreal, Canada

20 februarie 2020

Ziua Culturii Naţionale la Toronto – 15 ianuarie 2018

15 ianuarie – ziua de naștere a marelui nostru poet național Mihai Eminescu, este totodată Ziua Culturii Naționale a României.

Cenaclul Nicăpetre de pe lânga revista Observatorul, împreună cu Consulatul General al României la Toronto au organizat un eveniment cultural – artistic, luni 15 ianuarie 2017, la sediul Consulatului.

 A fost o întâlnire între prietenii lui Eminescu și ai culturii românești, despre aniversări și evenimente ale lunii ianuarie.

Continue reading „Ziua Culturii Naţionale la Toronto – 15 ianuarie 2018”

George FILIP: Tristă aniversare …la Montreal

MIHAI  SPRE  GOLGOTA

 

frate MIHAI, te-au pus din nou în cuşcă.

irozii tăi te spânzură…te-mpuşcă,

te otrăvesc din nou – iubite frate;

vor să te-alunge din eternitate.

 

te-nvinuiesc poete, că-n mileniu

tu ai purtat pe frunte flori de geniu

şi împărat ai fost…şi-o să mai fii

peste imperiul tău de poezii.

 

ne-ai pus pe buze vorba românească.

i-ai învăţat pe ghiavoli să iubească.

la lume-ai spus ce-i cântecul de dor

şi-ai pus luceferi…către viitor.

 

lasă-i MIHAI să te batjocorească…

Continue reading „George FILIP: Tristă aniversare …la Montreal”