Alexandru NEMOIANU: Provocarea și bunul simț românesc

Vorbind despre Poporul Român, Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia, evreul îndrăgostit de “fenomenul românesc”, spunea că, după părerea lui, cea mai semnificativă trăsătură a sufletului românesc este echilibrul, discernământul, bunul simț. De fapt și Părinții Pustiei spuneau că discernământul este una dintre cele mai de seama virtuți creștine. Căci discernământul dreapta măsură așează evenimentele vieții în ierarhie și același discernământ face cu neputință manifestarea uneia dintre cele mai josnice trăsături umane, fanatismul, starea de captivitate într-o “idee”, într-o închipuire proprie, într-o falsă credință sau mai simplu: închinarea la idoli.
Acestea fiind spuse cu enormă bucurie am văzut modul în care ultima provocare a abominabilei mișcări#rezist, creație finanțată de demoniacul George Soros, unul din nenorocirile vremii pe care o trăim, a eșuat nu penibil, a eșuat în ridicol.
#rezist a consumat sute de mii de apeluri și declarații în nădejdea de a strânge “demonstranți”. Este declanșarea dimensiunii “militare” a ONG-urilor, principala lor dimensiune. Adică mobilizarea membrilor, simpatizanților și a “imbecililor utili” la acțiune. Ca un singur exemplu.
Personal mi-am exprimat foarte răspicat sentimentele față de abominația #rezist. Cu toate acestea în ultimele zece zile am primit nu mai puțin de treizeci și opt de îndemnuri de a participa la “demonstrație” și asta în ciuda faptului că trăiesc în USA și, realmente, nu am darul ubicuității.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Provocarea și bunul simț românesc”

Alexandru NEMOIANU: Despre săraci

Este cel mai bine știut lucru din lume că oamenii se împart în “bogați” și “săraci”. Sunt unii care stăpânesc și alții care sunt stăpâniți; sunt două categorii diferite. În același timp știm că oamenii sunt frați și sunt condamnați la un destin comun. Dacă această lume va trece printr-o catastrofă toți vom pieri. Iar starea de comunitate este dată de împrejurarea că lucrurile esențiale: aer, apă, cer ne sunt date fără plata. ”Ploaia cade peste drepți și peste nedrepți”. Deci care este semnificația despărțirii în “bogați” și “săraci”?
Pentru a putea înțelege este necesar să ne așezăm sub semnul unui limbaj comun, a unui sistem de gândire coerent. Iar în părerea mea acest sistem ideal este Creștinismul și învățătura Ortodoxă.
“Din început” oamenii nu trebuiau să fie separați de condiția economică, Raiul asigură fericirea relativă maximă. Dar alungarea oamenilor din Rai, căderea lor, a schimbat întreagă situație. Prin ruperea legăturii cu Dumnezeu omul a intrat într-o lume căzută și ea, iar această condiție căzută s-a transmis din generație în generație. În aceste circumstanțe în lume a înflorit păcatul și prin el boală, sărăcia, zavistia, ura, neputința, disperarea. Prin puterile sale omul nu se putea ridica. Dar Dumnezeu nu a lăsat lumea de El făcută. Dumnezeu s-a făcut din nou cunoscut oamenilor și la plinirea vremilor, Însuși s-a întrupat pentru a asigura oamenilor mântuirea. Dar această mântuire, care nu poate fi făcută decât prin harul divin, necesită și participarea oamenilor. Adică manifestarea opțiunii omenești între “bine” și “rău”. Prin infinită și de nepătrunsă Înțelepciune divină și prin preștiința lui Dumnezeu, s-a arătat calea în chiar lumea căzută și prin condițiile ei. Aici putem vorbi despre rolul sărăciei.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre săraci”

Vavila POPOVICI: Marcus Aurelius – împăratul filosof

Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat și, mai ales, înțelepciunea de a deosebi între cele două posibilități.”

 – Marcus Aurelius

 

   Istoria gândirii politice este structurată în funcție de diferitele etape de progres social și de dezvoltare a civilizației umane: perioada antichității, caracterizată prin apariția elementelor constitutive ale gândirii politice; perioada medievală sau feudală, caracterizată prin dominația fenomenului religios asupra celui politic; perioada Renașterii, de care se leagă punerea bazelor politologiei  ca știință politică modernă; epoca modernă, caracterizată prin extinderea sferei de cuprindere a cunoștințelor politice, politologia afirmându-se ca știință/teorie politică aparte, în 1948 Colocviul internațional de la Paris stabilind semnificația termenului de „știință politică” și obiectul acesteia de studiu; epoca contemporană, în care politologia cunoaște o largă dezvoltare și se conturează ca știință social-umană distinctă.

   Deci, primele elemente ale gândirii politice au apărut în Antichitate, perioadă de care se leagă etimologia termenului „politică” (în greacă polis = cetate, oraș, stat).

   Ideile politice sunt elemente constitutive ale vieții politice, ele exprimă interesele, aspirațiile diverselor grupuri sociale, implicate adesea în lupta pentru putere, făcând parte integrantă a științei politice. Doctrinele și ideologiile sunt suporturi pentru acțiunea politică. Termenul de doctrină este legat de idee și ideologie dar, dacă doctrina poate fi elaborată de un partid sau chiar de o persoană, ideologia este întotdeauna o operă colectivă. În 1815, în Franța, s-a definit partidul ca o reuniune de oameni care profesează aceeași doctrină politică. Pe continent s-au conturat trei mari curente doctrinare sau ideologice: liberalismul, conservatorismul și socialismul, în evoluția cărora s-au înregistrat și forme mixte.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Marcus Aurelius – împăratul filosof”

Alexandru NEMOIANU: ,,Unde este comoara ta acolo este și inima ta”

Mai înainte de a putea vorbi despre primejdia bogăției nemilostive este nevoie să pomenim câte ceva despre cei “bogați” și încă mai exact despre bogăția materială.
Din capul locului trebuie spus că, din înțelegere creștină, nici “bogăția” și nici “sărăcia” nu sunt stări esențiale. Pentru creștini un singur lucru este esențial: Împărăția Cerurilor. Cei care se fac vrednici de ea au câștigat totul, adică rostul și bucuria în veci, pentru totdeauna. În această înțelegere “bogăția” nu este un lucru rău în sine. O stare de belșug, atunci când este rezultatul unei munci cinstite, inteligente și ajutată de anume “noroc”, circumstanțe favorabile, este un lucru bun. Este un lucru bun și pentru cel care o are și pentru cei din jurul său. Dar abia de acuma încolo, pentru cel ajuns “bogat”, începe încercarea: care va fi relația lui cu această “bogăție” și mai ales, cum o va întrebuința. În acel moment începe pentru cel “bogat” obligația inevitabilă de a folosi darul cel mai de preț al omului, dar pe care îl respectă și Dumnezeu făcând din acel dar hotarul până la care poate ajunge ajutorul lui Dumnezeu, libera voie. Nu există pentru nici un om posibilitatea de a nu fi “încercat”, de a nu se fi silit, să folosească această liberă voie, adică opțiunea între “bine” și “rău”. Opțiune care pe fiecare și pe toți ne poate face să câștigăm sau să pierdem și lumea de aici și pe cea care va să fie.
În acest sens Cuvântul Domnului este răspicat. ”Iar Iisus a zis ucenicilor săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor./Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19;23-24).
Acest text evanghelic ne spune foarte multe lucruri și cred că unele nu au fost bine înțelese.
În primul rând ni se spune că starea de “bogăție” este periculoasă și riscantă. Iarăși trebuie repetat că atât pericolul, cât și riscul acestei stări există în înțelegere creștină, atunci când cel mai important, de fapt singurul lucru important, este mântuirea.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Unde este comoara ta acolo este și inima ta””

Alexandru NEMOIANU: ,,Fenomenul Pitești”

În anii 1949-1952 în închisoarea României comuniste din Pitești, în camera 4 Spital, a început o acțiune de distrugere morală și psihică a deținuților politici. Acțiunea a fost supravegheată de către generalul de Securitate Nicholski și întregul experiment a devenit cunoscut sub numele de “fenomenul Pitești”. Pentru a putea discuta despre acest “fenomen” câteva lucruri trebuiesc bine înțelese.
Din capul locului trebuie înțeles că în lumea civilizată, să spunem cea de după perioada cavernelor, a fost acceptat ca principiu că o fărădelege nu poate fi corectată printr-o altă fărădelege, că o abominatie nu poate fi îndreptată printr-o altă abominație, că starea de “sub lege” și cea de fărădelege, sunt antitetice, se exclud reciproc. Deci cel care comite o fărădelege și cel care retaliza cu o altă fărădelege aparțin, ca principiu, aceleiași categorii. Deci trebuie înțeles că este obligatoriu să separăm ca și categorii “vina” deținuților, oricare va fii fiind ea, reală ori percepută și “pedeapsa” ce le este aplicată. În această înțelegere “fenomenul” Pitești nu are nimic în comun cu starea sub lege sau cu aplicarea unei pedepse. “Fenomenul Pitești’, oriunde a existat ori există, nu face decât să dezvăluie esența satanică a sistemelor politice care îl acceptă. Cu aceste precizări să revenim la subiectul propus.
În anii 1949-50 tineri Români, în majoritate studenți și elevi, au fost selecționați, criteriile fiind tăria convingerilor lor religioase, morale, naționale, sociale și concentrați în închisoarea Pitești. Apoi asupra lor s-a aplicat un “experiment” supravegheat de către generalul Nicholski și pus în practică de un grup de deținuți degenerați sadici conduși de către sinistrul Eugen Țurcanu. Experimentul în fond era simplu. Deținuții erau torturați continuu (înfometați, schingiuiți, lipsiți de orice soi de intimitate) pentru a fi distruși fizic și apoi moral. Căci tortura fizică a fost doar un mijloc, scopul era de a obține prăbușirea morală a celui torturat. Cel torturat trebuia adus la starea în care “recunoștea” orice crimă posibilă, insulta și profana toate valorile în care crezuse și dovedea noua loialitate participând la torturarea unui alt deținut, de preferință prieten al lui. Experimentul a fost acoperit de tăcere dar totuși el a fost dezvăluit de supraviețuitori ori martori. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Fenomenul Pitești””

Heidi S. SIMON: După noi potopul…

Unii savanţi de renume au ajuns la concluzia că Universul cel mare,  infinit în timp şi spaţiu,  are totuşi zile numărate. Presupunem,  de ordinul miliardelor de ani. Precum acesta s-a format după „marea explozie” lărgindu-se într-un spaţiu fără limite ca un balon uriaş umflându-se într-una,  completându-se cu alte şi alte galaxii al cărui capăt nu-l vom cunoaşte niciodată,  tot aşa se va produce într-o zi şi procesul invers. Cu alte cuvinte,  acest „necuprins” va începe să se întoarcă spre punctul său iniţial. Fără grabă,  încet,  încet,  anii nu mai contează pentru nimeni,  căci oricum mintea omenească nu este în stare să-i numere. Sau să-şi dea o explicaţie cât de cât logică despre asemenea fenomene,  înafara unui număr minim de persoane în stare să înţeleagă tainele vieţii doar prin calcule matematice. Iar noi toţi ceilalţi nu ne facem probleme prea mari cu fenomene cosmice care se vor produce fără voia noastră peste un timp de necuprins cu gândul. Aşa dar,  atât noi, cât şi urmaşii urmaşilor noştri nu vom putea asista la tragicul eveniment al destrămării Universului,  motiv pentru care acest eveniment nici nu ne preocupă mai mult decât un fapt divers.

În schimb,  astăzi orice om normal şi cu bun simţ este cât se poate de îngrijorat de viitorul Planetei noastre,  Pământul nostru drag şi atât de frumos,  fiind şi unicul „acasă” pentru orice fiinţă care s-a născut şi trăieşte aici. Toate încercările de a se găsi corpuri cereşti pentru un cămin alternativ acestui loc al nostru mi se pare absurd şi lipsit de speranţă,  cel puţin pentru generaţia actuală şi cea imediat viitoare. Este adevărat că se fac cercetări şi zboruri experimentale,  dar suntem încă foarte departe de descoperirea cea mare care să aducă o soluţie omenirii. Continue reading „Heidi S. SIMON: După noi potopul…”

Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca

Motto:

          ”Tradiţiile vechi româneşti s-au păstrat la Cupca în pofida tuturor  restriştilor, ca într-o rezervaţie specială”.

(Petre Ciobanu)

 

Ca pretutindeni în Bucovina, la Cupca sărbătorile de iarnă încep odată cu sosirea Sfântului Nicolae. Continuă cu Anul Nou. În școală au loc tradiționalele sărbători de iarnă însoțite de tradiționalul carnaval de revelion. Mai demult în seara din ajunul Anului Nou, micii urători îşi luau clopoţeii şi umblau din casă în casă cu pluguşorul tradiţional. Puţin mai târziu, către miezul nopţii, încep să se adune unii pe la alţii pentru a-şi dori un an bun, fericit şi îmbelşugat. Rude, vecini, prieteni se adună în jurul meselor încărcate cu bucate, brazi împodobiți, cântece și scenete, programe distractive ce răsună peste tot la televizor, radio, acum și Internet. Toți își doresc sănătate, pace, fericire, realizarea dorințelor bune şi succese în toate. A doua zi, copii mici trec pe la case,  cu semănatul, vestind un an îmbelşugat.

Deosebit de frumoase şi atrăgătoare sunt la Cupca obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului. Probabil, nicăieri în Bucovina nu s-a păstrat, ca aici, obiceiul de a colinda trei zile şi trei nopţi la rând. În prima seară prioritatea aparţine copiilor, care, prin frumoase colinde moştenite de la părinţi şi bunici, vestesc tuturor naşterea lui Iisus, înalţă cântări de laudă Maicii Domnului. La Cupca de obicei, colindele sunt lungi şi se cântă cam tărăgănat, însă de loc ele nu-şi pierd farmecul. Colindă şi a doua zi, adică de Sfântul Crăciun, dar mai ales adulţii. Odată cu înserarea, cete de flăcăi, însoţiți de muzicanţi (de regulă, de un acordeon, trompetă, saxofon şi tobă), o iau pe la casele unde ştiu ei că sunt fete mari, dar nu-i ocolesc nici pe alţi gospodari. În această noapte colindele răsună până hăt departe peste hotarele satului şi nu contenesc nici ziua. Fiecare simte în suflet o adevărată sărbătoare. Interesant este faptul că, la Cupca, o colindă poate să dureze o jumătate de oră, chiar mai mult. Desigur, trebuie să fii un interpret iscusit, ca să faci faţă acestei sarcini. Însă o colindă veritabilă este ascultată întotdeauna cu plăcere de preţuitorii tradiţiilor noastre populare.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca”

George ANCA: Eminescu final

începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

            încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

            cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate

 

            Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga –  “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” –  Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu,  nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) –  “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

            Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

 

             Yatindra Tiwari  a rămas fascinat,   de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Continue reading „George ANCA: Eminescu final”

Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale

Despre Eminescu, au scris mii și mii  de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau  mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de  literatură  pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc  o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care  nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere  care-i posesor de …simțul  măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce  vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam,  nu se cade să se aventureze în  considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun  eșafodaj documentar. De   aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre  o ctitorie în memoria  lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.

Complexul cultural de la Văratec, inaugurat anul trecut în vara, își are unicitatea să. Și-a început istoria  cu aplauze. Așa cum merită cei  care l-au ctitorit, s-au străduit să-l ridice de la proiectul pe hârtie  de la temelii până la finisaje: Emilia Țuțuianu, psiholog și poet și editor, și om de cultură, secondată în strădanii de distinsul domn ing. Dorin Dospinescu, și nu în ultimul rând, de generosul  sponsor, dăruitor, cum vreți să-l numiți, domnul Dianu Sfrijan.

Continue reading „Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale”

Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie

Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația #rezist, ONG-urile, agenții provocatori Bruxelles și grămada “imbecililor utili” s-au hotărât să organizeze un soi de marș/adunare și încercare a apei cu degetul, pregătire a unei lovituri de stat.
Această adunătură nu are un program, căci negativitatea nu este o opțiune. Această adunătură are o ideologie sinistră. Este ideologia “globalismului” cea care urmărește instituționalizarea jafului planetar și condamnarea la sărăcie abjectă a peste 80% din locuitorii planetei.
“Imbecilii utili” sunt convocați și puși în stare de amok prin apeluri mincinoase, făgăduințe goale și minciuni sfruntate. De fapt cei care organizează , sau caută să organizeze, mișelia de la 20 ianuarie urmăresc cu tenacitate diabolică să păstreze “statul paralel” și confuzia. În acest fel clasa “neamului prost” (tot soiul de “neica nimeni” ajunși patroni după Decembrie 1989, prin furt, însușire frauduloasă de bunuri) și platnicii lor, jalnica gloată a politicienilor ziși “opoziție”, caută să își asigure stare pe viitor.
Mă întreb cum este cu putință ca gloata “imbecililor utili”, alcătuită în majoritate din tinerei și tinerele fără minte și fără rușine, să zbiere “jos corupția” când trăiesc din stipendiile unor părinți și bunici hoți? Cum este cu putință ca un bubos din Cluj, mercenar al Bruxelles-ului să dea lecții în civism și sentimente românești? Cum este cu putință ca un bătrânel chior să vorbească despre renunțarea la suveranitatea națională? Este de necrezut. În același timp “organizatorii” au convocat și “galeriile” fotbal, grupe de scandalagii plătiți. Deci vor fi violente și 20 ianuarie va fi, sau se dorește a fi, o repetiție pentru o lovitură de stat.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie”