Constantin MÂNUȚĂ: Un posibil portret de prozator

Mihai Batog-Bujeniţă s-a născut la 25.10.1945; Aldeşti, jud. Galaţi, este absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu, (1967), actualmente Academia Forţelor Aeriene, absolvent al Academia de Înalte Studii Militare (1977), de asemenea este absolventul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Universitatea Apollonia, Iaşi,(2013). A fost Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice, având gradul de comandor de aviaţie.

Este Membru al Uniunii Epigramiştilor din România; 2002, Membru al Uniunii Scriitorilor din România; 2007, Membru al ACSR (Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români), Membru al Societăţii Culturale „Junimea 90”, Membru legitimat al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România, 2015, Preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi (persoană juridică), Preşedintele cenaclului: Academia Liberă „Păstorel” Iaşi, Director al revistei „Booklook”, Iaşi, Redactor coordonator la revista de cultură   „Cronica” din Iaşi, Redactor-şef adjunct  la revista „Rapsodia” din Sibiu, Redactor -şef adjunct la revista de cultură: Meridian Cultural-Românesc – Vaslui.

Colaborează la revistele de cultură: Tribuna, Cluj-Napoca; Ateneu şi Plumb, Bacău; Oglinda Literară, Focşani; Omniscop, Craiova; Contact Internaţional, 24 de ore, Moldova Literară, Convorbiri literare, Iași; Ecouri Literare, Vaslui; Fereastra, Mizil; Constelaţii Diamantine, Tg.Jiu; Onix, Singur, Porțile Nordului; Baia Mare, etc… precum şi la diferite reviste de umor: Epigrama, Bucureşti; Spinul, Satu-Mare; Acus, Sibiu; Urzica Vieneză, Gura-Humorului; Ag pe Rime, Piteşti; Cugetul, Craiova, dar şi la rubricile cu specific literar ale unor ziare din ţară sau din străinătate: Expres Magazin, Viaţa noastră, Jurnalul săptămânii, Bună dimineaţa Israel, Revista Mea, Maximum, Magazin-Expres, Israel; Gândacul de Colorado, Conexiuni, Acum TV şi Confluenţe Româneşti, S.U.A. Pro Diaspora şi RO-mania, Cipru, Bruxelles – Mision, Bruxelles; Observatorul şi Destine Literare; Canada; Faleze de piatră Anglia; NiramArt, Madrid; Romanian VIP şi Expresia sau Antipozi din Sydney; Agero-Stuttgart şi Vocea Ta, Germania, etc…

Cicluri anuale de conferinţe (unele publicate) la Fundaţia: „Prietenii Iaşului”, la Uniunea Veteranilor de Război şi la Penitenciarul Iaşi, plus unele activităţi culturale la Comunitatea Evreilor din Iaşi (vezi spre exemplificare: revista Viaţa Noastră din 18-19 dec 2008, mai 2012 etc…), sau în cadrul programului Scriitori în liceee, organizat de Biblioteca Gheorghe Asachi, Iaşi, etc…

Până la această dată a publicat: Bine că ai râs ieri; poezie umoristică; 2002 ed. Ars Longa, debut, Să râdem de oameni ca noi; proză scurtă; 2003 ed. Ars Longa, Halimaua; roman; 2004 ed. Timpul, Iaşi, Tusea măgărească; roman; 2005 ed. Ars Longa, Viţelul privit de departe; roman; 2005 Ars Longa, Feriţi linia-trec proşti fără oprire, proză scurtă; 2006 ed. Ars Longa,  Alba-neagra; roman; 2007 Ars Longa, Ospăţ cu rădăcini de mit; roman; 2007 Ars Longa,  Miracolele de la Glodeni; roman; 2008 Ars Longa, Calendele măgarilor; proză scurtă, Ars Longa 2008, La pas prin mările sudului, roman; ed. Cronica 2009, Ping-pong cu mingea de cârpă; proză scurtă ed. Ars Longa 2010, Cântece de shomerie, poeme ironice; ed. Ars Longa 2011, Triumful indolenţilor; roman; ed. Ars Longa 2011, Diamantele de cretă, proză scurtă; ed Ars Longa 2012, Conspiraţii de apartament proză scurtă ed. Ars Longa 2013, Bântuind prin paradis roman, ed Ars Longa 2013, Căzuţi din cer proză scurtă, science-ficiton umor; ed. Ars Longa 2013, Dantela de urzici ed. Tipomoldova 2013, Imnul cucuvelelor ed. Ars Longa 2014, Clubul caragaţelor ed. Ars Longa 2015, Printre oameni şi cărţi, cronici de carte, articole, studii şi comunicări ştiinţifice, etc… ed. Ars Longa 2015, În vârful acului roman poliţist ed. Ars Longa 2016, Aviatori ieşeni; documentar, împreună cu cdor. Constantin Iordache; Ars Longa 2007, Poeme ironice: ed bilingvă, română-spaniolă, împreună cu Mario Castro Navarette, Exerciţii de goarnă pentru mâna stângă proză scurtă ironic,ed. Ars Longa,2017,Kabuki în mahala- Teatru scurt şi rău- Teatru , ed. PIM 2017, Lehaim Note de călătorie-Israel, ed. PIM 2017, Genuri sărite poeme ironice Ars Longa 2017, Holograme roman poliţist ed. PIM 2017, Povestiri aproape poliţiste proză scurtă ed. PIM  2017, Căzut în mine roman poliţist ed. PIM  2018, Rătăcirile melcului peripatetic proză scurtă ed. PIM 2018.

Volume în lucru: Printre oameni şi cărţi II, Parfum de ambră şi mobilă veche-roman istoric, D-ale lumii proză scurtă, Ghidul inutilului perfect roman.

Dintre Studiile şi comunicările publicate menţionăm: Istoricul titlurilor nobiliare şi a gradelor militare: premiul întâi la simpozionul ştiinţific Vasile Pogor-Iaşi ed. 2011, Comunicarea, formă fundamentală de manifestare a viului, Basmul, doar o poveste de adormit copii?, Cu umor despre umor şi râs, Infrasunetele între legendă şi cercetare împreună cu conf. univ. dr. Cornelia Ursu (Revista de Medicină Militară), Fascinaţia ipotezelor (Legenda lui Grui-Sânger şi picturile rupestre din România). Premiul întâi la simpozionul ştiinţific Vasile Pogor ed 2013, Aspecte narative în studiile lingvistice –basmul, feminin şi masculin în genul literar epigramatic- Premiat la sesiunea de comunicări ştiinţifice din luna mai 2013 a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice Univ. Apollonia Iaşi.

Este prezent în Antologii de proză şi poezie, culegeri şi dicţionare ale scriitorilor români.

A primit 62 de premii literare şi ştiinţifice, inclusiv Premiul U.S.R. Filiala Iaşi (dec 2007, şi oct 2014 ) pentru proză scurtă (volumul:Feriţi linia, trec proşti fără oprire) iar în 2014 pentru romanul:Bântuind prin paradis.

Diploma şi Ordinul „CAVALER AL CETĂŢII”  ÎN GRAD DE AMBASADOR (acordată în 2013 de Administraţia Proiectului: Cititor de proză-Republica Artelor-Dublin; Medalia de Onoare şi Diploma de „PRIETEN AL COMUNITĂŢILOR” oferită de preşedintele Comunităţilor Evreieşti din România, Iaşi, 25.09.2015.

A realiza portretul unui prozator de talia lui Mihai Batog-Bujeniţă nu este un lucru uşor, având în vedere complexitatea şi diversitatea operei sale literare, prin abordarea genurilor şi speciilor, prin problematica vastă pe care o propune în scrierile sale, gândul te duce spre vremurile arhaice uşor creionate, dar şi spre realitatea lumii moderne. Romanele Imnul cucuvelelor şi În vârful acului sunt diferite sub raport compoziţional, dar scrise cu o măiestrie deosebită. Prozatorul rupe toate simetriile narative posibile şi imposibile astfel că viaţa personajelor este tumultoasă şi curge în cascade aidoma destinului său de Comandor în Aviaţia Militară Română.

Conceput din punct de vedere compoziţional pe cele şase zile lucrătoare ale săptămânii, de unde se poate observa nuanţa biblică din Geneză sau Facere cu subtitluri narative care oferă alternanţa dintre prezent şi trecut, romanul Imnul cucuvelelor oferă o perspectivă largă asupra personajelor principale, Toader Manea – soţ şi Sabina – soţie, în ipostazele de familişti şi intelectuali. Sunt descrise întâmplările prin care Toader Manea, un cunoscător al misterului feminin, în pragul pensionării îşi descoperă înclinaţiile filologice, are intenţia să scrie o carte (mulţi după pensionare doresc să ajungă scriitori!), frecventând chiar şi un cenaclu literar de cartier. Personajul îşi rememorează copilăria, viaţa de la Internatul liceului, activitatea de pe şantier şi studiile universitare, iar în acest sens am sublinia orgoliul de care dau dovadă atât el cât şi soţia sa.

Un om şi o epocă prezintă prozatorul Mihai Batog-Bujeniţă în romanul Imnul cucuvelelor. Problema intelectualului apare într-un mod diferit faţă de aceea din romanele subiective ale lui Camil Petrescu, iar scenele mesei din familie, a premiului şi atmosferei din casă trimit la romanul Moromeţii de Marin Preda, după cum însuşi autorul mărturiseşte. Prozatorului i se oferă prilejul, teoretic vorbind, de a reactiva teoria lui Malthus, cu cele două progresii diferite: geometrică şi aritmetică, dintre populaţie şi mijloacele de trai.

Mihai Batog-Bujeniţă este o personalitate renascentistă plurivalentă, consideră Magdalena Brătescu din Israel în recenzia Impresii de lectură la Imnul cucuvelelor din Meridianul cultural românesc, Nr. 3(11) din iulie-august-septembrie 2017. Noi credem că proza scrisă de admirabilul prozator, Mihai Batog-Bujeniţă este profund originală, având punctul de plecare în societatea arhaică, ancestrală, oprindu-se prin clasicism, baroc, dar că tinde spre iluminarea avatarurilor prozei moderne.

Titlul romanului nu-i uşor de descifrat, e mai mult sofisticat, cucuveaua fiind o pasăre răpitoare de noapte, negrul asociat cu fenomenul de migredo, dacă ar fi să ne referim doar la unul dintre conceptele alchimice, după Umberto Eco, se presupune că este înţeleaptă, dar şi aducătoare de pieire. De aici, se pot descifra simbolurile cu care prozatorul operează asupra personajelor. Unul din cei mai renumiţi şi avizaţi critici literari de la ora actuală, Ioan Hoban în recenzia Altcineva răsfoieşte cartea vieţii noastre din revista Convorbiri literare, iulie 2018,Nr.7(279), analizând romanul În vârful acului de Mihai Batog-Bujeniţă aduce în discuţie noţiunea de bildungsroman conchizând că romanul amintit este o vastă construcţie narativă, un roman al tranziţiei care pune în valoare psihologia pacientului şi importanţa diagnosticului în realizarea actului medical. Deoarece abordează o astfel de lume, prozatorul a simţit nevoia să-i mulţumească soţiei sale, care este de profesiune medic pentru clarificarea unor noţiuni şi concepte din acest domeniu.

Prezentăm în continuare câteva aprecieri critice asupra operei vaste şi complexe a lui Mihai Batog-Bujeniţă, acest înflăcărat şi pasionat om de cultură.

Bogdan Ulmu în Prefaţa O nouă carte năucitoare subliniază: „Ironia, sarcasmul, situaţia bufă sunt contrabalansate (şi-n actualul său roman, Alba-Neagra) de puseul filozofic (doar eroul cărţii este filozof cu diplomă), ba de fiorul erotic, ba de o tristeţe subterană care te face să râzi în… stop-cadru. Atacul social-politic este scurt, dar ucigător. Mihai Batog-Bujeniţă dă şi fuge. Dă în ticăloşi, în jigodii, în grobieni; apoi fuge-n lumea comicului imprevizibil…

La umor… ca la umor! zice Cornel Udrea în Prefaţa cărţii Calendele Măgarilor:„De la o carte la alta, Bujeniţă a crescut, şi-a impus un respect deosebit faţă de posibilităţile şi gramatica limbii române, lucrările sunt îngrijite, aspectuoase, iar unele–şi nu puţine la număr–pot să figureze în orice antologie cu ştaif, cu pretenţii. Mihai Batog-Bujeniţă deţine secretul zâmbetului, ştie că o proză umoristică nu trebuie să stârnească hohotul gros, anatomic, proza umoristică este un exerciţiu de inteligenţă în care sunt interesaţi atât scriitorul cât şi cititorul.

Mihai Batog-Bujeniţă este un filozof care deschide fereastra de la bloc cu speranţa mereu reactualizată că spectacolul lumii face eforturi pentru a ajunge la dimensiunile unde morala şi fabula devin neputincioase… “. „Rareori mi s-a întâmplat să am o mai frumoasă, mai plăcută şi mai de folos zăbavă decât la cetitul acestei cărţi… Totul stârneşte râsul în cartea lui Mihai Batog-Bujeniţă: moravuri, năravuri, păcate, neîmpliniri, neputinţe, superstiţii, clişee… Din păcate, la final, constaţi că ai râs cu râsul altuia, că hohotele purtau în ele un car de amărăciune…”, afirmă  Valeriu Stancu în Râsul amar sau despre goliciunea împăratului; prefaţa cărţii Miracolele de la Glodeni…”

Referindu-se la aceeaşi carte, Zoltan Terner într-o notă de lectură din Jurnalul săptămânii, Tel-Avis, intitulată Trista veselie a glodului spunea:…” …e semnată de un scriitor dotat cu un neverosimil dar al umorului grotesc şi un aiuritor simţ al fabulosului derizoriu: Mihai Batog-Bujeniţă… Scriitorul este un intelectual rafinat, doldora de cultură, şi de termeni din cei mai moderni, dar care se fandoseşte în chip uluitor de măiestru, mascându-se în hăhăitor, imitând perfect limbajul mirosind a balegă şi a trăscău, din Glodenii coborâtori direct din adâncul unei ciudate haznale a istoriei…  „Temele alese, toate inedite, stilul de prezentare şi redare a naraţiunii, ne aduc în atenţie un scriitor desăvârşit, profund, fin şi stilat, cu deosebit respect pentru cuvântul scris, pus cu harul şi talentul său incontestabil, în slujba iubitorului de lectură bună…” concluzionează Gavril Moisa, în Însemnări de cititor; Tribuna Afacerilor; Cluj; oct. 2008 despre Ospăţ cu rădăcini de mit”. Iar în revista Viaţa noastră, Israel, vineri 26-27 februarie 2009, Roni Căciularu afirma: „Îmi permit să recomand cartea unui autor mai puţin cunoscut la noi, deocamdată. Este vorba de Mihai Batog-Bujeniţă, condei strălucit, asupra căruia sper să revin, referindu-mă la cartea sa: „Ospăţ cu rădăcini de mit”. Carte bună, merită să stea în orice bibliotecă personală. Vorbim despre un pamflet-roman, plin de sarcasm şi umor, o veritabilă radiografie a societăţii româneşti contemporane…” pentru ca imediat să aducă o altă apreciere în Observatorul, 22.03.2009 Toronto, Canada:”Cartea, nu de mult apărută, a acestui foarte valoros scriitor, „Ospăţ cu rădăcini de mit”, este o ilustrare originală a celor spuse mai sus şi aş caracteriza-o, deşi nu poate fi strânsă în chingi prestabilite, drept un excelent pamflet literar – cel puţin!” „Ironia virulentă, caricaturizarea unor personaje si situaţii, care se constituie în puternice imagini artistice, destinate ridiculizării elementelor destructive din viaţa societăţii româneşti – ilustrează faptul că, prin scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, epigramistul şi romancierul îşi dau mâna cu nonşalanţă. Rezultatul: o carte bună, un regal intelectual, o desfătare pentru cei cu cap…”. urmat de o altă apreciere critică la carte „Triumful indolenţilor” în revista Gândacul de Colorado, USA; feb- 2012, unde conchide:„…Cert este un fapt: Mihai Batog-Bujeniţă este un scriitor contemporan savuros, prezent şi activ în lumea lui, în lumea de pe lume. El aduce, pe scena omenirii, o operă de valoare estetică incontestabilă, dar şi un document de epocă. Eu cred că satira românească are în Mihai Batog-Bujeniţă un nume de reală valoare. Întrebat de un scormonitor reporter, la ce visează, autorul admirabilei cărţi „Triumful indolenţilor” a răspuns: „Simplu şi utopic: La o lume mai bună!”…Este visul nostru, al tuturora!”.

Continue reading „Constantin MÂNUȚĂ: Un posibil portret de prozator”