De-a lungul timpului, în creația literară a lui Corneliu Neagu s-au adunat mai multe poeme în care apar, ca elemente simbolice, Licornul și Nagoda. Autorul își asumă paternitatea acestor simboluri în poezia românească. Ambele simboluri fiind de natură fantastică, poemele în cauză pot fi încadrate în curentul literar expresionist-oniric.
Expresionismul a apărut la începutul secolului XX, în pictură și literatură, ca aspirație a Eului către absolut. Din această perspectivă, lumea înconjurătoare apare subiectivă și distorsionată intenționat, în scopul realizării unor creații care să transmită emoții puternice, expresive, chiar dacă nu coincid cu înțelegerea obișnuită, rațională, a lumii materiale. Expresionismul nu a fost niciodată o școală în adevăratul sens al cuvântului, ci s-a impus mai mult ca un stil, decât ca o mișcare artistică. Acest stil va depăși granițele de timp ale începutului putând fi regăsit și astăzi în creația unor pictori sau scriitori, în doze dificil de cuantificat.
În roman, expresionismul capătă valențe puternice în operele lui Franz Kafka sau James Joyce. În teatru, accente impresioniste importante pot fi descoperite la August Strindberg, Georg Kaiser, Ernst Toller și Frank Wedekind. Opera acestor dramaturgi este caracterizată de o bizară distorsionare a realului, însă reușește să transmită stări emoționale foarte puternice.
În poezie, Eul liric se reîntoarce la origini, spre paradigma mitica, spre timpurile primordiale, când ființa se contopea cu cosmosul, formând un întreg. Astfel, apare negarea orașului, poetul căutând refugii în mituri, credințe și ritualuri străvechi. Crezul artistic presupune întoarcerea în timp, în zonele arhetipale ale culturii și ale omenirii, în general.
Lucian Blaga poate fi considerat drept unul dintre expresioniștii de seamă din poezia românească, reușind să surprindă esența acestui curent literar: „De câte ori un lucru e astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară, îl întrece, îl transcendentează , trădând relațiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist.” (L. Blaga, Filosofia stilului).
Onirismul este un curent literar românesc apărut și consolidat în anii 1964-1965, avându-i ca inițiatori pe Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag. Ambii scriitori frecventau cenaclul revistei literare Luceafărul condusă , la acea vreme, de scriitorul Eugen Barbu. După ce Eugen Barbu este înlocuit la conducerea cenaclului de ex-avangardistul Miron Radu Paraschivescu, acesta va edita un supliment de versuri și proză al revistei craiovene Ramuri, (numit Povestea vorbei), cu dorința de a fi transformat într-o nouă revistă de avangardă care să-i unească pe vechii și pe noii onirici. Începând cu anul 1966 vor publica aici Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov și Virgil Mazilescu. Revista este însă interzisă după apariția câtorva numere.
Continue reading „LICORNUL ȘI NAGODA SIMBOLURI EXPRESIONIST-ONIRICE ÎN CREAȚIA POETICĂ A LUI CORNELIU NEAGU” →
