Camelia CRISTEA: Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA

Dincolo de cuvinte…

Suntem trecători într-un timp vremelnic. Am
certitudinea, că nimic nu este lăsat la voia
întâmplării. Oamenii, apar în viețiile noastre ca o
bucurie, o binecuvântare, ca un impuls spre cele
înalte.

Scriam timid, zbor de cuvinte, trecute prin filtrul inimii. Poezii cu chip
de iubire și icoană, conturau un univers în care îmi doream să evadez. O
lume mai bună, cu aripi de înger, iubire și lumină, multă lumină. În acest
univers am întâlnit un Om special, un scriitor altruist și onest, un mentor
pentru mine și mulți alți iubitori de Cuvânt!
Mariana Gurza, un Om sensibil și puternic, iubitor de frumos și
semeni, m-a învățat să dăruiesc necondiționat, să am curaj și mai presus
de orice să fiu eu.
Cu un firesc desăvârșit, așeza lucrurile în bună rânduiala. Un aranjor
în dezordinea reală a vieții. Îndruma, ghida, corecta, promova, dar mai
ales dăruia din timpul, experiența și iubirea ei.
Despre Mariana nu poți vorbi la trecut. Prezența ei este vie în volumele
publicate, în paginile revistei „Logos și Agape”, dar mai ales în amintirile
scrise pe sufletele noastre.
Trecută prin tăvălugul vieții, s-a întărit în credință și a promovat
iubirea creștină, autentică.
Prieten drag, scriu cu lacrima cuvântului, în memoriam!

Alt drum

Miroase a tămâie și-a floare de măr,
Fă ca ultimul drumul să-i fie ușor…
Îngeri, arhangheli, împărații,
S-o ducă spre cale pe care o știi!
Ceara se scurge cu lacrima mea
Iar clipa e rece, străină și grea,

Tăceri de mormânt și câte-un oftat
Un suflet blând, spre Tine-a plecat.
Clopotul taie liniște-n două,
O viață se duce spre una mai nouă,
Și albul din floare își face aripi
Când ruga se zice în șoaptă aici.
Curge cățuia în liniștea grea,
Să ia adierea, tămâia cu ea,
Și aurul pur în suflet păstrat
Așa cum o viață întreagă a lucrat.
Cu ochi de lumină icoanele văd
Biserica plină, un ultim prohod,
Ortul și luntrea pe care se trece
Iar timpul se face parcă mai rece…
Coliva, colacul și vin – căpătâi,
Să-i fie spre pace, odihna dintâi,
În cer o așteptă frați și surori
Părinții alături în praguri de sori.
Spre viața de veci acestea să-i fie,
Doar pace, lumină și bucurie,
Ruga deschide-n cer o altă cale
Se termină vremea de lacrimi și jale.
Când ruga se plecă smerită-n amin,
Dau sărutarea din urmă, mă-nchin,
Un drum se deschide în cer înspre veci
Pe aici Om drag, acum ai să pleci…
Turla răsună, cerul se crapă,
Lumea de astăzi e mai săracă
Un suflet, blând, smerit, credincios,
În cer a plecat la Domnul Hristos!

Camelia CRISTEA: Trecător

Trecător

Trecător prin vama vieţii

Mă îmbăt ca toţi poeţii

Pun doar miere în cuvinte

Şi o lacrimă fierbinte.

.

Trec prin ziduri uneori

Şi din pietre culeg flori,

Paşii mei de pe hârtie

Vreau s-aducă bucurie.

.

Când povara-mi este grea

Pun genunchii ca să stea

În pridvorul rugăciunii

Cum m-au învăţat străbunii.

.

Tai din noduri gordiene

Şi alerg doar prin poiene,

Iar prin ochiul dimineţii

Văd doar frumusețea vieţii.

.

Dintr-o scoarţă de copac

Simt cum ramurile tac,

Iar din muguri de lumină

Cum se naşte-o rădăcină.

.

Pe aripă de cocor

Gândul meu e călător.

Zbor prin clipe efemere

Să dau ceasului putere.

.

Plâng în doine şi balade

Când tarâna parcă arde,

Mă preling într-un izvor

Ca să scap de al meu dor.

.

Aud clopotul tăcerii

Prevestind ziua Învierii

Mă botez în duh şi apă

Doar lumina ne mai scapă.

.

Văd o flacără plăpândă,

Clipa asta-i muribundă

Mă înclin că toţi poeţii

Când din cer ne vin profeţii.

Camelia CRISTEA

Poesis : Camelia Cristea

În Lumina Ta,

Schimbă faţa lumii Doamne de vei vrea,

De o vreme parcă, negura-i pe ea,

Din Tabor trimite sfânta Ta Lumină

Să ne lepădăm de a noastră vină.

Noi suntem la poale, Tu ne-aştepţi în vârf,

Drumul este greu şi tare abrupt,

Trepte nevăzute se ivesc în zare

Le-a zidit Iubirea Ta izbăvitoare.

Inima şi mintea se unesc întruna,

Când pe coji de nucă așezăm minciuna

Şi-atunci se aprinde ruga-n miez de noapte,

Mai scăpăm de noi, doar prin bune fapte!

Răstignim păcatul şi-nviem în zori,

Ne petrecem paşii prin nori călători

Şi avem nădeje că într-o bună zi,

În Lumina Ta ne vom regăsi.

Marea și cerul

Când marea în zbucium își unduie valul

Și gândul se frânge de ultimul mal,

Toți pescărușii înaltă iar zborul

Spre cerul de pace, spre cerul opal!

Soarele curge în mare și tace.

O îmbrățișare acum o să-i dea

E clipa acesta înaltă, senină,

În veșnicie pe suflet să-ți stea!

Marea și cerul, pe frunte albastru,

O simbioză scaladată-n lumini

Pescarul se plecă, pios curge harul,

Undița parcă se înaltă-n sublim…

Vântul adie, cu briza ce -aduce

Scoica ce poartă o perlă în ea,

E lacrima mării ținută-n adâncuri

Șirag de mărgele, ofranda să-ți dea!

Luna se înaltă, pe tronul ceresc

Stele aprinse, îmbracă cortina

Decorul acesta atât de firesc…

Noaptea își pune discret pelerina!

Când marea în zbucium își unduie valul,

Și gândul se frânge de ultimul mal

Toți pescărușii înaltă iar zborul

Spre cerul de pace, spre cerul opal…

Îndurătoare Maică

Îndurătoare Maică te chem în rugăciune

Să-Ți spun ce mă apasă, ce-i rău în astă lume

Aș vrea să tai necazul în două de se poate,

Iar grijile mărunte să le dau la o parte!

Când nopțile toride rânjesc în geamul meu

Îmi dai în paza un Înger, nimic nu este greu…

Și-aprinzi o lumânare cu inima de Mamă,

Iar frica și păcatul în fire se destramă…

Tu ești mereu de veghe și ne arăți și calea

Cu râvna-Ți cunoscută alungi însingurarea,

Când drumul rătăcim te-arăți îndurătoare

Și ai cu fiecare îndelungă răbdare!

Nu știm cum se cuvine să te slăvim Marie

Îți sărutam și pasul și  lacrima ce-i vie,

În rugă te chemăm la vreme de nevoi

Să ne rămâi alături, să ne ferești de noi…

Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)

Poetul…

 

Poetul, e un munte cu fruntea în senin
Spre el, cu bucurie întotdeuna vin,
Și îi culeg din suflet trei lacrimi înnodate
Într-un șirag de perle le văd apoi purtate…

 

Poetul, e oceanul ce- ascunde ades comori,
Un visător, ce umblă cu capul printre nori
Din cerul lui de vise culege multe stele
În nopți cu luna plină, a ars intens prin ele…

 

Poetul, este verbul a fi și a vedea,
Tot universul care se întinde în calea sa
Nemarginiri nescrise și poate neîncăpute,
În versul lui de suflet, mereu au fost cusute.

 

Poetul este greier ce cânta toată vara
Prin suflet poartă rima și uneori chitara,
Când visolul lovește în el poate căinesc,
Se-ascunde după sine, de tot ce e lumesc.

 

Poetul este totuși un simplu anotimp
Și tainele ascunse în marele Olimp,
Mereu în întrebare, din când, în când, răspuns,
Un poate, niciodată nu-i este de ajuns…

 

Poetul este macul aprins pe câmpuri vara,
Pe strunele de dor își duce iar vioara,
În aminitiri scaldate de brumă și culoare
Găsește bucurie și oază de răcoare…

 

Poetul este via de struguri toată plină
Și în pocal de suflet, toarnă mereu lumină
Împarte bucurie, tristețe și dureri,
În haina lui încap mereu păreri, păreri…

 

Poetul e sărac și totuși plin de daruri,
Adună cu iubire, atât de multe haruri
Cu toți împarte versul și verbul a iubi
Se scrie printre rânduri, se încrede în a fi!

 

 

Te simțeam

 

Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.

 

Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.

 

Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere,
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere.

 

Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sorții.

 

Te simțeam în dimineață,
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții,
De necaz să nu mai sânger.

 

Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.

 

Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam că viața asta,
Poate fi o sărbătoare.

 

Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă-nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.

 

Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.

 

Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!

 

Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă,
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.

 

Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!

 

Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!

 

 

Am venit

 

Te-am primit în viață, flacără – trăire,
Lacrimă pictată, pe un ochi de stea
Străjuie altarul rugăciunii albe,
Zarea mea senină, prinde zarea ta.

 

Pelerin prin lume, regăsiri în sine
Drumuri ce-s pavate, pașii spre lumini,
Toaca minții bate, ce-aș fi fără Tine?
Pasager stingher, poate clandestin.

 

S-a aprins în mine flăcăra credinței
Am săpat adânc, pân la temelii,
Pe un colț de stâncă am să pun o floare
Din incandescența toamnelor tarzii…

 

Pe cerul iubirii, catedrala vieții
Au zidit cu trudă, sfinții rugători,
Flacără lor arde, jerfa este vie
Noi doar lumânări pe altar de flori.

 

Călători prin lume fii nemuritori,
Veșnicia clipei, tăinuiește zborul.
Vom lansa rachete către alte lumi
Migratori în spațiul mare de Minuni!

 

 

Tăceri de Toamnă…

  Continue reading „Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)”

Camelia CRISTEA: Crucea biruinței (stihuri)

Cruce Sfântă

 

Cruce Sfântă- luminată,

De oameni ai fost trădată

În biserici stai de pază,

Duhul tău ne mai veghează.

 

Cruce Sfântă, ne aștepți

Să fim buni și înțelepți,

Spre Golgota să privim

În viață să ne smerim!

 

Cruce Sfântă, dar divin,

Azi la Tine mă închin,

Pe obrazul plin de lacrimi

Răstignesc atâtea patimi.

 

Cruce Sfântă, ne eșți punte

Când ne rătăcim prin multe,

Și toiag de îndreptare

Trec de muntele de sare!

 

Cruce Sfântă, har și dar

Când privesc spre al Tău calvar,

Cerul tot mi se prăvale

Sufletul e plin de jale.

 

Cruce Sfântă-n cer și casă

Ne eșți pază luminoasă,

Alungi duhuri și dureri

Mă înalți de nicăieri…

 

Cruce Sfântă pe o piatră

Fruntea-ți stă îngândurată,

Frații trec grăbiți prin lume

Fără țel și-un crez anume.

 

Cruce Sfântă pe un lemn

Tu te înalți să nu mă tem,

Să iau forță de la Tine

Când durerea rău mă ține!

 

Cruce Sfântă, fruntea Ta

Duce rana cea mai grea,

Și deschide cerul sfânt,

Urc prin lacrimă-cuvânt!

 

 

Crucea biruinței

 

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul

Și trupul meu de humă împovărat de vremi,

Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,

Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!

 

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,

Durerile din lume să se prefacă-n scrum,

Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,

În clopotul învierii să ne trezim acum!

 

Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,

Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,

Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,

Un semn frumos să punem pe scara către veci!

 

—————————–

Camelia CRISTEA

Bucureşti, 14 septembrie 2020

 

Camelia CRISTEA: În graiul meu

Sărbătoare

 

Pentru mine,

Poezia este duminica împărtășirii cu Hristos,

Cămașa albă de in,

Pe care câmpul și-a scris toate florile,

Și lanul de grâu bogat,

Pâinea, ce se frânge în trupul nemuririi!

 

Pentru mine,

Poezia este iubire,

Emoția care o simt și azi la atingerea mâinilor,

Fluturii din stomac, care au plecat hai-hui,

Pe tărâmul, viață fără de moarte!

 

Pentru mine,

Poezia este izvor de apă lină,

Beau, că am însetat prin caruselul neputințelor omenești…

Căutarea sinelui, în vâltoarea vieții,

Mir vindecător, după slujba dezlegării de păcate.

Rugăciunea care îmi dă aripi să ajung la cer,

Albastru infinit, unde îngerii, cântă Osana!

 

Pentru mine,

Poezia este aer curat,

Iordanul în care am primit botezul

Și m-am spălat de păcatul strămoșesc,

Un Tabor, de ziua cincizecimii, doar pace și lumină,

O lumina nesfârșită, prin care văd aripi!

Oamenii au aripi, doar cei jertfeltnici!

Atâta bucurie, ca în ziua Învierii,

Când Hristos a trecut prin piatra mormântului

Și s-a ridicat la cerul infinit!

L-am văzut pictat pe Voroneț,

Și în sufletul Îngerului Păzitor!

 

Pentru mine,

Poezia este Mama duioasă și blândă,

Lacrima mea de dor și vara toridă,

Răsăritul și apusul într-un lan de maci!

E biserica mea sufletescă, unde Cuvântul a încăput curat,

Ca un prunc nevinovat, alăptat la sânul Mamei!

 

Pentru mine,

Poezia este Sărbătoare!

Dar, din darul Iubirii!

02.09.2020

 

 

Serenadă

 

Într-un mac aprins de dor

Vara și-a lăsat iubirea,

Spre uimirea tuturor

Împlinește totuși firea.

 

Spicele de grâu în grabă,

Întorc capul cu mirare

Dintr-o frunză arămie,

Toamna sprintenă apare!

 

În livada de pe deal

Merele stau înroșite

Unele sunt derutate,

Au rămas doar pârguite.

 

Prune brumării aștepta

Se le prindă mâna dreptă,

Și-n borcane colorate

Să se vadă aranjate…

 

Via rodul pregătește

Pentru cel ce mai trudește,

Și-n butoiul pântecos

Pune vinul cel gustos!

 

În gutui se coace lampa

Pentru iernile târzii

Când în iureșul tăcerii

Printre gânduri ai să-mi vi.

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: În graiul meu”

Camelia CRISTEA: Mirul iubirii (poeme)

Rugă

 

Timpul risipă în mreje de vremi,
Cu mila Ta sfântă mereu să ne chemi
Alături de Tine Golgota se urcă,
Calea aceasta-i atât de abrută.

 

Crucea se înaltă cu vîrful spre cer
Prin lumea-n derivă eu să mai sper,
Cuvântul acesta s-aducă iubire
Să împlinim a nostră menire.

 

Jerfa cea sfântă să dea alinare,
Ruga aprinsă, iubire, împăcare,
Norii furtunii să-i risipească,
Firul de iarbă, în tihnă să crească!

 

Copiii să înalțe smeie-n senin,
Cu rugăciune la Tine azi vin
Iartă păcatul, minciuna, trădarea,
În ochiul curat, albastră e zarea.

 

Copacii să scalde în muguri lumina,
Omul să-și vadă, putința și vina
Calea spre Tine, în miezul de noapte
Înaltă-l din el, prin bunele fapte!

 

Mirul iubirii să-l pui iar în noi,
Să trecem smeriți prin aste-nevoi
Întăriți în credință, cu inimi curate
De colțul de rai, să avem cu toți parte!

 

 

Primăvară?

 

Multe ace-am scos din mine
Mă-nţepau până la os,
Viaţa însăşi mi se pare
Că s-a întors toată pe dos.

 

Ninge aspru- n primăvară
Şi copacii plâng cu-amar,
Crengile îşi pleacă fruntea
Că într-o rugă pe altar.

 

Vântul suflă fără milă
Supărat pe firul ierbii,
Unde-s paşii Primăverii
Să-i sărunte-n treacăt cerbii?

 

Soarele ascuns prin cetini
Vrea să mai trimită raze,
Printre lacrimile ploii
Să găsim şi calde oaze…

 

Zgribulite stau sub streşini
Multe vrăbii la taifas,
Ciripesc fără încetare
Să mai uite de necaz…

 

Florile stau îmbrăcate
Sub un strat de promoroacă
Se tot roagă în tăcere,
Soarele să le petreacă…

 

Vântul spulberă cărarea,
Iarba tremură sub pas,
Primăvară te rugăm
Să ne scoţi iar din impas

Peste vremurile tulburi
Să trimiţi un soare blând
Ciocârliei să-i dai tonul
Un concert să ţină-n crâng.

 

 

Iartă-mi

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,
Clipe liniștite și pline cu har,
Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul
Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace
M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,
Viscole haine dau cu bici de iarnă,
Peste lumea toată neaua vreau să cearnă.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a spune da
Vreau să stau de veghe în lumina Ta,
Vremi de tulburare răul îl răscolesc
Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma
Fără Tine Doamne, ce e viața mea?
Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi
Te rog să ne dai liniște și magi.

 

Iartă-mi îndrăzneala de -a mă recompune
Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune
Să-Ți aduc ofrandă timpul meu ramas….
Scapă-mă de vrei din acest impas!

 

 

Au înflorit salcâmii

 

Au înflorit salcâmii în versul ce îl scriu
Ei nu știu ce înseamnă să fie prea târziu,
În toiul unei Veri e iarăși Primăvară…
Mă minunez și eu (și nu e prima oară)!

 

Doi meri îmbujorați îmi mângâie oglinda
De-atâta bucurie mi s-a umplut și tinda,
Pe tâmple mi-au crescut vreo patru ghiocei
Mă întreb în plină toamnă: – Ce am să fac cu ei?

 

Când viscolul rebel o să își scoată spada,
În traista unui fulger să prindă toată prada
Eu voi suna din clopot tăcerea să se spargă
Și-n loc de ger și iască să crească grabnic iarbă!

 

Or da năvală ciute să-și potolească setea,
Iar la pământ în grabă își vor pleca urechea
S-audă glasul ierbii și-a verdelui din ea,
În vremea ce-o să vină aprinsă să mai stea…

 

Au înflorit salcâmii, cu alaiul lor de dor,
În mijlocul furtunii mă prind de brațul lor
Și trec în Primăvara seninului din floare
Se-aud din muguri șoapte că viața-i Sărbătoare…

—————————–

Camelia CRISTEA

Bucureşti

Martie  2020

(foto sursa internet)

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: Mirul iubirii (poeme)”

Camelia CRISTEA: Pădurile dorm

Pădurile dorm

 

Pădurile dorm, răstignite pe cruci
Nici nu știi, nici nu vezi, pe unde să apuci
Tăceri de mormânt și liniștea grea,
Apasă pe timpul, ce ia tot ce vrea…

 

Pădurile dorm pe umerilor lor,
Ca somnul acesta să fie ușor
Un freamăt se-aude, e vântul hoinar,
Tăcerea mă strânge, nu e-n zadar!

 

Pădurile dorm pe brațe întinse,
Când îngerii vin să fie cuprinse
Lumina lină să cadă ușor
Să aline tăcerea și ultimul dor…

 

—————————–

Camelia CRISTEA

21 martie  2020

Camelia CRISTEA: Maică Sfântă

Maică Sfântă

 

Peste vremurile tulburi,
Peste vremi de încercare,
Maică Sfântă Preacurată
Să ne fii o alinare!

 

Peste gloata cea nebună
Care n-are nici un rost,
Maică Sfântă Preacurată
Să ne fii un adăpost!

 

Toți copiii ce te roagă
Să îi ei în paza Ta,
Maică Sfântă Preacurată
Asta e dorința mea.

 

Nu lăsa ca-n rătăcire,
Să ne pierdem de frumos
Maică Sfântă Preacurată,
Să ne faci precum am fost!

 

Întărește-ne în rugă,
Și-n virtuți de s-ar putea,
Maică Sfântă Preacurată,
Fie în toate voia Ta.

 

Frații toți, doar împreună
Să-i aduni la pieptul Tău
Maică Sfântă Preacurată,
Ne ferește de cei rău!

 

Iar prin lacrima tăceri,
Ce-a rănit și a trădat
Maică Sfântă Preacurată,
Ne ferește de păcat!

 

Scutul tău să stea alături,
Să ne apere de rău
Maică Sfântă Preacurată
Ăsta este crezul meu!

 

Pentru toată neputința
Ce-a trecut și prin deșert,
Maică Sfântă Preacurată,
Mă căiesc și vreau să iert!

 

Cu iubirea Ta prea sfântă,
Ne ferește de ce-i rău
Maică Sfântă Preacurată,
Eu sunt și copilul Tău!

 

Într-un ceas de pocăință
Lacrima o pun să stea
Maică Sfântă Preacurată
La sfânta icoană Ta!

—————————–

Camelia CRISTEA

12 martie  2020

(foto Cristina Nichituş Roncea – Icoana făcătoare de minuni, Mănăstirea Rarău)

 

Camelia CRISTEA: Martie

MARTIE

 

Februarie rupe o ultimă filă,
Iarna se simte stingheră, umilă,
Martie vine îmbrăcat în narcise,
Cu alaiul acesta de vise promise.

 

Corul de vrăbii sub streșini plouate,
Cântă de raze, călduțe, așteptate,
Iarba se înaltă în fire de dor,
Crengile leagănă timpul ușor…

 

Firul de roșu și alb împletit,
Scrie în Martie:- bine-ai venit!
Potcoave și inimi prinse în piept,
Cu bucurie le mai aștept!

 

Irișii, cântă viori în tăceri…
Iarna rămâne departe în ieri,
Freamătul acesta este viu
Cu bucurie, acuma îl scriu!

 

Martie bine-ai venit!

—————————–

Camelia CRISTEA

28 februarie  2020

(foto sursa internet)