Cristian MOȘNEANU: Petale de univers, înflorite vers cu vers

 Se spune despre poezie că este un testament în versuri al poetului, fără clauze  și timbre fiscale. Dacă un testament se adresează în mod normal unui număr limitat de persoane, poezia ca și testament se adresează umanității întregi care transcende în universalitate, pentru că este o reflexie a celor mai profunde trăiri ale omului, trăiri care sunt născătoare de înțelepciune.

            Înțelepciunea este cea care face ca  atât  “omul” cât și cei din jurul lui, prin propriile manifestări,  să se identifice cu liniștea sufletească. Când vorbim despre un poet, creația acestuia este reprezentată de neliniște în versuri care face să se scurgă aburi răzleți de cugetări, care adunați zămislesc liniștea poetului.

 Vlăstarii înmuguriți ai liniștii  poetului ce gravitează în  propria-i creație, sunt plasați de majoritatea oamenilor ca fiind filozofie în versuri. Ce hilar! Căci filozofia este doar o urmă a unui dialog de idei din care poți trage concluzia unor fapte, apartinând vremurilor de mult timp apuse. De aceea, consider că poezia nu înseamnă neapărat filozofie, cât clarviziune pentru că acele cuvinte de duh izvorâte din cele mai profunde simțăminte și trăiri ale poetului pot reprezenta adevărate pilde, care să ghideze nestatorincul drum al ființelor înzestrate cu conștiința care își găsesc odihnă veșnică dincolo de Cenzura Trascendentală.

            Continue reading „Cristian MOȘNEANU: Petale de univers, înflorite vers cu vers”

Cornel BÎRSAN: Cuvânt de început, sau o introducere despre “ cristale stelare” !

“Pe urma paşilor pierduţi”, Anna-Nora Rotaru, „căutând nemărginirea….” prin “picături de suflet”, a unui “suflet vagabond”,  ne poartă “pe file de poveste…” şi poezie!

Citind versurile Domniei Sale constatăm că “timpul s-a oprit în loc…”, „o clipă, un infinit…” !

“Negustorul de visuri” în ale sale “rătăciri pe calea timpului” ne poartă prin “viață, (ca o) umbră de vis” în „tărâmul poveștilor”  pe noi cei  “ visători fără de vise…”, “să ne oprim din goană…” pentru că  “de-o fi să fie va veni, altfel… va trece…”, şi „viața, (ca o) umbră de vis”.

“Pe calea vieţii mele”, eu “anticarul de amintiri”, Cornel Bîrsan, “ în liniștea nopții ”,  „un român ca  oricare…”, „pe-o filă oarecare…”  am aşternut aceste “gânduri pe malul tăcerii” închinate talentului de excepţie a bunei mele prietene, pe nume Anna – Nora Rotaru !

Continue reading „Cornel BÎRSAN: Cuvânt de început, sau o introducere despre “ cristale stelare” !”

Mariana Gurza: O pagină deschisă spre gânduri desculţe

Viorel-Birtu-Piraianu-300x149MOTTO:

,,Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru , către noi înșine, călătorie ce o facem în singurătate” .

Mircea Eliade

 

Viorel Birtu-Pîrăianu, autor a mai multor volume, ne oferă cu generozitate un nou volum de versuri, intitulat  Printre gânduri desculțe, Editura Singur, 2017.

Cine este Viorel Birtu-Pîrăianu? ,,Un om ce de o viaţă încearcă să trateze trupul şi sufletul/ sau poate sunt o pană ce visează pe o coală albă,/ nu sunt nici far şi nici lanternă/ sunt doar o scânteie/ viaţa mea e o pagină deschisă pentru cei ce vor veni…”. Scrie pentru a putea respira, locuiește pretutindeni și nu se regăsește nicăieri.

Continue reading „Mariana Gurza: O pagină deschisă spre gânduri desculţe”