Nicolae Bălțescu despre aceasta lume…

Mă gândesc la această lume în care trăim….

O lume încărcată de ură, invidie, discordie trăieşte într-o ambianţă chinuită de teroare, catastrofe, cataclisme, trăieşte într-un mediu apăsat de suferinţe, lacrimi, sânge, într-o atmosferă plină de indiferenţă, insensibilitate, viclenii. O lume lipsită de sinceritate, văduvită de iubire.

Această lume încercată de ambiţii, însetată de putere, de grandoare, de glorie, de prestanţă, se îndreaptă cu o viteză înspăimântătoare în abis. O lume rătăcită, o lume cu oameni deveniţi atăt de pământeni, încât nu mai ştiu de unde vin, cine sunt şi unde se duc. De fapt, nici nu-i deranjează care le este originea, care este sensul existenţei pe acest pământ, ce este viaţa, ce este moartea. Trăiesc într-o apatie cutremurătoare!

Am fost să fim Zidiți Copii Lui…

Prezentul e cumplit de trist pe Astă Stea – crime, teroare, nevoi,

O lume pe dos întoarsă e scufundată în beznă. Extreme evidente:

Bogății și lucie sărăcie! Hoție, minciuni, teamă, stare de război

Oriunde ai privi, război aievea, scizme, alergări nebune stridente După glorii și renume, cataclisme, râuri de lacrimi, sânge, ispite

În belșug, deșertăciune. Apocalipsă. O lume în Judecata de Apoi Trăiește azi! Noi, specia umană nu am dorit să fim Copiii Lui…

Noi, oamenii, (seminția umană) toți, am fost în Sfântul Gând,

Zidiți să fim Copii Lui! Da, și în această mare Binecuvântare

Dumnezeu ne-a pus să purtăm Numele Om! Și în Legământ

Ne-a Poruncit, pururi să păstrăm noblețea ăstui Nume ca atare…

Plăsmuiți fiind în Sfântul Gând am fost zidiți și Acolo în Eden,

Din Mâna Lui, noi am primit Mari Daruri, Podoabe nobile, pure:

Vitală Energie, suflare, voință liberă, intuiție, Dorul de Nalt, gen

Botezat în Iubirea Lui cu Numele Om! Sensul, Calea, Menirea

Consfințite toate în Poruncă spre ascultare și totul să ne bucure…

Acele Mari Daruri, Podoabe nobile, pure au fost sădite în fiecare.

Ajunși pe Terra, noi (seminția umană) doar cunoșteam Porunca

Să fim Copiii Lui! Binecuvântate, sădite înăuntru urmau ca atare

În devenire să le dezvoltăm și să le cultivăm. Nevrerea ne arunca

Pe altă Cale, slăvind primatul minții, ancorasem totul în lumesc…

Omul în devenire a oferit deplin dictatul absolut rațiunii terriene

Ajuns pământean nu este nici pe aproape ceea ce crede el că este,

Și în niciun caz nu poate să revendice dreptul său negreșit la eterne

Existență și fericire: Cu spiritul inert nu-și va trăi viața în poveste!

Astăzi, însă au rămas puțini din cei ce poartă, acel nobil Nume

Om! Ei, sincer, firesc Cinstesc Celestul Tată și sunt Copiii Lui!

Ceilalți, sunt mulți, puzderii și-au făurit un univers al lor, o lume

În devenire pământeană, rătăcită, crudă, străină și ostilă Cerului…

Au construit o lume fără Dumnezeu, L-au neglijat, L-au negat,

L-au urât, L-au dat uitării! Și ei, nu și-au dorit Copii Lui să fie,

Ba, chiar se vedeau, și încă se văd mai sus decât sunt și li-e dat,

Credeau, cred că pot să fi chiar Dumnezeu! E curată Blasfemie!

O, pământean poți să fii Copil al Lui, cu țigara aprinsă între dinți?

Corpul fizic, e un Dat pentr-a-mplini Menirea Sacră, tu-l profanezi

Arzându-i măruntaiele, (procedează astfel alogic și cei necuminți)

Cu duhoarea spurci Aerul Binecuvântat pentru suflare! Tu ruinezi!

Omuleții își doreșc la nebunie să fie remarcați, elogiați, apreciați

Și-mbătați de sine euforic tresaltă frenetic sub Semnul Dependenței

În extaz demonic se complac că-s „Cineva”! Sunt mulți, împrăștiați

Pe Terra îi întâlnești oriunde, se cred Vedete, Maieștri, Excelențe…

Da, ei se lasă hărțuiți de această terestră existență căci aici totul

Este îndreptat spre influență, glorie, putere și avere pământești.

Necontenit în vis, aievea se văd în primplanul tuturor! Și rostul?

Problema e că în mândrie ei satisfacția-și găsesc și ca în povești

Cred că plutesc de fericire, chiar dacă sunt ridicoli și grotești…

O, pământeni: Oare, putem noi să ne numim, Copiii Lui pe astă

Stea, când omul aici e hrana altui om? Când apocaliptic plânge

În căderi de ploi cu stele Universul, iar Terra încinsă de-a noastră

Răutate (milenii șiruri curg puhoaie de suferinți, de lacrimi, sânge),

Focul din adâncuri își varsă râuri-râuri și-n catastrofe le revarsă…

Privește-ți lumea pământeană făurită: O lume ciudată și stupidă…

Valorile spirituale în astă lume nu pot fi înțelese! Cum ar putea

Să le înțeleagă? Cu atâtea piedici construite sumedenii! Insipidă,

O lume cu bariere religioase sau cele ce țin de națiune sunt sadea

Pur pământești ridicate de rațiunea omenească și nu-s hotare vii…

Și nu au sens în panorama lumii, de fapt aievea lucruri mărunte

Sunt. Pământeanul însă, le consideră mărețe de dragul inluenței

Terriene. Opisul Clio spune, că anume acestea au lansat crunte

Urgii, dezastre, teroare, pe tot parcursul Cosmic ăstei Existențe.

Un Copil aL Lui ar fi știut, că o concepție religioasă particulără

Nu are nimic de a face cu prezența sau cu lipsa valorii unui spirit

Uman, chiar mai mult că atât, ura religioasă cât, și cea națională

Lucruri urâte, josnice, fără rost duc o lume în necaz la nesfârșit…

Prezentul e cumplit de trist pe Astă Stea – crime, teroare, nevoi,

O lume pe dos întoarsă e scufundată în beznă. Extreme evidente:

Bogății și lucie sărăcie! Hoție, minciuni, teamă, stare de război

Oriunde ai privi, război aievea, scizme, alergări nebune stridente

După glorii și renume, cataclisme, râuri de lacrimi, sânge, ispite

În belșug, deșertăciune. Apocalipsă. O lume în Judecata de Apoi

Trăiește azi! Noi, specia umană, nu am dorit să fim Copiii Lui…

03-08.03.2023. Chișinău.

Drepturi de autor rezervate.

Nicolae Bălțescu

postat de Hususan Mioara

Paul CURCA: Noua poliție a gândirii

Trăim în vremuri mai interesante decât ne-am fi imaginat. Domnul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii, a primit reclamații la CNCD pentru afirmații ofensatoare la adresa rromilor și a ateilor. Mai întâi, „jignirea” rromilor. În România este un fenomen grav, numărul mare de mame minore. Dacă spui ceea ce crezi despre fenomen, în cazul de față că în România numărul mare de nașteri în rândul minorelor este cauzat de factori cum ar fi: fetele rrome încep viața sexuală și sunt căsătorite de părinți de la o vârstă foarte fragedă, alte cazuri de graviditate sunt determinate de abandonul școlar, de lipsa de informații, adesea se întâmplă în familii unde părinții sunt plecați la muncă în străinătate iar copiii lăsați de capul lor, ești numai bun de acuzat. Aceste afirmații, după mintea mea, mi s-au părut corecte, exprimând o realitate ușor verificabilă a zilelor noastre, pe care rațional vorbind, nu prea poți s-o pui la îndoială. Am văzut însă, cu mirare, că nu este o părere larg împărtășită. Domnul Vasile Bănescu a fost reclamat la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) pentru asemenea afirmații. El poate fi găsit vinovat de discriminare a minorităților și pus să plătească o amendă. Iar această amendă, dacă va fi dată, va simboliza, fără nicio îndoială, începutul limitării exprimării libere a pozițiilor creștine în discursul public. Ne putem întoarce la o nouă epocă a cenzurii, iar premisele de la care plecăm sunt dintre cele mai sumbre.

Dacă spui toate aceste lucruri, după părerea progresiștilor, întărești prejudecățile la adresa minorității rrome și a grupurilor vulnerabile, astfel de declarații „legitimează rasismul, sexismul și clasismul existente în societatea românească”se arată în acuzația adusă lui Vasile Bănescu. Când văd asemenea reacții am impresia că realitatea este complet falsificată, refuzăm să vedem ceea ce se întâmplă cu noi. Problema fetelor minore gravide este gravă, dar modul cum vor progresiștii să o rezolve este fals. Soluția lor nu se leagă de rezolvarea vreuneia din problemele prezentate anterior, propune în schimb educația sexuală în școli. Ei nu identifică adevăratele probleme, ba chiar acuză de ură și intoleranță pe cei care o fac. Pentru că a spus câteva lucruri de bun simț, domnul Vasile Bănescu este reclamat la CNCD, i se cere socoteală, se intenționează să i se dea amenzi. Sunt suficiente indicii care să ne arate căi nu mai trăim într-o lume normală.

Creștinismul este atacat de progreșiști, de stângiști, de adepții marxismului cultural pentru că se opune modelului de societate pe care vor să-l implementeze aceștia.

Dar până acum au fost doar discuții, încercări de intimidare, amenințări. Acum însă e posibil să se treacă la next level: amenzi pentru exprimarea unor păreri care exprimă un punct de vedere creștin. De acum libertatea de exprimare este limitată printr-o decizie a unei minstituții care poate da amenzi pentru exprimare liberă.

Creștinismul este declarat discurs al urii pentru că susține cu fermitate păstrarea unor valori clasice legate de familie, de educație, de menținere a unei moralități în spațiul public. Toate acestea sunt intens atacate acum, oamenii se simt liberi numai dacă sunt încălcate toate regulile de bun simț, pe care oamenii de dinaintea noastră le considerau ca de la sine înțelese.După mersul lumii, valorile pe care le apară creștinismul, valorile clasice care au ținut omenirea împreună până acum, sunt pe cale de dispariție. Iar cine mai vorbește în numele lor, este pasibil de amendă.

Continue reading „Paul CURCA: Noua poliție a gândirii”

Ben TODICĂ: Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă, dragi români?

Dragi români de pretutindeni,

Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă?

Țara are nevoie de dumneavoastră, de noi, de talentul nostru și de experiența  acumulată în vest pentru a intra în rândurile economiei mondiale, a celor cu bună-stare, dar și cu viață bună. În zadar avem bani, degeaba avem trai, dacă nu avem viață. Viața nu este doar conviețuire, ci este adevărată trăire, este vie, doar ea este completă. Banii nu ne strâng în brațe şi nici nu ne mângâie la dor şi durere. Ce viață e aceea pe care n-o împărtăşeşti cu pământul tău, cu jocul şi hora din vatra străbună?

Gospodarul român, România, „floricuța-floricuțelor”, bucătăria şi grădina grădinilor… Cine le vorbeşte munților, câmpiilor cu flori, ca unor ființe dragi, îmbătându-se cu parfumul lor îmbietor, mir divin mereu proaspăt şi plin de simfonia vieții?

„Să aibă şi ei, dar mai ales urmaşii-urmaşilor, o limbă vie şi eco-sănătoasă, cu adevărat omenească şi românească, între hotarele părinteşti şi de poveşti cu Feți-Frumoşi și Ilene Cosânzene, cu mioare şi ciobănei-păstori-Iisus, cu duh de adevăr şi duh de viață, coloană Brâncuşi nesfârşită de voievozi corifei!”

Aici frate, suflet din sufletul poporului este, şi unde suflet e şi omenie e, cum doar la noi în patria Eminescu, şi limba română e.

Atâta timp cât simțim românește şi ne este dor, să nu ne fie ruşine de cei de acasă că le suntem fii!

Am strașnică speranță că încă mai putem face ceva pentru neamul moșilor și strămoșilor noștri, al mamei care ne-a hrănit la sânul său cu iubire necondiționată.

Cu mândrie frățească, mândrie de român, vă îmbrățişez,

~*~

Ben Todică, Radio Tv Producer

Australia, Melbourne

23 mai, 2018

Mesaj emoţionant de la scriitorul Ioan Miclău din Australia

Dragi fraţi români,

”Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre bună înțelegere, spre hărnicie, spre simplitate, fiind iubitor de societatea omenească în care trăiește, indiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase, dar ține mult la credința și sfânta lui tradiție avută din părinți și străbuni!

Noi Românii din Australia dorim unire și iubire între toate comunitățile românești trăitoare pe această Stea-Pământul, fiind Casa Mare, dăruită de Dumnezeu tuturor Neamurilor Creației Sale. Iubim Lumea precum și casa, masa și familia noastră Românească!”

Și bineînțeles așteptăm și noi aceleași simțăminte frățești de la lumea din jur!

Doamne ajută!

Ioan Miclau al Gepiului si Cringilei,

Biblioteca Mihai Eminescu, Australia

23 mai, 2018

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei

Congresul PSD l-a legitimat pe Președinte cu entuziasmul, aplauzele și ovațiile celor prezenți, nu cu buletine de vot, ca pe un muritor de rând. Patru ani. El e conducătorul iubit al dreptcredincioșilor și bisericii Statului Paralel Legitim, șeful Parlamentului, Guvernului și Programul de guvernare ce aduce bunăstare românilor.

La Roma, după alegerea de către cardinali în conclavă a unui nou papă, e un străvechi privilegiu al credincioșilor latini, romano-catolici, care-l așteaptă nerăbdători în piața Sf. Petru, să-l întâmpine, legitimeze cu entuziasm, aplauze și ovații. Vox Populi, Vox Dei

În Federația Rusă, președintele celei de a treia Roma, conducătorul iubit al pravoslavnicilor și bisericii, Vladimir Putin este, la fel, alesul întregului popor, nu numai a unui partid la modă. Programul său de guvernare aduce bunăstare rușilor și slava Ortodoxiei.

Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei”

Acad. Florin Constantiniu: ,,Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”

,,De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat “visătorii” potriviţi. Nimeni n-a “visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui “holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: “Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

“Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”

– Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?

– Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.

Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie “să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. Continue reading „Acad. Florin Constantiniu: ,,Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii””

Valeriu DULGHERU: Un scenariu de groază posibil în 2018

Hotarele Rusiei nu se termină nicăieri”

(V. Putin. 2016)

 

Anul 2018 va fi unul de cotitură. Ar putea să ne apropiem de visul, care ne mistuie de secole – cel de a fi împreună cu frații, dar ar putea fi și alt deznodământ. „S-ar putea să fie un val care va mătura totul în calea sa după alegerile din 2018” a declarat (T. Băsescu).

Există însă un mare pericol ca acesta să fie un val de stânga dodonist care „va mătura totul în calea sa” spre instaurarea controlului absolut al „fratelui mare”.

În  perioada imperiului țarist se vorbea că hotarul imperiului era legat de șaua cazacului. Astfel cazacii Ermak și Habar au întins hotarul impropriu al Rusiei până în extremul orient, iar Petru I și Ecaterina a II-a – până la Vistula (Polonia) și gurile Dunării. Acum am spune că hotarul Rusiei este legat de laba lui Putin. Drept confirmare sunt Transnistria, Osetia de Sud, și mai nouă achiziție – anexarea Crimeii, războiul dus în estul Ucrainei pentru a-și trasa hotarele pe linia fostei Novorosii.

Să încercăm să înțelegem de fapt ce vrea Putin, ce urmărește. Probabil, cel mai bun răspuns îl dă scriitorul Ovidiu Raețchi în analiza sa „Geopolitica lui Putin. Ce este Heartlandul pentru care luptă RUSIA?”, care reprezintă fragmente din noua lucrare „Soldatul Putin și filosoful Dughin. Civilizația rusă în fața unei noi erori imperialiste”. Noțiunea de Heartland a fost folosită pentru prima oară de unul dintre „părinții” geopolitici Halford Mackinder (filosoful Dughin se inspiră din opera lui!) și includea fosta URSS și coridorul est-european din sfera sa de influență (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria).

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Un scenariu de groază posibil în 2018”

Alexandru NEMOIANU: Din nou despre ,,statul paralel”

Este o realitate a tuturor statelor din lume că în interiorul lor se alcătuiesc structuri de putere “paralele”. Sunt acele structuri care sunt alcătuite din funcționarii anchilozați, din carieriști și cameleoni politici și din profitori. Indivizi care servesc pe oricine le plătește și le garantează foloase mai multe, lor sau celor apropiați lor. Aceste structuri paralele sunt cele care nu numai că osifică sistemul politic, îl condamnă la decădere și mai ales, stau în calea oricărei înnoiri, reforme. Cum spuneam aceste structuri paralele există în toată lumea, în USA ele sunt cunoscute sub numele de “deep state”,  “statul profund”, și actualmente se opun cu furie încercărilor de schimbare promovate de către administrația Trump. În cele ce urmează am să mă refer la situația din România.
În România structurile paralele sunt concentrate în aparatul de justiție și cel de securitate. Asta nu înseamnă că filiere ale statului paralel nu există și în alte instituții dar în cele două pomenite este concentrat “statul paralel”. În momentul de față între statul legitim și cel paralel există o încleștare mortală, fără posibilitate de compromise, ori, ori.
Cum spuneam structurile paralele sunt populate de oameni nu doar imorali, de oameni amorali, oameni care nu știu diferența dintre bine și rău, ceea ce le aduce lor personal folos este binele. Dar acești amorali sunt în slujba cuiva, servesc interese care au și plan și voință de a face rău. Sunt cei care peste noapte s-au proclamat “patroni” și “proprietari, prin însușirea bunului public. Iar apoi sunt cercurile din afară României care doresc subordonarea țării, eliminarea Neamului ca entitate, entitate având personalitate și rol istoric, transformarea spațiului românesc într-o “republică bananieră”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre ,,statul paralel””

Valeriu DULGHERU: Fabricat în URSS

Domnule VIERU, dormi în pace,/ Casa părintească încă e,
Dar de-o vreme nu știu cum se face/ Că se vinde Țara pe orice”.
 

(Ionel Iacob –Bencei)

Este vorba de Dodon, acest kremlinez și pudel al lui Putin se erijează în mare statalist, în „președinte al întregului popor”, care e cu „durere și grijă față de nevoile lui”. Sub acest tipaj este lustruit de televiziunile lui și de duzina de posturi rusești, de armata de valeți și imagemakeri. Chiar și în seara de revelion Dodon a ieșit să se adreseze „națiunii” împreună cu soția sa, devenită mare amfitrioană cu un capital de peste 20 mln lei (de unde oare au venit acești bani? Oare nu din aceeași sursă destinată campaniei electorale a lui Dodon!) pe fundalul imaginilor cu familia sa cu toți copiii. Nu a mai făcut nimeni până la el așa ceva. Probabil a încurcat bucătăria personală cu instituția prezidențială. De fapt este un pas bine gândit, probabil nu de el ci de cei care-l consiliază. Trebuie să recunoaștem: le reușește. Au creat din acest nimeni imaginea unui „salvator al națiunii moldovenești”. Drept dovadă sunt sondajele care î-l plasează în topul lor. Este un caz cras de promovare a nemeritului. În realitate „regele e gol!”. Dodon este un mincinos, un mancurt, un manipulator de opinii, un vânzător de neam, un adevărat Pavlik Morozov.

Pentru a câștiga alegerile parlamentare din acest an (dorința este mare, dar și ordinul șefului trebuie îndeplinit, până la urmă el plătește) este în stare la orice. În anul care a trecut de așa numită  „președinție” Dodon a comis mai multe blasfemii. Pentru el scopul scuză mijloacele. Depune flori la Tighina la monumentul kazacilor și scursurilor din întreaga fostă urss, care au violat tinere, au ucis tineri, au lăsat în urmă văduve și copii orfani. Cu ocazia a 25 de ani de la sângerosul război de pe Nistru întreaga așchie de popor român din Basarabia îi comemorează pe polițiștii moldoveni uciși de cazaci, îar autoîntitulatul „președinte al întregului popor”, deci și a celor peste 80% de români moldoveni, îi comemorează pe cazacii mercenari, î-l susține moral pe „colegul” său V. Krasnoselski în lupta lui pentru „apărarea poporului transnistrean” (pentru clica de la Tiraspol ziua tristă de 2 martie este marcată ca „ziua începutului respingerii agresiunii ample a Republicii Moldova”. Continue reading „Valeriu DULGHERU: Fabricat în URSS”

Ioan POPOIU: România după 16 decembrie 2017

Au trecut doar 24 de ore de la ziua de ieri, încărcată de multiple semnificații. Înțelegem oare ce s-a petrecut sub ochii noștri? Mulțimea aceea striga ceva, voia să se exprime, fie și la o înmormântare regească ! Aici voiam să ajungem: despre rege și regalitate este vorba! Ce scandau oamenii, adunați în număr mare pe străzi, pentru a-l cinsti pe Rege?! “Monarhia salvează România”! Iată tema fierbinte a acestor zile: în ce fel de țară vrem să trăim? Monarhie sau Republică? Suntem astăzi în fața unei decizii istorice, a unei răscruci de destin a neamului românesc! Încă odată, după decembrie 1990 și aprilie 1992, ne aflăm în fața unui nou început! Nu avem voie să pierdem această nouă șansă! Dumnezeu ne deschide din nou calea, trebuie doar să pășim pe ea! Regele ne-a lăsat o moștenire, o sumă de valori și de principii, pe care trebuie să le introducem și să le aplicăm în noua Românie, pe care vrem s-o construim! Și ne întoarcem astfel la începutul discuție, cum să arate această țară, care are o tradiție istorică monarhică! Continue reading „Ioan POPOIU: România după 16 decembrie 2017”