George ANCA: Eminescu final

începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

            încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

            cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate

 

            Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga –  “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” –  Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu,  nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) –  “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

            Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

 

             Yatindra Tiwari  a rămas fascinat,   de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Continue reading „George ANCA: Eminescu final”

George ANCA: Eminescu Yama

“Semnul întors” presupune şansa omului de a blestema în urma dispariţiei sale.

*

   Blestemul e o culme subiectivă a vitalităţii înfrânte.

*

Maxima esenţă eminesciană, exprimată prin Zalmoxe, stă în creaţia tragică a celui nepătruns: lumea, oamenii nemuritori, sfâşiaţi de limitele nemuririi în centrul armoniei cosmice.

*

“La solidarisation magique ou mystique / le bapteme, dans les significations pre-chretiennes / de l’homme a l’eau, lui confere de nouvelles possibilites de ‘germination’, d’une nouvelle naissance” / Mircea Eliade, Locum refrigerii, în “Zalmoxis”, 1, 1938).

*

Mihai Eminescu traducând proză de Edgar Poe prin intermediul lui Charles Baudelaire.

*

 Izvor ca plâns la naştere – “Apele plâng clar izvorând din fântâne” (Eminescu).

*

Epilogul lui Miron Costin (plecând de la Geste franceză): “Născându-ne murim, murind ne facem cenuşă”.

*

Să citeşti pe Eminescu fără a te gândi la Eminescu nu e un semn că te-ai gândit la Baudelaire.

*

Eminescu nu mai este şi cu atât mai puţin cei ce n-au fost fiind el, cei ce-au fost după el,  prin el sau cu el, sau sub el, sunt nu prin ei ci prin cei care-i aştern peste Nefiinţa reajunsă la început. Ei poate sunt străini, dar nu se strămoşesc din străinii de ei în aceiaşi străini de noi, în ei.

*

Continue reading „George ANCA: Eminescu Yama”

George ANCA: Luceafărul GitagovindaI

MIHAI EMINESCU

LUCEAFĂRUL

Divyagrahah

Gitagovinda de Jayadeva (secolul 12), poem liric în 12 capitole / 24 cânturi, dramatizează iubirea dintre Krishna (incarnat în Govinda/Văcar) și Radha, realizarea erotică a lui Dumnezeu, cf Cântarea cântărilor. Versiunea noastră a început ca o transeufonie silabă cu silabă din sanscrită în română, devenind, din ce în ce, dhvani, prefăcând rasa (sunet/sentiment) în dhvani (sugestie/fantezie). Gitagovinda în românește este simetrică versiunii sanscrite a Luceafărului de Mihai Eminescu, semnată de Urmila Rani Trikha în Latinitas, 1983, Delhi, la o sută de ani de la publicarea originalului.

 

 

JAYADEVA

GITAGOVINDA

Cântecul Văcarului

 

i adornic Damodara

nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură codrul

nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i curmi văpaia

astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng ascunde urma

Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia

 

voci de adeverite cuvinte cântă inima-mi

Padmavati plecăciune grăiască arta

de Sri şi Vasudeva îndrăgindu-se cântul

acesta creat de Jayadeva bard împărat

 

Dacă Hari răsare-n suflet mană

dacă alesuri-culesuri vă răscoală

măsuraţi dar melosul cântându-vă lin

dorul plin cum cu Jayadeva sărbătorim

 

voce pâlpâitoare-i Umapatidhara sudura de grai o

ştie numai Jayadeva fie Sarana de laudă dur duruind

starea de dor prima oară-i fără pereche acharya Govardhana

Continue reading „George ANCA: Luceafărul GitagovindaI”

George ANCA: Jaipur Echo

Jaipur Echo

English – Romanian

versions by George Anca

 

Authors

George Alexe

Lama Doboon Tulku

Gulab Kothari

Bharti Jain

S. A. Chaturvedi

Jeremy Seligson

George Anca

 

 

 

GEORGE ALEXE

 

Testifying to Simple Truths

 

My god has no eyes

But He is the Sight of the world.

 

My God has no ears

But He is the Hearer of the Cosmos

 

My God has no heart

But He is the Lover of mankind.

 

My God Has no soul

But He is the Life of earth and heaven.

 

Continue reading „George ANCA: Jaipur Echo”

George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)

ANCA.GEXEMPLUL  MAHAVIRA

Versiuni de George Anca

 

Mircea Eliade „From Primitives to Zen”: DOCTRINE JAINE ȘI PRACTICI DE NONVIOLENȚĂ

EXEMPLUL MAHAVIRA

(„Akaranga-sutra, I, 8, 1-3-IV-8)


Vardhamarma Mahavira („Marele Erou”) a fost contemporan al lui Buddha. Se spune că el și-
a părăsit casa la vârsta de treizeci de ani și a rătăcit timp de doisprezece ani în căutarea mântuirii. La vârsta de patruzeci de ani, el a obținut iluminarea și a devenit un „cuceritor” (jina, termen de la care Jain și-a luat numele). Mahavira a întemeiat un ordin de călugări nuzi și a învățat doctrina sa de mântuire timp de treizeci de ani. A murit în 468 î.H., la vârsta de șaptezeci și doi de ani, într-un sat din apropierea orașului Patna.

1.3. Timp de un an și o lună nu s-a dezbrăcat. De atunci, Cel Venerabil, lepădându-și  haina, era nud, renunțând la lume, fără adăpost (înțelept).

  1. Apoi a meditat (mergând) cu ochii fixați pe un spațiu pătrat dinaintea lui de lungimea unui barbat. Mulți oameni s-au adunat, șocați la această vedere; l-au lovit și au strigat.
    5. Cunoscând (și renunțând) la sexul feminin în locuri mixte de adunare, el medita, găsindu-și singur drumul: eu nu duc o viață lumească.
    6. Lăsând deoparte anturajul oricăror gospodari, el medita. Întrebat, nu răspundea; mergea și nu se abătea de la calea cea bună.
    7. Pentru unii nu este ușor (să facă ce a făcut el), să nu răspundă celor care salută; el a fost bătut cu bâte și lovit de oameni păcătoși.
    10. Timp de mai mult de doi ani a dus o viață religioasă fără a folosi apă rece; își dădu seama că singurătatea îi păzea trupul, avea intuiție și era calm.
    11. Cunoscând temeinic corpurile pământului, apei, focului și ale vântului, licheni, semințe și germeni,
    12. A înțeles că, inspectate de aproape, ele sunt imbibate  de viață și a evitat să le rănească; el, Marele Erou.
    13. Imobilele (ființele) sunt transformate în  mobile, iar ființele mobile în cele imobile; ființele care sunt născute în toate stările devin păcătoase individual prin acțiunile lor.
    14. Venerabilul înțelege astfel: cel care este în condițiile (existenței), acel nebun suferă durere. Știind bine (karman), Cel Venerabil evită păcatul.

Continue reading „George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)”