Carmen STUS: Evadare din absolut

Un univers finit albastru
Renaste-n fiece secundă
In gândul fără amintire
Din liniștea ce ne inundă.

Spuneți-mi, știți unde-i ieșirea?
O poartă îmi doresc…e mult?
Sunt mii de porți amanetate
De cei ce-au fost și nu mai sunt.

Cum să găsesc cărarea noastră,
Când nimeni nu e ca să îmi spună
Unde e muntele albastru
Ce îl urcam doar împreună?

E ceață-n jur, dar mă simt bine
Presimt că Tu îmi ești aproape.
Prin negura fără cărare
Văd muntele plutind în ape.

Reflexii din trecuta viață
Sedimentate-s pe retină,
O țesătură colorată
Ce cerne umbra de lumină.

Atinge-mă să-ți simt privirea
Și-apoi sub pleoape te-oi ascunde,
Să fim un singur corp și-un suflet
Un veac…și câteva secunde.

————————-

Carmen STUS

Octombrie, 2019

Carmen STUS: Copou

Copou

 

O zi de vară-ntârziată
Plutește-alene spre apus
Către o lume de-altădată
Să-și jeluiască aleanul dus.

În jur, e-o liniște de-adâncuri
Noi doi, împresurați de ea
Culegem nuferii din smârcuri
Să-i protejăm de vremea rea.

Nu este greu, pân’ la amiază
Vom strânge ce-i frumos și pur
Sub teiul ce atent veghează
De-un secol locul dinprejur.

August, 2019

————————-

Carmen STUS

Carmen STUS: Povara veșniciei

De când ieșit-am din abis
Alunec pe-al timpului cadran
Ca să revin peste un an,
Mă duc și vin,
Aterizez pe-o floare de cais,
Nectarul cu nesaț i-l sorb,
Mă colorez în cer senin,
Apoi devin pană de corb,
O literă dintr-un poem,
O notă de madrigal
Știut, banal,
Compus de-un menestrel boem
Demult.
În râul de munte mă arunc,
Rapid ajung în vale,
Prind scâncetul nevinovat de prunc,
Sunt în polenul din care
Va răsări
Copac, ori floare
Într-o zi.
Curg, mă evapor, sau dispar discret
Într-un sonet.
Ard în combustie spontană,
Vindec, alin sau dor o rană,
Provoc tristeți, plăceri, iubiri,
Sunt și în moarte,
În filele cu amintiri,
În cele mai suave șoapte.
În mult visata lume-a nemuririi
Scântei aprind în fiecare soartă.
…………………………
Alung iluzia statorniciei,
Sau lacrima zădărniciei.
…………………………………..
Sunt clipa fugară care poartă
Povara grea a veșniciei…

————————-

Carmen STUS

Carmen STUS: Aminte să-mi aduc de tine

Aminte să-mi aduc de tine

 

Când ți-am pictat în suflet chipul
Cu dor albastru-n tușe fine
Sculptat-am în arpegii timpul
Aminte să-mi aduc de tine

Reflexe sidefii de vară
Ascunse-n toamna care vine
Vor străluci seară de seară
Aminte să-mi aduc de tine

Un mac aprins și o cicoare
Se-nclină tandru către mine
Când îi alintă câte-o boare
Aminte să-mi aduc de tine

Departe de vei pleca-ntr-o zi
Călătorind în lumi străine
Adu-ți aminte oriunde-ai fi
Că te-am iubit numai pe tine

————————-

Carmen STUS

Carmen STUS: De ce?

De ce?

De ce-n piatra șlefuită de-ale apelor torente
Aud zbuciumul pădurii ce-i închis aici pe veci?
De ce-n picături de ploaie adunate în curente
Văd a lunii strălucire răspândită pe poteci?

De ce-n tremuratul frunzei ce așteaptă ca să cadă
Este pulsul unei inimi ce-a fost de curând rănită
Si-n ascunsa-i nepăsare speră cineva s-o vadă
S-o mângâie, s-o alinte, să-i redea viața tihnita?

De ce-n zborul rândunicii sigur, hotărât, rapid
E îndrăzneala tinereții care trece ca secunda?
De ce în vâltoarea vieții porțile și le deschid
Doar aceia care cred că-și pot înfrunta osânda?

De ce noi, care odata împărțeam aceeași pâine
Nu mai știm unul de altul, în străini ne-am transformat
Și într-o dulce contemplare așteptăm ziua de mâine…
Ea… cândva să ne aducă paradisul mult visat?

Știu că-n toate-i un răspuns
Dar… rămâne bine-ascuns…

————————-

Carmen STUS

31 iulie 2019

 

Carmen STUS: Bobul de grâu

Bobul de grâu

Bobul de grâu copt de curând
O lume întreagă ascunde.
În el macină pietre de prund
Și rodesc holde fecunde.

El știe ruga ce o rostim
Cu azima caldă pe masă,
Când umili îndurare cerșim
Rătăciți prin negura deasă.

În el, ploi și senin se-ntâlnesc
Și brumă și raze de soare,
Și bucuria de-a sta să privești
Spre cer când ceața dispare.

Nu-i singur, adunate-s în spic
Vreo doua duzini de surate.
Pe paiul mlădiu, mare sau mic,
Prin orice furtuni el răzbate.

Iar când sosit-a al vremii soroc
O pulbere albă să fie,
Știe că-i al destinului joc
Stăpân pe întreaga câmpie.

————————-

Carmen STUS

19 iunie 2019

Carmen STUS: Descântec

Descântec

 

Te-nduplecă și stinge focul
Ce-l simt în piept de-un timp încoace,
Adună-n palme stropi de rouă
Amestecați cu busuioace,

Și pune-i pe-o frunză uscată
Ce-o noapte-a stat sub raza lunii,
Atâta cât s-o reînvie
S-audă foșnetul pădurii.

Apoi c-o tandră mângâiere
Atinge-mi buzele și ochii,
Iar frunza umedă păstreaz-o
Să simt pădurea, când te-apropii.

Mireasma verde-crud de vară
Să-mi intre-n pori, să-i simt răcoarea,
Iar noi, c-o caldă-mbrățișare
Să ne unim cu depărtarea.

————————-

Carmen STUS

9 iunie 2019

Carmen STUS: Ultimul gând

Ultimul gând

Un gând străfulgeră-o secundă
O prinde-n chingi, o țintuiește
Iar lumea lui, azi muribundă,
În univers se prăbușește.

O simte bâjbâind prin noaptea
Vâscoasă, rece ca zăpada,
O simte însoțindu-i moartea
Ce-și ține la vedere spada.

El, care-a-nveșmântat cuvântul
Făcându-și-l în versuri rege,
El, care-a colindat pământul
Taina iubirii s-o dezlege,

Acum, prin fibre nevăzute
Drumul final și-l rostuiește,
Pulsând tăcerile știute
Doară de cel ce-l găzduiește.

————————-

Carmen STUS

5 iunie 2019

Carmen STUS: Timpul este râu ce curge

Timpul este râu ce curge
(După Jorge Luis Borges, Arta poetică)

 

Niciun om nu calcă în același râu
de două ori, pentru că râul nu mai
este același, și nici el nu mai e
același om…..Heraclit
…………………………………………..

Timpu-i deghizat în râu ce curge
Tu, în apa lui poți să-ți vezi chipul
Și neîncetat, cât râul curge,
El e-oglinda ce-ți arată chipul.

Peste-o clipă râul este altul,
Iar chipul tău pe apa care trece
Nu-i cel pe care-l știi, e altul.
Și-i șlefuit de apa care trece.

Ai îmbrăcat ani, zile în simboluri
Orânduindu-le în calendare,
Chiar muzica ai pus-o în simboluri
Și-ai așezat-o printre calendare.

În misterioasele-asfințituri
Ascunse-s soarele și moartea,
Dar aurore nasc din asfințituri
Și tot din ele naște moartea.

Plutește-n aer poezia…
Ea n-are început și nici sfârșit.
Un vis etern e poezia
Și-un univers fără sfârșit.

Ea ne arată propriul chip,
Întocmai ca și râul care curge,
Iar nemurirea prinde chip
Prin timpul care este râu și curge.

––––––––-

Carmen STUS

12 Mai 2019